Decizia nr. 1519/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. 1519/2012
Ședința 29 F. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
Judecător M.-I. I.
Judecător S. Al H.
Grefier A. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z. precum și recursul declarat de către chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr.4217 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S., în contradictoriu cu reclamantul intimat P. J. A., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.
Curtea, raportat la recursul chematei în garanție invoca ca motiv de ordine public aimprejurarea ca natura juridică a taxei achitate de către reclamant este de taxă de primă înmatriculare și nu taxă de poluare și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.4217 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. s-a admis acțiunea reclamantului P. J. A. formulată împotriva pârâtelor D. G. A F. P. A J. S. și A. F. P. A M. Z. și au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2.345 lei, reprezentând diferență taxă poluare, cu dobânda aferentă.
S-a respins cererea pentru anularea adresei nr. 55281/2010 emisă de
AFP Z.
S-a dispus anularea Deciziei de calcul nr. 5.. S-a respins excepția invocată în cauză.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva A. F. PENTRU M. și a fost obligată chemata în garanție să avanseze pârâtei sumele necesare efectuării plății.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a constatat că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Opel Astra, autoturism care era înmatriculat în Uniunea Europeană. Cu ocazia înmatriculării în R. a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat suma de 4.858,87 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la T. mun. Z. cu chitanța seria TS3A nr.
7448184/(...). Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T.ul Comunității E., aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
A concluzionat instanța de fond că taxa impusă reclamantului încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr.
5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Pârâta a mai criticat și faptul că instanța de fond nu a făcut nici o referire la incidența art. 725 alin. 1 C.pr.civ. invocat în întâmpinarea depusă la fondul cauzei, text de lege ce nu încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare, proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată.
Din această perspectivă, pârâta consideră că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe prima instanță trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din O.U.G. nr. 5. prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...) - (...) și nu restituirea integrală a taxei, aceste dispoziții fiind de imediată aplicare și neîncălcând principiul neretroactivității legii civile în timp, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
A apreciat pârâta că OUG în forma aflată în vigoare la momentul solicitării înmatriculării autoturismului respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din T., fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate de reclamantă, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție A. F. pentru M. solicitând admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, să se respingă acțiunea reclamantului.
Hotărârea instanței de fond nelegală sub aspectul gresitei interpretări si aplicări a legii.
In speță, acțiunea este inadmisibilă motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace un act administrativ si să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios. conform dispozițiilor legale. în termen de 30 de zile, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin.l din L. 5. privind contenciosul administrativ.
În cauza C33/1976 Rewe-Zentralfinanz eG și Rewe-Zentral AG v
Landwirtschaftskammer fiir das Saarland, Curtea Europeană de J. a stabilit că restituirea unor taxe se realizează după regulile nationale. In cauză nu a fost urmată calea stabilită prin reglementarea internă, astfel că nu se poate analiza caracterul "comunitar" al taxei pe poluare pentru autovehicule.
Reclamantul nu atacă un act administrativ, în înțelesul Legii nr. 5. a contenciosului administrativ denumită în continuare L. nr. 5., și nici un act administrativ fiscal, în înțelesul O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare
(denumit în continuare Cod de procedură fiscală), ci solicită restituirea unei sume pe care consideră că nu o datorează.
Subliniază că instanța de contencios administrativ este competentă să judece cererile în materie care au ca temei L. nr. 5.. Potrivit art. 8 din acest act normativ, în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, reclamantul are trei variante pe care le pot îmbrăca pretențiile sale: de anulare, în tot sau în parte, a actului; de anulare a actului și de obligare la plata unor despăgubiri; de obligare la plata unor despăgubiri.
Față de obiectul acțiunii reclamantului, și coroborat cu art. 207 din
Codul de procedură fiscală, solicită instanței a observa că acesta nu a formulat plângere prealabilă împotriva Deciziei de calcul a taxei pe poluare
(denumită în continuare Decizia de calcul) și, ulterior, nemulțumit de răspunsul la această plângere sau pentru că nu ar fi primit niciun răspuns, acțiune în contencios administrativ întemeiată pe acest aspect. Necontestarea în 30 de zile a titlului de creanță(mențiune care se regăsește in terminis în cuprinsul Deciziei de calcul) atrage decăderea persoanei din dreptul de a contesta ulterior taxa.
Decizia de calcul se circumscrie notiunii de act administrativ fiscal, astfel cum este definit în art. 41 din Codul de procedură fiscală. Din procedura reglementată de art. 205 din Codul de procedură fiscală rezultă că procedura contestării actului administrativ fiscal este o procedură prealabilă introducerii actiunii si care se finalizează cu pronuntarea unei decizii care se poate contesta în instantă. Suntem în situația în care reclamanta a eludat legea procesual fiscală, care prevede în mod clar o normă derogatorie care presupune în primul rând atacarea titlului de creanță pe cale administrativă și apoi judecătorească.
Mai mult, prin prevederea de la art. 7 din O.U.G. nr. 5. privind taxa pe poluare pentru autovehicule(denumită în continuare OUG nr. 5.), este evident că legiuitorul a d [să instituie o procedură specială imperativă, privind contestatea taxei pe poluare, în strânsă legătură cu natura sa de creanță fiscală.
L. specială prevede o procedură obligatorie și prealabilă dreptului persoanei nemulțumire de a se adresa instantei Judecătoresti. Câtă vreme nu a fost formulată o contestatie administrativă, instanta de judecată nu poate să cenzureze actele adminsitrariv fiscale asupra cărora organul administrativ- jurisdicțional nu s-a pronunțat (omissio medio).
Practic, reclamantul nu invocă si nu solicită anularea deciziei de solutionare a contestației administrative, acțiunea sa având ca obiect constatarea faptului că pretinderea plății este nelegală si dispunerea restituirii sumei plătite cu titlu de taxă pe poluare.
Consideră prezenta acțiune ca fiind inadmisibilă motivat de faptul că reclamantul NU a formulat contestație/plângere în contencios administrativ, adresată organului emitent al Deciziei de calcul, în termen de 30 de zile.
Chiar o așa-zisă" Cerere de restituire a taxei pe poluare pe care reclamantul ar formula-o, nu întrunește conditiile de admisibilitate prevăzute de art. 7 din L. nr. 5., coroborat cu art. 205 din Codul de procedură fiscală. Sediul materiei pentru cererea de restituire a unei sume achitate cu titlu de creanță fiscală îl reprezintă art. 117 din Codul de procedură fiscala, care prevede, expres și limitativ, situatiile în care se poate solicita restituirea de sume. Or, această "Cerere de restituire a taxei pe poluare formulată de reclamant la chemată în garanție, nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele de restituire prevăzute de la litera a) la h) la art. 117. Taxa achitată de către reclamant este datorată și este stabilită în temeiul unei legi în vigoare. Prevederile art. 117 se activează, spre pildă, în situatia în care reclamantul a obtinut o hotărâre judecătorească favorabilă și, prevalându-se de lit. f), solicită restituirea sumei. Refuzul organului fiscal sau subscrisei de restituire a taxei pe poluare, în lipsa unei hotărâri judecătorești de desfiintare a titlului de creanță nu poate fi calificat ca refuz nejustificat, devreme ce titlul există în continuare și produce efectele specifice.
În cauză nu poate fi analizată conformitate a cu dreptul UE a taxei pentru că reclamantul nu a învestit legal instanta cu un capăt de cerere privind anularea actului și pentru că, anterior promovării actiunii, nu a fost urmată procedura administrativă, aflându-ne într-un caz de fine de neprimire.
1. Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozițiilor din T.ul Comunitatii E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare.
Instanțele naționale nu pot să ceară CJUE să interpreteze dreptul comunitar prin declararea unei prevederi din legislația națională ca fiind compatibilă sau incompatibilă cu dreptul comunitar, întrucât sarcina Curții este să interpreteze dreptul comunitar, nu aplicarea acestuia în dreptul național (a se vedea Cauzele conexate C 48 si 49/93 Brasserie du Pecheur).
CJUE are competența de a interpreta tratatele, actele instituțiilor comunitate care sunt obligatorii sau nu, acorduri internaționale încheiate de comunități și acte ale instituțiilor create prin astfel de acorduri, prevederi ale dreptului comunitar la care se face referire în legislațiile nationale și, potrivit unei jurisprudențe constante, se consideră că interpretarea unei norme de drept UE în cadrul unei trimiteri preliminare lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare al acestei norme.
La 7 aprilie 2011, Curtea de J. a U. E. a pronunțat hotărârea preliminară în cauza C-402/09 I. Tatu c. Statul Român și, răspunzând întrebării adresate de Tribunalul Sibiu, s-a pronunțat astfel: ,,Articolul 110
TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională." Aceeași soluție a fost menținută de instanța europeană în răspunsul la întrebarea preliminară adresată de
Tribunalul Gorj în cauza C-263/10 Nisipeanu c. Statul Român. Cu alte cuvinte, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplica te autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzârii autovehiculelor de ocazie nationale și, prin aceasta, descurajarca importului de autovehicule de ocazie similare.
Curtea de J. a U. E. a reținut că în cauză nu sunt intrunite condițiile unei discriminări directe, și a subliniat că e necesar ca reglementarea națională să nu aibă ca efect favorizarea vânzării autovehiculelor de ocazie nationale și descurajarea, în acest mod, a importului de autovehicule de ocazie similare.
Răspunzând întrebării preliminare, Curtea de J. a U. E. a dat interpretarea art. 110 TFUE și nu a verificat compatibilitatea O.U.G. nr. 5. cu prevederile TFUE.
Ceea ce este relevant din perspectiva interpretării art. 110 TFUE este identificarea unui eventual efect protecționist care se produce în situația impunerii unei astfel de măsuri fiscale. Acest efect protecționist este evident dacă se poate demonstra, pe baza unor parametrii obiectivi și cuantificabili, o cauzalitate directă între favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea importului de autovehicule de ocazie similare.
Se poate constata că, în contextul prezentat, în lipsa unor criterii oferite de Curtea de J. a U. E. pentru a putea evalua, de la caz la caz, efectul descurajant asupra importurilor, se impune o analiză întemeiată, criterii obiective, cum ar fi categoriile de vehicule si caracteristicile de vechime si uzură similare ale acestora.
Se pune întrebarea legitimă: a fost în mod real reclamantul descurajat când a achizitionat autovchiculul? Î.ebarea pare un nonsens, raportat cel puțin la împrejurarea că, totuși, a ales să achiziționeze autovehiculul. Deci, nu a fost cu adevarat descurajati Mai mult, la momentul achiziției reclamantul avea reprezentarea faptului că va trebui să plătească taxa pe poluare pentru autovehicule, și tot nu a fost descurajat!
Ipoteza își pierde cu atât mai mult logica când în discuție este un autovehicul importat care nu și-ar găsi un echivalent pe piata autovehiculelor de ocazie nationale. În mod indiscutabil cetățeanul nostru nu ar putea susține că este discriminat, nici măcar indirect, din simplul motiv că opțiunea sa nu se găsea pe piața națională. Analiza unei descurajări(sau discriminări) presupune, cu necesitate, cel puțin două elemente comparabile.
În lipsa unor dovezi concludente că reclamantul a fost direcționat spre oferta de autovehicule de ocazie nationale dar, totusi, în ciuda atractivității acesteia, a ales să achizitioneze un autovehicul de ocazie importat, apreciază că acțiunea nu poate fi primită.
Î.ucât reclamantul nu a făcut dovada existentei unei discriminări fată de un autoturism existent în parcul auto, cu aceleași caracteristici, și a faptului că, în mod real ar fi fost descurajat să achiziționeze autovehiculul pe care l-a achiziționat, consideră că nu se poate susține, cu temei, că s-ar fi încălcat libera circulație a mărfurilor, premisa art. 110 TFCE.
Ca urmare a numeroase sesizări primite de la cetățenii români, Comisia Europeană - D. G. Impozitare si Uniune Vamală a emis următorul comunicat:
"La nivelul U. E. nu există o armonizare a taxei percepute pentru înmatricularea automobilelor. Așadar, statele membre pot decide unilateral în ce privește cuantumul taxei și modalitatea de calcul a acesteia, respectând în același timp principiul nediscriminării.
R. poate să mențină taxa de înmatriculare pentru automobile și poate să stabilească un nivel oricât de ridicat al acesteia.(de exemplu, în
Danemarca, o taxă similară se ridică la 1. din valoarea automobilului)."
Cât privește capătul de cerere privind acordarea DOBÂNZII LEGALE, consideră soluția instantei de fond ca fiind nelegală. În mod total neîntemeiat, instanța a dispus obligarea la plata către reclamant a dobânzii legale, aferente sumei reprezentând taxa pe poluare. A. au prevederile art. 70 și 124 alin. 1 din OG ar. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. A. F. pentru M. nu este titulara vreunei obligații ,în raport de contribuabil, astfel încât nu putem fi obligați la plata unei dobânzi legale. Prin urmare, din punctul de vedere al acordării dobânzii legale, hotărârea instanței fondului este absolut nelegală, fiind dată cu încălcarea evidentă a prevederilor legale.
Examinând recursurile, Curtea reține următoarele:
Taxa achitata in cauza este taxa de prima inmatriculare asa cum rezulta din chitanta de la f. 25 dosar fond .Ca atare toate motivele de recurs vizind legalitatea unei taxe de poluare sunt irelevante in speta .
In ce priveste inadmisibilitatea actiunii,ipotezele legale de restituire si conformitatea taxei de prima inmatriculare cu dreptul U. E. Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică.
Astfel recurenta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T..
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale
U. le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.
Din aceasta perspectiva nu se poate retine nici inadmisibilitatea actiunii pornind de la imprejurarea ca nu s-a atacat decizia de restituire nr.
1. sau ca aceasta suma s-a retinut cu alt titlu respectiv cu titlu de taxa de poluare .
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de J. a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second- hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru.
Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de J. în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefundat și conform art. 20 alin. 3 din L. nr. 5. urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 5. antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6..
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie
2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de J. a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din
T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr.
68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie
2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
In ce priveste motivul de recurs vizind dobanda legala aceste motiv de rercurs este nefondat .Astfel este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Referitor la cererea de chemare în garanție, admisa de către instanța de fond, Curtea reține asa cum s-a aratat mai sus ca in speta taxa platita de catre reclamant este taxa de prima inmatriculare care conform art. 214 indice 1 si urm din C.fiscal se varsa la bugetul de stat si nu in fondul administrat de catre chemata in garantie astfel ca nu este posibila obligarea acesteia la restituirea sumei pe care in mod real nu a incasat-o niciodata.
În consecință, față de cele menționate anterior in temeiul art. 20 din L.
5. corob cu art. 312 C.pr.civ va admite recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr.4217 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge cererea de chemare în garanție.Va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.Va respinge recursul declarat de D. G. A F. P. A
J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva aceleiași sentințe.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr.4217 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea de chemare în garanție.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința de la 29 F. 2012.
Red.A.A.M./dact.L.C.C.
3 ex./(...) J.fond: D. D. I.
