Sentința civilă nr. 997/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 997/2013
Ședința publică din 26 Aprilie 2013
T. format din: PREȘEDINTE: U. I. - judecător-sindic GREFIER: P. R. A.
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de creditoarea D. G. A F.
P. B. -N., împotriva debitoarei SA S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că procedura de citare cu societatea debitoare este legal îndeplinită, în temeiul art. 92/1 Cod procedură civilă, prin afișare, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare ,cu precizarea că nu a fost găsită nicio persoană la sediul indicat(f.75).
Se constată că s-a depus la dosar de către petentul F. Janos, în calitate de
"fost asociat"; al societății debitoare, la_, prin e-mail, întâmpinare prin e-mail, prin care solicită respingerea cererii de deschidere a procedurii (f.76).
Nemaifiind alte cereri, instanța reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus creditoarea D. G. A F.
P. B. -N. a chemat în judecată pe debitoarea SA S., solicitând deschiderea procedurii insolvenței.
În motivarea cererii s-a arătat faptul că debitoarea figurează în evidențele organelor fiscale cu creanțe bugetare restante către bugetul consolidat al statului suma de 235.891 lei, resprezentând impozite și taxe.
Aceste sume reprezintă restanțe la plată mai vechi de 90 de zile, iar stingerea obligațiilor societății sus menționate nu a fost posibilă nici după declanșarea acțiunii de executare silită prevăzută de OG nr. 92/2003.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
Legal citată debitoarea nu s-a prezentat în instanță, însă numitul F. Ianos-"în calitate de asociat al SC A. S. "; a formulat o cerere de recuzare a judecătorului- sindic care a fost soluționată prin încheierea din 22 februarie 2013 (f.61,68).
Pentru ultimul termen de judecată (s-au acordat 4 termene),tot numitul F. Ianoș, "în calitate de asociat"; a depus întâmpinare prin e-mail (f.76-77) prin care a solicitat respingerea cererii cu motivarea că societatea nu se află în insolvență, că a avut rulaje de peste 4 milioane RON și a solicitat ca reclamanta să-i plătească cheltuieli de judecată, fără să indice cuantumul acestora și ce reprezintă.
1
Analizând actele și lucrările dosarului,
instanța reține în fapt următoarele:
Debitoarea se află în încetare de plăți iar obligațiile față de bugetul de stat sunt în sumă de 235.891 lei, debitoarea pârâtă nerăsturnând prezumția de insolvență instituită de art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Creanța prezentată de către creditoare este certă, lichidă și exigibilă, întrunind condițiile de admisibilitate prev.de art.31 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, text în baza căruia urmează a se constata că, în condițiile în care debitoarea nu a formulat contestație în termenul legal prev.de art.33 alin.2 din aceeași lege, instanța făcând aplicarea prevederilor art.31 alin.6, va dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței, privind pe debitoare și va proceda în baza art.34 rap la artg.11 alin.1 lit.c din lege la desemnarea administratorului judiciar, căruia i se vor stabili principale atribuții.
În termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, societatea debitoarei va fi somată să depună restul actelor la dosarul cauzei, toate actele și informațiile prev.de art.28 alin.1 și art.34 din lege, refuzul constituind infracțiunea prev.de art.l47 din lege.
Totodată, se vor dispune și celelalte măsuri imediate prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite cererea formulată de creditoarea D. G. A F. P. B. -
N., pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SA S., cu sediul social în S. -Băi, str. C., nr. 8, camera 2, județul B. -N., Cod fiscal 22461188, ORC J_ .
În temeiul art. 33 alin.6 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței
împotriva debitorului, SA S. .
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței,
Numește administrator judiciar pe U. S., cu sediul în B., str. S., nr. 9, județul B. -N., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție pe bază de decont.
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și O. ui R.
C., prin Buletinul Procedurilor de Insolvență și conform prevederilor Codului de procedură civilă, în vederea efectuării mențiunii, în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
În baza prevederilor art. 37 din lege dispune comunicarea deschiderii procedurii, Judecătoriei N., în a cărei jurisdicție se află sediul debitorului precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi
Fixează termenul limită pentru depunerea creanțelor la data de_ .
Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de_ .
Fixează termenul pentru soluționarea eventualelor contestații, și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de_ .
2
Fixează data ședinței adunării creditorilor la data de_, la sediul indicat de administratorul judiciar și convoacă creditorii debitorului.
Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii, debitorului, de către administratorul judiciar.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvență.
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară - din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Termen pentru continuarea procedurii la data de_ .
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen în 07 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 26 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător-sindic
U. I. P. R. A.
Red/dact.:U.I./P.R.A._
3
← Decizia civilă nr. 2701/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 5805/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|