Încheierea civilă nr. 4500/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

4204

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 4500

Ședința camerei de consiliu din 23 iulie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. G. -judecător sindic

G. ier T. H.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către debitoarea SC C.

S., cu sediul în B. M., str. C. V. nr. 5, sc. E, ap.85, județul M., înregistrată sub nr. J_, CUI RO 24256058 cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B. M., B-dul R. nr. 1/21, județul M.

, având ca obiect procedura insolvenței-cerere debitor.

Părțile nu au fost citate, în această fază a procedurii nu se prevede chemarea lor în instanță.

Judecătorul sindic, văzând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra cererii de față,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M., la data de_, sub numărul de mai sus, SC C. S. a solicitat deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva sa în temeiul art.27 din Legea nr.85/2006.

În motivarea cererii susține că societatea debitoare se află în iminentă stare de insolvență, fiind în imposibilitatea de a-și mai onora obligațiile de plată față de creditori. Încă din anul 2010 activitatea societății a încetat, depunându- se declarații cu privire la faptul că nu desfășoară activitate, însă nu s-au întocmit balanțe și bilanțuri.

Situația societății debitoare impune deschiderea procedurii de insolvență și desemnarea în calitate de lichidator a C. ului I. de I. A. A. .

În drept se invocă dispozițiile art.27 din Legea nr.85/2006.

Analizând cererea prin prisma motivelor pe care se întemeiază și în conformitate cu dispozițiile art. 32 coroborat cu art. 27 - art. 30 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic constată următoarele:

Cererea pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență este semnată de către administratorul societății debitoare.

La cerere s-au atașat o parte din înscrisurile prevăzute de Legea nr.

85/2006.

În consecință, judecătorul sindic constată în temeiul art. 3 alin. 1 lit. a. și b din Legea nr. 85/2006 că s-a recunoscut starea de insolvență a patrimoniului debitoarei, fiind întrunite cerințele prevăzute de art. 27 și art. 32 din Legea nr. 85/2006. Pentru aceste considerente și luând act de că debitoarea și-a declarat prin cererea introductivă intenția de intrare în faliment în temeiul art. 27 și art. 32 alin. 2 coroborat cu art.107 pct. A lit.a) și art.109 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic va admite cererea și va dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei SC. C. S. . Se vor stabili și măsurile imediate prevăzute de lege iar în temeiul art. 11 lit. c din

Legea nr. 85/2006 lichidatorul C. ul I. de I. A. A. va fi desemnat potrivit opțiunii formulate de către debitoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

Admite cererea formulată de debitoarea SC. C. S. , cu sediul în localitatea B. M., str. C. V. nr.5, jud. M. ,

În baza art. 3 pct 25, raportat la art.1 alin.2 lit.f, art. 32 al. 1 teza a II-a și art.107 alin.1 lit.A. a din Legea nr. 85/2006:

- dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei SC. C. S. , cu sediul în localitatea B. M., str. C. V. nr.5, jud.

M. , înregistrată la O. l R. C. M. sub nr. J_, C.U.I. 24256058;

În baza art. 107 alin. 2 lit.a din Legea nr. 85/2006:

- dispune dizolvarea debitoarei SC. C. S. și ridicarea dreptului de administrare a acesteia.

În temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006:

- desemnează lichidator judiciar provizoriu pe C. ul I. de

  1. A. A.

    cu sediul social în B. M., B-dul R. nr. 1/21, jud. M.

    ,

    care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege, renumerația urmând a fi stabilită ulterior pe bază de decont în funcție de volumul și complexitatea activității prestate.

    În baza art. 113 din Legea nr. 85/2006:

    • dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

      Dispune indisponibilizarea acțiunilor sau a părților sociale sau de interes în registrele speciale de evidență sau în conturile înregistrare electronic.

      În baza art. 48 din Legea nr. 85/2006:

    • dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în cont să nu dispună de acesta fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligația de înștiințare a băncilor respective revenindu-i lichidatorului judiciar.

      În baza art. 61 și art. 32 alin. 2 din Legea nr. 85/2006:

    • dispune notificarea deschiderii procedurii simplificate a falimentului debitoarei, creditorilor și O. lui R. C. pentru efectuarea mențiunii, conform prevederilor Codului de procedură civilă și se va publica totodată pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulație și în Buletinul Procedurilor de I. .

Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.

31/1990.

În baza prevederilor art. 37 din Legea nr. 85/2006:

  • dispune comunicarea deschiderii procedurii simplificate a falimentului Judecătoriei B. M. în a cărei jurisdicție se află sediul debitoarei.

    În baza prevederilor art. 62 și 73 din Legea nr. 85/2006:

  • fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor la data de _ .

  • fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de _ .

    Tabelul preliminar se va publica în Buletinul Procedurilor de insolvență, dovada publicării se va depune la dosar

    Contestațiile se vor înregistra în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de I. a tabelului preliminar.

  • fixează termenul pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la _

.

Fixează termen pentru ședința adunării creditorilor la _ , ora

10,00 la sediul lichidatorului judiciar.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către lichidatorul judiciar.

Lichidatorul judiciar va întocmi raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din lege, până la _ .

În temeiul prevederilor art. 4 din lege:

Dispune deschiderea de către debitor în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, iar în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar.

Fixează termenul pentru continuarea procedurii la _, Complet specializat nr. 12 falimente, sala 76, orele 11, la sediul T. ui M. ..

Definitivă și executorie.

Cu apel în 30 zile de la comunicare .

Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE GREFIER

C. G. T. H.

Red.C.G. /Tred. T.H./ 24 Iulie 2013 - 4 ex

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

B-dul R. nr. 2 A Dosar nr. _

COMUNICARE

Încheierea Civilă NR. 4500/_ emisă la: ziua 25, luna 07, anul 2013

Către,

debitoarea

- SC. C. S.

, cu sediul în localitatea B. M., str. C. V. nr.5, jud. M.

, înregistrată la O. l R. C. M. sub nr. J_, C.U.I. 24256058.

  • C. UL I. DE I. A. A.

    cu sediul social în B. M., B- dul R. nr. 1/21, jud. M.

  • se comunică, alăturat, copia încheierii civile nr. 4500/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea SC

C. S.

, cu sediul în localitatea B. M., str. C. V. nr.5, jud. M.

, înregistrată la O. l R. C. M. sub nr. J_ ,

C.U.I. 24256058

Parafa președintelui instanței,

G. ier,

(semnătura și ștampila)

T.

H.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 4500/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței