Decizia nr. 1447/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR.1447/2012
Ședința data de 27 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
JUDECĂTOR: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții P. T. M., M. N.(decedat) moștenitor M. CARMELIA, N. M., P. I., S. Z. A. și B. V. împotriva sentinței civile nr.961 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B. N., în contradictoriu cu intimații C. C., M. M., M. S., N. M., R. M. I., T. C., V. M., V. I., M. I., B. M., M. N., G. I., CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI B. și M. F. P., PRIN D. G. A F. P. B. N., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.1.) - prime de vacanță.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat consilier juridic O. M. pentru intimata CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 23 februarie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată din partea recurentului P. I..
C., procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și 10 din L. nr.554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului ca nemotivat. C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 961 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al
Tribunalului B. N. s-a luat act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de reclamanții C. C., B. M., G. I., M. M., M. S., N. M., R. M. I., M. I., T. C., V. M., V. I..
A fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI.
A fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții P. T. M., M. N., N. M., P. I., S. Z. A., și B. V., în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a M.UI ECONOMIEI și
F., formulată de pârâtă.
Pentru a pronunța această sentință, în privința reclamanților care nu au renunțat la judecată, instanța, potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Astfel, în privința excepției prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României, instanța a constatat că aceasta nu este dată în cauză în condițiile în care, potrivit cu temeiurile juridice ale acțiunii reclamanților, cât și din cuprinsul acesteia, rezultă că aceștia și-au fondat pretențiile deduse judecății pe dispozițiile O. nr. 1., act normativ ce reglementează acordarea primelor de vacanță pentru anii 2000-2006 pentru anumite categorii de personal bugetar, astfel că, față de data apariției O. nr.
1., reclamanții se află în termenul general de prescripție de 3 ani instituit de
D. nr. 1. privitor la prescripția extinctivă, incident în cauză.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții au deținut în perioada de referință calitatea de angajați ai C. de C. a R., desfășurându-și activitatea în cadrul pârâtei cu care au încheiate contracte individuale de muncă pentru posturile de controlor financiar.
Asupra problemei de drept care vizează dreptul controlorilor financiari și personalului contractual din cadrul C. de C. de a beneficia de prima de concediu reglementată de art. 35 alin. (2) din L. nr. 1. privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție.
Astfel, prin D. nr. 28 din 12 octombrie 2009 pronunțată de secțiile unite ale I., s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se că prima de concediu prevăzută la art. 35 alin. (2) din L. nr. 1. privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare
(text de lege care prevede că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat"), nu se acordă controlorilor financiari (în prezent auditori publici externi) și celorlalte categorii de personal contractual care își desfășoară activitatea în cadrul C. de C.
În considerentele deciziei s-a reținut că legiuitorul a condiționat acordarea dreptului la prima de concediu, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, de calitatea de funcționar public, care se dobândește de o persoană prin numirea, în condițiile legii, într-o funcție publică, implică atribuții și responsabilități specifice.
Controlorii financiari, în prezent auditori publici externi, precum și celelalte categorii de personal contractual care își desfășoară activitatea în cadrul C. de C. a R. nu intră în categoria funcționarilor publici, întrucât sunt persoane încadrate în baza unui contract individual de muncă, în posturi de natură contractuală, care nu au fost stabilite și avizate ca funcții publice, în sensul dispozițiilor art. 111 alin. (3) din L. nr. 1., republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat ca fiind relevante sub acest aspect și dispozițiile L. nr. 94/1992, în forma republicată în anul 2009, potrivit cărora funcția de controlor financiar a fost transformată în aceea de auditor public extern pentru care, potrivit statutului acestei funcții aprobat de P. C. de C. în temeiul art. 122 lit. k) din lege - devenit art. 58 lit. k) -, se încheie un contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau determinată.
Or, prin art. 6 lit. a) din L. nr. 1., republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește că prevederile acestui act normativ nu se aplică acelor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică și că persoanelor care lucrează în cadrul autorităților și instituțiilor publice, fără a avea însă calitatea de funcționar public, le este aplicabilă legislația muncii.
De aceea, norma înscrisă în art. 114 din L. nr. 1., potrivit căreia "dispozițiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome", trebuie interpretată în strictă concordanță cu intenția legiuitorului, care a înțeles că toți funcționarii publici, indiferent de locul unde își desfășoară activitatea, să beneficieze de statutul creat prin actul normativ pe care l-a adoptat.
Menționând că legea se va aplica în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, legiuitorul nu a dorit să extindă sfera de aplicare a legii și asupra altor categorii de personal decât cea a funcționarilor publici, ci a avut în vedere faptul că legile de organizare și funcționare a unor astfel de autorități, cum este și cazul C. de C., conțin prevederi cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun, de care va trebui să se țină seama.
Drepturile salariale ale controlorilor financiari și ale celorlalte categorii de personal contractual care își desfășoară activitatea în cadrul C. de C. au fost stabilite prin reglementări cu caracter special, și anume O. de urgență a G. nr. 1. privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul C. de C., aprobată prin L. nr. 7., cu modificările și completările ulterioare, respectiv O.
de urgență a G. nr. 2. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin L. nr. 3., cu modificările și completările ulterioare, acte normative care nu prevăd dreptul la plata primei de concediu și nu fac trimitere la incidența L. nr. 1., republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori la alte dispoziții legale care reglementează un astfel de drept.
O astfel de reglementare nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi și nediscriminării consfințit în art. 16 din Constituția R., art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cu privire la garanția instituită de art. 14 din Convenție, C. Europeană a
Drepturilor Omului a subliniat în mod repetat că o diferență de tratament are natură discriminatorie doar dacă nu se bazează pe o justificare rezonabilă și obiectivă, adică nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Instanța europeană a arătat și că statele dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele dintre situații analoge sunt de natură să justifice un tratament diferit, iar autoritățile naționale competente rămân libere să aleagă măsurile pe care le socotesc potrivite pentru atingerea unui scop legitim ( M. și alții împotriva R. , Hotărârea din 12 iulie 2005, paragraful 137).
În același sens, Curtea Constituțională a statuat prin numeroase decizii că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații în care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar nu împiedică aplicarea unui tratament juridic diferit, justificat obiectiv de existența unei situații diferite în care se află o categorie de cetățeni, în comparație cu alta (D. nr. 135 din 5 noiembrie 1996, D. nr. 25
din 23 februarie 1999).
Avându-se în vedere că, prin aspectul responsabilității, atribuțiilor de serviciu, rigorilor ce le sunt impuse, funcționarii publici se află într-o situație diferită de cea a personalului contractual, existența unui regim diferențiat pe aspect salarial își are pe deplin o justificare obiectivă.
Totodată, art. 26 din L. nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor
și personalului C. de C. prevede că "durata concediului de odihnă și a celorlalte concedii, cuantumul indemnizației cuvenite, programarea, efectuarea, întreruperea și amânarea concediului de odihnă, precum și compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat se stabilesc în conformitate cu dispozițiile L. nr. 6/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților, prin regulament aprobat de P. C. de C.".
De asemenea, prin art. 72 din Statutul auditorului public extern din
2009, aprobat de P. C. de C., se stabilește că acesta "se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului muncii, precum și cu orice alte dispoziții legale aplicabile".
Or, a statuat în continuare Înalta Curte de Casație și Justiție, din prevederile art. 3 din L. nr. 6/1992 și, ulterior abrogării acestui act normativ, din cele ale art. 145 alin. (1) din Codul muncii rezultă fără echivoc faptul că, pentru perioada concediului de odihnă, salariații din categoria cărora face parte și personalul contractual al C. de C. beneficiază numai de indemnizația de concediu care, în prezent, nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
În același timp, prin dispozițiile art. 157 alin. (2) din Codul muncii se prevede că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege.
Acest text de lege instituie o excepție de la principiul negocierii drepturilor salariale, cunoscut în legislația muncii, excepție justificată prin calitatea specifică a acestei categorii de personal care este salarizat din fonduri bugetare.
În acest sens, sunt relevante și dispozițiile art. 12 alin. (1) din L. nr.
130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, care prevăd posibilitatea încheierii contractelor colective de muncă și pentru salariații instituțiilor bugetare, dar stabilesc, totodată, că prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt determinate prin lege.
Ca urmare, personalul contractual din cadrul C. de C. nu poate pretinde acordarea primei de concediu nici în temeiul dispozițiilor contractelor colective de muncă, primă care, de altfel, nu este stabilită în mod imperativ prin acestea nici pentru alți salariați decât cei bugetari, ci doar se prevede că se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță.
Totodată, tribunalul a mai constatat că admiterea acțiunii reclamanților în condițiile în care legea nu prevede acordarea primei de concediu de odihnă categoriei de personal din care reclamanții fac parte ar presupune și nesocotirea deciziei C. Constituționale nr. 820/2008, prin care s-a stabilit că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi din alte acte normative.
Față de soluția de respingere a acțiunii principale, tribunalul a respins și cererea de chemare în garanție a M.ui F. P., formulată în temeiul art. 60 și urm. C.pr.civ. de pârâta Curtea de Conturi a României.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții P. T. M., M. N. (decedat) moștenitor M. CARMELIA, N. M., P. I., S. Z. A. și B. V., arătând că motivele recursului vor fi depuse în termenul legal.
Motivele recursului nu au fost depuse în termenul prevăzut de art.303 C.
Potrivit art.306 alin.1 C., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care există motive de ordine publică invocate de instanță și puse în discuția părților.
În speță, recursul nu a fost motivat în termenul legal, iar instanța nu a invocat motive de ordine publică, astfel că, în temeiul art.312 C. și art.306
C.proc.civ, va constata nul recursul declarat de reclamanții P. T. M., M. N.
(decedat) - moștenitor M. CARMELIA, N. M., P. I., S. Z. A. și B. V. împotriva sentinței civile nr.961/CA din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B. N..
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E:
Constată nul recursul declarat de reclamanții P. T. M., M. N. (decedat) - moștenitor M. CARMELIA, N. M., P. I., S. Z. A. și B. V. împotriva sentinței civile nr.961/CA din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B. N..
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. S. C. P. A. M. C. L. F.
Red. C.P./Dact. GC
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: M. A. P.
