Decizia nr. 13/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 13 /2012
Ședința publică din data de 01 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTOR: M. B. JUDECĂTOR: F. T. GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de reclamanta SC R. I. SRL împotriva deciziei civile nr. 3045 din data de (...) pronunțată de Curtea de A. C., în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu pârâții M. C. N. R. PRIN P. și C. LOCAL AL M. C. N. având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, revizuire.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că de la dosar lipsesc motivele revizuirii iar la data de (...), prin S. R., revizuientul a depus la dosarul cauzei o cerere prin care aduce la cunoștința instanței că înțelege să renunțe la judecarea prezentei cauze.
Se constată că revizuientul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 323 al. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
După deliberare, raportat la înscrisul depus la dosarul cauzei la data de (...), prin care revizuientul solicită instanței să ia act de împrejurarea că se renunță la judecata cererii de revizuire care face obiectul prezentului dosar, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin cererea de revizuire înregistrată la (...) sub nr.(...) revizuienta S.C. R. I. SRL a solicitat instanței revizuire deciziei nr.3045/(...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Curții de A. C. în considerarea incidenței art.322 C.pr,civ. și următoarele:
La data de (...) revizuienta prin înscrisul depus solicită instanței a lua act de renunțarea la judecata cererii de revizuire.
Art.246 C.pr.civ. reclamantul poate renunța oricând la judecată fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Grefata la speță în raport de starea de fapt conturată constând în aceea că revizuienta prin înscrisul depus a învederat că renunță la judecată, norma enunțată este pe deplin aplicabilă.
Așadar în temeiul art.246 C.pr.civ. Curtea va lua act de renunțarea la judecata cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Constată că revizuienta SC R. I. SRL a renunțat la judecata cererii de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 3045/(...), pronunțată în dosar nr. (...) al Curții de A. C.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. H. M. B. F. T.
GREFIER D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...)