Sentința civilă nr. 2251/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2251/2013

Ședința publică din 3 decembrie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului S.C. M. U. S. cu sediul în localitatea B., str.L. R., nr.1, sc.--, ap.3, județul B. -N., înregistrată la

O. R. C. B. -N. sub nr. J06/251/2010, cod de identificare fiscală nr. 27039207.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă administrator judiciar I. S. P.

, lipsă fiind celelalte părți. Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Administratorul judiciar reiterează cererea privind trecerea debitorului în faliment, având în vedere faptul că debitorul nu a propus un plan de reorganizare în termenul prev. de art. 94 alin. 1 lit. a și apreciază că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 107 alin. 1 lit. B din Legea nr.85/2006.

Judecătorul-sindic reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată:

Prin încheierea civilă nr. 256/_, pronunțată de T. B. -N. - Secția A II-A civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea debitorului SC M. U. S. și s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva sa, acesta exprimându-și intenția de a propune un plan de reorganizare.

A fost numit administrator judiciar C.I.I. Poenar I., ulterior înlocuit cu C.I.I.

I. P. S., având în vedere că portofoliul activitățiilor de insolvență a C. ului I. de I. Poenar I. a fost transferat către C. ul I. de I. I. P. S., conf. art. 22 și următoarele din OG nr.86/2006, Hotărarea nr.3/2007 a UNPIR.

Prin raportul de activitate nr. 1794/_ administratorul judiciar a arătat că debitorul, ca urmare a manifestării intenției de reorganizare nu a propus un plan de reorganizare, deși termenul limită de depunere era 28 august 2013, și conform art. 94 alin. 1 lit. a din lege consideră că sunt întrunite condițiile prev. de art. 107 alin. 1 lit. B din Legea nr.85/2006.

Notificarea propunerii de intrare în faliment, respectiv raportul nr. 1794/_ a fost realizată în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 16666/_, fără a se înregistra obiecțiuni.

Având în vedere că debitorul, deși și-a exprimat intenția de a propune un plan de reorganizare nu a materializat-o până la această dată, și nici unul din celelalte subiecte îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare în condițiile prevăzute la art. 94 din Legea privind procedura insolvenței, văzând și disp.art.107 alin.1 lit.B din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic va dispune începerea procedurii falimentului debitorului SC M. U. S., conform dispozitivului prezentei hotărâri, ca unică soluție pentru satisfacerea creanțelor creditorilor.

PETNRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII

H O T Ă R E Ș T E

Admite cererea administratorului judiciar C.I.I. I. P. S. cu sediul social în

B., str. P. I., nr. 15B, et. 3, județul B. -N.

În temeiul art. 107 alin.1 lit. B din Legea nr.85/2006, dispune începerea falimentului în procedură generală ce privește pe debitorul S.C. M. U. S. cu sediul în localitatea B., str.L. R., nr.1, sc.--, ap.3, județul B. -N., înregistrată la O. R. C. B. -N. sub nr. J06/251/2010, cod de identificare fiscală nr. 27039207.

În baza art.107 alin.2 lit.b din lege, desemnează în calitate de lichidator pe

C. individual de insolvență I. P. S.

cu sediul social în B., str. P. I.

, nr. 15B, et. 3, județul B. -N., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.25 din lege, remunerația acestuia urmând a fi stabilită ulterior pe bază de decont, în funcție de volumul și complexitatea activității prestate.

În temeiul art. 107 alin.2 din lege, dispune dizolvarea societății SC M. U.

S. și ridicarea dreptului de administrare a acesteia.

Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

Lichidatorul judiciar va întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, până la 13 ianuarie 2014.

Dispune notificarea intrării în faliment debitorului, tuturor creditorilor și O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunii și publicarea notificării în Buletinul procedurilor de insolvență și într-un ziare de largă circulație, pe cheltuiala averii debitorului.

Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor născute în cursul procedurii la 20 ianuarie 2014; termenul limită pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la 31 ianuarie 2014; termen pentru depunerea contestațiilor la tribunal la 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului suplimentar de creanță; și termenul limită pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la 17 februarie 2014.

În temeiul art.113 din Legea nr.85/2006 dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Fixează termenul pentru continuarea procedurii la 18 martie 2014. Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la T. B. -N., sub sancțiunea nulității, conform art. 471 alin. 1 Cod de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică din data de 3 decembrie 2013. PRESEDINTE, GREFIER,

C. V. T. E.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2251/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței