Sentința civilă nr. 145/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 145/2013
Ședința publică de la 30 ianuarie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe debitoarea S. C. S. , având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă administratorul judiciar U. S. prin Sângeorzan I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura îndeplinită prin BPI.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Administratorul judiciar depune la dosar raportul întocmit în condițiile prev. de art. 21 din Legea 85/2006 pe care îl susține, solicită aprobarea acestuia și a se dispune trecerea debitoarei în procedura simplificată a falimentului în condițiile prev. de art. 107 alin. 1 lit. D din Legea 85/2006 motivat de faptul că aceasta se încadrează în condițiile prev. de art. 1 alin. 2 lit. d din aceeași lege.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată că :
Prin sentința civilă nr.l397 din l8.07.20l2 pronunțată de T. B. -N. în dosar nr._ a fost admisă cererea formulată de creditoarea SC NV C. S. privind pe debitoarea S. C.
, și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței acesteia, a fost numit administrator judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art. 28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la l8.09.20l2, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la l8.l0.20l2; a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la l0.ll.20l2 .
In îndeplinirea atribuțiilor stabilite de lege, administratorul judiciar desemnat, prin raportul întocmit în conf.cu prev.art.54 din legea insolvenței, arată că intrarea debitoarei în procedura insolvenței s-a datorat acumulării de datorii comerciale precum și restanțe în plata obligațiilor către bugetul consolidat al statului. Se mai arată că reprezentanții debitoarei nu au fost găsiți și în condițiile în care, la dosarul cauzei, nu au fost depus actele și informațiile prevăzute de art.28 în termenul prev.de art.35 din L.85/2006, solicită deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, fiind întrunite condițiile art.l alin.2 lit.d din L.85/2006.
A fost întocmit tabelul preliminar al creanțelor devenit tabel definitiv (f.45) care cuprinde:
A. F. P. B. cu o creanță garantată de l955 lei;
SC NV C. S. cu o creanță chirografară de 64.573,06 lei.
Prin raportul întocmit la 2l.ll.20l2 administratorul judiciar desemnat arată că debitoarea se încadrează în condițiile prev.la art.l alin.2 lit.d din L.nr.85/2006 privind procedura insolvenței și propune trecerea debitoarei în faliment în procedură simplificată, în cond.art.l07 alin.l lit.D din L.85/2006. arătând că deși a notificat societatea debitoare, aceasta nu a prezentat documentele prevăzute de art.28 din L.85/2006 și nu a predat actele constitutive și documentele contabile ale societății.
Raportul a fost adus la cunoștința creditorilor (f.5l ).
Față de aceste constatări, instanța a reținut că debitoarea îndeplinește condițiile prev.de art.l alin.2 lit.d din L.85/2006, respectiv debitorul nu a prezentat documentele prevăzute la art.28 alin.l, în termenul prevăzut de lege, fiind îndeplinite condițiile art.l07 alin.l lit.D din L.85/2006, temei în baza căruia se va pronunța o hotărâre de intrare în faliment în procedură simplificată, aprobându-se prin aceasta raportul administratorului judiciar întocmit în conf.cu prev.art.54 alin.5 din lege.
Va fi desemnat lichidator judiciar U. S. din B., care va îndeplini atribuțiile prev.de art.25 din lege, vor fi fixate termene limită pentru predarea gestiunii averii către lichidator în termen
2
de l0 zile de la comunicare prezentei hotărâri, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate în perioada de observație, se va dispune notificarea deschiderii procedurii falimentului debitorului,creditorilor și ORC BN pentru efectuarea de mențiuni, precum și publicarea în BI de insolvență.
In baza art. l08 alin.l,2 și 3 din lege,
Fixează termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la alin.3, în vederea întocmirii tabelului suplimentar la data de l5 martie 20l3;
Fixează termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare, întocmirea și afișarea tabelului suplimentar la data de 30 martie 20l3 ;
Fixează termen de depune la tribunal a contestațiilor la data de l5 aprilie 20l3.
Fixează termenul de întocmire și afișare a tabelului definitiv consolidat al creanțelor la 30 aprilie 20l3.
Se dispune ridicarea dreptului de administrare al administratorului statutar al societății, indisponibilizarea părților sociale și dizolvarea societății.
In temeiul art.ll3 din L.85/2006, se dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Se stabilește termen pentru continuarea procedurii la 22 mai 20l3.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Aprobă raportul administratorului judiciar U. S., cu sediul în B., str. S. nr.9, jud.B. -N., și în consecință:
In temeiul art. l07 alin.l lit.D rap.la art.54 alin.5 din Legea nr. 85/2006,
Dispune intrarea în faliment a debitoarei S. C. S. , cu sediul în B., str. Valea G. nr.8, județul B. -N., înregistrată la Registrul C. sub nr. J_ CUI RO l4937540, temeiul art.l07, aliniatul 2 din lege,
In temeiul art.l07 alin.2 din lege,
Desemnează lichidator judiciar U. S., care va îndeplini atribuțiile prev.de art.25, cu o retribuție ce se va stabili pe bază de decont.
Dispune dizolvarea societății debitoarei și ridicarea dreptului de administrare a acesteia.
Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor aferente, după deschiderea procedurii, la l0 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Dispune notificarea deschiderii procedurii falimentului debitorului, creditorilor și O. UI
R. C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
In baza art. l08 alin.l,2 și 3 din lege,
Fixează termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor menționate la alin.3, în vederea întocmirii tabelului suplimentar la data de l5 martie 20l3.
Fixează termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare, întocmirea și afișarea tabelului suplimentar la data de 30 martie 20l3 ;
Fixează termenul de depunere la tribunal a contestațiile la data de l5 aprilie 20l3.
Fixează termenul de întocmire și afișare a tabelului definitiv consolidat al creanțelor la 30 aprilie 20l3.
In temeiul art. ll3 din lege privind procedura insolvenței.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Termen pentru continuarea procedurii la 22 mai 20l3. Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 30 ianuarie 20l3 . PREȘEDINTE,
Judecător-sindic
GREFIER,
P. I.
G.
A.
G.
Red/dact PI/CR/425.0l.20l3
3
← Sentința civilă nr. 4881/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 1502/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|