Sentința civilă nr. 349/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 349/2013

Ședința publică din 15 Februarie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: U. I., judecător-sindic GREFIER: P. R. A.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitoarei S. M. -T. S. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidatorul judiciar prin practician în insolvență Ș. S., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Lichidatorul judiciar arată că nu s-au formulat obiecțiuni la tabelul creditorului și că nu mai are de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri în probațiune, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită aprobarea raportului final și în consecință a se dispune închiderea procedurii simplificate a falimentului, radierea debitoarei din Registrul C., descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități și aprobarea decontului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată că:

Prin sentința comercială nr. l653 din 28 septembrie 20l2 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr. 4634/112/20l2, a fost deschisă procedura simplificată a falimentului, la cererea debitoarei S. M. -T. S. , în condițiile L.85/2006 privind procedura insolvenței.

Lichidatorul judiciar a depus un tabel definitiv al creanțelor (f.32) în care au fost înscriși creditorii bugetari A. F. P. a M. B. cu o creanță bugetară în sumă de 803 lei și Primăria Bistrița cu o creanță bugetară în sumă de

2.130 lei.

Lichidatorul judiciar a constatat că societatea debitoare nu deține nici un fel de bunuri și nici nu au fost identificate fapte dintre cele prev.de art.l38 alin.l din lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, astfel că acesta a propus închiderea procedurii insolvenței în baza art. l3l din L.85/2006.

Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.173/2008, " în orice stadiu al procedurii … dacă se contată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul sindic va da o sentință de închidere

1

a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Având în vedere că lichidatorul judiciar a efectuat notificările cu privire la deschiderea procedurii și că a fost depus la dosar și afișat un raport privind închiderea procedurii falimentului, în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și onorariul lichidatorului judiciar pentru suma de 3.126 lei, fără TVA, conform art.89 alin.l lit.a din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei practicianului în insolvență, rep.în MO Partea I-a nr.678/06.l0.20l0, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea S. M. -T.

S.

, cu sediul în B., str. R., nr. 1, jud. B. -N., CUI 14388825, înregistrată la Registrul C. sub nr.J_ și radierea acestei societăți comerciale din Registrul C. .

Aprobă decontul lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență Ș.

  1. , cu sediul în B. ,str. V., nr. 4, jud. B. -N., pentru suma de 3.126 lei, fără TVA, ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin.4 din Legea 85/2006.

    Descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

    Prezenta sentință se va notifica cu D.G.F.P. B. -N. și O. Registrul C. de pe lângă T. B. -N. .

    Definitivă și executorie.

    Cu drept de recurs în termen de 07 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 15 februarie 2013.

    PREȘEDINTE,

    Judecător - sindic GREFIER,

    1. U. P. R. A.

Red/dact UI/PRA/7 ex. _

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 349/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței