Sentința civilă nr. 1693/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1693/2013

Ședința publică din 13 Septembrie 2013

format din: PREȘEDINTE: U. I., judecător-sindic GREFIER: P. R. A.

Pe rol fiind cauza cu nr. de mai sus privind pe S SS C. & T. S. cu sediul în B., str. G-ral G. B., nr. 16, cam. 1, județul B. -N. ,CUI 19166781, înregistrată la Registrul C. sub nr. J_ , aflată în procedura insolvenței prev. de Legea nr. 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidatorul judiciar SCPI U. S. prin Sabaduș Gherman, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că s-a depus la dosar de către lichidatorul judiciar, la_, raport final în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 (f.35), tabelul definitiv al creanțelor (f.41), însoțite de proces verbal de afișare și acte anexă.

Totodată, se constată că s-a depus la dosar, la_, de către lichidatorul judiciar, raport de activitate (f.46) și acte anexă.

Lichidatorul judiciar arată că nu s-au formulat obiecțiuni la tabelul creditorului și că nu mai are de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri în probațiune, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită aprobarea raportului final și în consecință a se dispune închiderea procedurii simplificate a falimentului, radierea debitoarei din Registrul C., descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități și aprobarea decontului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată că:

Prin încheierea civilă nr. 703 din_, pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr._, a fost deschisă procedura simplificată a falimentului la cererea debitoarei SS C. & T. S. , în condițiile L.85/2006 privind procedura insolvenței.

Lichidatorul judiciar a depus la dosar tabel definitiv al creanțelor (f.41) în care a fost înscris creditorul bugetar Direcția G. ă a F. P. B. -N., cu o creanță bugetară în sumă de 10.328 lei.

Lichidatorul judiciar a constatat că societatea debitoare nu deține nici un fel de bunuri și nici nu au fost identificate fapte dintre cele prev.de art.l38 alin.l din lege

1

pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, astfel că acesta a propus închiderea procedurii insolvenței în baza art. l3l din L.85/2006.

Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.173/2008, " în orice stadiu al procedurii … dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Având în vedere că lichidatorul judiciar a efectuat notificările cu privire la deschiderea procedurii și că a fost depus la dosar și afișat un raport privind închiderea procedurii falimentului, în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și onorariul lichidatorului judiciar pentru suma de 3.720 lei, cu TVA, conform art.89 alin.l lit.a din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei practicianului în insolvență, rep.în MO Partea I-a nr.678/06.l0.20l0, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN N. LEGII HOTĂRĂȘTE

Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SS C.

& T. S.

, cu sediul în B., str. G-ral G. B., nr. 16, cam. 1, județul B. -N.

, CUI 19166781, înregistrată la Registrul C. sub nr. J_ și radierea acestei societăți comerciale din Registrul C. .

Aprobă decontul lichidatorului judiciar U. S., cu sediul în B., str. S.

, nr. 9, jud. B. -N., pentru suma de 3.720 lei, cu TVA, ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin.4 din Legea 85/2006.

Descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

Prezenta sentință se va notifica cu D. B. -N. și O. Registrul C. de pe lângă T. B. -N. .

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 13 septembrie 2013.

PREȘEDINTE,

Judecător - sindic GREFIER,

I. P. R. A.

Red/dact UI/PRA/7 ex. _

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1693/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței