Sentința civilă nr. 1899/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr.1899/2013

Ședința publică din 22 octombrie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V. GREFIER: T. E.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de debitorul S. B. S. , având ca obiect cererea debitorului - L85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni. Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei după care;

T. analizând actele și lucrările dosarului, constatând că debitorul a solicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului, că cererea a fost legal timbrată, că s-au depus actele prev. de art.28 din Legea 85/2006, precum și faptul că s-a solicitat desemnarea în calitate de lichidator judiciar a U. S., reține cauza în pronunțare.

Deliberând, constată:

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub nr. de mai sus, debitoarea S. B. S., a solicitat, în temeiul disp.art. 27 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a se dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului și desemnarea în calitate de lichidator judiciar a U. S. .

În motivarea cererii se arată că societatea a intrat în incapacitate de plată din cauza scăderii volumului de activitate și decesul vechiului administrator și datorată inexistenței cererii pentru îndeplinirea obiectivului de activitate al societății. Datoriile totale ale societății se ridică în prezent la suma de 20.900 lei, plus eventual cele pretinse de S. Splska SPRO, de sume pe care nu le poate achita, deoarece în prezent nu mai desfășoară nicio activitate.

Prin cererea formulată se propune desemnarea în calitate de lichidator judiciar a U.

  1. B. .

    S-au anexat la cerere actele prev. de art.28 alin.1 din Legea nr. 85/2006. Cererea a fost legal timbrată cu chitanța anulată la dosar (f.2).

  2. constată că în baza actelor depuse, debitoarea a solicitat să fie supusă procedurii simplificate a falimentului, cu desemnarea în calitate de lichidator judiciar a U. IPURL.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 al.1 și 2, art. 28 și art. 32 din Legea nr. 85/2006, tribunalul urmează să admită cererea debitoarei în considerarea art. 32 al. 1 din aceeași lege, urmând a se constata că debitoarea este în încetare de plăți, a se dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva acesteia și a se îndeplini măsurile prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite cererea formulată de debitoarea S. B. S. cu sediul în B., str. S., nr.4C, jud.B. -N. ;

În baza art.32 al.1 din Legea nr. 85/2006:

- dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitorului S.

  1. S.

    înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului B. -N. sub nr. J_, C.U.I. 56525;

    • dispune dizolvarea debitoarei S. B. S. și ridicarea dreptului de administrare a acesteia.

      În temeiul art. 34 și art.107 alin.2 din lege:

    • numește lichidator judiciar pe U. S. cu sediul în B., str. S., nr.9, jud.B. -N., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege, remunerația urmând a fi stabilită ulterior pe bază de decont în funcție de volumul și complexitatea

      activității prestate.

      În baza art. 61 și art. 32 alin. 2 din lege:

    • dispune notificarea deschiderii procedurii simplificate a falimentului debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului pentru efectuarea mențiunii, conform prevederilor Codului de procedură civilă; notificarea se va publica în Buletinul Procedurilor de Insolvență și, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulație.

Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990.

În baza prevederilor art. 37 din lege dispune comunicarea deschiderii procedurii simplificate a falimentului Judecătoriei B. în a cărei jurisdicție se află sediul debitoarei.

În baza prevederilor art. 62 și 73 din lege:

  • fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor la data de 9 decembrie 2013.

  • fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 23 decembrie 2013.

  • fixează termen pentru depunerea contestațiilor la tribunal la 5 zile de la publicarea în BPI a tabelului preliminar.

  • fixează termenul pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 8 ianuarie 2014.

-

fixează data ședinței adunării creditorilor la 30 decembrie 2013,

urmând ca locul și ora să fie stabilite de lichidatorul judiciar, și dispune convocarea creditorilor debitorului.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către lichidatorul judiciar.

Lichidatorul judiciar va întocmi raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din lege, până la

2 decembrie 2013.

Fixează termenul pentru continuarea procedurii la 18 februarie 2014.

În temeiul prevederilor art. 4 din lege:

Dispune deschiderea de către debitor în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, iar în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la

T. B. -N., sub sancțiunea nulității, conform art.471 alin.1 Cod procedură civilă.

Soluționată în ședința de cameră de consiliu și pronunțată în ședință publică din data de 22 octombrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător sindic T. E.

C. V.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1899/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței