Încheierea civilă nr. 4544/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
cod operator 4204
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
ÎNCHEIERE NR. 4544
Ședința Camerei de consiliu din 26 august 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. P.
- judecător
GREFIER: M. N. D.
S-a luat în examinare soluționarea cererii formulată de către debitoarea SC A. & A. C. S., cu sediul în N., C. de A. M. nr. 9, nr. 70 și sediul procesual ales în L., nr. 165, comuna Copalnic Mănăștur, jud. M., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J24/1608/_, având CUI 22347427.
Fără citarea părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, după verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
T.
Din examinarea cererii în procedura reglementată de art.200 din Noul Cod de procedură civilă se constată :
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, debitoarea SC A. &
A. C. S. a solicitat deschiderea procedurii insolvenței.
Potrivit art. 200 alin.1-3 din Noul cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) cu denumirea marginală "Verificarea cererii și regularizarea acesteia"; Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194
- 197.
Prin rezoluția judecătorului din data de_ s-au stabilit neregulile pe care le conține cererea de chemare în judecată, iar prin adresa înmânată
reclamantului la data de_, i s-au adus acestuia la cunoștință neregulile constatate.
În concret, reclamantei i s-a pus în vedere să depună la dosar înscrisurile prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006, potrivit art. 194 Cod procedură civilă și să facă dovada achitării taxei de timbru aferentă acțiunii, în cuantum de 200 lei datorată conform art. 13 din Legea nr. 146/1997, însă aceasta nu s-a conformat în termenul de 5 zile prevăzut de art. 33 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 200 raportat la art. 194 și art.197 Noul Cod de procedură civilă, instanța va anula cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de către debitoarea SC A. & A. C. S., cu sediul în N., C. de A. M. nr. 9, nr. 70 și sediul procesual ales în L., nr. 165, comuna Copalnic Mănăștur, jud. M., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J24/1608/_, având CUI 22347427.
Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei.
Dată în camera de consiliu azi, 26 august 2013.
PREȘEDINTE | GREFIER | ||
V. P. | M. | N. | D. |
Red.P.V./T.red. M.N.D.
_ /6 ex.
D. _
Dispune
26 august 2013
Anulează cererea de chemare în judecată formulată de către debitoarea SC A. & A. C. S., cu sediul în N., C. de A. M. nr. 9, nr. 70 și sediul procesual ales în L., nr. 165, comuna Copalnic Mănăștur, jud. M., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J24/1608/_, având CUI 22347427.
Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei.
Dată în camera de consiliu azi, 26 august 2013.
← Încheierea civilă nr. 168/2013. Cererea debitorului. Faliment,... | Decizia civilă nr. 2691/2013. Cererea debitorului. Faliment,... → |
---|