Sentința civilă nr. 3491/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
România
Tribunalul Specializat C. Dosar nr._
Cod operator date cu caracter personal 11553
Sentința civilă nr. 3491/2013
Ședința publică din data de 16 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
Judecător sindic: I. P. Grefier: S. M.
Pe rol fiind cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către creditoarea A. J. a F. P. C. împotriva debitoarei SC R.
SA S. C. -N., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta debitoarei, Vadas M. na, identificată cu CI seria KX nr. 3., cu împuternicire depusă la acest termen.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se observă că la dosarul cauzei s-au înregistrat oferte de preluare a poziției de administrator/lichidator judiciar de către următorii practicieni în insolvență: Redresare Lichidare SPRL, S. D., Borșa D. Cristina, Rva Mureș Insolvency Specialists SPRL, Judiciar SPRL, Nicorici Silviu Pavel, DM Insolv Consult IPURL, Insolvrom IPURL, Voicu & Voicu Liquidators IPURL, H & B Insolv SPRL, Marincaș Ludovica și Dinamic Insolv IPURL. Totodată, se constată că s-au înregistrat la dosar următoarele: în data de 11 octombrie 2013, din partea debitoarei, o contestație, din partea creditoarei, în data de 1 noiembrie 2013, întâmpinare la contestație și în data de 13 noiembrie 2013, o cerere prin care solicită judecătorului sindic, desemnarea cabinetului individual de insolvență S. D. în cauză, în vederea administrării procedurii de insolvență a ei.
Reprezentanta debitoarei declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat sau alte probe de solicitat, judecătorul sindic apreciind că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei acordă cuvântul atât pe contestația formulată de către debitoarei cât și asupra cererii formulate de către creditoare.
Reprezentanta debitoarei solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și respingerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență. Cu privire la îndeplinirea condiției prevăzută de art. 3, pct. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006, aceasta nu este îndeplinită, prin prisma plăților efectuate de către debitoare, anterior înregistrării cererii de către creditoare, respectiv suma de 1.900 lei în data de_ precum și suma de 300 de lei neluată în calcul de către creditoare. Nu este îndeplinită nici condiția prevăzută de art. 3, pct. 6 din Legea nr. 85/2006, așa cum rezultă din însăși fișa sintetică totală,emisă de către creditoare la data de_, în sensul că există cel puțin două sume neconfirmate de către creditoare, respectiv suma de 1.283 lei și suma de 135 lei, astfel nu se poate vorbi de o creanță certă, lichidă și exigibilă. Cu privire la îndeplinirea condiției prevăzută de art. 3, pct. 12 din Legea nr. 85/2006, nici această condiție nu este îndeplinită, fapt ce se poate deduce prin efectuarea unui
simplu calcul aritmetic, a cifrelor puse la dispoziție de către creditoare. Suma indicată de către creditoare în cerere este de 46.555 lei. Din această sumă, prin scăderea sumei neluată în calcul de către creditoare și cea achitată anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, rezultă o sumă de 42.937 lei, situată sub pragul minim impus de lege.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare atât cu privire la contestația formulată de către debitoare cât și asupra cererii formulate de către creditoare.
T R I B U N A L U L,
Prin cererea înregistrată în data de 27 septembrie 2013 la Tribunalul Specializat C., creditoarea A. J. A F. P. C., având sediul în
C. -N., a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC R.
SA S., având sediul în C. -N., apreciind că această societate se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale, invocând existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 46.555 lei, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 31 din Legea nr. 85/2006.
Cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei în condițiile art. 33, al. 1 din această lege, iar la data de 11 octombrie 2013 debitoarea SC R. SA
S. a formulat contestație, solicitând respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, arătând că în speță nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3, pct. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006, prin prisma plăților efectuate de către debitoare anterior înregistrării cererii creditoarei, în sumă totală de 1.900 lei în data de_, precum și în cuantum de 300 lei neluată în calcul de către creditoare. Cu privire la îndeplinirea condiției prevăzută de art. 3, pct. 6 din Legea nr. 85/2006 s-a arătat că nici aceasta nu este îndeplinită în cauză, așa cum rezultă din fișa sintetică totală emisă de către creditoare în data de_, în sensul că există cel puțin două sume neconfirmate de către creditoare, respectiv suma de 1.203 și suma de 135 lei, astfel că nu se poate vorbi despre o creanță certă, lichidă și exigibilă. În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzută la art. 3, pct. 12 din Legea nr. 85/2006 debitoarea a arătat că nici aceasta nu este îndeplinită în cauză, întrucât din suma indicată în cererea introductivă în cuantum de 46.555 lei trebuie scăzute sumele care nu au fost luate în calcul de către creditoare și care au fost achitate anterior înregistrării cererii de deschidere a procedurii, rezultând astfel o creanță în cuantum de 42.937 lei, situată sub pragul impus de lege.
Răspunzând contestației, în data de 1 noiembrie 2013 (filele 106, 107), creditoarea s-a opus admiterii ei, ultima plată efectuată de către debitoare fiindfăcută în data de 17 octombrie 2011. Suma de 1.900 lei, plătită de către debitoare îndata de 26 septembrie 2013, nu avea cum să fie luată în considerare în fișa acesteia și la momentul întocmirii referatului, din data de 9 septembrie 2013 și nici pentru data de 27 septembrie 2013, data introducerii acțiunii. În ceea ce privește suma de 300 lei, aceasta a fost luată în considerare, fiind vorba de o plată făcută în data de 17 octombrie 2011. Toate celalte sume ce nu apar ca fiind confirmate au reprezentat plata accesoriilor aferente debitului, calculate până în data de 20 octombrie 2013.
Analizând contestația formulată de către debitoare, judecătorul sindic reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 3, pct. 1, lit. a și b din Legea nr. 85/2006, prin insolvență se înțelege acea stare a patrimoniului debitorului ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, insolvența fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori sau iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.
Conform art. 3, pct. 6, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, pct. 12 al aceluiași articol stabilind și o valoare prag pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, în sumă de 45.000 lei.
În speță, se observă că această valoare prag nu a fost atinsă. Prin întâmpinare, însăși creditoarea a recunoscut faptul că suma de 1.900 lei plătită de către debitoare în data de 26 septembrie 2013 nu a putut fi luată în calcul la stabilirea valorii creanțelor pentu care s-a dorit deschiderea procedurii insolvenței, nefiind timp pentru așa ceva. Însă, calculul valorii prag pentru ca o procedură a insolvenței să poată fii deschisă, trebuie făcută de către judecător, la momentul formulării cererii introductive. Or, cererea fiind înregistrată la instanță în data de 27 septembrie 2013, este evident faptul că nu mai este îndeplinită condiția valorii prag, din creanța totală pretinsă, în sumă de 46.555 lei, trebuind scăzuți cel puțin 1.900 lei, plată făcută, așa cum s-a arătat, înainte de introducerea acțiunii și neluată în considerare de către creditoare. Faptul că până acum, o perioadă relativ îndelungată de timp, debitoarea nu a făcut plăți, nici măcar parțiale și nu a răspuns solicitărilor creditoarei, nu are relevanță, prevederile art. 3, pct. 6, 12 din Legea nr. 85/2006, fiind clare, chiar dacă doar un leu lipsind pentru atingerea valorii prag, procedura neputând fi deschisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite contestația formulată de către debitoarea SC R. SA S., cu sediul în C. -N., Strada A., nr. 3, ap. 9.
Respinge cererea formulată de către creditoarea A. J. A F.
C., cu sediul în C. -N., Piața A. I., nr. 19, județul C., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
P. S. M.
← Decizia civilă nr. 4503/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 1026/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|