Sentința civilă nr. 855/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 855/2013

Ședința publică din 12 Aprilie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: I. U., judecător - sindic GREFIER L. C. A.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului SC B. S., cu sediul în localitatea A.

, str. P., nr. 176, județul B. -N., cod unic de înregistrare 16427815, număr de ordine în registrului comerțului J_ .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, constatând că pentru acest termen părțile au fost citate prin notificare în BPI pentru discutarea raportului final cu propunerea de închidere a procedurii falimentului și că nu s-au formulat obiecțiuni la raportul final, aprobă acest raport și reținând că nu sunt alte cereri, reține cauza în pronunțare

Deliberând, constată:

T R I B U N A L U L

Prin Sentința comercială nr.585/22 aprilie 2011 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr._, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței și intrarea direct în procedura falimentului în condițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, la solicitarea lichidatorului judiciar S. I. SPRL, făcută în baza prev. art. 260 alin.4 din legea nr. 31/1990 rep., privind societățile comerciale.

Întrucât administratorul statutar al societății Ciurdaș Teodor nu a colaborat și nu a răspuns la solicitările lichidatorului judiciar, nu a depus actele societății deși a fost notificat în acest sens, lichidatorul judiciar a formulat o acțiune în răspundere patrimonială împotriva administratorului statutar, pentru ca aceasta să fie obligat la plata pasivului societății în faliment în sumă, de 5.728,11 lei, întemeiată pe disp.art.138 alin. l lit. d din L.85/2006.

Prin sentința civilă nr. 2100/06 decembrie 2012, pronunțată în dosar asociat_ /a1, judecătorul sindic a admis acțiunea lichidatorului judiciar. sentința este irevocabilă prin nerecurare.

Lichidatorul judiciar a depus la dosar un raport final (f.67) din care rezultă că debitoarea nu a mai funcționat din anul 2009, fiind dizolvată de drept, că nu are bunuri imobile sau mobile și că au fost depuse declarații de creanță doar de doi creditori, înscriși în tabelul definitiv de creanțe (f.33) respectiv; A. F. P.

B. cu o creanță bugetară de 4.633 lei și SC N. SA cu o creanță chirografară de 1095,11 lei, și că nici unul nu a avansat sume pentru continuarea procedurii .

1

Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.173/2008, " în orice stadiu al procedurii … dacă se contată că nu sunt bunuri în averea debitorului…"; judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Având în vedere că raportul final a fost comunicat creditorilor, care nu au făcut obiecțiuni, acesta a fost aprobat așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei sentințe, iar în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și decontul lichidatorului judiciar pentru suma totală de 3.824,03 lei (cu TVA) reprezentând onorariu pentru activitățile și lucrările specifice procedurii cât și cheltuielile de procedură, în conf. cu prev. art. 89 alin.1 lit. a din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență cu modificările ulterioare, publicate în M.O. nr. 555 din_ plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Executarea sentinței civile nr. 2100/_ pronunțată în dosar asociat nr. _

/a1, rămasă irevocabilă prin nerecurare și prin care pârâtul Ciurdaș Teodor a fost obligați să plătească în favoarea debitoarei SC B. S. - în faliment, suma 5.728,11 lei, reprezentând pasivul societății debitoare, se va putea face ulterior închiderea procedurii în condițiile art. 142 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC B. S.

,

cu sediul în localitatea A., str. P., nr. 176, județul B. -N., cod unic de înregistrare 16427815, număr de ordine în registrului comerțului J_, și radierea acestei societăți comerciale din R. C. .

Aprobă decontul lichidatorului judiciar S. I. SPRL cu sediul în B., str.

C., nr. 16, jud. B. N., pentru suma de 3.824,03 lei, (cu TVA) ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin.4 din Legea 85/2006.

Descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

Prezenta sentință se va notifica cu D.G.F.P. B. -N. și O. R. C. de pe lângă T. B. -N. .

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 07 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 12 aprilie 2013.

PREȘEDINTE,

Judecător - sindic GREFIER,

U. L. C. A.

Red/dact UIALC/4 ex. 24 aprilie 2013

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 855/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)