Sentința civilă nr. 1896/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

SPECIALIZAT C. Dosar nr. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1896/2013

Ședința publică din data de 26 iunie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE: C. G.

GREFIER: A. B.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschise față de debitoarea S.C M. C. S.R.L, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C. T. M. C., practicianul în insolvență T. M. C. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei constatându-se că s-au înregistrat următoarele înscrisuri la dosar:

în data de 15 mai 2013, de către lichidatorul judiciar procesul verbal de afișare la ușa instanței a tabelului definitiv de creanțe;

în data de 21 iunie 2013, de către lichidatorul judiciar procesul verbal de afișare la ușa instanței a tabelului definitiv de creanțe, raportul de activitate, cu acte anexă și cererea privind închiderea procedurii de faliment în formă simplificată.

Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovada notificării creditorilor cu privire la cererea de închidere a procedurii, aceștia exprimându-se în sensul că nu vor avansa sumele necesare pentru continuarea procedurii, decontul și nota de cheltuieli însoțită.

Având cuvântul asupra cererii de închidere a procedurii, reprezentanta lichidatorului judiciar arată că susține cererea așa cum a fost formulată, solicitând în temeiul dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006, radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități privitoare la procedură, încuviințarea cheltuielilor de procedură și a retribuției lichidatorului judiciar din fondul de lichidare.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii privind închiderea procedurii insolvenței debitoarei S.C M. C. S.R.L.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin cererea înregistrată sub nr.956/_ și depusă la dosarul cauzei la data de 21 iunie 2013 de lichidatorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ T. M. C. în cadrul procedurii falimentului privind pe debitoarea SC M. C. S., a fost analizată întreaga activitate derulată pe parcursul procedurii, solicitându-se raportat la prev. art.131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii, radierea debitoarei din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de toate îndatoririle și responsabilitățile privitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În cuprinsul raportului a fost făcută o analiză a principalelor operațiuni efectuate în cadrul procedurii și s-a arătat că notificarea deschiderii procedurii a fost publicată în BPI nr.4337/_ precum și într-un ziar de largă circulație la data de_, notificarea fiind comunicată și la sediul social al debitoarei și la domiciliul administratorului statutar, care a procedat la predarea documentelor prevăzute la art.28 din Legea nr.85/2006, fiind astfel întocmit raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus debitoarea la insolvență. Concluziile raportului au arătat că starea de insolvență a debitoarei se datorează unor cauze obiective, nefiind identificate elemente care să indice îndeplinirea condițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 privind angajarea răspunderii patrimoniale a persoanelor din conducerea societății.

Lichidatorul judiciar a arătat că a procedat la întocmirea tabelului preliminar al creanțelor care a fost afișat la ușa instanței la data de_ și publicat în BPI nr.7548/_ . La termenul de judecată din data de_ judecătorul sindic a definitivat tabelul preliminar al creanțelor, tabelul definitiv fiind afișat la ușa instanței la data de_ și publicat în BPI nr.8724/_ .

S-a arătat că nu au fost identificate bunuri în patrimoniul debitoarei care să poată fi valorificate în cadrul procedurii, astfel că nu au fost încasate sume de distribuit creditorilor.

Având în vedere că debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu care să poată fi valorificate în vederea acoperirii creanțelor, lichidatorul judiciar a convocat adunarea creditorilor având pe ordinea de zi avansarea de către creditori a sumei de 3.000 lei + TVA pentru acoperirea cheltuielilor în vederea continuării procedurii insolvenței debitoarei.

Având în vedere că creditorii nu sunt de acord cu avansarea sumei de bani solicitată pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de continuarea procedurii, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei în temeiul prev. art.131 din Legea nr.85/2006, întrucât debitoarea nu are sume de bani în conturi și nici bunuri care pot fi valorificate în procedură.

1

Analizând cererea de închidere a procedurii falimentului formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:

Conform art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Deoarece în averea debitoarei nu există bunuri, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele de bani necesare continuării procedurii, judecătorul sindic va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar și se va dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC M. C. S. și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza disp. art.136 din Legea nr.85/2006, se va dispune descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

În temeiul art.11 și art.4 din Legea nr.85/2006, va fi încuviințat onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei + TVA și cheltuielile de procedură nedecontate, în cuantum de 6,15 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite cererea lichidatorului judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "T. M. C. ";, formulată în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC M. C. S., J_, CUI 3613352, cu sediul în C. -N.

, str. C. D., nr. 27, ap. 1, jud. C. și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC M. C. S. în condițiile art. 131 din Legea nr.

85/2006.

Dispune radierea debitoarei SC M. C. S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar, CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "T. M. C. ";, în cuantum de 3.000 lei și cheltuielile de procedură nedecontate, în cuantum de 6,15 lei care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități. Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare și care se depune la T. Specializat C. . Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

C. G. A. B.

Red.CG/MM 6 ex./_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1896/2013. Procedura insolvenței