Sentința civilă nr. 6299/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ 4204
SENTINȚA CIVILĂ NR.6299
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. B. -judecător sindic
G. ier R. J.
Pe rol fiind pronunțarea asupra raportului privind propunerea de intrare în faliment a debitoarei SC HR M. S. cu sediul în B. M., str.V. Lucaciu nr.238, jud.M. nr. de ordine în registrul comerțului J_, CUI 18966433 întocmit de administratorul judiciar C. I. de I. M. R.
K., cu sediul în B. M., str.George C. nr.32/19, jud.M. .
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru administratorul judiciar se prezintă practician în insolvență M. R., lipsă fiind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care :
Reprezentanta administratorului judiciar desemnat pentru insolvența debitoarei, practician în insolvență M. R. învederează judecătorului sindic că prin raportul nr.1937/_ s-a solicitat intrarea în faliment a debitoarei în procedură generală, în temeiul art.107 alin.(1) lit.B din Legea nr.85/2006 - modificată. Depune la dosar dovada comunicării și publicării raportului în Buletinul procedurilor de I., solicită aprobarea raportului și a se dispune intrarea în faliment a debitoarei în procedură generală.
Judecătorul sindic, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Constată că prin încheierea civilă nr.2745 din_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui M., s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC HR M. S. cu sediul în B. M., str.V. Lucaciu nr.238, jud.M. nr. de ordine în registrul comerțului J_, CUI 18966433, fiind numit în calitate de administrator judiciar C. I. de I.
M. R. K., cu sediul în B. M., str.George C. nr.32/19, jud.M. .
La data de_, administratorul judiciar a depus la dosar raportul nr.1.937 prin care a solicitat a se dispune intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.107 alin.1 lit.B din Legea nr.85/2006 - modificată, motivat de faptul că debitoarea deși și- a declarat intenția de reorganizare, nu a depus un plan în acest sens și nici o persoană din cele îndreptățite nu au depus un plan de reorganizare.
Raportul a fost comunicat creditorilor și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.16381 din_ .
Constatând că sunt îndeplinite condițiile intrării în faliment în formă simplificată, potrivit art. 107 alin.1 lit.B din Legea nr.85/2006 - modificată, judecătorul sindic va aproba raportul administratorului judiciar, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Aprobă raportul întocmit de administratorul judiciar C. I. | de I. | |
M. | R. K., cu sediul în B. M., str.George C. nr.32/19, jud.M. | și |
în consecință:
În temeiul art.107(1) lit.B din Legea nr.85/2006 - modificată,
Dispune intrarea în faliment în procedură generală
a debitoarei SC HR M. S.
cu sediul în B. M., str.V. Lucaciu nr.238, jud.M. nr. de ordine în registrul comerțului J_, CUI 18966433.
Dispune dizolvarea societății și ridică dreptul de administrare al debitoarei, conform art. 107 pct. 2 lit. a din Legea nr. 85/2006 modificată.
În temeiul art. 107 alin.2 lit.b din Legea privind procedura insolvenței: Confirmă în calitate de lichidator judiciar C. I. de I. M.
R. K., cu sediul în B. M., str.George C. nr.32/19, jud.M., cu o retribuție ce se va stabili prin încheiere separată, după adoptarea criteriilor de retribuire care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25.
În baza art. 113 din lege dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Dispune indisponibilizarea acțiunilor sau a părților sociale sau de interes în registrele speciale de evidență sau în conturile înregistrare electronic.
Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în cont să nu dispună de acesta fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligația de înștiințare a băncilor respective revenindu-i lichidatorului judiciar.
Stabilește termen maxim 10 zile de la data deschiderii procedurii falimentului pentru predarea gestiunii averii de la debitor/administrator la lichidator, împreună cu actele prev. de art. 28 din lege.
Fixează termenul limită pentru înregistrarea creanțelor născute în cursul procedurii la _ .
Fixează termenul pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la _ .
Contestațiile la tabelul suplimentar se vor depune până la data de _
, la Tribunalul Maramureș.
Fixează termenul pentru întocmirea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la _ .
Raportul prevăzut de art.59 din lege va fi depus până la data de _ .
Lichidatorul va verifica și menționa în raport dacă debitoarea funcționează și are bunuri la sediul ei și dacă administratorii locuiesc la adresele cunoscute din Registrul comerțului, sens în care se vor cere relații de la Serviciul de evidență informatizată. Dacă actele prevăzute de art. 28 din lege nu vor fi depuse la termenul legal, va formula plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.147.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvență,
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Dispune notificarea de către lichidatorul judiciar a intrării în faliment către toți creditorii, debitoare, O. M. .
Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de _ , Complet specializat falimente nr.7, sala 76, ora 8,30.
Definitivă.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. B. R. J.
Red.B.N./tehnored.J.R._ /5 ex.-
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
B-dul Republicii nr.2A
Dosar nr._ 4204
COMUNICARE
Sentința civilă nr.6299
emisă la: ziua 05 luna 11, anul 2013
C ă t r e ,
SC HR M. S. cu sediul în B. M., str.V. Lucaciu nr.238, jud.M.
C. I. de I. M. R. K., cu sediul în B. M., str.George C. nr.32/19, jud.M.
Se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr.6299 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea SC HR M. S. cu sediul în B. M., str.V. Lucaciu nr.238, jud.M. nr. de ordine în registrul comerțului J_, CUI 18966433.
Parafa președintelui instanței G. ier, (semnătura și ștampila) R. J.
← Încheierea civilă nr. 3434/2013. Cererea debitorului.... | Încheierea civilă nr. 389/2013. Cererea debitorului. Faliment,... → |
---|