Sentința civilă nr. 2166/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

DOSAR NR. _

R.

T. SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 2166/2013

Ședința publică din data de 09 septembrie 2012 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii falimentului în formă simplificată împotriva debitoarei S. B. S., procedură deschisă la solicitarea creditoarea D.

G. A F. P. A J. C. în reprezentarea A. F. P. A MUNICIPIULUI T., în conformitate cu dispozițiile Legii nr.85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, SP R. LS, d-l practician în insolvență Pușcaș Tiberiu, lipsind reprezentanții creditorilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost înregistrat la dosar, în data de 8 august 2013, din partea lichidatorului judiciar, raportul privind modul de îndeplinire a atribuțiilor, cu acte anexă.

Instanța acordă reprezentantului lichidatorului judiciar cuvântul în susținerea cererii de închidere a procedurii.

Reprezentantul lichidatorului judiciar arată că sentința prin care s-a soluționat cererea de antrenare a răspunderii a rămas irevocabilă și, prin urmare, solicită închiderea procedurii, în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, radierea debitoarei și încuviințarea onorariului și a cheltuielilor de procedură.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.

JUDECĂTORUL SINDIC

,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 24 aprilie 2013, lichidatorul judiciar R. L.

S. a solicitat închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC B. S., radierea acesteia din evidențele ONRC C., descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În susținerea acestei solicitări, lichidatorul judiciar a învederat că a efectuat următoarele operațiuni prevăzute de legea insolvenței, descrise în rapoartele depuse la dosarul cauzei, din care: obținerea de informații asupra istoricului debitoarei și a situațiilor financiare; notificarea societății debitoare și a administratorului statutar în vederea predării documentelor contabile; notificarea creditorilor bugetari, a furnizorilor de prestări servicii; publicarea notificării deschiderii procedurii de insolvență în B.P.I.; întocmirea tabelului preliminar și definitiv al creanțelor; întocmirea raportului cauzelor și publicarea acestuia în BPI; formularea unei cereri de antrenare a răspunderii administratorului statutar al debitoarei.

Lichidatorul judiciar a mai arătat că în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri, stocuri sau disponibilități bănești.

Fiind identificate elemente incidente prev. art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 în sarcina administratorului statutar a fost formulată o cerere de antrenare a răspunderii acestuia.

Lichidatorul judiciar apreciază că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, care permite închiderea procedurii în orice stadiu al acesteia dacă: nu există bunuri în averea debitoarei ori acestea sunt

insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

Lichidatorul judiciar a mai arătat că debitoarea se încadrează în prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006 întrucât nu deține nici un bun în averea proprie și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare pentru a acoperi cheltuielile de administrare.

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3443/2012 pronunțată de T. Specializat C. s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei S. B. S. .

De asemenea, a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei, nefiind înregistrate contestații împotriva tabelului preliminar afișat la ușa instanței și publicat în BPI 17997/_ . Totodată, prin sentința civilă nr. 4741/2012 pronunțată de T. Specializat C. la data de 19 decembrie 2012 s-a dispus trecerea debitoarei SC B. S. în faliment în formă simplificată pentru argumentele deja expuse.

Pe de altă parte, creditorii au fost convocați să avanseze sumele necesare continuării procedurii întrucât în averea debitoarei nu se regăsesc bunuri care să poată fi valorificate( astfel cum reiese din adresa comunei Mihai Viteazu aflată la fila 163), însă nici unul dintre creditori nu și-a exprimat disponibilitatea în acest sens.

Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Fiind întrunite condițiile legale, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea S. B. S. .

Totodată se va dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, respectiv va dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a F. P. a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 urmează a dispune descărcarea lichidatorului judiciar SP R. LS de îndatoriri și responsabilități.

În temeiul disp. art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 se vor încuviința cheltuielile de procedură în cuantum 62,40 lei și onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de

3.000 lei plus TVA, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea lichidatorului judiciar SP R. LS în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC B. S., și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC B. S., având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J_ și CUI 22644932.

Dispune radierea debitoarei S. B. S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a F. P. a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Încuviințează cheltuielile de procedură în cuantum de 62,40 lei și onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3000 de lei plus TVA care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă lichidatorul judiciar SP R. LS de îndatoriri și responsabilități.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 09 septembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC,

GREFIER,

D. H.

N.

N.

Red.DH/tehnored LU 6 ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2166/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)