Încheierea civilă nr. 2606/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.2606/2013

Ședința Camerei de Consiliu din data de 10 octombrie 2013 Instanța constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: N. K. GREFIER: C. P.

Pe rol fiind verificarea și regularizarea cererii formulate de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. T. prin DIRECȚIA

GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUD. C. în contradictoriu cu debitoarea SC P. T. S. .

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura este îndeplinită, soluționarea cauzei efectuându-se în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar au fost înregistrate următoarele înscrisuri:

în data de 30 iulie 2013 oferte de servicii formulate de Insolvrom IPURL și CII Terpe M. Cristina;

în data de 31 iulie 2013 ofertă de servicii din partea Societății Profesionale DM Insolv Consult IPURL;

în data de 1 august 2013 oferte de servicii depuse de Judiciar SPRL, RVA Mureș Insolvency Specialists SPRL și CII Nicorici Silviu Pavel;

în data de 5 august 2013 oferte de servicii formulate de Voicu&Voicu Liquidators IPURL, Societatea Redresare Lichidare SPRL și CII S. D. ;

în data de 2 octombrie 2013 o precizare a cererii de chemare în judecată în cuprinsul căreia creditoarea indică sediul debitoarei, potrivit listei ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, atașată precizării.

Se constată că la dosarul cauzei nu s-au depus precizările astfel cum au fost solicitate de către instanță.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la data de 25 iulie 2013 sub nr. de mai sus, creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C. în calitate de reprezentant al ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI T. a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC P. T. S., apreciind că se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale și deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 84.559 lei.

În susținerea cererii creditoarea a arătat că în conformitate cu nota de fundamentare debitoarea figurează cu creanțe fiscale neachitate în cuantum de 84.559 lei, însă, deși s-au efectuat cercetări pentru identificarea altor venituri sau bunuri urmăribile, nu au fost identificate astfel de posibile surse pentru acoperirea creanței. S-a mai arătat că valoarea creanței depășește valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.

1

Cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei în condițiile art. 33 al.1 din Legea nr. 85/2006.

În temeiul dispozițiilor art. 201 alin. 1 C.pr.civ., instanța a dispus comunicarea cererii și a înscrisurilor către debitoare, însă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare rezultă că debitoarea nu are sediul la adresa indicată în cererea de chemare în judecată (f.95), astfel că instanța a solicitat creditoarei să efectueze demersurile necesare obținerii noului sediu al debitoarei și să precizeze dacă înțelege să se folosească de dispozițiile art. 167 C. pr. civ., în sensul formulării unei cereri de citare prin publicitate, teza finală a aliniatului 1 a dispozițiilor legale arătate, fiind lipsită de orice echivoc în acest sens și presupune, având în vedere sintagma legiuitorului "instanța va putea încuviința citarea prin publicitate";, formularea unei cereri de către titularul cererii de chemare în judecată. De altfel, în ipoteza în care intenția legiuitorului ar fi fost aceea de a da posibilitatea instanței să dispună din oficiu, în situația dată, citarea prin publicitate, textul de lege ar fi conținut sintagma "instanța va dispune citarea prin publicitate";.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 166 C.pr.civ., în situația în care comunicarea actelor de procedură civilă nu se poate face deoarece destinatarul nu mai locuiește în imobilul respectiv, agentul va raporta cazul grefei instanței spre a înștiința din timp partea care a cerut comunicarea despre această împrejurare și a-i pune în vedere să facă demersuri pentru a obține noua adresă unde urmează a se face comunicarea. Conform art. 167 C.pr.civ., când reclamantul învederează, motivat, că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul pârâtului, instanța va putea încuviința citarea acestuia prin publicitate, numind și un curator care să reprezinte interesele pârâtului, scopul instituirii acestor dispoziții fiind tocmai acela de a asigura și pârâtului al cărui domiciliu nu poate fi identificat, respectarea garanțiilor procesuale conferite de lege în considerarea dreptului său la apărare.

Concluzionând, tribunalul reține că, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente obligatorii prevăzute de art. 194 C.pr.civ., și domiciliul sau sediul părților, scopul acestei cerințe fiind, așa cum s-a subliniat și mai sus, acela de a se putea aduce la cunoștință părții, în mod efectiv, actele de procedură. Indicarea unui domiciliu sau sediu la care partea nu mai locuiește sau nu își mai desfășoară activitatea, nu acoperă cerințele impuse de lege, motiv pentru care, în temeiul art. 200 C.pr.civ., instanța a solicitat creditoarei D. C. să depună la dosar

înscrisuri doveditoare ale sediului debitoarei, iar în situația în care nu află noul sediu al debitoarei să precizeze dacă solicită citarea acesteia prin publicitate. Solicitarea a fost comunicată creditoarei la data de 25 septembrie 2013, potrivit dovezii de înmânare, dată de la care începe să curgă termenul de 10 zile stabilit în conformitate cu art. 200 alin. 2 Cod procedură civilă și care s-a împlinit la data de 6 octombrie 2013.

Potrivit art. 200 alin. 1 - 3 Cod procedură civilă, dacă cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194-197 cod procedură civilă, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile cu mențiunea de a face modificările sau completările dispuse în termenul fixat, neîndeplinirea acestor obligații ducând la anularea cererii.

Având în vedere faptul că nu s-a precizat sediul actual al debitoarei, respectiv nu s-a formulat o cerere de citare a acesteia prin publicitate, judecătorul sindic va anula cererea formulată de creditoarea D. C. .

PENTRU ACESTE MOTIVE

2

ÎN NUMELELE LEGII D I S P U N E:

Anulează cererea formulată de creditoarea D. C. cu sediul în C. -N.

, P-ța A. I. nr. 19, jud. C., în contradictoriu cu debitoarea SC P. T.

S. .

Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10 octombrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

N. K. C. P.

Red.3.ex. NK/LU/_

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 2606/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)