Încheierea civilă nr. 1159/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 1159/2013
Ședința camerei de consiliu din 24 Mai 2013
T. format din: PREȘEDINTE: P. I., judecător-sindic GREFIER: P. R. A.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de debitoarea SA S. , având ca obiect deschiderea procedurii simplificate a falimentului.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că cererea este legal timbrată. Totodată, se constată că prin cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței debitoarea a solicitat desemnarea în calitate de lichidator judiciar pe C. I. P. S. .
S-au depus la dosar, prin registratura instanței, oferte de servicii de către practicienii în insolvență.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, constatând că nu s-au formulat alte cereri, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub nr. de mai sus, debitoarea SA
S.,
a solicitat, în temeiul disp. art. 27 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a se dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului.
În motivarea cererii se arată că în prezent societatea are datorii totale de 8.000 lei, aflându-se în imposibilitatea de a le achita, în condițiile în care singura activitate desfășurată o reprezintă întreținerea și repararea autovehiculelor, iar datorită crizei economice nu pot acoperi cheltuielile față de bugetul de stat.
S-au anexat la cerere actele prev. de art.28 alin.1 din Legea nr. 85/2006.
T., constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 al. 1 și 2, art. 28 și art. 32 din Legea nr. 85/2006, urmează a admite cererea debitoarei în considerarea art. 32 al. 1 din aceeași lege și a stabili că debitoarea este în încetare de plăți, a se dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva acesteia și a se numi lichidatorul judiciar conform prev. art. 11 alin. 1 lit. c din lege, urmând a se stabili și celelalte măsuri prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite cererea formulată de debitorul SA S. , cu sediul social în B., str. Cetății, nr. 6, județul B. -N., pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență.
În temeiul art. 32 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenței,
1
Dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului
împotriva debitorului SA S.,
cu datele de identificare menționare, nr. ORC J_, CUI 15423319.
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței,
Numește lichidator judiciar pe C. I. P. S., cu sediul în B., str. P. I., nr. 15B, etaj 3, județul B. -N., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege, remunerația urmând a fi stabilită ulterior pe bază de decont în funcție de volumul și complexitatea activității prestate.
În baza art. 61 și art. 32 alin. 2 din lege:
Dispune notificarea deschiderii procedurii, debitorului, creditorilor și O. ui R.
C., prin Buletinul Procedurilor de Insolvență și conform prevederilor Codului de procedură civilă, în vederea efectuării mențiunii, în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.
Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990.
În baza prevederilor art. 37 din lege dispune comunicarea deschiderii procedurii simplificate a falimentului Judecătoriei B., în a cărei jurisdicție se află sediul debitoarei.
În baza prevederilor art. 62 și 73 din lege :
Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor la data de 10 iulie 2013.
Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 25 iulie 2013.
Fixează termen pentru depunerea contestațiilor la tribunal la 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar;
Fixează termenul pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 10 august
2013.
Fixează prima ședință a adunării creditorilor la data de _, la ora și locul stabilite
de lichidatorul judiciar.
Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către lichidatorul judiciar.
Lichidatorul judiciar va întocmi raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din lege, până la 10 august 2013.
În temeiul prevederilor art. 4 din lege:
Dispune deschiderea de către debitor în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, iar în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar.
Fixează termenul pentru continuarea procedurii la 13 septembrie 2013. Executorie.
Cu apel, în termen în 07 zile de la comunicare.
Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 24 mai
2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător-sindic
P. I. P. R. A.
Red/dact./P.I./PRA-7 ex./_
2
← Încheierea civilă nr. 1547/2013. Cererea debitorului.... | Sentința civilă nr. 1033/2013. Cererea debitorului. Faliment,... → |
---|