Încheierea civilă nr. 7397/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
4204
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 7397
Ședința camerei de consiliu din 18 Decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. O. -judecător sindic
G. ier: M. S.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către debitoarea SC F. M.
S., cu sediul în B. M., bd. Traian, nr.24/73, județul M., pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență.
Părțile nu au fost citate, în această fază a procedurii nu se prevede chemarea lor în instanță.
Judecătorul sindic, văzând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra cererii de față,
Constată că la data de_ debitoarea SC F. M. S. a solicitat a fi supusă procedurii simplificate de insolvență.
Debitoarea se află în încetare de plăți la data de_ .
Fiind îndeplinite condițiile art. 27 din Legea privind procedura insolvenței, se va admite cererea debitoarei și în temeiul art. 32 alin. 1 din Legea 85/2006, se va constata că debitoarea este în încetare de plăți și se va deschide procedura simplificată de insolvență împotriva sa.
În consecință, se vor dispune și măsurile imediate prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite cererea formulată de către debitoarea SC F. M. S., cu sediul în B. M., bd. Traian, nr. 24/73, județul M., înregistrată la Registrul
C. de pe lângă Tribunalul Maramureș cu
nr. J/_, CIF RO
26517320, având ca obiect deschiderea procedurii de insolvență în formă
simplificată.
În temeiul art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006,
Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei SC F. M. S., cu sediul în B. M., bd. Traian, nr.
24/73, județul M., înregistrată la Registrul C. de pe lângă Tribunalul Maramureș cu
nr. J/_, CIF RO 26517320 și intrarea direct în faliment.
În temeiul art. 107 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
În temeiul art. 34/art. 107 din Legea nr. 85/2006,
Numește provizoriu în calitate de lichidator judiciar pe P. I. I.P.U.R.L., cu sediul în B. M., bd. B., nr. 11B/3, jud. M., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege.
În temeiul art. 61/art. 107 din Legea privind procedura de
insolvență,
Dispune notificarea de către lichidator a deschiderii procedurii debitoarei, asociaților, acționarilor, creditorilor și O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș, Registrul societăților agricole / Registrul asociațiilor și fundațiilor / alte registre, prin Buletinul P. cedurilor de I., în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61/art. 109 din Legea privind procedura de insolvență, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.
Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.31/1990 cu modificările și completările ulterioare și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai lichidatorului.
Fixează termenul limită pentru depunerea creanțelor la _ . Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea,
afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la _ .
Contestațiile se vor depune la tribunal în termen de 5 zile de la
publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar.
Fixează termenul pentru înregistrarea și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de _ .
Fixează data ședinței adunării creditorilor la data de _, la
sediul lichidatorului judiciar și dispune convocarea creditorilor.
Raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, se va depune până la data de_ . Se va menționa în acest ultim raport dacă debitoarea funcționează și are bunuri la sediul declarat în Registrul comerțului și dacă administratorii locuiesc la adresele menționate în acest registru.
Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către lichidatorul judiciar.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvență,
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de_ ,
Complet specializat nr. 6 falimente.
Executorie.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare cu debitorul și cu drept de opoziție în termen de 10 zile de la primirea notificării pentru creditori.
P. nunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE | GREFIER | |
O. A. C. | S. | M. |
Red. A.C.O./_
Tehnored. M.S./_ 4 ex.-
← Încheierea civilă nr. 1176/2013. Cererea debitorului.... | Sentința civilă nr. 104/2013. Cererea debitorului. Faliment,... → |
---|