Sentința civilă nr. 2049/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2049/2013
Ședința publică din 08 Noiembrie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: U. I. , judecător-sindic GREFIER: F. K.
Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului S. R. & CO S. B. .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidatorul judiciar prin practician în insolvență I. P. S., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța, constatând că părțile au fost citate în BPI în vederea discutării raportului final cu propunerea de închidere a procedurii falimentului, și că nu s-au formulat obiecțiuni, reținând că nu sunt alte cereri, acordă lichidatorului judiciar cuvântul în fond. Lichidatorul judiciar, solicită instanței închiderea procedurii falimentului în temeiul prev. art. 131 din Legea nr. 85/2006, radierea societății din registrul comerțului, aprobarea decontului de cheltuieli și descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri ori
responsabilități privitoare la procedură.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin Încheierea comercială nr. 1874/05 decembrie 2011 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr._, a fost deschisă procedura generală a insolvenței la cererea debitorului S. R. & CO S., în condițiile L.85/2006 privind procedura insolvenței, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar practicianul în insolvență CII POENAR I., a cărui activitate a fost preluată ulterior de CII I. P. S. .
Ulterior prin Sentința civilă nr. 1583/_ (f.58) s-a dispus începerea procedurii falimentului la propunerea administratorului judiciar, făcută în conf.art.107 alin.1 lit. B rap. la art. 94 alin.5 din lege.
Prin sentința civilă nr. 991/_ s-a admis cererea lichidatorului judiciar formulată în baza disp. art.l38 alin.l lit.a și d din L.85/2006, și prin care a fost obligat pârâtul Ionescu V., să plătească în favoarea debitoarei S. R. & CO S. B. - în faliment, suma de l7.456,29 lei reprezentând pasivul societății debitoare.
Lichidatorul judiciar a depus un tabel definitiv consolidat al creanțelor (f.100) în care au fost înscriși creditorii: A. F. P. B. cu o creanță bugetară de 14.612 lei; Primăria municipiului B. cu o creanță bugetară de 78 lei, SC T. G.
I. E. S. cu o creanță chirografară de 2.401,59 lei și E. E. R. S. C. cu o creanță chirografară de 364,70 lei.
Lichidatorul judiciar a constatat că societatea debitoare nu deține niciun fel de bunuri, astfel că acesta a propus închiderea procedurii insolvenței în baza art. l3l din L.85/2006.
Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.173/2008, " în orice stadiu al procedurii … dacă se contată că nu
1
sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat";.
Având în vedere că lichidatorul judiciar a efectuat notificările cu privire la deschiderea procedurii, că a fost depus la dosar și afișat un raport privind închiderea procedurii falimentului, care a fost aprobat așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei sentințe, în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și onorariul lichidatorului judiciar pentru suma totală de 3.000 lei ( fără TVA) reprezentând cheltuieli de proceduri și onorariu pentru activitățile și lucrările specifice,în conf.cu prev.art. 89 alin.l lit. a din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență cu modificările ulterioare, public.în M.O. nr.555 din 04.08.20ll, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Executarea sentinței comerciale 991/_ pronunțată în dosar asociat nr._
/a1 rămasă irevocabilă prin neexercitarea căii de atac și prin care pârâtul Ionescu V., să plătească în favoarea debitoarei S. R. & CO S. B. - în faliment, suma de l7.456,29 lei reprezentând pasivul societății debitoare, se va putea face ulterior închiderea procedurii în condițiile art. 142 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței;
Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC R. & CO
S.,
cu sediul în B., str. A. M. nr.30/D/42, jud. BN, nr. ORC J_, CUI 24683849 și radierea acestei societăți comerciale din Registrul C. .
Aprobă decontul lichidatorului judiciar C. I. P. S. , pentru suma de 3000 lei fără TVA ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin. 4 din Legea nr.85/2006.
Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.
Prezenta sentință se va notifica cu D. G. R. a F. P. C. -N. prin A. J. a F. P. B. -N. și O. ui R. C. de pe lângă
B. -N. . Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 08 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, judecător - sindic GREFIER,
I. F. K.
Red. UI / ALC._, 5 ex.
2
← Sentința civilă nr. 4879/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 552/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|