Sentința civilă nr. 1125/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1125/2013

Ședința publică din 21 mai 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului SC T. A. S., cu sediul în localitatea

B., str. T. V., nr.57, județul B. -N. înregistrată la O. R. C.

B. -N. sub nr. J06/821/2008, cod de identificare fiscală nr. 24321792.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă administrator judiciar I. P. S.

, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Administratorul judiciar solicită a se constata că, deși debitorul și-a declarat intenția de reorganizare a activității, nu a propus un plan de reorganizare și nici celelalte persoane îndreptățite nu au propus un astfel de plan în termenul prev. de lege, motiv pentru care solicită a se dispune intrarea debitorului în procedura generală de faliment, în temeiul art. 107 alin. 1 lit. B din Legea nr.85/2006.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin încheierea civilă nr. 1754 din 23 octombrie 2012, pronunțată de T. B.

-N. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea debitorului SC T. A. S. și s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva sa, acesta exprimându-și intenția de a propune un plan de reorganizare. A fost numit administrator judiciar C. individual de insolvență Poenar I., al cărui activitate a încetat ulterior, calitatea de administrator judiciar al debitorului fiind preluată de C. ul individual de insolvență I. P. S. .

Prin raportul de activitate nr. 485/_ întocmit de administratorul judiciar, acesta a solicitat tribunalului deschiderea procedurii falimentului față de debitor conf.art.107 alin.1 lit.B din Leg.85/2006, arătând că debitorul, deși și-a declarat intenția de reorganizare nu a propus un plan de reorganizare, termenul limită de depunere a planului fiind_ raportat la data afișării planului definitiv de creanță șo disp. art. 94 alin. 1 lit. a din Legea nr.85/2006.

Având în vedere că debitorul, deși și-a exprimat intenția de a propune un plan de reorganizare nu a materializat-o până la această dată, și nici unul din celelalte subiecte îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare în condițiile prevăzute la art.94 din Legea privind procedura insolvenței, văzând și disp.art.107 alin.1 lit.B din Leg.85/2006, judecătorul-sindic va dispune începerea procedurii falimentului

debitoarei SC T. A. S., conform dispozitivului prezentei hotărâri, ca unică soluție pentru satisfacerea creanțelor creditorilor.

PETNRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R E Ș T E

Admite cererea administratorului judiciar C.I.I. Ioaja P. S. cu sediul în B.

, str. P. I., nr. 15B, et.3, județul B. -N. și,

În temeiul art. 107 alin.1 lit. B din Legea nr.85/2006, dispune începerea falimentului în procedură generală ce privește pe debitorul SC T. A. S., cu sediul în localitatea B., str. T. V., nr.57, județul B. -N. înregistrată la O.

R. C. B. -N. sub nr. J06/821/2008, cod de identificare fiscală nr. 24321792.

În baza art.107 alin.2 lit.b din lege, desemnează în calitate de lichidator pe C. individual de insolvență I. P. S. , cu sediul în B., str. P. I., nr.15B, et.3, județul B. -N., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.25 din lege, remunerația acestuia urmând a fi stabilită ulterior pe bază de decont, în funcție de volumul și complexitatea activității prestate.

În temeiul art. 107 alin.2 din lege, dispune dizolvarea societății SC T. A. S. și ridicarea dreptului de administrare a acesteia.

Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

Lichidatorul judiciar va întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, până la 1 iulie 2013.

Dispune notificarea intrării în faliment debitorului, tuturor creditorilor și O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunii și publicarea notificării în Buletinul procedurilor de insolvență și într-un ziare de largă circulație, pe cheltuiala averii debitorului.

Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor născute în cursul procedurii la 8 iulie 2013; termenul limită pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la 19 iulie 2013; termen pentru depunerea contestațiilor la tribunal la 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului suplimentar de creanță; și termenul limită pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la 5 august 2013.

În temeiul art.113 din Legea nr.85/2006 dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Fixează termenul pentru continuarea procedurii la 24 septembrie 2013. Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din 21 mai 2013.

PRESEDINTE, GREFIER,

C. V. T. E.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1125/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței