Decizia civilă nr. 5022/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 5022/2011

Ședința publică de la 24 N. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. U.

Judecător M. D.

Judecător R.-R. D.

G. M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul M. O. A., împotriva sentinței civile nr. 8., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite înmatriculare auto fără taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-a depus întâmpinare.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 877 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), s-a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamantul M. O. A. în contradictoriu cu pârâta I. P. J. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

La data de (...) reclamantul a solicitat pârâtei îndeplinirea formelor de înmatriculare pentru autoturismul marca AUDI A3 serie șasiu WAUZZZ8L73A020256.

Reclamantului i s-a refuzat de către pârâtă înmatricularea autoturismului deoarece nu este achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.

Analizând compatibilitatea acestei taxe în forma modificată a OUG nr.5., prin OUG nr.2.,OUG nr.7. și OUG nr.117., cu dreptul comunitar, tribunalul a apreciat că, în cauza de față, nu sunt încălcate dispozițiile art.25 și 90 din T.ul de instituire a C. E.(actualmente art.30 și 110 TFUE).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. O. A.solicitând admiterea recursului formulat si pe cale de consecinta modificarea hotararii atacate, În sensul admiterii cererii de chemare in judecata si obligarii intimatei la inmatricularea autoturismului marca AUDI A3 serie șasiu WAUZZZ8L73A020256, fără achitarea taxei de poluare; O. intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare s-a arătat că taxa este discriminatorie și din punct de vedere a sferei de aplicabilitate taxând numai poluarea produsă de mașinile înmatriculate după (...). Mașini cu aceeași caracteristică deținute anterior datei de (...) poluează în egală măsură ca și cele înmatriculate după această dată - astfel că principiul "poluatorul plătește" se aplică numai ultimelor.

Prin urmare, raportat la argumentele expuse, contrar considerentelor instantei de fond, apreciază ca taxa de poluare, chiar si in urma modificarii

OUG nr.5. prin O. nr.117., continua sa fie discriminatorie, orientand consumatorii spre autoturismele second-hand puse deja in circulatie in R.ia, pentru care nu se percepe taxa de poluare in caz de revanzare.

Totodata apreciază ca scopul declarat al O. nr. 5. modificata prin O. nr.117. este mai putin relevant pentru stabilirea neutralitatii taxei de poluare, evaluarea caracterului discriminatoriu al acesteia trebuind sa se faca in primul rand in functie de efectele concrete ale actului normativ asupra liberei circulatii a marfurilor. Este lipsit de importanta ca prin acel act s-a dorit protejarea mediului prin instituirea unor obligatii fiscale potrivit principiului "poluatorul plateste, daca in mod concret, prin modalitatea efectiva de reglementare actul are un efect discriminatoriu.

Se arată că taxa nu respectă dispozițiile dreptului comunitar.

În drept s-au invocat prevederile: art.304 indice 1, art.304 pct. 9

C.pr.civ, art.312 C.pr.civ, art.274 C.pr.civ art. 90 alin.l din T.ul Comunitatii E. O. nr.5. modificata si completata art.148 alin.2 din Constitutia R..

În cauză a depus întâmpinare de către I. prefectului J. M. prin care a solicitat respingerea recursului.(f.11).

Analizând recursul formulat Curtea reține următoarele:

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E.

(TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul U. E..

Cererea de înmatriculare a autoturismului fără achitarea taxei de poluare a fost respinsă, invocându-se faptul ca nu se poate proceda la înmatricularea autoturismului in lipsa dovezii achitării taxei de poluare, cu motivarea ca prima înmatriculare a vehiculelor in România se poate efectua doar daca sunt respectate dispozițiile art. 7 din OMAI 1501/2006, atât în sensul prezentării documentelor cât și în sensul achitării tuturor taxelor prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, stabilita de OUG 5. argumente pe care se bazează și recursul promovat.

Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 lit. a din OUG nr. 5.) încât dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism, în absenta dovezii de achitare a taxei de poluare, a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2. și respectiv OUG 7.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizata prin raportare efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234

CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de

Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru Mediu și M. Mediului.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere și recenta hotărâre pronunțată de aceeași instanță de la L. care a întărit practic soluția din prima hotărâre citată.

Astfel, prin hotărâre pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza Iulian

Nisipeanu vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și A. F. pentru Mediu nr. C-

263/10, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Spre deosebire de hotărârea pronunțată în cauza T., în cauza Nisipeanu s- au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2010, situație care este incidentă și în speța de față.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, O. nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Aceste statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Și este așa, deoarece raționamentul CJUE din cauza T. este valid și în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 5..

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.

Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Față de cele ce preced, raportat la considerentele menționate în precedent care înlocuiesc sentința pronunțată de instanța de fond, soluția de admitere a acțiunii și obligare a autorității administrative de resort la îndeplinirea operațiunii administrative de înmatriculare a autovehiculului, fără plata taxei pe poluare, este întemeiată.

Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 rap. la 312 C. să admită recursul declarat de reclamantul M. O. A. împotriva sentinței civile nr. 877 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), pe care o modifică în sensul că admite cererea de chemare în judecată și dispune înmatricularea autoturismului marca AUDI A3 serie șasiu WAUZZZ8L73A020256 fără plata taxei de poluare prevăzută de O. nr.5., proprietatea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Admite recursul declarat de către reclamantul M. O. A., împotriva sentinței civile nr. 877 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), pe care o modifică în sensul că admite cererea de chemare în judecată și dispune înmatricularea autoturismului marca AUDI A3 serie șasiu

WAUZZZ8L73A020256 fără plata taxei de poluare prevăzută de O. nr.5..

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 noiembrie 2011.

{ F. |

PREȘEDINTE,

L. U.

JUDECĂTOR,

M. D.

JUDECĂTOR,

R.-R. D.

G., M. T.

}

Red.L.U./Dact.S.M

2 ex./(...) Jud.fond.M. H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5022/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal