Sentința civilă nr. 2391/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

1

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2391/2013

Ședința publică din 18 decembrie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic GREFIER: G. A. G.

Pe rol fiind cauza cu nr. de mai sus privind pe debitoarea SC G. C. S. aflată în procedura insolvenței prev. de Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidatorul judiciar prin B. M. - practician în insolvență, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura îndeplinită prin BPI.

S-a făcut referatul cauzei, după care :

Lichidatorul judiciar depune la dosar dovezile privind comunicarea, publicarea și afișarea raportului final și solicită aprobarea raportului final astfel cum a fost întocmit, a se dispune închiderea procedurii falimentului, radierea debitoarei din evidența registrului comerțului, aprobarea decontului de cheltuieli și descărcarea de orice sarcini și responsabilități a persoanelor implicate în derularea procedurii prevăzute de Legea 85/2006.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că :

Prin sentința comercială nr. l23 din_ pronunțată de T. B. -N. în dosar nr._ a fost admisă cererea formulată de creditoarea DGFP B. -N. privind pe debitoarea SC G.

C. S.,

dispunându-se deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, a fost numit lichidator judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la_, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la_ precum și pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la_ .

La dosarul cauzei au fost depuse declarații de creanță, care au fost analizate de către lichidatorul judiciar și înscrise în tabelul preliminar, iar ulterior în tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitoarei (f.57).

l. DGFP B. -N. cu o creanță bugetară în sumă de l4.413 lei.

Prin sentința civilă nr. l285 din l8.l0.20l0 pronunțată de T. B. în dosar civil nr. 283.l/112/2009, s-a admis acțiunea administratorului judiciar U. I. B. și a fost obligat pârâtul F. J. să suporte din averea personală pasivul debitoarei SC G. C. S. în sumă de l4.4l3 lei, sumă ce va fi utilizată pentru plata creanțelor înregistrate în tabloul definitiv de creanțe.

Soluția a rămas definitivă prin anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârât prin decizia civilă nr. l370/5.04.20ll pronunțată de Curtea de apel C., Secția comercială de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. 283.l/ll2/2009.

Au fost soluționate toate contestațiile formulate de către debitoare, respectiv administratorul statutar al acesteia, ce au făcut obiectul dosarelor asociate identificate de la a.l - a.8, prin hotărâri rămase irevocabile.

Prin raportul întocmit asupra cauzelor care au condus la apariția stării de insolvență s-a arătat că debitorul nu are nici un bun în patrimoniu, nu au fost identificate transferuri patrimoniale susceptibile anulării în cond.art.79-80 din Legea 85/2006, iar starea de insolvență, s-a datorat managementului defectuos al administratorilor statutari precum și conjuncturii economice în care societatea și-a desfășurat activitatea.

In condițiile în care, în patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri sau valori din a căror valorificare să se asigure continuarea procedurii, a fost întocmit raportul final (f.224), care a fost publicat în B.P.I., comunicat cu creditorul, debitoarea și afișat la instanță, prin care se solicită

2

în temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarații de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s-au oferit să avanseze sume corespunzătoare.

Raportul final cu propunerea de închidere a procedurii în temeiul art.l3l din lege a fost comunicat creditorului (f.234 ).

Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, " în orice stadiu al procedurii ,dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din L.nr. 85/2006, va admite cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea SC G. C. S. , și radierea acesteia din evidențele O. ui

R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud .

In baza art. l42 din L.85/2006 cu aplic.art.l36 alin.6 din C.pr.fiscală, autorizează creditorii să pună în executare titlul executor - sentința comercială l285/l8.l0.20l0 pronunțată de T. B.

-N. în dosar nr. 283.l/ll2/2009.

Va aproba decontul cheltuielilor în sumă de 3.720 lei depus de lichidatorul judiciar și dispune onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din L.nr.85/2006.

In realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre urmează a fi notificată Direcției Generale a F. P. B. -N. precum și O. ui R. C. de pe lângă T. B. -

N. pentru efectuarea mențiunilor ce se impun.

PENTRU ACESTE MOTIVE I N NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

In baza art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC G. C. S. , cu sediul în S. B., str. C. nr.8, jud.BN, înregistrată la ORC sub nr.J_, CUI l9016580 .

Dispune radierea debitoarei cu datele de identificare de mai sus din Registrul C. jud.B.

-N. ;

Aprobă decontul de cheltuieli depus de lichidatorul judiciar U. SPRL cu sediul în B.

, str. S. nr.9, jud.BN, la suma de 3.720 lei și dispune onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.

In baza art. l42 din L.85/2006, cu aplic.art.l36 alin.6 din C.pr.fiscală, autorizează creditorii să pună în executare titlul executor - sentința comercială l285/l8.l0.20l0 pronunțată de T. B.

-N. în dosar nr. 283.l/ll2/2009.

Dispune notificarea prezentei sentințe ORC B. -N. și DGFP B. -N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege.

Definitivă și executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din l8 decembrie 2013.

Președinte,

judecător sindic

Grefier,

P. I.

G.

A.

G.

Red/dact

PI/CR 4 ex. 24.0l.2014

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2391/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)