Sentința civilă nr. 1446/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECLIAZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.1446
Ședința publică din data de 17 mai 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - M. C. B. GREFIER - A. V.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC
P. SS, procedură deschisă la solicitarea creditoarei SC B. SA, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul administratorului judiciar SP G. I., d-nul practician în insolvență Gordan Ștefan, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că administratorul judiciar SP G. I. a depus la dosar la data de 03 aprilie 2013 procesul verbal încheiat cu ocazia afișării tabelului definitiv al creanțelor debitoarei SC P. SS, iar la data de 08 mai 2013 a depus raportul privind activitățile desfășurate în cadrul procedurii insolvenței, raport în cadrul căruia a formulat o cerere de deschidere a procedurii de faliment în formă generală.
Reprezentantul administratorului judiciar depune la dosar dovada publicării raportului privind activitățile desfășurate în cadrul procedurii insolvenței, în Buletinul procedurilor de insolvență nr.8346 din_ .
Constatând că nu mai sunt de formulat alte cereri, judecătorul sindic acordă cuvântul pentru susținerea cererii de deschidere a procedurii de faliment în formă generală.
Reprezentantul administratorului judiciar susține cererea de deschidere a procedurii de faliment în formă generală a debitoarei SC P. S.
S. și raportat la prevederile art.107 lit.c din Legea nr.85/2006, respectiv "nici unul dintre celelalte subiecte de drept îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare, în condițiile prevăzute de art.94, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat și confirmat"; consideră că sunt îndeplinite prevederile legale pentru deschiderea procedurii de faliment și solicită admiterea cererii.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii formulate de administratorul judiciar privind deschiderea procedurii de faliment în formă generală.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberand, retine ca prin raportul de activitate depus la dosar la data de_ administratorul judiciar SP G. I. al debitoarei SC P. SS a aratat ca tabelul definitiv de creante a fost afisat la usa instantei si inregistrat la grefa T. ui Specializat C., insa niciunul din subiectele de drept indreptatite nu a depus un plan de reorganizare, imprejurare in care administratorul judiciar a formulat o propunere de trecere a debitoarei in faliment in procedura generala, apreciind ca sunt incidente prevederile art.107 lit.c din Legea nr.85/2006.
Analizand propunerea formulata de administratorul judiciar, se retine faptul ca prin sentinta civila nr.74/_ pronuntata de T. Specializat C. a fost respinsa contestatia formulata de debitoarea SC P. SS si a fost admisa cererea formulata de creditoarea SC B. SA, dispunandu-se deschiderea procedurii insolventei in forma generala fata de debitoarea SC P.
SS . Totodata, a fost ridicat dreptul de administrare al debitoarei.
Tabelul definitiv de creante asupra averii debitoarei SC P. SS a fost afisat la data de_, data de la care a inceput sa curga termenul de 30 zile in care puteau fi depuse planuri de reorganizare de persoanele indreptatite prevazute la art.94 din Legea nr.85/2006.
Cu toate acestea, nu a fost intocmit si depus un plan de reorganizare in termenul de 30 zile de la data afisarii tabelului definitiv de creante, acest termen expirand la data de_, imprejurare in care judecatorul sindic constata ca sunt aplicabile prevederile art.107 pct.A lit.c din Legea nr.85/2006, astfel ca in temeiul acestor dispozitii legale va fi incuviintata propunerea formulata de catre administratorul judiciar si se va dispune intrarea in faliment in procedura generala a debitoarei SC P. SS, fiind desemnat in calitate de lichidator judiciar provizoriu SP G. I. in baza art.107 alin.2 lit. b din Legea nr. 85/2006, care va indeplini atributiile prevazute de art. 25 din Legea nr.85/2006.
In baza art. 107 alin. 2 din acelasi act normativ, va dispune dizolvarea societatii debitoare.
In temeiul art. 108 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 va dispune notificarea de catre lichidator a intrarii in faliment tuturor creditorilor notificati conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, debitoarei si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj pentru efectuarea mentiunii, precum si aducerea la indeplinire a prevederilor art. 108 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
In temeiul dispozitiilor art. 107 alin. 2 lit. e din Legea nr. 85/2006, va dispune intocmirea de catre fostul administrator judiciar, in termen de 5 zile de la intrarea in faliment, a unei liste cuprinzand numele si adresele creditorilor si toate creantele acestora la data intrarii in faliment, cu indicarea celor nascute dupa deschiderea procedurii insolventei, precum si a unei liste cuprinzand actele si operatiunile efectuate dupa deschiderea procedurii mentionate la art. 46 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
In temeiul art. 113 si urmatoarele din Legea nr. 85/206, va dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei si indeplinirea celorlalte operatiuni de lichidare.
In baza art. 108 alin. 2 din acelasi act normativ, va fixa termenul limita pentru depunerea cererilor de admitere a creantelor nascute dupa data deschiderii procedurii la data_, termenul limita pentru verificarea creantelor, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului suplimentar al creantelor la data de_, termenul pentru inregistrarea eventualelor contestatii la data de_, termenul pentru solutionarea eventualelor contestatii si pentru intocmirea tabelului definitiv consolidat al creantelor la _
.
Se va stabili termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de_, sala 249, ora 11.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite cererea formulata de administratorul judiciar SP G. I. . Dispune intrarea in faliment in procedura generala a debitoarei SC P.
SS si numeste in calitate de lichidator judiciar provizoriu pe SP G. I., care va indeplini atributiile prevazute de art. 25 din Legea nr.85/2006.
Dispune dizolvarea debitoarei SC P. SS si ridicarea dreptului de administrare.
Dispune intocmirea de catre fostul administrator judiciar, in termen de 5 zile de la intrarea in faliment, a unei liste cuprinzand numele si adresele creditorilor si toate creantele acestora la data intrarii in faliment, cu indicarea celor nascute dupa deschiderea procedurii insolventei, precum si a unei liste cuprinzand actele si operatiunile efectuate dupa deschiderea procedurii mentionate la art. 46 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei si indeplinirea celorlalte operatiuni de lichidare.
Dispune notificarea de catre lichidator a intrarii in faliment tuturor creditorilor notificati conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, debitoarei si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj pentru efectuarea mentiunii, precum si aducerea la indeplinire a prevederilor art. 108 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Fixeaza termenul limita pentru depunerea cererilor de admitere a creantelor nascute dupa data deschiderii procedurii la data de_, termenul limita pentru verificarea creantelor, intocmirea, afisarea si comunicarea tabelului suplimentar al creantelor la data de_, termenul pentru inregistrarea eventualelor contestatii la data de_, termenul pentru solutionarea eventualelor contestatii si pentru intocmirea tabelului definitiv consolidat al creantelor la_ .
Stabileste termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de_, ora 11,00.
Cu drept de recurs in termen de 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 17 mai 2013.
JUDECATOR SINDIC:
GREFIER:
M. C. B.
A.
V.
Red./dact./MCB/3ex/_
← Sentința civilă nr. 6378/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 4919/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|