Sentința civilă nr. 862/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

T. B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 862/2013

Ședința publică din 12 Aprilie 2013

T. format din: PREȘEDINTE: I. U., judecător - sindic GREFIER L. C. A.

Pe rol fiind cauza cu nr. de mai sus privind pe debitorului S. E. B. S., cu sediul social în B., str. A. I., nr. 8, bl. 54, scara E, ap. 54, județul B. -N., identificată cu nr. ORC J_, CIF 15739932, aflată în procedura insolvenței prev. de Legea nr. 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă practicianul în insolvență

C.I.I. I. P. S., lipsă fiind toate celelalte părți. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată depuse la dosar Note de ședință, expediate prin fax, un exemplar de către creditorul B. - GROUP S. G. SA prin care solicită infirmarea planului de reorganizare.

Administratorul judiciar arată instanței că la încheierea contractului de credit dintre societatea debitoare și B. s-a pus drept garanție stocul de marfă. Totodată arată că, creditorul majoritar I. S. R. SA a votat planul de reorganizare judiciară, iar administratorul judiciar apreciază că sunt șanse reale de reorganizare motiv pentru care solicită confirmarea planului de reorganizare în temeiul prev. art. 101 din Legea 85/2006.

Instanța constatând că planul de reorganizare a fost votat în condițiile legii, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin încheierea comercială nr.1655/28 septembrie 2012 pronunțată de judecătorul sindic în prezentul dosar, în temeiul art. 27 și 32 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, s-a deschis procedura generală a insolvenței la cererea debitoarei SC E. B. S., fiind desemnat în calitate de administrator judiciar, practicianul în insolvență C. POENAR I., care, prin declarația de succesiune (f.259) încheiat între acesta și C. I. P. S. a transferat dosarele către aceasta din urmă în baza prev. art. 22 și urm. din OG 86/2006, Hot nr. 3/2007 a UNPIR și a Legii 85/2006.

Î

n termen legal și cu respectarea cerințelor impuse de lege, la data de_ debitoarea SC E. B. S. ,

prin administrator special P. a Gheorghe Florian a depus, în baza prevederilor art. 95 alin. 3 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, planul de reorganizare a societății comerciale pe o perioadă de 3 ani, care a fost supus votului adunării creditorilor în baza prevederilor art. 100 din lege.

1

Având în vedere că administratorul judiciar a făcut dovada cu procesul verbal al ședinței adunării creditorilor din_ (f. 250-253) și celelalte acte, că a votat pentru aprobarea planului două categorii de creanțe din cele trei constituite, conf. prev. art.101 alin. 1 lit. A din L.85/2006, planul fiind aprobat de adunarea generală a creditorilor.

Văzând și disp. art. 106 cu aplic. art. 11 lit. j din L.85/2006, privind procedura insolvenței,

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Se confirmă planul de reorganizare modificat propus de debitoarea SC E.

B. S.,

cu sediul în B., str. A. I., nr. 8, bl. 54, scara E, ap. 54, județul B. -N.

, identificată cu nr. ORC J_, CIF 15739932, prin continuarea activității pe o perioadă de 3 (trei) ani.

Activitatea debitorului va fi condusă de administratorul special P. A GHEORGHE FLORIAN, sub supravegherea administratorului judiciar.

Administratorul judiciar C.I.I. I. P. S. va prezenta trimestrial rapoarte adunării creditorilor asupra situației financiare a averii debitorului în condițiile art. 106 alin.1 din Legea 85/2006, cât și situația cheltuielilor efectuate pentru bunul mers al activității (art. 106 alin.2).

Termen pentru continuarea procedurii la 27 septembrie 2013. Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 07 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 12 aprilie 2013.

PREȘEDINTE,

Judecător-sindic

GREFIER,

U. I.

A.

L. C.

Red. UI/ Dact ALC 30 Aprilie 2013

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 862/2013. Cererea debitorului. Faliment, procedura insolvenței