Decizia nr. 12/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 12/2012
Ședința a 10 D. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
Judecător S. L. R.
Judecător A.-I. A.
G. S. G.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 2.631 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamantul intimat M. F. G. și pârâta A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de (...) s-a înregistrat la dosarul cauzei note de ședință din partea intimatului M. F. G.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 2.631 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui
M. s-au respins excepțiile invocate prin întâmpinare de către D. G. A F. P. M..
S-a admis acțiunea formulată de către reclamantul M. F. G., în contradictoriu cu pârâtele: D. G. A F. P. M., A. F. P. Ș. M. și A. F. PENTRU M. și în consecință s-a constatat nelegalitate încasării la bugetul pârâtei A. F. pentru M. a taxei de poluare în cuantum de 7.841 lei achitată la T. B. M. cu chitanța seria TS5 nr. 4917027 din (...).
S-a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 732/(...), emisă de A. F. P. Ș. M.
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 7.841 lei, achitată cu chitanța seria TS5 nr. 4917027 din (...).
Au fost obligate toate pârâtele să plătească reclamantului suma de
843,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța a soluționat cu prioritate excepții invocate.
Referitor la excepția inadmisibilității invocată de pârâtă reținem că, prin admiterea excepției inadmisibilității s-ar încălcat art. 13 din CEDO în sensul încălcării dreptului la un recurs efectiv. Convenția garantează un drept de acces în fața judecătorului intern sau în fața oricărei alte autorități competente ce ar putea dispune redresarea situației litigioase. Prin urmare se impune a se verifica dacă aceste demersuri interne să nu fie inutile sau chiar imposibile. Deși se susține că reclamantul putea contesta decizia de calcul a taxei de poluare în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia conform art. 209 alin. 1 lit. b Cod procedură fiscală, pârâtele nu au depus dovada existenței unei jurisprudențe în această materie, în sensul că acea cale de atac ar fi una efectivă și accesibilă, și că prin exercitarea ei se pot valorifica drepturi recunoscute de convenție și conferite în cazuri similare de instanțele de judecată. Existența unei practici previzibile a organelor administrative (în sensul nerestituirii taxei de poluare) îndreptățește reclamantul să caute un remediu efectiv direct în fața instanțelor de judecată. În acest sens s-a pronunțat Curtea de A. C. prin D. civilă nr. 2292/(...), pronunțată în Dosar nr. (...).
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achitat suma de
7.841 lei la T. B. M. cu titlu de taxă de poluare, conform chitanței seria chitanța seria TS5 nr. 4917027 din (...).
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată și menținerea deciziei de stabilire a taxei de poluare ca temeinică și legala.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 303 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale O.G. nr.
9/2000, potrivit cărora repararea prejudiciului se realizează de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei.
De asemenea, dobânda legală fiscală pe care o solicită reclamantul nu se circumscrie situațiilor prev. de art. 117 C., astfel încât nici reclamantul nu a făcut plata în temeiul unui titlu de creanță care să fi avut un termen scadent de plată și să fie expus unor majorări de întârziere.
În privința cheltuielilor de judecată, se solicită respingerea acestora ca inadmisibile având în vedere dispozițiile art. 274 corob. cu art. 275 - 276
C.pr.civ.
Reclamantul-intimat M. F. G. a depus note de ședință în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale, cu cheltuieli de judecată în recurs.(f.11)
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din OG
93/2003, Curtea retine ca admisibilitatea unor actiuni ca si actiunea de fata avind ca obiect restituirea taxei de poluare in lipsa parcurgerii procedurii prevazute de art. 7 din OUG 5. corob cu art. 205-218 din OUG 92/2003 a fost statuata de catre I. in procedura de recurs in interesul legii prin decizia nr.24/(...) .
In ce priveste exceptia de inadmisibilitate privind lipsa procedurii prealabile prevazute de art. 7 din Legea 554/2004(inclusiv pentru petitul de dobanzi ) si pentru nerespectarea art. 1,2,8 din Legea 554/2004 aceasta este neintemeiata in conditiile in care refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri este o conditie de fond pentru admisibilitatea unei actiuni in contencios administrativ a carei indeplinire rezulta din practica administrativa a paratelor anterioara introducerii actiunii ,din pozitia procesuala a paratelor. In aceste conditii au devenit incidente prevederile art. 7 alin. 5 corob cu art. 2 alin 2 n Legea 554/2004 .Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei .
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie
2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-
402/09 vizind forma initiala a OUG 5. respectiv C-2. vizind forma OUG 5. dupa
(...) având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin aceaste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5. trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d)
C.pr.fisc).
In speta nu s-au acordat dobanzi .
In ce priveste motivul de recurs vizind cheltuielile de judecata acesta este nefondat cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoastere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia .
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădeste a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corpb cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respins ca atare.
In temeiul art. 316,298,274 C.pr.civ Curtea va obliga recurentele aflate in culpa procesuala sa plateasca intimatului reclamant suma de 300 lei cheltuieli de judecata in recurs constand in onorariu avocatial dovedit prin chitanta de la f.13.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. M., în nume propriu și în numele A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 2.631 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.
Obligă recurenții să plătească intimatului reclamant M. F. G. suma de
300 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința din 10 decembrie 2012.
Red.A.A.M./(...) Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: C. L..