Sentința civilă nr. 2801/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod op. 4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2801

Ședința publică din 24 aprilie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: I. V. - judecător sindic

G. ier: P. I.

Pe rol fiind pronunțarea asupra propunerea de închidere a procedurii formulată de lichidatorul C. I. de I. B. L. din B. M. desemnat pentru falimentul debitoarei S.C. A. C. S. B. .

La apelul nominal lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 10 aprilie 2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată la 17 aprilie 2013, respectiv pentru 24 aprilie 2013, când după deliberare s-a pronunțat următoarea hotărâre.

JUDECĂTORUL - SINDIC

Asupra propunerii din raportul final privind închiderea procedurii.

Prin cererea înregistrată la_, lichidatorul C. I. de I.

B. L.

din B. M.

a solicitat deschiderea procedurii simplificate de faliment a debitoarei SC A. C.

S. B. . motivat de faptul că societatea a fost dizolvată de drept potrivit art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 iar prin încheierea nr. 1518/_ a Judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, C. I. de I. B. L.

din B. M.

a fost desemnat lichidator.

Cererea a fost admisă prin sentința civilă nr. 181 din 11 ianuarie 2012 prin care s-a dispus deschiderea procedurii simplificate și intrarea direct în faliment a debitoarei SC A. C. S. B., C. ul I. de I. B.

L. B. M.

fiind desemnat de instanță lichidator provizoriu.

La dosar au fost înregistrate două declarații de creanță din partea creditorilor D. G. a F. Publice M. pentru suma de 62.644 lei și

V.B. Leasing România IFN SA și VBL Broker de asigurare S. B.

pentru

suma de 16.136,79 lei, totalul creanțelor fiind în cuantum de 78.780,79 lei,

aspect ce rezultă din tabelul definitiv al creanțelor aflat la fila 36.

Din rapoartele lichidatorului reiese că administratorul statutar al debitoarei nu a predat actele și documentele contabile ale societății, astfel că nu s-au putut identifica nici un fel de bunuri în patrimoniul societății.

Lichidatorul a formulat acțiune în răspundere împotriva pârâtului Timiș Gheorghe, în calitate de administrator statutar al debitoarei, înregistrată sub nr. de dosar _ /a2, acțiune ce a fost admisă prin sentința civilă nr. 7096/_ , pârâtul fiind obligat la plata sumei de 78.780,79 lei reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei falite.

Această hotărâre a devenit irevocabilă prin nerecurare.

Ultimul raport depus de lichidator la _ , cu propunerea de închidere a procedurii pentru lipsă bunuri în patrimoniul debitoarei și pentru a se evita alte cheltuieli cu procedura a fost comunicat creditorilor conform borderoului de recomandate întocmit la_ depus la fila 44 și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 6.931 din 17 aprilie 2013 (fila 41).

Împotriva raportului final nu s-au înregistrat obiecții în conformitate cu art. 129 din Legea insolvenței.

Din perspectiva celor descrise mai sus și pentru evitarea altor cheltuieli cu procedura, atâta vreme cât nu s-au identificat bunuri în patrimoniul debitoarei falite, judecătorul-sindic reține că nu există argumente în favoarea continuării procedurii de faliment, situație în care raportul va fi aprobat iar procedura urmează să fie închisă în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței modificată, cu toate consecințele ce decurg din luarea acestei măsuri, enumerate în dispozitiv.

Ținând seama de prevederile art. 142 din legea enunțată, urmează ca executarea silită a sentinței civile menționate, prin care s-a admis acțiunea în răspundere împotriva administratorului debitoarei, să se efectueze în conformitate cu normele art. 136 al. 6 din Codul de procedură fiscală, sens în care va cesiona dreptul de executare silită în favoarea creditorilor D. G. a F. Publice M., VB Leasing România IFN SA și VBL Broker de Asigurare S. B. iar distribuirea sumelor obținute cu executarea silită se va face de către executor, în baza tabelului definitiv al creanțelor debitoarei, pus la dispoziția sa de către lichidator.

Văzând și prevederile art. 4 din Legea insolvenței, va dispune plata cheltuielilor cu procedura justificate cu deconturile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Aprobă raportul final înregistrat la _

de lichidatorul C. I.

de

I.

B. L. cu sediul în B. M. Bd. B.

nr. 5/1 și, în consecință:

Dispune închiderea procedurii de faliment

privind pe debitoarea A.

C. S.

cu sediul în B., str. P. nr. 14 jud. M., înmatriculată sub nr. J_

, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și radierea societății din Registrul C. .

Cesionează, în favoarea creditorilor D. G. a F. Publice M.

, VB Leasing România IFN SA și VBL Broker de Asigurare S. B. dreptul de executare silită a sentinței civile nr. 7096/_

pronunțată de judecătorul - sindic în dosarul nr. _ /a2

, împotriva administratorului statutar Timiș Gheorghe

cu domiciliul în B., str. P. nr. 16, jud. M. pentru creanțele în valoare totală de 78.780,79 lei

, înscrise în tabelul definitiv al creditorilor.

Dispune plata din fondul de lichidare către lichidatorul C. I. de

I. B. L.

a sumei de 3.528,4

lei + TVA

reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, a onorariului și cheltuielilor cu procedura.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 24 aprilie 2013.

Președinte,

G. ier,

I. V.

P.

I.

Red. I.V/_ .

Tehnored.P.I/_ . 4 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2801/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)