Sentința civilă nr. 1101/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1101/2013

Ședința publică din 10 Mai 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: P. R. A.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului S. DP S. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul judiciar

C. I. P. S., lipsă fiind celelalte părți. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Administratorul judiciar depune la dosar dovada publicării în BPI a raportului privind intrarea în faliment a debitoarei și notificarea privind respingerea de înscriere la masa credală a SC C. LS Arată că susține raportul întocmit și solicită intrarea debitoarei în faliment în conformitate cu prevederile art. 105 din legea insolvenței, în condițiile art. 107 și următoarele.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată că:

Prin încheierea civilă nr.2008 din_, pronunțată de judecătorul-sindic în dosar nr._ al T. ui B. -N., s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței la cererea debitorului S. DP S. , fiind desemnat administrator judiciar C. POENAR I. . Ulterior, prin încheierea de ședință_, s-a luat act de încetarea activității Cabinetului Individual de Insolvență Poenar I. și preluarea calității de administrator judiciar al debitoarei de către Cabinetul Individual de Insolvență I. P. S. (f.88).

Prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței, debitoarea a arătat că intenționează să propună un plan de reorganizare a activității, în condițiile legii, însă un astfel de plan nu a mai fost propus de către debitoare, în termenul prevăzut de lege, tabelul definitiv al creanțelor fiind depus și afișat încă din data de_ (f. 46- 47).

Având în vedere că debitorul, deși și-a exprimat intenția de a propune un plan de reorganizare nu a materializat-o până la această dată, și nici unul din celelalte subiecte îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare în condițiile prevăzute la art.94 din Legea privind procedura insolvenței, văzând și disp.art.107 alin.1 lit.B din Leg.85/2006, judecătorul-sindic va dispune începerea procedurii falimentului debitorului S. DP S. ., conform dispozitivului prezentei hotărâri, ca unică soluție pentru satisfacerea creanțelor creditorilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

1

Admite cererea administratorului judiciar C. I. P. S., cu sediul în B., str. P. I., nr. 15B, etaj 3, județul B. -N. .

În temeiul art. 107 alin.1 lit. B din Legea nr.85/2006, dispune începerea falimentului în procedură generală în ceea ce privește pe debitorul S. DP S. , cu sediul în B., str. Intr. Z., nr. 2B, scara C, ap. 54, județul B. -N., înregistrată la O. R. C. B. -N. sub nr. J_, cod de identificare fiscală nr. 23444592.

În baza art.107 alin.2 lit. b din lege, desemnează în calitate de lichidator pe

Cabinet Individual de Insolvență I. P. S.,

cu sediul social în B., str. P. I.

, nr. 15B, etaj 3, județul B. -N., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.25 din lege, remunerația acestuia urmând a fi stabilită ulterior pe bază de decont, în funcție de volumul și complexitatea activității prestate.

În temeiul art. 107 alin.2 din lege, dispune dizolvarea societății S. DP S.

și ridicarea dreptului de administrare a acesteia.

Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

Lichidatorul judiciar va întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, până la 17 iunie 2013.

Dispune notificarea intrării în faliment debitorului, tuturor creditorilor și O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunii și publicarea notificării în Buletinul procedurilor de insolvență și într-un ziare de largă circulație, pe cheltuiala averii debitorului.

Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor născute în cursul procedurii la 24 iunie 2013; termenul limită pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la 05 iulie 2013; termen pentru depunerea contestațiilor la tribunal la 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului suplimentar de creanță; și termenul limită pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la 22 iulie 2013.

În temeiul art.113 din Legea nr.85/2006 dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Fixează termenul pentru continuarea procedurii la 11 octombrie 2013. Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 10 mai 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător-sindic

C. V. P. R. A.

Red/dact: C.V./P.R.A. 7 ex- _

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1101/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței