Sentința civilă nr. 2202/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2202/2013

Ședința publică din 22 noiembrie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: U. I. , judecător-sindic

GREFIER: F. K.

Pe rol fiind cauza cu nr. de mai sus privind pe debitoarea S.C. M. S., aflată în procedura insolvenței prev. de Legea nr. 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidatorul judiciar CUU Ș. L. I., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Lichidatorul judiciar depune dovezile de comunicare a raportului cu propunerea de închidere a procedurii.

Instanța, constatând că părțile au fost citate în BPI în vederea discutării propunerii de închidere a procedurii falimentului, și că nu s-au formulat obiecțiuni, reținând că nu sunt alte cereri, aprobă raportul final cu propunerea de închidere a procedurii și acordă lichidatorului judiciar cuvântul în fond.

Lichidatorul judiciar, solicită instanței închiderea procedurii falimentului în temeiul prev. art. 131 din Legea 85/2006, radierea societății din registrul comerțului, aprobarea decontului de cheltuieli și descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

T R I B U N A L U L

Prin încheierea civilă nr. 1303 din 14 iunie 2013, pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr._ s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului la cererea debitorului S.C. M. S. , în condițiile L.85/2006 privind procedura insolvenței, fiind numit lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ Ș. L. I. .

Au fost înscriși în tabelul definitiv de creanțe (f. 13) următorii creditori: DGFP

  1. -N. cu o creanță bugetară în sumă de 1472 lei; C. J. B. cu o creanță bugetară în valoare de 992 lei și o creanță chirografară în sumă de 7637 lei.

    Din raportul depus de lichidatorul judiciar rezultă că în averea debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate pentru plata pasivului și nici nu au fost identificate fapte și persoane pentru atragerea răspunderii în condițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, astfel că s-a propus închiderea procedurii insolvenței în baza prev. art.131 din lege.

    Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.173/2008, " în orice stadiu al procedurii … dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul - sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat";.

    Având în vedere că raportul final a fost comunicat creditorilor, care nu au făcut obiecțiuni, în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și decontul lichidatorului judiciar pentru suma totală de 3.000 lei, fără TVA, reprezentând onorariu pentru activitățile și lucrările specifice procedurii cât și cheltuielile de procedură, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

    PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

    H O T Ă R Ă Ș T E

    În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței; Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC M. S.

    , cu sediul în loc. M. B., nr. 195, jud. B. -N., nr. ORC J_, CUI 21040695 și radierea acestei societăți comerciale din R. C. .

    Aprobă decontul lichidatorului judiciar CII Ș. L. I. , pentru suma de 3000 lei fără TVA ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin. 4 din Legea nr.85/2006.

    Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

    Prezenta sentință se va notifica cu D. G. Regională a F. P. C. - Napoca prin Administrația Județeană a F. P. B. -N. și O. ui R. ui

  2. de pe lângă T. B. -N. . Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 22 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător-sindic

U. I. F. K.

Red/dact. UI/FK 3 ex./_ .

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2202/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței