Încheierea civilă nr. 1162/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ 4204
ÎNCHEIEREA NR.1162
Ședința camerei de consiliu din 22 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. O. - Judecător sindic
GREFIER: A. H.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de debitoarea SC SS , cu sediul în S., str.T.V., nr.7, județul M., înregistrată la R. C.
M. sub nr. J_, CUI RO 21236579,
având ca obiect deschiderea procedurii generale de insolvență.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, lipsesc părțile. S-a făcut referatul cauzei, după care :
Având în vedere că debitoarea a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Constatând că debitorul SC SS a solicitat a fi supus procedurii generale de insolvență.
Constatând că debitorul se află în încetare de plăți,
Constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 27-30 art.1 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței, se va admite cererea debitorului și, în temeiul art. 32 alin.1din Legea privind procedura de insolvență, se va constata că debitorul este în încetare de plăți și se va deschide procedura generală de insolvență împotriva sa. În consecință, se vor dispune și măsurile imediate prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite cererea formulată de debitorul SC SS pentru deschiderea procedurii generale de insolvență.
În temeiul art.32 alin 1 din Legea privind procedura de insolvență,
Dispune deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului SC SS , cu sediul în S., str.T.V., nr.7, județul M., înregistrată la R. C. M. sub nr. J_, CUI RO 21236579.
În temeiul art.34 din Legea privind procedura de insolvență,
Numește administrator judiciar pe C. I. de I. A. L., cu sediul B. M., Bd.Republicii, nr.1/28, județul M. , care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege, cu o retribuție ce se va stabili ulterior.
În temeiul art.32 alin.2 din Legea privind procedura de insolvență, așa cum a fost modificat prin Legea nr.169/2010 dispune administratorului judiciar să efectueze notificările prevăzute de art.61 din lege, debitoarei, asociaților, acționarilor, creditorilor și O. ui R. ui C. de pe lângă Tribunalul Maramureș, prin Buletinul Procedurilor de I., în vederea efectuării mențiunii, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.
Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.31/1990 republicată și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai administratorului judiciar.
Stabilește termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la
_
.
Stabilește termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la _ .
Contestațiile se vor depune la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență tabelului preliminar.
Fixează termenul pentru soluționarea contestațiilor la _ .
Fixează pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la _ .
Stabilește data ședinței adunării creditorilor la data de_ orele 15,30, la sediul administratorului judiciar și convoacă creditorii debitorului.
Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către lichidator judiciar.
In temeiul art.4 din Legea privind procedura de insolvență,
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilitățile bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Raportul prevăzut de art.54 alin.1 urmează a fi depus pentru data de _ iar cel prevăzut de art.59 din Legea nr.86/2006 urmează a fi depus pentru data de _ .
Definitivă și executorie.
Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare cu debitorul și cu drept de opoziție în termen de 10 zile de la primirea notificărilor pentru creditori.
Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 10 iunie 2013, NCPC complet nr.2 falimente, sala 76, orele 08,30.
Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședința publică de azi, _
.
Președinte G. ier
S. O. A. H.
Red. S.O./ Tehnored. a.H._ 5 ex..
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRARTIV ȘI FISCAL
B. M.
B-dul Republicii nr.2A
Dosar nr._ 4204
COMUNICARE
Încheierea civilă nr.1162 emisă la: ziua 22, luna 02, anul 2013
C ă t r e
SC SS
, cu sediul în S., str.T.V., nr.7, județul M.
C. I. de I. A. L., cu sediul B. M., Bd.Republicii, nr.1/28, județul M.
,
Se comunică, alăturat, copia încheierii civile nr.1162 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea SC SS , cu sediul în S., str.T.V., nr.7, județul M., înregistrată la R. C. M. sub nr. J_, CUI RO 21236579.
Parafa președintelui instanței G. ier, (semnătura și ștampila) A. H.
← Sentința civilă nr. 682/2013. Cererea debitorului. Faliment,... | Încheierea civilă nr. 6039/2013. Cererea debitorului.... → |
---|