Sentința civilă nr. 413/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 413/2011
Ședința ata de 22 I. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. B.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta U. B.-B. în contradictoriu cu pârâtul M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect - suspendare executare act administrativ (art. 14 din Legea nr.554/2004).
Prin Serviciul Registratură, la data de (...), reclamanta U. B.-B. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită instanței de judecată ca, în temeiul dispozițiilor art. 246 C.pr.civ., să ia act de renunțarea la judecata cererii de suspendare a A. nr. 84/CB/(...) emisă de M. E., C., T. și S.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 iulie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin cererea formulată la (...) reclamanta U. B.-B. a solicitat în contradictoriu cu M. E., C., T. și S. suspendarea în parte (cu privire la pct. 4) a A. nr. 84/CB/(...) emisă de M. E., C., T. și S., cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că:
I. Aspecte preliminare
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 295 alin. 1 din Legea nr. 1/2011 metodologia cadru de concurs pentru ocuparea posturilor vacante se stabilește prin hotărâre de G., inițiată de M. E., C., T. și S., la propunerea C. N. de A. a T., D. și C. U. În vederea punerii în aplicare a acestor dispoziții legale, G.ul a adoptat Hotărârea nr. 457 din 4 mai 2011 privind aprobarea Metodologiei- cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante din învățământul superior. În cuprinsul acestei hotărâri s-au reglementat atât condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană care dorește să ocupe un post vacant din învățământul universitar cât și modalitatea de desfășurare a concursului.
Ulterior, În data de (...), s-a comunicat tuturor instituțiilor de învățământ universitar A. având nr. de ieșire al M. 84/CB/(...) prin care se aduce la cunoștință că M. E., C., T. și S. va aproba în perioada următoare publicarea în Monitorul Oficial al României, posturile didactice și de cercetare propuse pentru scoatere la concurs în anul universitar 2010-2011, doar în măsura în care se îndeplinesc anumite condiții suplimentare față de dispozițiile legale aplicabile în materie.
Astfel, la punctul 4 al A. nr. 84/CB/(...), M. condiționează aprobarea publicării posturilor propuse pentru scoatere la concurs numai pentruinstituțiile de învățământ superior care au aplicat în integralitate prevederile art. 289 a Legii nr. 1/2011. În acest sens, se impune instituțiilor de învățământ superior să transmită lista nominală a personalului didactic și de cercetare pensionat, la împlinirea vârstei de 65 de ani, după intrarea în vigoare a Legii educației naționale.
Având în vedere condițiile impuse prin A. nr. 84/CB/(...), la data de (...) reclamanta a formulat o plângere prealabilă prin care a solicitat M. următoarele: să i se comunice dacă respectiva adresă este obligatorie pentru toate unitățile de învățământ; dacă există o delegare din partea ministrului către secretarul de stat pentru emiterea și comunicarea informațiilor din A. nr.
84/CB/(...), raportat la faptul că acest act administrativ a fost emis de S. de S.
- dl C. O. B. să ne indice textele din Legea nr. 1/2011 respectiv din HG nr.
457/2011 din care ar rezulta condiționarea aprobării (de către Minister) a publicării posturilor scoase la concurs în anul universitar 2010-2011 de "aplicarea în integralitate a art. 289 a Legii nr. 1/2011" și de asemenea a solicitat să se revoce în parte conținutul adresei, cu privire la condiționarea aprobării publicării posturilor scoase la concurs în anul universitar 2010-2011 în Monitorul Oficial al României și pe pagina Web a concursului, de "aplicarea în integralitate a art. 289 a Legii nr. 1/2011".
Dar, raportat la efectele juridice pe care le produce A. nr. 84/CB/(...) cu privire la aprobarea publicării posturilor scoase la concurs pentru instituțiile de învățământ superior apreciază că se impune suspendarea acestui act administrativ, motiv pentru care a formulat prezenta cerere.
Actul ce face obiectul prezentei spețe este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, aspect ce rezultă din modalitatea de adresare - "către toate instituțiile de învățământ superior"; este emis de o autoritate publică, și anume M. E., C., T. și S., în regim de putere publică, în vederea organizării executării Legii nr. 1/2011, prin care se modifică procedura de aprobare a publicării posturilor propuse pentru scoatere la concurs pentru instituțiile de învățământ superior.
Existenta unui caz bine justificat este susținută din perspectiva faptului că prin actul administrativ ce face obiectul prezentei spețe s-a decis aprobarea publicării posturilor didactice universitare scoase la concurs (de către toate instituțiile de învățământ superior) în anul universitar 2010-2011 în Monitorul
Oficial al României și pe pagina Web a concursului, doar în măsura în care se face "aplicarea în integralitate a art. 289 a Legii nr. 1/2011", așadar de pensionarea imediată a întregului personal didactic care din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011 și până în prezent a împlinit vârsta principială de pensionare de 65 de ani, respectiv de comunicarea către Minister a situației nominale a personalului pensionat și a posturilor didactice vacantate în consecință.
Însă, nicio normă în vigoare nu instituie și nici nu poate institui o asemenea condiționare (intrarea în sistem ori avansarea unor cadre didactice de ieșirea altora din învățământul superior prin pensionare). Dacă analizăm dispozițiile Legii nr. 1/2011 (norma legală generală în materia educației naționale) cât și H.G. nr. 457/2011 privind aprobarea Metodologiei-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante din învățământul superior (norma specială ce reglementează aspectele legate de ocuparea posturilor didactice) nu condiționează scoaterea la concurs a unor posturi didactice de pensionarea întregului personal didactic ce a împlinit vârsta de pensionare de 65 de ani la data intrării în vigoare a legii educației naționale.
În consecință, instituirea, printr-un act provenind din interiorul M.ui, a unei asemenea condiționări constituie ceea ce doctrina dreptului administrativ numește deturnare de putere sub forma deturnării de procedură",
Mai mult, dacă ne raportăm la dispozițiile de ansamblu cuprinse în Legea nr. 1/2011 vom observa că în privința personalul didactic și de cercetare care deține funcții de conducere (având în vedere că aceste funcții de conducere sunt condiționate de menținerea în activitatea didactică a personalului în cauză) prevederile art. 289 se completează cu cele ale art. 215 alin. 1 din Legea nr. 1/2011 și în consecință: dacă la data intrării în vigoare a noii legi a educației naționale anumite persoane nu împliniseră vârsta de pensionare și aveau mandate de conducere în exercițiu, aceste mandate continuă până la ajungerea lor la termen, derogându-se astfel de la prevederile art. 289. Derogarea este întărită și de prevederile art. 364 alin. 2 din lege.
Pe de altă parte, problema pagubei iminente se circumscrie atât prin perturbarea previzibilă gravă a funcționării serviciului public de învățământ superior (i) cât și producerea unei prejudiciu material și viitor (ii), conform art. 2 alin. 1 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare, pârâtul s-a opus admiterii cererii, relevând că lista actul a cărui suspendare se solicită reprezintă o simplă corespondență, nefiind întrunite cerințele impuse de textul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, precum și că acțiunea a rămas fără obiect, deoarece lista posturilor vacante a fost deja publicată în Monitorul oficial nr. 226/(...).
Prin raportare la această ultimă împrejurare, reclamanta a învederat instanței că înțelege să renunțe la judecată, deoarece acțiunea a rămas fără obiect (f. 53), manifestare de voință căreia Curtea urmează a-i da prioritate, prin raportare la celelalte incidente invocate în cauză, în baza principiului disponibilității, din perspectiva voinței exprese a reclamantei de a pune capăt procesului.
Așa fiind, se constată că, în doctrină, renunțarea la judecată a fost definită ca fiind un act procesual de dispoziție, expresie a principiului disponibilității părților, făcut de către titularul cererii prin care a fost învestită instanța, iar datorită efectelor pe care le produce, renunțarea trebuie să emane din partea unei părți cu capacitate deplină de exercițiu, iar în cazul persoanelor juridice, cu respectarea prevederilor legale și statutare care reglementează reprezentarea față de terți și în justiție.
Luând act de faptul că aceste cerințe sunt întrunite în cauză, Curtea va lua act de faptul că reclamanta a înțeles să se prevaleze de prev. art. 246
C.pr.civ., precum și de împrejurarea că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII C onstată că reclamanta U. B.-B. C.-N. a renunțat la soluționarea cererii de suspendare, formulată în contradictoriu cu pârâtul M. E., C., T. ȘI S.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE GREFIER M. B. D. C.
MB/4 ex./(...)
← Decizia civilă nr. 00/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1589/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|