Decizia civilă nr. 829/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA 829/2011
Ședința 18 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Judecător G.-A. N.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanta P. A. împotriva sentinței civile nr. 1. a T. C., în contradictoriu cu intimat M. C. N., intimat C. LOCAL C. N., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale HCL nr. 1..
Se constată că la data de 16 noiembrie 2011 s-au înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise formulate de recurentă.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 4 noiembrie 2011, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.1237 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T. C. s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta P. A. în contradictoriu cu pârâții M. C.-N., C. Local al mun.C.-N.
.S-a respins cererea reclamantei de acordarea daunelor morale și cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că autoritatea deliberativă este investită cu putere de legiferare în materia reglementării și stabilirii sancțiunilor contravenționale complementare .Instanța a statuat că OUG nr.1. și HCL nr.1. nu vizează același domeniu de reglementare.
A., art.64 al.1 din OUG nr.1. se referă la ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă și care constituie un obstacol pentru circulația publică. Art.143 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.1. stabilește cazurile în care în care se interzice staționarea voluntară a vehiculelor, iar nerespectarea acestor dispozițiile legale constituie contravenție și se sancționează potrivit art.108 al.1 pct.8 din OUG nr.1..
Din interpretarea acestor dispoziții legale, instanța a reținut că măsura ridicării autovehiculului se dispune în cazul nesocotirii normelor care reglementează circulația rutieră.
HCL nr.1. reglementează în art.1 li.a-f alte contravenții, decât staționarea neregulamentară pentru care, se dispune potrivit art.4 sancțiunea complementară a blocării/ridicării autovehiculului. Aceste dispoziții nu incriminează încălcarea regulilor de circulație rutieră, ci sunt menite să contribuie la asigurarea unei bune administrării a domeniului public sau privat al municipiului C.-N. A., este posibil ca un conducător auto să nu săvârșească contravenția de staționare neregulamentară sancționată prin dispozițiile OUG nr.1., însă să staționeze cu autovehiculul pe spațiul verde, situație care nu cunoaște reglementare în OUG nr.1..
Instanța a mai reținut că imobilizarea vehiculului prev. la art.96 din OUG nr.1. se dispune, ca sancțiune contravențională complementară pentru săvârșirea faptelor prev. la art.117 al.1 lit.a-g din OUG nr.1., altele decât cele prevăzute în HCL nr.1..
Întrucât contravențiile prev. de HCL nr.1. pentru care se poate dispune sancțiunea complementară a blocării/ridicării vehiculelor sunt diferite de cele reglementate în OUG nr.1. nu se poate vorbi de o atribuire a competenței în ce privește dispunerea acestei măsuri către alte organe decât cele ale poliției rutiere. Atât OG nr.2. prin art.15 cât și L. nr.1. atribuie poliției locale prerogative în domeniul circulației pe drumurile publice.
Total eronată este și susținerea reclamantei referitoare la faptul că R. dispune aplicarea măsurii tehnico-administrative a ridicării vehiculelor staționate neregulamentar. Potrivit art.6 pct.7 din anexa 1 la HCL nr.1., blocarea/ridicarea se va dispune de către agenții constatatori, care pot fi: ofițerii și subofițerii Inspectoratului de poliție, împuterniciții primarului din cadrul Direcției Poliției Comunitare a Primăriei mun.C.-N. Ceea ce realizează R. potrivit prevederilor art.3 din anexa 1 la HCL nr.1. este activitatea de transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor oprite, staționate și parcate pe domeniul public sau privat al mun.C.-N. în alte locuri decât cele legal amenajate sau autorizate de către P. mun.C.-N.
Neîntemeiată este și susținerea reclamantei referitoarea la atribuirea serviciului public de ridicare/blocare a autovehiculelor în favoarea Regiei Autonome a D. P. fără licitație, întrucât R. este un serviciu public aflat în subordinea Primăriei mun.C.-N.
În virtutea considerentelor de fapt și de drept, neidentificând nici un motiv de nulitate a art.4 din HCL nr.149/2099 și a art.11 al.2 din HCL nr.26/2010, instanța a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către reclamantă. În consecință au respinse și petitele accesorii privitoare la acordarea daunelor morale și cheltuielilor judiciare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. A.,solicitând în principal, în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct.
7 C. pr. civ., casarea sentinței civile nr. 1. și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță; în subsidiar, în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C. pr. civ., admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 1. și admiterea acțiunii, în sensul anulării art. 4 a HCL C.-N. nr. 1., a anulării Anexelor nr. 1 - 5 a HCL C.-N. nr. 1., anularea art. 11, alin. (2) a HCL 26/2010 cu acordarea daunelor morale solicitate în fond precum și a cheltuielilor de judecată .
Recurenta a criticat hotărârea primei instanței considerând că actul jurisdicțional se sprijină pe motive străine de natura pricinii, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
În esență s-a relevant că hotărârile adoptate de C. local nu au statut de lege specială, iar această autoritate nu poate reglementa din punct de vedere normativ sancțiuni contravenționale complementare. Prin urmare, prin adoptarea art.4 al HCL 1. și anexele 1-5 ale acestui act normativ C. local a stipulat de o manieră contrară unei legi ordinare, depășind limitele competenței sale materiale. Acest viciu de ordine publică nu poate avea altăconsecință decât cea a anulării actelor atacate de reclamantă în prezenta procedură.
Pârâtul-intimat C. local al municipiului C.-N. prin întâmpinareadepusă la dosar în data de 3 noiembrie 2011 solicită respingerea recursului ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Autoritatea susține că atat contraventia cat si sanctiunea complementara a blocarii/ridicarii autovehiculelor sunt reglementate si stabilite prin actele normative in baza cărora a fost adoptata HCL nr.1..
Potrivit arte 43 lit. e din OG nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, pe drumurile publice sunt interzise ocuparea, sub orice forma, a părții carosabile, a zonei de siguranța a podurilor, a stațiilor mijloacelor de transport în comun, a spațiilor de control sau serviciu ale administratorului drumului, a șanțurilor, trotuarelor, pistelor și a zonelor de siguranța ale drumului, precum și afectarea stării de curățenie a acestora.
Potrivit art. 61 alin. 1 din 00 nr. 43/1997, incalcarea prevederilor art. 43 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda aplicata persoanei fizice sau juridice. C. contraventiei si aplicarea sanctiunii se fac, potrivit art. 61 "2 de catre: a) personalul împuternicit în acest scop de M. T. și I., prin ordin al ministrului; b)personalul împuternicit în acest scop de administratorii drumurilor de interes județean și de interes local, potrivit competentelor stabilite conform legii; c) ofițerii și agenții de poliție rutiera, dupa caz, în lipsa personalului prevazut la lit. a) și b).
Intimatul arată că potrivit Hotararii G. nr. 147/1992 privind blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea si eliberarea autovehiculelor sau remorcilor stationate neregulamentar pe drumurile publice, autovehiculele sau remorcile stationate neregulamentar pot fi blocate sau ridicate, transportate și depozitate în spații de parcare fixate de primarii, până la eliberarea acestora proprietarilor (art.1). C. stationarii neregulamentare a autovehiculelor sau remorcilor se efectueaza de ofițerii sau subofiterii de poliție, de primari, precum și de împuterniciții consiliului local pe raza căruia s-a petrecut fapta contravențională, care aplica și sancțiunea, conform prevederilor legale în vigoare (art. 2).
In ce priveste OUG nr. 1. privind circulatia pe drumurile publice si HG nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG 1., aceste acte instituie un regim contraventional derogator, in mare masura, de la regimul de drept comun, prevazut de OG nr. 2. privind regimul juridic al contraventiilor si stabilesc contraventiile in materia circulatiei pe drumurile publice.
Conform art. 1 alin. 2 din OUG nr. 1., dispozitiile prevazute in ordonanta de urgenta au ca scop asigurarea desfasurarii fluente si in siguranta a circulatiei pe drumurile publice, precum si ocrotirea vietii, integritatii corporale si a sanatatii persoanelor participante la trafic sau aflate in zona drumului public, protectia drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietatii publice si private si a mediului.
Pârâtul-intimat arată că ordonanta de urgenta instituie regimul contraventional special in materia circulatiei pe drumurile publice, atributiile P.i Rutiere in ceea ce priveste imobilizarea unui vehicul fiind reglementate de art. 96 alin. 7 si 8. Potrivit acestui text de lege, imobilizarea unui vehicul consta in scoaterea acestuia in afara partii carosabile, pe acostament sau cat mai aproape de marginea drumului, si punerea lui in imposibilitatea de miscare prin folosirea unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare.
Potrivit art. 96 din ordonanta de urgenta: sanctiunile contraventionale complementare au ca scop inlaturarea unei stari de pericol si preîntâmpinarea savarsirii altor fapte interzise de lege si se aplica prin acelasi proces-verbal prin care se aplica si sanctiunea principala a amenzii sau avertismentului. Sanctiunile contraventionale complementare sunt urmatoarele: a) aplicarea punctelor de penalizare; b) suspendarea exercitarii dreptului de a conduce, pe timp limitat; c) confiscarea bunurilor destinate savarsirii contraventiilor prevazute in prezenta ordonanta de urgenta ori folosite in acest scop; d) imobilizarea vehiculului; e) radierea din oficiu a inmatricularii sau inregistrarii vehiculului, in cazurile prevazute la art. 17 alin. (4).
Mai arată că imobilizarea unui vehicul se dispune de catre politistul rutier in cazul savarsirii de catre conducatorul auto a uneia dintre faptele prevazute la art. 117 alin. (1) precum si in cazul in care conducatorul acestuia ori unul dintre pasageri savarseste o fapta de natura penala sau este urmarit pentru savarsirea unei infractiuni.
Art. 97 alin. (1) lit. d prevede de asemenea ca in cazurile reglementate ordonanta de urgenta, politistul rutier dispune si una dintre masurile tehnico-administrative enumerate, printre care se regaseste si ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar.
In ce priveste actul administrativ atacat, respectiv HCL nr. 1., prin acesta se stabileste, potrivit art. 1, ca "oprirea, stationarea si parcarea vehiculelor/autovehiculelor pe domeniul public sau privat al municipiului C.-N. in alte locuri decat cele legal amenajate de catre P. municipiului C.-N., constituie contraventie". Situatiile vizate sunt urmatoarele: a) oprirea, sationarea si parcarea vehiculelor/autovehiculelor destinate transporturilor de persoane sau de marfa, cu masa totala maxima autorizata de peste doua tone pe domeniul public sau privat al municipiului C.-N. b) oprirea, stationarea vehiculelor/autovehiculelor pe trotuare; c)ocuparea abuziva a locurilor de parcare cu abonament, contract de inchiriere sau aflate in administrarea primariei, de catre alta persoana decat titularul contractului, abonamentului sau acordului emis de catre P. municipiului C.-N. d)circulatia, oprirea si stationarea vehiculelor/auto vehiculelor pe spatiile verzi; e) oprirea, stationarea si parcarea vehiculelor/autovehiculelor prin acre se impiedica accesul la obiective de interes public (puncte trafo, puncte gospodaresti, centrale termice, alei, parcuri, locuri de joaca, etc.); f) nerespectarea dispozitiilor administratorului drumurilor, comunicate prin indicatoare si/sau somatie, aplicata pe vehicul/autovehicul de catre imputernicitii primarului din cadrul politiei Comunitare, de eliberare a domeniului public sau privat al municipiului C.-N. in vederea executarii de lucrari de interes public (asfaltari, interventii la diverse retele, curatenie, etc.).
Or, asa cum a stabilit si instanta de fond prin hotararea recurata, OUG nr. 1. si HCL nr. 1. nu au acelasi obiect de reglementare, neexistand o suprapunere a situatiilor vizate de cele doua acte.
A., P. R., in temeiul OUG nr. 1., constată contravențiile pe drumurile publice (art. 64 din OUG nr. 1. stabileste ca P. rutiera poate dispune ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila, ridicarea si depozitarea acestora in locuri special amenajate se realizeaza de catre administratiile publice locale sau de catre administratorul drumului public, dupa caz) în timp ce P. Locala are competenta de a constata contravenții în alte materii, asa cum am evidentiat mai sus si care nu se intersectează cu legi, ordonanțe sau hotărâri ale guvernului astfel incat saexiste o procedura paralela de ridicare a autovehiculelor. Mai mult, hotărârea consiliului local a fost adoptată în domeniul de activitate potrivit atribuțiilor stabilite prin L. 2., cu respectarea prevederilor art. 2 alin. 2 din OG 2. dar si cele ale art. 5 alin. (4) din acelasi act normativ.
Toate aceste aspecte prezentate se constituie în tot atâtea argumente in sustinerea legalitatii HCL nr. 1. si corelativ, în dovedirea netemeiniciei criticilor de nelegalitate ridicate de reclamanta.
In ce priveste necompetenta R. de a dispune ridicarea autovehiculelor stationate neregulamentar si necompetenta imputernicitilor primarului din cadrul Directiei P. Comunitara de a dispune ridicarea autovehiculelor, intimatul arată că potrivit prevederilor HCL nr. 1., R. A. a D. P. C.-N. nu are competenta de a dispune, asa cum in mod eronat sustine reclamanta, ridicarea autovehiculelor stationate neregulamentar. A., potrivit prevederilor Cap. III art. 6 pct. 3 din actul administrativ atacat, "actiunea de blocare/ridicare se va desfasura numai la cererea sau cu aprobarea primariei sau a reprezentantilor Inspectoratului de P. al judetului C., in prezenta agentilor constatatori.
Masura tehnico-adminsitrativa de ridicare a autovehiculelor se realizeaza de catre R. atat in cazul dispunerii de catre P. R. în conformitate cu prevederile art. 64 din OUG nr. 1. cat si în situatiile în care masura este dispusa de catre imputernicitii primarului din cadrul Directiei P. Comunitara in situatiile expres reglementate prin HCL nr. 1., in temeiul art. 3 din anexa nr. 1, care stabileste ca "blocarea/ridicarea vehiculelor/autovehiculelor se va efectua de catre R. A. a D. P. C.-N., prin intermediul acesteia realizandu-se si activitatea de transport, depozitare si eliberare a vehiculelor/autovehiculelor oprite, stationate si parcate pe domeniul public sau privat al municipiului C.-N. in alte locuri decat cele legal amenajate sau autorizate de catre P. municipiului C.-N."
Art.64 din OUG 1. are urmatorul cuprins: "(1) P. rutiera poate dispune ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila. Ridicarea si depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizeaza de catre administratiile publice locale sau de catre administratorul drumului public, dupa caz. Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul si depozitarea vehiculului stationat neregulamentar se suporta de catre detinatorul acestuia. Ridicarea vehiculelor dispusa de politia rutiera in conditiile prevazute la alin. (1) se realizeaza potrivit procedurii stabilite prin regulament".
Art. 128 alin. 1 punctul 1 lit. d din OUG nr. 1., prevede că autoritatile administratiei publice locale au urmatoarele atributii: "stabilesc reglementari referitoare la regimul de acces si circulatie, stationare si parcare pentru diferite categorii de vehicule, cu avizul politiei rutiere", prin urmare consideram ca se impunea adoptarea prezentei hotărârii de C. Local în vederea reglementării măsurilor referitoare la oprirea, staționarea și parcarea, respectiv poziționarea locurilor de parcare tocmai pentru a exista posibilitatea unei fluențe a cetățenilor pe trotuarele din mun. C.-N.
Potrivit art. 1 din HG nr. 147/1992, în vigoare la data adoptarii HCL nr. 1., "Autovehiculele sau remorcile stationate neregulamentar pot fi blocate sau ridicate, transportate și depozitate în spații de parcare fixate de primării, până la eliberarea acestora proprietarilor. "
Conform art. 2 al aceluiasi act normativ, constatarea stationarii neregulamentare a autovehiculelor sau remorcilor se efectueaza de ofițerii sau subofiterii de poliție, de primari, precum și de împuterniciții consiliului local pe raza căruia s-a petrecut fapta contravențională, care aplica șisancțiunea, conform prevederilor legale în vigoare. Agenții constatatori prevăzuți la alin. 1 dispun în scris măsurile de blocare sau ridicare a vehiculelor prevăzute la art. 1 și asista la aceste operațiuni. Blocarea, ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculelor se efectueaza de unitățile autorizate prin dispoziția primarului.
Potrivit art. 15 din OG nr. 2. privind regimul juridic al contraventiilor pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul M.ui de I., special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducatori ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, presedinti ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului B., precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale; ofițerii și subofițerii din cadrul M.ui de I. constata contravenții privind: apararea ordinii publice; circulația pe drumurile publice; regulile generale de comerț; vânzarea, circulația și transportul produselor alimentare și nealimentare, tigarilor și bauturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a G.
Mai mult, prin L. nr. 1., sunt atribuite in mod expres in competenta politiei locale atributii in domeniul circulatiei pe drumurile publice.
Cu privire la solicitarea de reparare a prejudiciului material si moral suferit de reclamanta, pârâtul solicită respingerea acestui petit, fiind total nefondat.
Consideră că față de cele aratate, recursul declarat de reclamanta apare total nefondat si solicită respingerea acestuia ca atare.
Deliberând asupra cererii de recurs Curtea reține următoarele:
Prin art. 1 din Hotararea C. Local al municipiului C.-N. nr. 1., se stabileste ca "oprirea, stationarea si parcarea vehiculelor/autovehiculelor pe domeniul public sau privat al municipiului C.-N. in alte locuri decat cele legal amenajate de catre P. municipiului C.-N., constituie contraventie" si sunt enumerate situatiile concrete care intra sub incidenta acestei prevederi.
Potrivit art. 2, contraventiile prevazute la art. 1 se sanctioneaza cu amenda contraventionala.
Alaturi de sanctiunea principala a amenzii contraventionale, C. Local al municipiului C.-N. a stabilit prin articolul 4 al aceluiași act normativ că se pot aplica una sau mai multe sanctiuni complementare cum sunt blocarea rotilor/autovehiculelor, ridicarea/mutarea pe un alt amplasament al vehiculelor/autovehiculelor.
Actul administrativ cu caracter normativ s-a adoptat în temeiul următoarelor acte normative : H.G. nr. 147/1992 privind blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea si eliberarea vehiculelor/autovehiculelor stationate neregulamentar pe drumurile publice, HG nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementarilor-cadru de aplicare a OG nr. 7. privind organizarea si functionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public si privat de interes local, OG nr. 2., OUG nr. 1. privind circulatia pe drumurile publice, HG nr. 1391/1998 pentru aprobarea OG nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor.
Reclamanta afirmă că prin adoptarea art.4 al HCL 1. și anexele 1-5ale acestui act normativ, C. local a stipulat de o manieră contrară unei legi ordinare, depășind limitele competenței sale materiale. Autoritateasusține teza contrară și anume că hotărârea consiliului local a fost adoptatăîn domeniul de activitate potrivit atribuțiilor stabilite prin L. 2., cu respectarea prevederilor art. 2 alin. 2 din OG 2. dar si cele ale art. 5 alin. (4) din același act normative.
Prin urmare Curtea trebuie să stabilească dacă C. local al municipiului C.-N. avea sau nu competența de a reglementa și stabili măsuri contravenționale complementare de natura celor evocate de art 4 art.4 al HCL 1..
Pentru dezlegarea acestei probleme relevante sunt dispozițiile OG 2/
2001.
Art. 1 din OG 2. prevede că legea contravențională apara valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanța, prin hotărâre a G. sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului B., a consiliului județean ori a C. General al M.ui B..
Art.2 alin (2) din același act normativ statuează că prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale G.
În art. 5 din OG 2. se stipulează după cum urmează:
(1) Sancțiunile contravenționale sunt principale și complementare.
(2) Sancțiunile contravenționale principale sunt: a) avertismentul; b) amenda contravențională;
(3) Sancțiunile contravenționale complementare sunt: a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții; b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități; c) închiderea unității; d) blocarea contului bancar; e) suspendarea activității agentului economic; f) retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior, temporar sau definitiv; g) desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială.
(4) Prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale sau complementare.
Sancțiunea contravențională complementară reglementată prin art. 4 din HCL 1. nu face parte din categoria celor evocate de art. 5 alin. 3 din OG 2..
În consecință, situației juridice litigioase îi este aplicabilă ipoteza reglementată de art. 5 alin 4 din OG 2. .
Așa fiind, este important de lămurit dacă HCL 1. poate avea statutul unei legi speciale și dacă norma prevăzută de art. 5 alin 4 din OG 2. are în vedere noțiunea de lege în sensul larg al acesteia sau în sensul său restrâns.
Lămurirea înțelesului unei norme juridice trebuie să se realizeze
ținându-se cont de legăturile sale cu alte norme juridice din același act normative , precum și din alte acte normative.
Actul normativ reprezintă izvorul de drept creat de autoritățile publice investite cu putere de legiferare (Parlament, Guvern, organe ale administrației locale), care cuprinde norme general obligatorii, a căror aplicare poate fi realizată și prin forța coercitivă a statului.
S.ul actelor normative în dreptul intern este compus din: Constituția
României, legi constituționale, legi organice, legi ordinare, decreteprezidențiale, ordonanțe de urgență ale G., ordonanțe simple ale guvernului, hotărâri ale G. și acte normative eliberate de organele administrației publice centrale și locale.
Legile ordinare sunt actele normative care reglementează orice domeniu ale relațiilor sociale, cu excepția celor rezervate legilor constituționale și organice, ele putând fi legi de sinteză și legi speciale.
Unica autoritate legiuitoare este Parlamentul. În accepțiunea prevederilor art.67, 73 din Constituție doar Parlamentul poate adopta legi constituționale, organice și ordinare.
Relevante pentru rostirea dreptului sunt și prevederile art.1 din L.
24/2000 în care se face o distincție clară între reglementarea relațiilor sociale prin lege și reglementarea relațiilor sociale prin celelalte categorii de acte normative.
Chiar și OG 2. pornește de la această distincție stabilind în art.1 că reprezintă contravenție fapta săvârșită cu vinovăție stabilită și sancționată prin lege, ordonanță prin hotărârea guvernului, sau după caz, prin hotărâre a C. local al comunei, orașului, municipiului, etc.
Acolo unde a considerat necesar, legiuitorul, în cuprinsul OG 2. a realizat distincția între noțiunea de lege și în noțiunea de hotărâre de C. local, astfel încât nu se poate aprecia că art.5 alin.4 din OG 2. are în vedere noțiunea de lege lato sensu.
Specificând că alte măsuri contravenționale complementare se pot stabili doar prin lege, legiuitorul a făcut trimitere expresă la conceptul de lege specială, atribut ce poate fi atașat doar legilor ordinare. În acest fel a subliniat și accentuat că pentru reglementarea altor sancțiuni contravenționale complementare este necesară o lege ordinară.
Metodele de interpretare sistematică, istorico-teleologică și logică la care Curtea a apelat pentru lămurirea înțelesului acestei norme juridice au condus în egală măsură la aceeași concluzie și anume că norma prevăzută de art. 5 alin 4 din OG 2. are în vedere noțiunea de lege în sensul său restrâns.
De altfel, sancțiunile contravenționale complementare, altele decât cele strict și limitativ prevăzute de art.5 alin.3 lit.a-g din OG 2., nu ar putea fi reglementate decât printr-un act juridic care ar avea forța ierarhică care să-i permită derogarea de la OG 2.. Cum OG 2. este un act juridic cu forța unei legi ordinare, derogări de la acest act normativ se pot realiza doar prin acte normative de același rang.
Patru sunt trăsăturile competenței în materia emiterii actelor administrative și anume: legalitatea, exclusivitatea, exercitarea nume propriu și caracterul de ordine publică.
Prima regulă de competență este aceea că ea este determinată strict de lege sau de acte administrative normative.
Având în vedere că legea stabilește în principiu competența fiecărei autorități, această competență legală poate fi completată prin adăugarea unor atribuții suplimentare prin acte normative secundum legem numai dacă legea permite acest lucru în mod expres.
Actele normative atributive de competență trebuie să aibă o forță juridică superioară celor emise de organul căruia i se stabilește competența. Cu alte cuvinte, este inadmisibil ca o autoritate să-și poată determina competența, prin propriile sale acte. (s-ar deschide astfel calea ca ea să-și poată autodetermina competența în mod nelimitat).
Caracterul de ordine publică al competenței poate fi evidențiat sub un triplu aspect: exercitarea competenței este obligatorie pentru titularul ei,neregularitatea rezultând din lipsa competenței nu poate fi acoperită prin simpla ratificare a autorității competente, problema competenței organului emitent poate fi ridicată în orice stare a pricinii.
Prin urmare, voința organului competent nu este valabil exprimată decât dacă respectă forma și procedura prevăzută de lege, iar competența de emitere a actului administrativ (normativ) reprezintă unul dintre motivele de ordine publică pe care instanța este obligată să le rețină chiar dacă părțile nu i-o cer.
În speță, reclamanta, în calitatea sa de particular vătămat a atacat actul administrativ cu caracter normativ adoptat de C. local al municipiului C. invocând ca motiv de nulitate, necompetența organului emitent.
Viciul de ordine publică invocat de către reclamantă este real, iar constatarea incidenței acestei neregularități nu poate conduce la altceva, decât la anularea actului atacat.
C. local al municipiului C.-N. nu avea competența de a reglementa și stabili măsuri contravenționale complementare.
Sancțiunile contravenționale complementare definite de art.5 alin.3 din OG 2. sunt reglementate în mod limitativ. Desigur, prevederile art.5 alin.4 din același act normativ, lasă deschisă posibilitatea stabilirii altor sancțiuni complementare dar numai prin legi speciale.
Actele administrative cu caracter normativ adoptate de autoritățile administrației publice locale, nu au valoare de lege în sensul în care această noțiune este definită de constituție precum și de L. nr.24/2000.
Hotărârile adoptate de C. Local nu au statut de lege specială, iar această autoritate nu poate reglementa din punct de vedere normativ sancțiuni contravenționale complementare. Cum art.4 din HCL 1. definește măsurile ridicării și ale blocării ca fiind măsuri contravenționale complementare, este evident faptul că prin HCL 1. s- au încălcat prevederile OG 2..
Pentru a produce efecte juridice, actele normative adoptate de această autoritate, trebuie să se subordoneze legii adică, să nu conțină dispoziții contrare legilor constituționale, organice sau ordinare, să intervină doar acolo unde legea a omis să reglementeze, să intervină strict în limitele competențelor teritoriale și materiale ale organului emitent și să respecte ierarhia forței juridice a actelor normative de stat.
Întrucât prin art.4 al HCL 1. și anexele 1-5 ale acestui act normativ, C. Local a stipulat de o manieră contrară unei legi ordinare, depășind limitele competenței sale materiale, Curtea va aprecia că acest viciu de ordine publică nu poate avea altă consecință decât cea a anulări ..
C. acestei cauze de ineficacitate face de prisos analiza celorlalte apărări evocate de părți.
Chiar dacă scopul normelor juridice a fost acela de a disciplina/ orienta comportamentul „locuitorilor cetății";, noblețea și legitimitatea acestui obiectiv nu poate acoperi neregularitatea generată de depășirea limitelor competenței materiale.
Curtea recunoaște că modelul de comportament propus se impunea și că în substanța acestor norme se regăsesc cerințele pe care o societate civilizată trebuie să le formuleze pentru conduita indivizilor, dar obiectivul desăvârșirii procesului de socializare în raport cu interesele esențiale ale societății nu este singur în măsură să justifice intervenția legislativă supusă controlului de legalitate în prezenta procedură.
Regimul domenial trebuie protejat, dar organul deliberativ este dator să caute alte soluții pentru înlăturarea utilizării anormale a dependințelordomeniale. Acolo unde sunt incidente prevederile OUG 1. protecția bunurilor domeniale este asigurată prin aplicarea acestui act normativ condiționat însă de o cooperare eficientă la nivel instituțional. Acolo unde domeniul de aplicare a OUG 1. încetează trebuie căutate alte soluții pentru asigurarea unei protecții contravenționale a domeniului public în spiritul și limitele legii.
Pentru aceste considerente Curtea apreciază că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată astfel că, întemeiat pe dispozițiile art. 312 C. proc. civ va admite recursul promovat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1237/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj pe care o va reforma în sensul că va admite în parte acțiune formulată și precizată de reclamantă .
În temeiul art. 18 din L. 554/2004 va anula art. 4 al HCL C.-N. nr. 1., anexele nr.1-5 a HCL C.-N. nr. 1.. În mod evident , nulitatea proprie circumscrisă HCL 1. lipsește de eficiență, prin efectul său iradiant, actele subsecvente care au legătură de dependență cu acest act administrativ normativ.
În baza art. 18 alin. 3 din L. nr. 554/2004 va obliga pârâtul M. C. -N. să plătească reclamantei suma de 516 lei cu titlu de daune materiale, cu dobânda legală în materie civilă calculată începând cu data de (...) și până la data achitării integrale . Despăgubirile materiale acordate reprezintă cheltuielile pe care reclamanta a probat că le-a suportat urmare a aplicării dispozițiilor acestui act administrativ normativ.
Hotărârea prin care Curtea recunoaște și declară că prin adoptarea reglementărilor contestate C. local al municipiului C.-N. a încălcat caracterul de ordine publică al competenței în materia emiterii actelor normative și lipsirea lor de eficiență permit o înlăturare completă a consecințelor acestor dispoziții . În lipsa unor probe care să dovedească prejudiciul invocat, constatarea acestei încălcări, reprezintă în opinia instanței o satisfacție echitabilă/ suficientă. Prin urmare, cererea de acordare a daunelor morale va fi respinsă.
În temeiul art. 274 C.proc.civ pârâtul M. C. -. va fi obligat să pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 64,95 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta P. A. împotriva sentinței civile nr. 1237/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care o modifică în sensul că anulează art. 4 al HCL C.-N. nr. 1., anexele nr.1-5 a HCL C.-N. nr. 1..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 516 lei cu dobânda legală în materie civilă calculată începând cu data de (...) și până la data achitării integrale.
Respinge cererea privind acordarea daunelor morale.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 64,95 lei.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER S. AL H. M. I. I. G. A. N. A. B.
În C.O., semnează În C.O., semnează P . C. de A. C. P. C. de A. C.
V. M. V. M.red.S.Al H./A.C.
2 ex. - (...)jud.fond.C. A.
| ← Decizia civilă nr. 5212/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3941/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
