Sentința civilă nr. 787/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R.
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 787/_
Ședința publică din data de:_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - M. C. B. GREFIER - T. G.
S-a luat spre examinare stadiul procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC E. S., la solicitarea creditoarei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C. în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI
FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C. -N., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat în procedură, practician în insolvență D. A. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-a depus la data de_, cerere privind propunerea de închidere a procedurii de faliment a debitoarei, formulată de către lichidatorul judiciar atât în formă scrisă, cât și în format electronic (dischetă), cu acte în anexă.
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune dovada publicării cererii de închidere a procedurii în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 35788/_ și acte în susținerea cererii de închidere. Susține cererea și arată că nu există bunuri în averea debitoarei ori acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, motiv pentru care solicită închiderea procedurii de insolvență deschisă împotriva debitoarei în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006, radierea debitoarei din Registrul Comerțului, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, descărcarea lichidatorului judiciar de toate îndatoririle și responsabilitățile privitoare la procedură, conform art. 136 din Legea nr. 85/2006, aprobarea recuperării cheltuielilor de procedură în cuantum de 100,40 lei a onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei plus TVA pentru întreaga activitate depusă în prezenta procedură, sume care solicită să fie achitate din fondul de lichidare prevăzut de art. 4 aliniatul 4 din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii deschisă împotriva debitoarei, formulată de către lichidatorul judiciar.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea sustinuta in sedinta publica din data de 15 martie 2013, lichidatorul judiciar CII D. A. desemnat sa administreze procedura falimentului debitoarei SC E. S. a solicitat judecatorului sindic inchiderea procedurii insolventei debitoarei, radierea acesteia din evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj, descarcarea lichidatorului de toate indatoririle referitoare la procedura, incuviintarea cheltuielilor de procedura si a onorariului lichidatorului judiciar.
In cuprinsul raportului cuprinzand propunerea de inchidere a procedurii insolventei, lichidatorul judiciar a aratat ca a notificat creditorii pentru formularea declaratiilor de creanta si celelalte persoane cu privire la deschiderea procedurii insolventei, in urma analizei declaratiilor de creanta a intocmit, afisat si publicat tabelul preliminar al creantelor declarate impotriva averii debitoarei, iar apoi tabelul definitiv, a intocmit raportul cauzelor si imprejurarilor care au condus la ajungerea debitoarei in stare de insolventa si constatand incidenta prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006, a formulat o cerere de atragere a
raspunderii patrimoniale a administratorului statutar, care a fost admisa fiind obligat paratul sa suporte intreg pasivul debitoarei in cuantum de 891.726,75 lei. De asemenea, a aratat ca a notificat creditorii cu privire la solicitarea lichidatorului de a avansa sumele necesare continuarii procedurii, insa niciunul dintre creditori nu a inteles sa avanseze astfel de sume.
Referitor la cheltuielile de procedura, lichidatorul judiciar a aratat ca acestea se ridica la suma de 100,40 lei, solicitand plata acestora din fondul special de lichidare. De asemenea, a solicitat incuviintarea remuneratiei cuvenite lichidatorului in suma de 3000 lei + TVA.
Analizand cererea de inchidere a procedurii falimentului debitoarei SC
E. S. formulata de lichidatorul judiciar, judecatorul sindic retine urmatoarele.
Derularea procedurii insolventei a avut loc sub supravegherea lichidatorului judiciar si sub controlul judecatoresc al judecatorului sindic. In cadrul procedurii, lichidatorul a constatat ca debitoarea nu detine bunuri care, in urma valorificarii, sa poata conduce la indestularea creditorilor ale caror creante au fost inscrise in tabelul definitiv al creditorilor. In acest context, lichidatorul judiciar a solicitat inchiderea procedurii insolventei intemeiat pe dispozitiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
In conformitate cu dispozitiile art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006, in orice stadiu al procedurii prevazuta de actul normativ invocat, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si niciun creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, judecatorul sindic va da o sentinta de inchidere a procedurii prin care se dispune si radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat.
Analizand aspectele expuse de lichidatorul judiciar cu privire la situatia averii debitoarei, prin prisma prevederilor legale mai sus mentionate, judecatorul sindic constata ca aceste dispozitii sunt pe deplin incidente in cauza. Astfel, in averea debitoarei nu au fost identificate resurse financiare sau bunuri care sa poata fi valorificate pentru indestularea creditorilor. Din adresa emisa de Municipiul C. N. - Directia de Impozite si Taxe Locale rezulta ca debitoarea nu figureaza in evidentele fiscale cu bunuri. Desi notificati, creditorii nu s-au oferit sa avanseze sume de bani pentru continuarea procedurii, iar raportul cuprinzand propunerea de inchidere a procedurii insolventei a fost depus la dosar la data de_ si publicat in BPI, fara a fi formulate contestatii impotriva acestuia.
Ca atare, judecatorul sindic constata ca in cauza sunt intrunite conditiile prevazute de art.131 din Legea nr. 85/2006 pentru inchiderea procedurii insolventei, in conditiile in care nu exista bunuri de valorificat si creditorii nu au aratat ca inteleg sa avanseze sume pentru o eventuala continuare a procedurii, astfel ca in final scopul procedurii, astfel cum este reglementat de dispozitiile art.2 din Legea nr.85/2006, respectiv acoperirea pasivului, nu poate fi realizat.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art.131 din Legea nr.85/2006, judecatorul sindic va admite cererea formulata de lichidatorul judiciar si va dispune inchiderea procedurii insolventei debitoarei SC E. S. si raportat la prevederile art.131 al.1 teza finala din Legea nr.85/2006 va dispune si radierea acesteia evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj.
In baza prevederilor art. 135 si 136 din acelasi act normativ, se va dispune si notificarea prezentei hotarari tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, Directiei Generale a Finantelor Publice a judetului C. si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj in vederea efectuarii mentiunii inchiderii procedurii si radierii, precum si descarcarea lichidatorului de indatoriri si responsabilitati.
In temeiul dispozitiilor art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, se va incuviinta plata catre lichidatorul judiciar a unei remuneratii in cuantum de 3000 lei plus TVA avand in vedere durata procedurii, complexitatea cauzei, precum si actele indeplinite de lichidatorul judiciar, precum și cheltuielile de
procedură avansate în cuantum de 100,40 lei, conform actelor justificative depuse la dosar, urmand ca plata acestor sume sa se faca din fondul special de lichidare.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar CII D. A., în cadrul procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC E. S. cu sediul in C. -
N., str.S. nr.9 jud.C. și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei SC
E. S. .
Dispune radierea debitoarei SC E. S., J_, din evidențele
Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.
Încuviințează cheltuielile de procedură în sumă de 100,40 lei și încuviințează onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3000 lei plus TVA, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Descarcă pe lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
Cu drept de recurs in termen de 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 15 martie 2013.
JUDECATOR SINDIC: GREFIER:
M. C. B. T. G.
Red./dact./MCB/3ex/_
← Sentința civilă nr. 1720/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 785/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|