Decizia nr. 1231/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1231/2012
Ședința publică de la 17 F. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Judecător G.-A. N.
Grefier A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de S. I. S. și A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 880 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)* al T.ui B.- N., privind și pe intimat B. V., având ca obiect pretentii - impozit și contribuții la asigurări sociale și de sănătate.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile declarate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Se mai învederează faptul că la data de 13 decembrie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare și note de ședință formulate de recurenta Sc I. SA.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4
C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 880 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)* al T.ui B.-N. s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta SC I. SA B. precum și excepția inadmisibilității acțiunii și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a AGENȚIEI NAȚIONALE DE A. F..
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta B. V., împotriva pârâtei SC I.
SA, ca fiind întemeiată și în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1658 lei reprezentând impozit pe venit, contribuție individuală de asigurări sociale și contribuție de asigurări sociale de sănătate.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanție a AGENȚIEI NAȚIONALE
DE A. F. și în consecință, a fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1658 lei reprezentând obligațiile fiscale nedatorate menționate; s-a respins capătul de cerere privind obligarea chematei în garanție la plata către pârâtă a sumei de 1528 lei ca inadmisibil.
Potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, și cum, în cauză, pârâta SC I. SA a ridicat excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei pentru lipsa procedurii prealabile și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar chemata în garanție A. a ridicat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, tribunalul a pus în discuție excepțiile ridicate, pe care le-a apreciat ca fiind neîntemeiate, respingându-le ca atare, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, or, în speță, acțiunea reclamantei nu are ca obiect anularea unui act administrativ unilateral, astfel cum este definit la art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004 (ci vizează restituirea unor sume de bani, care i-au fost reținute de pârâtă, în calitate de angajator, cu ocazia acordării unor plăți compensatorii cuvenite reclamantei, în calitate de salariat, în cadrul raporturilor juridice de muncă încheiate între părți), iar pârâta nu este o autoritate publică, în sensul disp.art.2 alin.1 lit.b din aceeași lege.
Așa fiind, parcurgerea procedurii prealabile instituită de art.7 alin.1 din
Legea nr.554/2004 nu este necesar a fi realizată în privința acțiunii reclamantei, și astfel excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei pentru neparcurgerea procedurii prealabile, invocată de pârâta SC I. SA, în temeiul art.109 alin.2 Cod procedură civilă și art.6 alin.2, raportat la art.7 alin.1 și alin.2 din Legea nr.554/2004 este neîntemeiată.
Așa cum s-a mai arătat, acțiunea reclamantei are ca obiect restituirea unor sume de bani, despre care afirmă că i-au fost reținute în mod nelegal și virate la bugetul de stat de către pârâtă, cu titlu impozit pe venit și contribuții sociale, cu ocazia concedierii reclamantei, prin procedura concedierii colective (deci, în cadrul raporturilor juridice de muncă), or, în raport de această împrejurare, este firesc și legal ca acțiunea reclamantei să se îndrepte împotriva angajatorului, respectiv pârâtei, care a făcut reținerile bănești și în consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive, ridicată de pârâtă, este neîntemeiată.
Este în afara oricărui dubiu, nefiind contestat de către părți, că sumele pretinse de reclamantă au fost reținute de pârâtă și virate la bugetul de stat, în conturile administrate de A. N. de A. F., așa cum rezultă și din dispozițiile art.114 alin.2 indice 1 din OG nr. 93/2003 și în condițiile în care pârâta ar fi obligată la restituirea sumelor reținute către reclamantă, este justificată o cerere a pârâtei, formulată prin cererea de chemare în garanție, de a fi obligată chemata în garanție A. de a-i plăti sumele cuvenite reclamantei, acesta în considerarea disp.art.60-63 Cod procedură civilă. În această privință mai trebuie menționat că la judecarea cererii de chemare în garanție formulată de către pârâtă, trebuie să se stabilească care sunt raporturile juridice dintre cel care chemă în garanție și chematul în garanție, drepturile și obligațiile acestora, iar în cauză, chiar și chemata în garanție, prin întâmpinare susține că restituirea sumelor solicitată de către reclamantă și invocată de către pârâtă, nu poate fi încadrată în nici una din situațiile prev.de artr.117 lit.a-h din OG nr.92/2003, cărora le-ar fi aplicabilă procedura specială de restituire prevăzută de art.33 din Ordonanță și pct.2 din Anexa 1 la O. nr. 1. 2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.
Prin urmare, a apreciat tribunalul, nu se poate pune problema ca reclamantul, în privința acțiunii principale, precum și pârâta, în privința cererii de chemare în garanție, să fi fost obligate să parcurgă procedura specială fiscală, mai sus menționată, mai înainte de introducerea acțiunii, și în consecință excepția inadmisibilității acțiuni reclamantului pentru neîndeplinirea procedurii administrativ jurisdicționale, în considerarea disp.art.117 Cod procedură fiscală, ridicată de către pârâta SC I. SA, precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea aceleiași proceduri administrativ jurisdicționale, ridicată de chemata în garanție A. sunt neîntemeiate, fiind respinse ca atare.
În ce privește fondul acțiunii reclamantului și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Programul de concediere colectivă nr.l57l/23.l0.2009, adoptat de SC I.
SA, având în vedere Hotărârea Consiliului de A. nr.06/ (...), pct.15, a fost aprobat programul de aplicare a măsurilor de concediere colectivă, după care, în baza acestui program,în temeiul art.65(1) și art.66 din Codul muncii, a fost emisă Decizia de concediere individuală nr.266/(...) a SC I. SA (f.l6), prin care s-a dispus concedierea salariatului B. V. Vancea C.a, cu acordarea drepturilor prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, în vigoare la data concedierii (art.103, pct.5), inclusiv a plăților compensatorii acordate de angajator în sumă totală de 5.650 lei, din care s-a reținut și virat la bugetul consolidat al statului suma de 1.658 lei, reprezentând impozit 16% =
757 lei, contribuție asigurări sociale 10,5 % = 591 lei și contribuții asigurări sociale de sănătate 5,5% = 310 lei, așa cum reiese din adeverința eliberată de către pârâtă (f.18).
Potrivit art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.5. privind Codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere individuală și efectuării plăților compensatorii către reclamant), nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Este adevărat, cum se susține prin întâmpinările formulate de către pârâta SC I. SA și chemata în garanție A. că, potrivit pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5. privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr.4., veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unei legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă, instanța constată că prevederile de mai sus au fost adoptate printr-o hotărâre de G., în executarea unei legi (Legea nr.5. privind Codul fiscal), act normativ cu forță juridică superioară, iar potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative data în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor G.ului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.
Așa fiind, prin prevederile pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5. aprobate prin HG nr.4., nu se poate contraveni prevederilor art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.5. conform cărora nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plăți compensatorii,calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, și drept urmare, se impune a se acorda prioritate de aplicare acestor prevederi legale, în sensul că plățile compensatorii acordate reclamantului, căreia i s-a desfăcut contractul individual de muncă, pe baza unor concedieri colective, sunt exceptate în mod expres la plata impozitului de 16%, ceea ce înseamnă că în mod nelegal plățile compensatorii au fost supuse impozitului de 16%, calculat, reținut și virat de pârâtă bugetului de stat.
Așa cum s-a mai arătat, din suma acordată reclamantului cu titlu plăți compensatorii, i s-a reținut și suma de 591 lei, cu titlu contribuție asigurări sociale, ce a fost virată la bugetul de stat de către pârâtă, însă, instanța constată că potrivit art.21 alin.6 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, contribuția de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul contribuției de asigurări sociale. Prin urmare, în cazul de față, când s-au acordat reclamantului plăți compensatorii, contribuția de asigurări sociale de 10,5% se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj de către angajator și nu din veniturile cuvenite reclamantei cu titlu plăți compensatorii.
Așadar, în mod nelegal i s-a reținut reclamantului contribuția de asigurări sociale de 10,5%, perspectiv suma de 591 lei, și dacă această contribuție nu a fost percepută, așa cum se impunea angajatorului, respectiv pârâtei, această împrejurare nu poate fi rezolvată în litigiul de față, deoarece instanța nu a fost investită în acest sens, iar potrivit art.129 alin.6 Cod procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Potrivit art.257 alin.6 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, contribuția de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum și asupra îndemnizațiilor reglementate de OUG nr.158/2005, și cum, în speță, este vorba de acordarea unor plăți compensatorii, acordate reclamantului cu ocazia disponibilizării și aplicării unui program de concediere colectivă, reclamantul nu datora contribuția de asigurări de sănătate de 5,5%, calculată asupra sumei ce reprezintă cuantumul total al plăților compensatorii, respectiv suma de 310 lei, ce i s-a reținut în mod nelegal de pârâtă, fiind virată la bugetul de stat, și astfel este justificată cererea reclamantului, aceea de restituire a sumei în discuție.
În condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantului în temeiul legii, contractului colectiv de muncă și programului de concediere colectivă, iar aceste operațiuni au fost efectuate de către pârâtă, în calitate de angajator, este întemeiată acțiunea reclamantului în sensul obligării pârâtei la restituirea impozitului și contribuțiilor ce i s-au calculat și reținut în mod nelegal, și cum sumele reținute reclamantului au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de A. N. de A. F., este întemeiată și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție A., în privința sumelor ce vor fi restituite reclamantului, aceasta în temeiul art.60-63
Cod procedură civilă.
S-a mai reținut că prin cererea de chemare în garanție, în principal - pârâta a solicitat obligarea A. la plata sumei de 3.186 lei, reprezentând impozite și contribuții reținute de la salariat,în valoare de 1.658 lei, plătite și virate prin O. și nr.272l/25.ll.2009 + contribuții datorate de angajator pentru plățile compensatorii acordate salariatului în sumă de 1528 lei (reprezentând contribuție la pensie = 1171 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuție accidente de muncă = 16 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuție la sănătate = 293 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale, și; contribuție concedii îndemnizații = 48 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale, plata realizându-se cu OP nr.2462/(...)).
Chemata în garanție nu a contestat virarea și respectiv încasarea acestor sume.
Însă referitor la solicitările pârâtei formulate prin cererea de chemare în garanție, instanța de fond a constatat că în cauză cadrul procesual a fost stabilit prin pretențiile formulate de reclamant prin acțiunea introductivă pentru suma de 1658 de lei.
În consecință, tribunalul a apreciat că pretențiile proprii ale pârâtei față de chemata în garanție pentru suma de 1528 de lei exced prezentului dosar, acestea putând fi eventual solicitate de pârâtă printr-o acțiune separată în care SC I. SA să aibă calitate de reclamantă, în consecință acest petit din cererea de chemare în garanție a foste respins ca inadmisibil în prezenta cauză.
Pentru considerentele menționate și în baza textelor de lege citate instanța de fond a admis în întregime acțiunea introductivă și numai în parte cererea de chemare în garanție potrivit dispozitivului prezentei sentințe.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta de S. I. S. și chemata în garanție A. N. DE A. F. solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond.
În recursul formulat de pârâta S. I. S. B. se solicită admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate pentru necompetența secției fiscale sau modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă. În subsidiar, pârâta solicită modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării chematei în garanție și la suma de 1.528 lei în favoarea pârâtei întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041 și art. 312
C.pr.civ. .
În motivarea recursului, pârâta arată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii. Astfel, arată că reclamanta nu a înțeles să utilizeze procedurile prealabile declanșării unei acțiuni în contencios administrativ. În acest sens se arată că reclamanta era obligată să utilizeze, în prealabil, una din următoarele proceduri la alegerea sa, respectiv procedura specială prev.de Ordinul nr. 1899 /2004 - act normativ emis în baza dispozițiilor art.117 din Codul de procedura fiscală, fie procedura prealabilă din contencios administrativ. Or, reclamanta nu a utilizat niciuna din aceste proceduri imperative.
De asemenea, pârâta a susținut că a invocat, la fond, lipsa calității procesuale pasive a angajatorului în cauza de față, precizând că angajatorul are calitate doar de mandatar bugetar al instituțiilor financiar, în baza dispozițiilor art.40 alin.2 din Codul muncii, fiind obligat să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii. Deci plata este realizata prin "stopaj la sursă".
Mai mult, beneficiarul impozitelor (A.) a confirmat, pe de altă parte, în mod expres că societatea pârâtă a procedat corect la impozitarea compensațiilor bănești acordate și deci a ratificat expres mandatul legal.
Actele de impunere realizate prin "stopaj la sursă" efectuate de lPROEB - și contestate de salariat - care au fost ratificate expres de către A. sunt în realitate actele mandantului însuși, acesta fiind cel ținut să răspundă în mod direct față contribuabilului pentru aceste acte (efectele lor). Urmare acestor efecte juridice, între reclamantă si I. nu există niciun raport juridic direct (art.1545 Cod civil).
In aceste circumstanțe, pârâta solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii cererii introductive a reclamantei ca inadmisibilă întrucât cererea acesteia a fost formulată împotriva unei persoane juridice care nu are calitate procesuală pasivă.
O altă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de fond în mod greșit a considerat ca "compensațiile" acordate reclamantei beneficiază de tratamentul legal de neimpozitare și astfel a admis cererea acesteia în baza art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal.
Un alt aspect de nelegalitate, în opinia pârâtei, constă în confuzia pe care o face instanța de judecată când apreciază că sumele acordate reclamantei reprezintă în terminologia legală "plăți compensatorii" .
Uzanțele în domeniu muncii, în privința sumelor acordate persoanelor ce urmează a fi concediate prin concedieri colective, nu deosebesc între noțiunea de compensație bănească și plata compensatorie.
Aceeași confuzie persistă și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate unde se prevede că salariații concediați beneficiază de plata compensatorie (art. 03, pct.5) . Acest lucru a fost posibil întrucât problema interesează, în special, numai din punct de vedere al tratamentului fiscal.
Pârâta învederează faptul că au fost efectuate concedieri colective ce au determinat disponibilizări de salariați, iar prin contractul colectiv s-a stabilit că persoanele disponibilizate vor beneficia în funcție de vechimea în muncă de plăți compensatorii (în realitate fiind vorba de compensații bănești). Plata acestor sume s-a suportat de către angajator din fondul propriu de salarii.
Din perspectiva legală, pârâta a susținut că rezultă fără echivoc că plățile acordate salariaților pe care i-a disponibilizat prin concedieri colective, în cursul anului 2009, sunt în realitate compensați bănești.
Astfel, menționează pârâta, izvorul juridic cu privire la tratamentul fiscal aplicabil este pentru plățile compensatorii art. 55 alin. 4 lit. j din Codul fiscal si legile speciale, cu mențiunea că în baza art. 601 din O.U.G. nr. 98/1999, începând cu data de 22 iunie 2000, beneficiază de plăți compensatorii acordate din bugetul fondului pentru plata ajutorului de șomaj numai unitățile cuprinse în programul de restructurare R. - societăți menționate în anexa nr.2 a legii. Deci, începând cu 22 iunie 2000, firmele private nu mai beneficiază de plăți compensatorii.
Pe de altă parte, izvorul juridic cu privire la tratamentul fiscal aplicabil este pentru compensațiile bănești pct. 68 lit. l din Normele metodologice de aplicare.
Având în vedere cele subliniate, pârâta susține că instanța a făcut o aplicare greșita a legii când a hotărât că în cauză cererea reclamantei este fondată și că tratamentul fiscal aplicabil compensațiilor bănești acordate acestuia era acela al neimpozitării.
In concluzie, instanța a admis cererea reclamantei pe baza unui text de lege care nu are incidență legală pentru soluționarea în fond a pricinii de față, fiind înlăturate în mod nelegal de la aplicare dispozițiile pct. 68, lit. l din Normele metodologice de aplicare ale codului fiscal.
În opinia pârâtei, concluziile instanței de fond sunt nelegale atât din perspectiva dispozițiile art. 23, 32 și 101 din Legea nr. 76/1992 potrivit cărora bugetul respectiv este administrat de către A., cât și datorită faptului că cererea de restituire a acestor sume a fost realizată atât prin cererea reclamantei cât și prin cererea de chemare în garanție și, deci, solicitarea lor nu excede cadrului procesului existent. Apoi, debitorul obligației de plată este A. deci, debitorul nu putea fi I. care nu avea acces la bugetul de șomaj și nu putea dispune de sumele de bani din bugetul asigurărilor de șomaj pentru plata contribuției la pensie. De asemenea, instanța de fond nu avut în vedere faptul că I., deși nu era debitorul contribuției, dintr-o eroare a achitat aceste contribuții creditorului A., prin virament bancar în conturile de colectare a creanțelor bugetare, creditor care a dispus ulterior de aceste sume de bani într-un mod necuvenit. Deci, se poate constata că A. a beneficiat de o plată ce nu îi era datorată.
În recursul chematei în garanție A. N. DE A. F. se solicită modificarea în parte, pentru nelegalitate, a sentinței atacate, cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.
Astfel, arată că a invocat, prin întâmpinarea formulată, excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, susținând că există, în ceea ce o privește, o reglementare legală derogatorie de la dreptul comun care stabilește îndeplinirea unei proceduri speciale în materia restituirii sumelor de la buget, materializata în prevederile art.117 Cod proc.fiscala si în dispozitiile pct.2 din Anexa 1 la O. nr.1. pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, coroborate cu prevederile art.33 din O.G. nr.92/2003, cu atât mai mult cu cât despăgubirile de care face vorbire norma procedural civilă citată, sunt denumite în norma speciala restituiri.
In acest context, chemata în garanție, prin excepția invocată, a avut în vedere faptul că, această cerere de restituire trebuia făcută cu respectarea prevederilor legale speciale, având situațiile stabilite de art.117 lit.a-h din O.G. nr. 92/2003, raportat tocmai la obiectul restituirii.
Pe de altă parte, a susținut recurenta, prin admiterea parțială a cererii de chemare în garanție, instanța de fond în mod greșit a considerat că A. este obligată să restituie pârâtei S. I. SA o suma de lei care reprezintă impozit pe venit si contribuții la asigurările sociale nedatorate, interpretând în mod greșit temeiul legal, preluând noțiunea de plăti compensatorii pe care SC I. SA a folosit-o în formularea acțiunii si a cererii de chemare in judecată
Prin urmare, instanța de fond a reținut, în mod eronat, incidența disp. art. 55 alin. 4 lit. j din Legea nr.5. privind Codul fiscal, deoarece aceste prevederi nu au aplicabilitate, întrucât prin programul de concediere colectiva nr.1571/(...), elaborat de către I. SA, s-a stabilit că indemnizațiile acordate cu titlu de plăti compensatorii se vor calcula raportându-se la salariul tarifar si nu la salariul mediu net pe unitate așa cum este prev. în art.55 alin.4 lit.i din Legea nr.5. privind Codul fiscal.
In realitate, instanța de judecata a refuzat aplicarea unei legi în vigoare, în speță, a dispozițiilor art.55 alin.2 lit.k) din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile punctului 68 lit 1) din Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind Codul fiscal, aprobate prin H. nr. 4., care prevăd că sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor si, în consecința, sunt supuse impozitării.
Astfel S. I. S.A a acordat compensații bănești individuale către personalul disponibilizat, din fonduri proprii, în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de munca, aceste plăti fiind considerate venituri asimilate salariilor si în consecința fiind supuse impozitării.
Având în vedere dispozițiile legale invocate, recurenta apreciază că este evident faptul ca nu se justifica restituirea sumelor solicitate cu titlu de impozit pe salariu, întrucât s-a procedat corect la calcularea, reținerea si virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor, în speță, impozitarea compensațiilor bănești individuale fiind în concordanță cu dispozițiile legale menționate mai sus.
Drept urmare, întrucât compensațiile bănești sunt tratate, din punct de vedere fiscal, drept venituri salariale, apare și obligativitatea calculării contribuției la asigurările sociale de sănătate asupra acestor sume.
Intimatul B. V. nu a depus întâmpinare în cauză.
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
Urmare a programului de concediere colectivă nr. 1571/(...), aprobat de consiliul de administrație al pârâtei S. I. S. B., prin decizia nr. 266 din (...) s-a dispus concedierea reclamantului B. V., începând cu data de (...).
În baza contractului colectiv de muncă, reclamantul a beneficiat cu ocazia concedierii sale de o plată compensatorie în valoare de 5630 lei din care angajatorul i-a reținut prin stopaj la sursă suma de 1568 lei cu titlu de impozit pe salarii, contribuție individuală de asigurări sociale și contribuție de asigurări sociale de sănătate.
Reclamantul a inițiat un demers judiciar împotriva fostului său angajator
S. I. S., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 1568 lei reținută în condițiile menționate în paragraful anterior. Se susține în esență că plățile compensatorii acordate în caz de concediere colectivă nu sunt asimilate veniturilor salariale și prin urmare nu sunt impozabile și nu generează obligația de plată a CAS și a C.
Cererea dedusă judecății a fost soluționată în primă instanță de către
Tribunalul Bistrița Năsăud, secția de contencios administrativ.
Prin motivele de recurs, recurenta S. I. S. B. a solicitat în principal casarea hotărârii pentru necompetența primei instanțe, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru ca cererea sa să fie soluționată de secția civilă a tribunalului.
Deși recurenta a făcut trimitere la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 care are în vedere necompetența instanței a cărei hotărâre se recurează, în fapt, aceasta se prevalează de o greșită compunere a completului de judecată de vreme ce solicită trimiterea cauzei la aceeași instanță, însă la un complet de judecată constituit potrivit rigorilor stabilite de legislația muncii. O astfel de critică se subsumează motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 1 C. care are în vedere greșita compunere a completului de judecată.
Fiind făcute aceste precizări, Curtea conchide însă că această critică a recurentei nu poate fi primită deoarece asupra acestei chestiuni de ordin procedural s-a pronunțat deja Curtea de A. C., printr-o hotărâre irevocabilă, chiar în acest litigiu într-un ciclu procesual anterior. Astfel prin decizia civilă nr.
4343/(...) a Curții de A. C., pronunțată în recurs s-a decis că cererea reclamantului trebuie soluționată de T. B.-N. de un complet constituit dintr-un singur judecător, specializat în litigii de contencios administrativ. Așadar, de vreme ce această problemă de drept a primit dezlegare din partea unei instanțe de recurs, prevederile art. 315 C.proc.civ devin incidente, astfel că interpretarea realizată printr-o hotărâre irevocabilă se impune cu autoritate de lucru judecat în ciclurile procesuale subsecvente, fără a putea fi repusă în discuție.
Referitor la critica adusă modului de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii de către prima instanță, Curtea urmează să o respingă deoarece reclamantul nu a optat pentru niciuna din cele două proceduri indicate de recurenta SC I. SA pentru a obține restituirea sumelor reținute prin stopaj la sursă. După cum se poate lesne observa, reclamantul nu s-a prevalat de dispozițiile art. 117 din Codul de procedură fiscală, așa încât nu i se poate reproșa că nu a urmat procedura instituită de OMF nr. 1.. De asemenea, reclamantul nu și-a formulat pretențiile împotriva vreunei autorități administrativ fiscale, motiv pentru care nu era obligat să parcurgă procedura plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 sau cea a contestației administrative reglementate de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală.
Cât timp reclamantul pretinde că obligația de restituire a sumei de 1568 lei revine fostului său angajator, iar principiul disponibilității părții reclamante în stabilirea cadrului procesual se impune a fi respectat, Curtea conchide că excepția inadmisibilității acțiunii din perspectiva celor susținute de recurentă nu poate fi primită.
În schimb, Curtea achiesează la susținerea recurentei conform căreia pârâta SC I. SA nu are calitate procesuală pasivă în litigiul dedus judecății.
Pentru a concluziona în acest sens, Curtea a avut în vedere natura sumelor reținute de angajator și beneficiarul final al acestor sume. Așa cum s-a evidențiat într-un paragraf anterior suma de 1568 lei a fost reținută de angajator cu titlu de impozit pe salarii, contribuție individuală de asigurări sociale și contribuție de asigurări sociale de sănătate aferentă plății compensatorii de care a beneficiat reclamantul cu ocazia concedierii. În fapt, pârâta SC I. SA a calculat și a reținut, prin stopaj la sursă, contribuțiile bugetare pe care, în opinia sa, reclamantul le datora la bugetul consolidat al statului.
Incasarea impozitelor și a contribuțiilor prin stopaj la sursa constă în calcularea, reținerea si virarea la bugetul public, în numele contribuabililor, de catre agenții economici sau institutii a unei diversități de impozite și contribuții. Stopajul la sursă se practică și in cazul impozitelor pe veniturile salariale, a contribuției individuale de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele angajate cu contract individual de muncă.
În acest raport juridic tripartit, reclamantul are calitatea de contribuabil pentru plata impozitului pe venituri de natură salarială ( art. 39-41 Cod fiscal ) și a contribuțiilor ( CAS și CASS), A. este creditorul final al acestor impozite și contribuții care sunt componente ale bugetului general consolidat, iar pârâta SC I. SA are doar calitatea de plătitor, respectiv mandatar legal al organelor fiscale care efectuează doar operațiunile de calcul, reținere și virare la bugetul statului a sumei pretinse de reclamant.
Obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii, era stabilită la data producerii evenimentelor de art. 40 alin. 2 lit. f din Codul muncii.
De vreme ce sumele reținute prin stopaj la sursă din valoarea plății compensatorii cuvenite reclamantului nu au condus la majorarea patrimoniului pârâtei SC I. SA, ci aceasta, la rândul său, a virat suma litigioasă la bugetul de stat nu se poate reține legitimarea procesuală pasivă a acesteia în lipsa unei identități între pârâtă și beneficiarul final al sumelor reținute de la reclamant. De altfel, în materie de mandat, efectele juridice ale actelor încheiate de către mandatar, în limita puterilor conferite, se răsfrâng asupra mandantelui care este ținut întocmai de toate obligațiile contractate de mandatar.
Prin urmare, în acord cu prevederile art. 1546 C.civ., pretinsul drept de creanță asupra sumei de 1568 invocat de reclamant se impune a fi valorificat împotriva organelor fiscale cărora le revine competența de administrare a creanțelor bugetare de natura celor reținute de la reclamant.
Pe cale de consecința, Curtea găsește întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. I. S. B. reiterată prin motivele de recurs.
Întrucât această excepție este una peremptorie, lipsind acțiunea promovată de reclamant de o cerință esențială de exercitare a acesteia, analiza celorlalte motive de recurs privind fondul cauzei invocate de pârâtă și de chemata în garanție devine de prisos.
Tot ca o consecință a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a
S. I. S.A, nu mai este incidentă nici situația premisă prevăzută de art. 60 C. pentru admiterea cererii de chemare în garanție, motiv pentru care se impune reformarea hotărârii primei instanțe și în ce privește modul de soluționare a cererii de chemare în garanție.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. Curtea va admite recursurile declarate de pârâta S. I. S. B. și chemata în garanție A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 880 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)* al T.ui B.- N., pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea reclamantului B. V. ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. I. S. B.
Va fi respinsă de asemenea cererea de chemare în garanție a AGENȚIEI NAȚIONALE DE A. F..
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite recursurile declarate de pârâta de S. I. S. și chemata în garanție A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 880 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)* al T.ui B.-N., pe care o modifică în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamantului B. V. ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. I. S.
Respinge cererea de chemare în garanție a A. N. DE A. F..
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, S. AL H. | JUDECĂTOR, M.-I. I. | JUDECĂTOR, G.-A. N. |
GREFIER, A. B. |
}
Red.M.I.I./(...). Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: V.Checec.
