Sentința civilă nr. 1382/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

1

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1382/2013

Ședința publică de la 19 Iunie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe debitoarea S. B. S., , având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura îndeplinită prin BPI.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că administratorul judiciar a depus la dosar, prin registratura instanței, raportul întocmit în condițiile prev. de art. 21 din Legea 85/2006 privind activitatea desfășurată, cu acte anexă, prin care se arată că se menține propunerea de trecere a debitoarei în procedura simplificată a falimentului în condițiile prev. de art. 107 alin. 1 lit. D din Legea 85/2006, întrucât societatea se încadrează în condițiile prev. de art. 1 alin. 2 lit. d din aceeași lege.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că :

Prin sentința civilă nr.2l83 din l9.l2.20l2 pronunțată de T. B. -N. în dosar nr._ a fost admisă cererea formulată de creditorii P. L. R. I. SA, P. B. DE A. S. privind pe debitoarea S. B. S. , și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței acesteia, a fost numit administrator judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art. 28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 15.02.20l3, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la 10.03.20l3; a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 30.03.20l3 .

In îndeplinirea atribuțiilor stabilite de lege, administratorul judiciar desemnat, prin raportul întocmit în conf.cu prev.art.54 din legea insolvenței, arată că intrarea debitoarei în procedura insolvenței s-a datorat acumulării de datorii comerciale precum și restanțe în plata obligațiilor către bugetul consolidat al statului.

A fost întocmit tabelul preliminar al creanțelor devenit tabel definitiv (f.79), care cuprinde:

AFP B. cu o creanță garantată în sumă de 270.544,00 lei;

M. B. cu o creanță bugetară în sumă de 2.434,00 lei;

SC P. L. R. I. SA cu o creanță chirografară însumă de 222.325,2l lei;

SC P. B. de A. S. cu o creanță chirografară în sumă de 24.950,52 lei.

Prin raportul întocmit la l0.04.20l3 administratorul judiciar desemnat arată că debitoarea în termenul legal nu a depus un plan de reorganizare a activității sale, că sediul social al societății nu mai corespunde adresei cu care aceasta figurează înscrisă la registrul comerțului, iar administratorii statutari ai debitoarei nu au fost găsiți .Se mai arată că deși au fost notificați în vederea depunerii actelor și informațiilor prev.de art.28 alin.l din L.85/2006. Apreciind ca fiind îndeplinite condițiile art.l alin.2 lit.d din L.85/2006 privind procedura insolvenței, propunând trecerea debitoarei în faliment în procedură simplificată potrivit art. l07 alin.l lit.D din L.85/2006.

Raportul a fost adus la cunoștința creditorilor (f.67-70).

Față de aceste constatări, instanța a reținut că debitoarea nu a formulat și depus la dosarul cauzei un plan de reorganizare judiciară în termenul prevăzut de lege, că aceasta nu mai funcționează la sediul social cu care figurează înscrisă la O. R. C., că administratorii statutari legal notificați nu au depus actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din L.85/2006, fiind îndeplinite condițiile art.l07 alin.l lit.D din L.85/2006, temei în baza căruia se va pronunța o hotărâre de intrare în faliment în procedură simplificată, aprobându-se prin aceasta raportul administratorului judiciar întocmit în conf.cu prev.art.54 alin.5 din lege.

2

Va fi desemnat lichidator judiciar U. S., care va îndeplini atribuțiile prev.de art.25 din lege, vor fi fixate termene limită pentru predarea gestiunii averii către lichidator, în termen de l0 zile de la notificare, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate în perioada de observație, se va dispune notificarea deschiderii procedurii falimentului debitorului,creditorilor și ORC BN pentru efectuarea de mențiuni, precum și publicarea în BPI de insolvență.

In baza art. l08 alin.l, 2 și 3 din lege,

Fixează termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la alin.3, în vederea întocmirii tabelului suplimentar la data de l0.08.20l3;

Fixează termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare, întocmirea și afișarea tabelului suplimentar la data de 25.08.20l3;

Fixează termen de depune la tribunal a contestațiilor la data de l0.09.20l3.

Fixează termenul de întocmire și afișare a tabelului definitiv consolidat al creanțelor la 20.09.20l3.

Se dispune ridicarea dreptului de administrare al administratorului statutar al societății, indisponibilizarea părților sociale și dizolvarea societății.

In temeiul art.ll3 din L.85/2006, se dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Se stabilește termen pentru continuarea procedurii la 06.ll.20l3.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Aprobă raportul administratorului judiciar U. S., cu sediul în B., str.S. nr.9, jud.B. -N., și în consecință:

In temeiul art. l07 alin.l lit.D rap.la art.54 alin.5 din Legea nr. 85/2006,

Dispune intrarea în faliment a debitoarei S. B. S. , cu sediul în B., str.Ș. Cel M.

, nr.l6, sc C, ap.33, județul B. -N., înregistrată la Registrul C. sub nr. J06/483/l993, CUI RO 3063l46, prin procedură simplificată .

In temeiul art.l07 alin.2 din lege,

Desemnează lichidator judiciar U. S. care va îndeplini atribuțiile prev.de art.25, cu o retribuție ce se va stabili pe bază de decont.

Dispune dizolvarea societății debitoarei și ridicarea dreptului de administrare a acesteia.

Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor aferente, după deschiderea procedurii, la l0 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

Dispune notificarea deschiderii procedurii falimentului debitorului, creditorilor și O. UI

R. C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

In baza art. l08 alin.l,2 și 3 din lege,

Fixează termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la alin.3, în vederea întocmirii tabelului suplimentar la data de l0.08.20l3;

Fixează termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare, întocmirea și afișarea tabelului suplimentar la data de 25.08.20l3;

Fixează termen de depune la tribunal a contestațiilor la data de l0.09.20l3.

Fixează termenul de întocmire și afișare a tabelului definitiv consolidat al creanțelor la 20.09.20l3.

In temeiul art. ll3 din lege privind procedura insolvenței.

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Termen pentru continuarea procedurii la 06.ll.20l3. Definitivă și executorie.

3

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de l9 iunie 20l3.

PREȘEDINTE,

Judecător-sindic

GREFIER,

P. I.

G.

A.

G.

Red/dact PI/CR/4 ex l5.07.20l3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1382/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)