Sentința civilă nr. 718/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 718/2013

Ședința publică din 29 Martie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: U. I., judecător-sindic GREFIER: P. R. A.

Pe rol fiind cauza cu nr. de mai sus privind pe debitorul S.C. A. C. S. ,cu sediul în localitatea S. de C., str. P. ,nr. 158, jud. B. -N., CUI 18163868, înregistrată la R. C. sub nr.J_, aflată în procedura insolvenței prev. de Legea nr. 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Se constată că prin sentința civilă nr. 2288/_ pronunțată în dosar asociat_ /a1 având ca obiect "angajarea răspunderii conf. art. 138 din lege";, judecătorul sindic a dispus obligarea pârâtului Aruncutean C. rian Loghin la plata pasivului societății debitoare. Sentința este irevocabilă.

Totodată, se constată că s-a depus la dosar de către lichidatorul judiciar, la _

, o cerere prin care solicită închiderea procedurii simplificate a falimentului în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 și acte anexă.

Instanța, constatând că nu s-au formulat obiecțiuni la raportul final, aprobă acest raport și reținând că nu sunt alte cereri, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată că:

Prin sentința civilă nr. 355 din 2 martie 2012, pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr._, a fost deschisă procedura simplificată a falimentului împotriva debitorului S.C. A. C. S. , în condițiile L.85/2006 privind procedura insolvenței, la solicitarea lichidatorului I. S. B., făcută în baza prev.art.260 alin.4 din L.3l/l990 rep., privind societățile comerciale.

Lichidatorul judiciar a depus un tabel definitiv al creanțelor (f.12) în care au fost înscriși creditorii:

D. G. a F. P. B. -N. cu o creanță bugetară în sumă de

10.433 lei;

C. Sîmihaiu de Cîmpie, cu o creanță bugetară în sumă de 1.240,93 lei.

Lichidatorul judiciar a constatat că societatea debitoare nu deține nici un fel de bunuri, însă au fost identificate fapte dintre cele prev.de art.l38 alin.l din lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, astfel că acesta formulat o acțiune soluționată prin sentința 2288/_ pronunțată în dosar asociat_ /a1 având ca obiect

"angajarea răspunderii conf. art. 138 din lege";, judecătorul sindic a dispus obligarea

1

pârâtului Aruncutean C. rian Loghin la plata pasivului societății debitoare. Această hotărâre va putea fi pusă în executare după închiderea procedurii insolvenței, în condițiile art.142 din Legea nr.85/2006.

Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.173/2008, " în orice stadiu al procedurii … dacă se contată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Având în vedere că lichidatorul judiciar a efectuat notificările cu privire la deschiderea procedurii și că a fost depus la dosar și afișat un raport privind închiderea procedurii falimentului, în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe cheltuielile de procedură și onorariul lichidatorului judiciar pentru suma de 3.816,84 lei, cu TVA, conform art.89 alin.l lit.a din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei practicianului în insolvență, rep.în MO Partea I-a nr.678/06.l0.20l0, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea S.C. A. C.

S.

,cu sediul în localitatea S. de C., str. P. ,nr. 158, jud. B. -N., CUI 18163868, înregistrată la R. C. sub nr.J_ și radierea acestei societăți comerciale din R. C. .

Aprobă decontul lichidatorului judiciar I. S., pentru suma de 3.816,84 lei, cu TVA, ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

Prezenta sentință se va notifica cu D.G.F.P. - B. - N. și O. R. ui

C. de pe lângă T. B. - N. . Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data 29 martie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător-sindic

U. I. P. R. A.

Red/dact UI/PRA/7 ex. _

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 718/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)