Sentința civilă nr. 1218/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1218/2013

Ședința publică din 4 iunie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului SC B. S. , cu sediul în localitatea B.

, str. C., nr.41, județul B. -N., număr de identificare fiscală 5753557 înregistrată la Registrul C. sub nr. J_ .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă administrator judiciar L. E.

S. prin practician în insolvență Cojol V., lipsă fiind celelalte părți. Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Administratorul judiciar solicită confirmarea planului de reorganizare întocmit de către administratorul special B. M. O., în condițiile în care planul de reorganizare a fost analizat și votat de adunarea creditorilor în ședința din 4 februarie 2013, conform prev. de art. 15 și art. 100 din Legea nr.85/2006.

Judecătorul-sindic reține cauza spre soluționare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că:

Prin încheierea civilă nr. 1604 din 25 septembrie 2012 pronunțată de T. B.

-N. în dosar nr._ a fost admisă cererea formulată debitorul SC B. S. și s- a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de aceasta, a fost numit administrator judiciar L. E. SRRL.

Se reține că debitoarea a depus actele și documentele prev. de art.28 alin. l din Legea nr.85/2006, a fost întocmit tabelul preliminar și ulterior tabelul definitiv de creanță.

In termen legal administratorul special a formulat și a propus adoptarea unui plan de reorganizare judiciară în vederea continuării activității pentru plata integrală a datoriilor înregistrate față de creditori (f.29-41 ), arătând că în intervalul de 3 ani societatea prin activitatea ce o va desfășura va fi în măsură că achite toate creanțele înscrise în tabloul creanțelor.

Planul de reorganizare propus a indicat perspectivele de redresare în raport de specificul activității debitorului, mijloacele financiare și cuprinde măsuri care să conducă la îndeplinirea lui și în final la plata creanțelor, așa cum rezultă din programul de plăți propus de către administratorul special .

Potrivit art.101 alin.l din Legea 85/2006, un plan va fi confirmat de către judecătorul sindic dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

A .Cel puțin jumătate plus una dintre categoriile de creanțe menționate în programul de plăți( din cele menționate la art.100 alin.3 din Legea 85/2006), acceptă sau sunt socotite că acceptă planul, cu condiția ca minimum una dintre categoriile defavorizate să accepte planul .

Constatând că, potrivit procesului verbal al adunării generale a creditorilor din_, planul de reorganizare judiciară propus de către debitor a fost votat, instanța în temeiul art. 101 alin. l din Legea 85/2006, urmează a confirma planul de reorganizare propus de către debitoare, constatând că prin planul de reorganizare propus sunt indicate perspectivele de redresare ale activității debitorului, sunt indicate mijloacele financiare și măsurile ce urmează a fi luate pentru îndeplinirea lui, iar prin programul de plăți propus prin planul de reorganizare judiciară, se asigură plata integrală a creanțelor înscrise în termenul de 3 ani.

Activitatea debitorului urmează a fi reorganizată corespunzător planului de reorganizare judiciară, se va desfășura sub conducerea administratorului special și sub stricta supraveghere a administratorului judiciar, care în exercitarea atribuțiilor va întocmi rapoarte trimestriale prin care va informa instanța și creditorii asupra modului de îndeplinire a sarcinilor stabilite prin plan, asupra situației financiare a averii debitorului și a situației cheltuielilor efectuate de către acesta în desfășurarea activității. Rapoartele vor fi supuse spre avizare ședinței comitetului creditorilor iar ulterior aprobării lor vor fi înregistrate la grefa tribunalului în vederea consultării lor de către orice creditor interesat.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

În temeiul art.101 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței: Confirmă Planul de reorganizare judiciară a activității debitorului SC B.

S.

, cu sediul în localitatea B., str. C., nr.41, județul B. -N., număr de identificare fiscală 5753557 înregistrată la Registrul C. sub nr. J_, propus de însuși debitorul, prin administrator special.

Dispune ca supravegherea activității debitorului, exercitată de reprezentanții săi legali,să se facă de administratorul judiciar desemnat SCP L. E. S. , cu sediul în B., str. C. M., nr.17, județul B. -N. .

În temeiul art.106 alin.1 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar va prezenta trimestrial rapoarte comitetului creditorilor asupra situației financiare a averii debitorului și ulterior aprobării de către comitetul creditorilor, rapoartele vor fi înregistrate la grefa tribunalului, fiind notificați creditorii de către administratorul judiciar, în vederea consultării rapoartelor, iar în baza alin.2 din același articol de lege, administratorul judiciar va prezenta și situația cheltuielilor pentru bunul mers al activității, în vedere recuperării acestora, potrivit art.102 alin.4,care va fi avizată de comitetul creditorilor.

Fixează termen pentru examinarea stadiului de procedură la data de 10 septembrie 2013.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2013.

PRESEDINTE, GREFIER,

C. V. T. E.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1218/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței