Decizia nr. 10765/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 10765/2012

Ședința publică din 13 Decembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. L. R.

JUDECĂTOR A. A. M.

JUDECĂTOR F. T. G. M. V.-G.

S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M., împotriva sentinței civile nr. 3015/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamantul/a SC C. S., privind și pe A. F. pentru M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

În temeiul art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., raportat la art. art. 3 alin. 3, art. 299

C.pr.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei de interes a recursului promovat de pârâta D. G. a F. P., reținând că această parte nu a căzut în pretenții cu prilejul soluționării pricinii pe fond.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3015/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), a fost anulată ca netimbrată acțiunea reclamantei SC C. S. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F. P. B. M. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

Instanța a invocat din oficiu excepția nelegalei timbrări a acțiunii, excepție de procedură absolută și peremtorie, pe care în temeiul art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, a soluționat-o premergător examinării cauzei pe fond.

Potrivit art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, nerespectarea obligației de plată atrăgând anularea cererii.

Reclamanta avea obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 43 lei stabilită potrivit art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei conform art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 36/1995.

Deși a fost legal citată pentru primul termen de judecată stabilit la data de 17 aprilie 2012, cu mențiunea expresă de a-și îndeplini obligația de a timbra acțiunea, aspect ce reiese din dovada aflată la fila 16 din dosar, precum și pentru termenul din data de 15 mai 2012, așa cum rezultă din dovada aflată la fila 22 din dosar, reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, respectiv nu a depus la dosar nici taxa judiciară de timbru și nici timbrul judiciar.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr.

146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 36/1995, instanța a admis excepția nelegalei timbrări și a anulat acțiunea ca netimbrată, potrivit dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M., prin care s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prevăzută de dispozițiile C. de procedură fiscală.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art.

110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile C. de pr. fiscală, cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prevăzute de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct.

4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Pârâta recurentă a obținut câștig de cauză la prima instanță în sensul că nu există o hotărâre a tribunalului care să o oblige la vreo prestație în raport cu reclamanta, acțiunea fiind anulată ca netimbrată.

Prin urmare, nu există un folos practic al recurentei în prezentul recurs, lipsind așadar interesul, condiție esențială a oricărei acțiuni civile, indiferent de forma sa concretă de manifestare și de faza procesuală în care se găsește.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes invocată de instanță.

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și în numele A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr.

3015/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. L. R. A. A. M. F. T.

G.

M. V.-G.

Red. SLR/dact. MS

2 ex./(...) Jud.fond: C.L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 10765/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal