Sentința civilă nr. 571/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 571/2013
Ședința publică de la 15 Martie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: U. I., judecător-sindic GREFIER: P. R. A.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de creditorul D. G. A F.
P. B. -N.
împotriva debitoarei S. E. C. S.
, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că s-a depus la dosar, la_, cerere de recuzare a judecătorului sindic U. I., formulată de petentul F. Janos în calitate de "fost administrator statutar, fost angajat și asociat al societății debitoare";.
Totodată, petentul F. Janos a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, documentele primare contabile ale societății, arătând că acestea sunt numerotate de la 1-467.
Instanța constată că procedura de citare pentru acest termen de judecată este legal îndeplinită cu părțile, prin afișare, iar intervenientul F. Janos nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbru judiciar pentru cererea de intervenție deși a fost citat cu această mențiune,astfel că în baza art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, se va anula această cerere ca netimbrată.
Instanța constată că noua cerere de recuzare formulată de pententul F. Janos
,pentru aceleași motive,este inadmisibilă, conform disp. art. 28 alin. 3 rap.la art.30 alin.4 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus creditoarea D. G. A F.
P. B. N. a chemat în judecată pe debitoarea S. E. C. S. , solicitând deschiderea procedurii insolvenței.
În motivarea cererii s-a arătat faptul că debitoarea datorează suma de 67.379 lei, reprezentând TVA, impozit pe salarii, impozit pe profit, venituri din amenzi, impozit pe dividende persoane fizice, cheltuieli executare, dobânzi aferente TVA- ului, CAS angajator, CAS asigurați, șomaj angajator, șomaj angajat, plata fond garantare, fond accidente, CASS angajator, CASS angajat.
Aceste sume reprezintă restanțe la plată mai vechi de 90 de zile. Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
Debitoarea, legal citată, a formulat contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii (f.17) cu motivarea că nu se recunoaște toată valoarea datoriei bugetare. În susținerea contestației debitoarea depus la dosar înscrisuri (f.18-19).
1
Contestația nu a fost timbrată deși s-a pus în vedere în mod expres această obligație în sarcina debitoarei (f.58-59), astfel că în temeiul art.20 alin. alin.3 din L.l46/l997 se va anula ca netimbrată contestația debitoarei.
Pentru termenul din 07 decembrie 2012 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu și contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței, de numitul F. Janos (f.39), cerere care nu a fost timbrată deși intervenientul a fost citat cu mențiunea de achitare a taxelor judiciare de timbru, astfel că această cerere a fost anulată ca netimbrată,așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei sentințe.
Examinând pe fond actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.31 alin.1 rap.la art.1 alin.1 pct.1 și art.3 pct.1 lit. a, pct. 6 și pct.12 din L.85/2006, fiind dovedită creanța declarată de creditorul D. G. a F. P. B. -N. cu actele justificative depuse la dosar.
Astfel, creditoarea D. G. a F. P. B. -N. a făcut dovada că debitoarea are o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 67.379 lei. Această sumă este peste valoarea prag de 45.000 lei prev. de art. 3 pct.12 din legea 85/2006, creditorul D. G. a F. P. B. -N. este îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței prezumându-se că debitorul este în insolvență vădită, conf. art. 3 pct. 1 lit.b din lege, prezumție ce nu a fost răsturnată de debitor.
Petentul F. Janos care, cu rea-credință, a formulat o nouă cerere de recuzare a judecătorului-sindic, în scopul tergiversării soluționării procesului, după ce îi fusese respinsă anterior o astfel de cerere, va fi amendat cu amenda judiciară în temeiul art.108 alin.1,pct.1 lit.b Cod proc.civilă, fiind aplicabile disp.art.723 alin.1 Cod proc.civilă care prevăd că "drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege";.(De altfel, numitul
F. I. a formulat cereri de recuzare într-un număr de 33 de dosare de insolvență și asociate,până la data de_ ,împotriva celor 3 judecători sindici ai secției, acesta fiind asociat în peste 45 de societăți comerciale,conform informațiilor de la ORC.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Anulează ca netimbrată contestația debitoarei S. E. C. S. .
Anulează ca netimbrată cererea de intervenție în interes propriu formulată de petentul F. Janos,domiciliat în B. ,str.Piața P. R. ,Bloc 7 Scara A,apart.12,jud.B. -N. .
Admite cererea formulată de creditoarea D. G. A F. P. B. -
N.
pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei S. E. C.
S.
, cu sediul social în S. -Băi, str. C., nr.8, camera 2, jud. B. -N., sediu procesual ales în B., str. A. O., nr. 10, județul B. -N., CIF 22395521, ORC J_ .
În temeiul art. 33 alin.6 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței
împotriva debitorului
S. E. C. S.
,
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței,
2
Numește administrator judiciar pe C. O. I. , cu sediul în B., str. P., nr. 17, județul B. -N., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție pe bază de decont.
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și O. ui R.
C., prin Buletinul Procedurilor de Insolvență și conform prevederilor Codului de procedură civilă, în vederea efectuării mențiunii, în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
În baza prevederilor art. 37 din lege dispune comunicarea deschiderii procedurii Judecătoriei N., în a cărei jurisdicție se află sediul debitorului precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi
Fixează termenul limită pentru depunerea creanțelor la data de_ .
Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de_ .
Fixează termenul pentru soluționarea eventualelor contestații, și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de_ .
Fixează data ședinței adunării creditorilor la data de_, la sediul indicat de administratorul judiciar și convoacă creditorii debitorului.
Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii, debitorului, de către administratorul judiciar/ lichidatorul judiciar.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvență.
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară - din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Termen pentru continuarea procedurii la data de 21 iunie 2013.
Definitivă și executorie.
În baza art. 108 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă,
- dispune amendarea petentului Frakas Janos, domiciliat în localitatea B., str. P. R., bl. 7, scara A, ap. 12, județul B. -N., cu amendă judiciară de 500 lei (cinci sute lei).
Cu drept de recurs, în termen în 07 zile de la comunicare, în ceea ce privește dispozițiile privind deschiderea procedurii insolvenței și cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce privește dispoziția de amendare.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 martie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător-sindic
U. I. P. R. A.
Red/dact: UI-PRA 7 ex. _
3
← Sentința civilă nr. 4342/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 2509/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|