Sentința civilă nr. 620/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 620/2013

Ședința publică din 26 martie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic GREFIER: T. E.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului S.C.D. S.R.L.cu sediul în localitatea

N., B-dul G., nr.l, bl.1, sc. B, ap.14, județul B. -N., înregistrată la O.

R. C. B. -N. sub nr. J06/751/2003, cod de identificare fiscală nr. 15941396

Cauza s-a judecat în fond la data de 12 martie 2013, concluziile părților prezente fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, din lipsă de timp pentru deliberare, a fost amânată succesiv pentru data de 19 martie 2013 și 26 martie 2013.

Deliberând constată:

T R I B U N A L U L

Prin încheierea civilă nr. 1065/2012 pronunțată de T. B. -N. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de debitoarea S.C.D. S.R.L și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, s-a dispus dizolvarea debitoarei și ridicarea dreptului de administrare a acesteia, a fost numit lichidator judiciar SCPI U. S. căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la_, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la_, a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la_ .

Lichidatorul judiciar prin raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat intrarea societății în încetare de plăți (f.12), a arătat că a intrat în posesia actelor contabile ale debitoarei iar în urma analizării acestora a concluzionat că unicul creditor al debitoarei este S. M. I. cu o creanță în cuantum de 9167,22 lei.

Ulterior lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul final prin care a solicitat a se aproba prezentul raport final și situația financiară finală, să se dispună închiderea procedurii de faliment în temeiul art. 133 din Legea nr. 85/2006, să se dispună radierea falitei SC DS de la ORC B. -N. și să se dispună trecerea din proprietatea SC DS în proprietatea asociaților S. I. Sorin în cotă de 5% și S.

M. I. în cotă de 95% a bunului imobil spațiu comercial în suprafață de 52,50 mp, situat în N., str. Piața Agroindustrială, bun care a fost achiziționat de către SC D.

1

S. în baza facturii fiscale seria BN AGA nr. 0621752/_ de la SC Compact S.

N. .

În cuprinsul raportului final se arată că datoria SC DS în sumă de 9.167,22 lei către creditoarea chirografară S. M. I. a fost achitată în data de_ potrivit chitanței eliberată de aceasta, astfel că singurul creditor înscris în tabelul definitiv a fost achitat.

Singurul bun identificat pe care-l deține debitoarea SC DS este un spațiu comercial în suprafață de 52,50 mp, situat în N., str. Piața Agroindustrială din or.

N., potrivit și adresei nr. 26560/0_ a Primăriei N. . Acest spațiu comercial a fost vândut de către SC Gospodarie Comunală și Locativă SA N. prin cotract nr. 3din_ către SC Compact S., iar ulterior SC Compact S. a vândut mai departe acest bun imobil prin factura fiscală seria BN AGA nr. 0621752/_ către SC D.

S. .

Potrivit certificatului constatator nr. 521345/_ asociații SC DS sunt:

S. I. Sorin care deține 1 parte socială din toalul de 20 părți sociale, ceea ce înseamnă 5% și S. M. I., care deține 19 părți sociale din totalul de 20, ceea ce înseamnă 95%.

Avându-se în vedere faptul că toate creanțele înscrise în tabelul definitiv au fost achitate se solciită închiderea procedurii falimentului SC DS în baza art. 1333 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 și trecerea singurului bun al societății spațiu comercial de 52,50 mp situat în N., str. Piața Agroindustrială din averea SC D.

S. în cea a asociaților săi S. Sorin I. (în cotă de 5%) și S. M. I. (în cotă de 95%).

Raportul final a fost publicat în BPI nr. 2787 din_ (f. 77) și împotriva raportului nu s-au formulat obiecțiuni.

Se mai reține că numiții S. I. Sorin în calitate de asociat al societății debitoare deține 5% din capitalul social și S. M. I. ce deține 95% din capitalul social au formulat la rândul lor cerere prin care au solicitat în baza prev. art. 133 alin.

1 lit. a din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii insolvenței și trecerea în proprietatea lor a imobilului descris mai sus (f. 75).

Având în vedere că unicul creditor al debitoarei a fost îndestulat, că nu s-au formulat obiecțiuni la raportul final precum și solicitarea asociaților societății debitoarei, instanța urmează să admită cererea lichidatorului judiciar, să dispună închiderea procedurii insolvenței și trecerea imobilului menționat în proprietatea asociaților potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

Sentința se întemeiază în drept pe disp. art. 133 alin. 1 lit. a din Legea nr.

85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar SCPI U. S. , cu sediul în

  1. , str. S., nr.9, jud. B. -N. și în consecință:

    • dispune închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea S.C.DSR.L.cu sediul în localitatea N., B-dul G., nr.l, bl.1, sc. B, ap.14, județul B.

      -N., înregistrată la O. R. C. B. -N. sub nr. J06/751/2003, cod de identificare fiscală nr. 15941396.

      2

    • dispune radierea societății debitoare din evidențele O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N. .

    • dispune notificarea închiderii procedurii debitoarei, creditorilor către D.

G. a F. P. B. -N., O. ui R. C. de pe lângă T. B.

-N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege și publicarea ei în BPI.

- dispune trecerea din proprietatea SC DS în proprietatea asociaților S.

I. Sorin în cotă de 5% și S. M. I. în cotă de 95% a bunului imobil spațiu comercial în suprafață de 52,50 mp. Situat în orașul N., str. Piața Agroindustrială, bun achiziționat de SC DS de la SC Compact S. în baza facturii fiscale seria B- N AGA nr. 0621752/_ ;

- dispune păstrarea arhivei debitorului de administratorul statutar al societății S.

M. I. ;

- descarcă lichidatorul judiciar SCPI U. S. de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari.

Executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

Judecător-sindic GREFIER,

C. V. T. E.

Red/dact: CV/HVA

_ /4 ex

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 620/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței