Sentința civilă nr. 1122/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

Dosar nr. _

R.

T. SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 1122/2013

Ședința publică din data de 15 aprilie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei S.C. C. S.R.L., procedură deschisă la solicitarea creditoarei S.C. B. S.R.L. ( fostă R. P. R.

S.R.L. ), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul administratorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C. N. S. P., d-nul practician în insolvență

S. P., lipsind reprezentanții creditorilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar următoarele înscrisuri:

în data de 21 martie 2013, din partea DM INSOLV CONSULT IPURL, ofertă de preluare a poziției de administrator/lichidator judiciar;

în data de 11 aprilie 2013, din partea M. UI C. - N., cerere de admitere a creanțelor și din partea administratorului judiciar, raport de activitate, cu acte anexă;

în data de 15 aprilie 2013, din partea I. C., cerere de admitere a creanțelor; Reprezentantul administratorului judiciar depune la dosar dovada publicării în

Buletinul procedurilor de insolvență a raportului care include și propunerea de trecere a debitoarei în formă simplificată.

La interpelarea judecătorului sindic de a preciza modalitatea în care a fost notificată creditoarea care a solicitat deschiderea procedurii cu privire la trecerea debitoarei în faliment, reprezentantul administratorului judiciar arată că aceasta a fost notificată prin fax.

Reprezentantul administratorului judiciar susține raportul de activitate, arătând că sunt îndeplinite prevăzute de lege în ceea ce privește trecerea debitoarei în faliment, respectiv debitoarea nu mai are activitate încă din anul 2010.

Judecătorul sindic, deliberând, în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 85/2006, ia act de desemnarea în calitatea de administrator special în persoana d-nei Ilco Nino Cristina, reține cauza în pronunțare asupra propunerii de trecere a debitoarei în faliment în formă simplificată și stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 10 iunie 2013, sala 249, ora 12,00.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra propunerii administratorului judiciar de intrare în faliment a debitoarei, constată următoarele:

Prin raportul întocmit în temeiul art. 54 din Legea nr. 85/2006 și înregistrat la dosar la data de 11 aprilie 2013, administratorul judiciar a solicitat să se dispună intrarea în faliment a debitoarei SC C. S. în procedura simplificată, arătând că societatea debitoare nu mai funcționează la sediul declarat și din anul 2010 nu mai desfășoară activitate, iar actele contabile nu au fost predate până la acest moment.

Astfel, administratorul judiciar a arătat că societatea debitoare se încadrează în criteriile prev. de art. 1 alin.2 lit. c pct. 2 și 4 din Legea nr. 85/2006.

Examinând raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar raportat la notificările comunicate de acesta, judecătorul sindic constată că actele prevăzute de art. 28 nu au fost predate administratorului judiciar, iar sediul deebitoarei nu mai există sau

nu mai corespunde adresei din registrul comerțului, fiind astfel incidente disp. art. 1 alin.2 lit. c pct. 2 și 4, art. 1 alin. 2 lit. d din Legea nr. 85/2006.

Sub aspect procedural, judecătorul sindic constată că în cauză propunerea de intrare în faliment în procedura simplificată a fost notificată în condițiile prev. de art. 54 alin.2 din Legea nr. 85/2006 atât creditoarei S.C. B. S.R.L. ( fostă R. P.

R. S.R.L, cât și administratorului special al debitoarei, d-nei Ilco Nina Cristina, care, potrivit declarației din data de_ s-a arătat de acord cu această propunere.

Văzând astfel îndeplinite dispozițiile legale incidente în cauză cu privire la intrarea debitoarei în faliment, în procedura simplificată, în temeiul disp. art. 54 alin.5 coroborat cu art. 1 alin.2 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va aproba raportul întocmit de administratorul judiciar și, în temeiul art. 107 alin.1 lit. d va dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC C. S., precum și dizolvarea societății debitoare.

În temeiul art. 107 alin.2 lit. c din același act normativ, va confirma în calitate de lichidator, administratorul judiciar desemnat în procedură, iar în temeiul art. 109 alin.1 va dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, dispunând totodată și aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 109 alin.2 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Aprobă raportul întocmit de administratorul judiciar C. N. S. P. și, în consecință:

Dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC C.

S.R.L. și confirmă în calitate de lichidator judiciar C. N. S. P. care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.

Dispune dizolvarea debitoarei SC C. S.R.L.

Dispune notificarea de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii, precum și aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 109 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 10 iunie 2013, sala 249, ora 12.00.

Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 15 aprilie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC,

GREFIER,

D. H.

N.

N.

Red., tehnored. D.H. 3 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1122/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)