Decizia nr. 1694/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...) DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 1694/2012
Ședința din data de 05 martie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. M. C.
JUDECĂTOR : M. S. JUDECĂTOR : C. P. GREFIER : L. F.
S-a luat spre examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de pârâtul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr. 2611 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. și a sentinței civile nr. 3552 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, având ca obiect având ca obiect anulare act administrativ hotărârea C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C. nr. 1..
În data de 29 februarie 2012 s-au înregistrat la dosarul cauzei concluzii scris din partea intimatului MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 februarie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de 27 februarie 2012 și ulterior pentru data de astăzi.
C U R T E A
Deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr.2611 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. s-a admis acțiunea in contencios administrativ formulata de reclamantul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE în contradictoriu cu pârâtul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ și s-a anulat hotărârea C. de C. al P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ din 21 mai 2010 înregistrată sub nr.1216/VI/14/2010 și anulează anexa nr. 2 a deciziei nr. 1 din 1 februarie 2010 emisă de pârât.
De asemenea, a fost obligat pârâtul sa emită o noua hotărâre prin care să acorde personalului conex din circumscripția teritoriala sumele de bani compensatorii cu caracter tranzitoriu, în condițiile L. nr.3. și OUG nr.1/2010, reprezentând cuantumul sporului de risc si suprasolicitare neuropsihică .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
1. excepția lipsei calității procesuale active a M.ui public - P. de pe lângă Î. Curte de casație si Justiție
Legitimarea procesuală activă a P. de pe lângă Î. Curte de C. si Justiție de a contesta actele administrative deduse judecații , posibilitatea cenzurării acestora de către instanța de contencios administrativ competente, pe calea acțiunii in contencios administrativ exercitate se realizează în baza art.1 al.(2), art.1 alin(8) coroborate cu art 8 al(1 *2) din L. nr.554/2004 .
Sub acest aspect P. de pe lângă Î. Curte de C. si Justiție acționează in calitate de ordonator principal de credite si gestionar al bugetului M.ui P. si pentru adoptarea unei soluții unitare la nivel național a chestiunii deduse judecății , deoarece toate unitățile de parchet din țară au acordat personalului conex sporul de 50% sub forma de sume compensatorii cu caracter tranzitoriu in condițiile legii nr.3..
A. modalitate de a acționa este pe deplin justificata de dispozițiile art. 70 alin 1 , din L. nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, potrivit cu care „(1) P. de pe lângă Î. Curte de C. si Justiție coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are personalitate juridica si gestionează bugetul M.ui P., cat si de dispozițiile alin 4 ale aceluiași articol „P. general al parchetului de pe lângă Î. Curte de C. si Justiție este ordonator principal de credite
2.excepția inadmisibilității acțiunii
Art.27 din Anexa VI la L. nr.3. prevede: (1) Personalul auxiliar de specialitate si personalul conex al instanțelor judecătorești si al parchetelor de pe lângă acestea nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale poate face contestație in termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de stabilire a drepturilor salariale, la C. de conducere al curții de apel sau după caz la colegiul de conducere al parchetului de pe lângă curtea de apel in a cărei circumscripție își desfășoară activitatea persoana in cauza ,ori după caz al Direcției naționale Anticorupție al Direcției de investigație a infracțiunilor de C. O. si T., la colegiul de conducere al Î. C. de C. si Justiție sau al P. de pe lângă Î. Curte de casație si Justiție , C. se soluționează in termen de cel mult 30 de zile .
Din interpretarea textului legal expus, se înțelege că această cale specială de contestare este doar la îndemâna persoanelor nemulțumite de modul de calcul al drepturilor salariale, or, actele administrative contestate în speța de față sunt supuse controlului de legalitate pe calea legii contenciosului administrativ ( fiind acte administrative in sensul art. 2 alin 1 lit. c din L. nr. 554/2004 republicata ) .
In speță, actele administrative a căror anulare se solicită conțin reglementări de principiu ale unei situații de natura a suprima beneficiile unor drepturi bănești ale unei întregi categorii de personal din raza teritoriala a unui parchet de pe lângă curtea de apel - personal conex , aspecte ce releva natura juridica normativa a actelor contestate.
Totodată având în vedere forța normativa a actelor administrative, atacate in conformitate cu dispozițiile art. 11 alin 4 teza a II a din L. nr. 554/2004 , republicata , acestea pot fi supuse controlului judecătoresc oricând .
In ceea ce privește cerința justificării interesului legitim public, aceasta este susținută in sensul art. 2 alin 1 lit. r din L. nr. 554/2004 , republicata de faptul ca o întreagă categorie profesionala din sistemul judiciar , cea a personalului conex ar suferit odată cu intrarea în vigoare a legii nr. 3. o diminuare a salariului brut de care beneficia in reglementarea anterioară , deși art. 7 alin 2 din noua lege de salarizare statuează ca in perioada de implementare a legii nicio persoana nu trebuie sa înregistreze o diminuare a salariului brut avut anterior.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin D. nr.1 din 1 februarie 2010 a P.ui general al P. de pe lângă C. de A.
C., s-a dispus cu privire la salariile personalului auxiliar de specialitate si ale personalului conex din cadrul P. de pe lângă C. de A. C. si ordonatorilor de credite din structura acestora.
Prin H. din 21 mai 2010 a C. de conducere al P. de pe lângă C. de apel C. , înregistrata la P. de pe lângă C. de A. C. sub nr. 1216/VI/14/2010 se soluționează contestația depusa de personalul conex nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale.
In fapt, contestatorilor, persoane care fac parte din categoria personalului conex din cadrul P. de pe lângă T. B. M., nu au beneficiat de sportul de risc și suprasolicitare neuropsihică în anul 2010 deși acesta a fost acordat întregul personal din justiție până în luna mai 2009.
Prin D. nr. 525/(...) emisă de P. general al parchetului de pe lângă Î. Curte de C. si Justiție s-a dispus acordarea in favoarea personalului auxiliar de specialitate si conex din parchetul de pe lângă Î. Curte de casatei si justiție , DIICOT și parchetele de pe lângă curțile de apel ș tribunale si judecătorii , sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50 % calculat la indemnizația de încadrare bruta lunară .
Prin H. C. de C. al parchetului de pe lângă Î. Curte de casație si justiție nr.1 din data de 9 martie 2010 , in considerarea efectului normativ conferit de art. 77 alin 1 teza a II a L. nr. 304 /2004 , republicata s-a statuat ca începând cu data de 1 ianuarie 2010 , personalul conex din cadrul M.ui P. trebuie sa beneficieze de sporul de 50 % sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru a nu înregistra o diminuare a veniturilor .
In interpretarea si aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din L. nr.
50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicata, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum si personalul auxiliar de specialitate au beneficiat de un spor 50 % pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația bruta lunara
, respectiv salariul de baza brut lunar , si după intrarea in vigoare a Ordonanței
Guvernului nr.83/2000 , aprobată prin legea nr. 3..
Art. 3 lin 3 din legea nr.567/2004 , republicata prevede că „ sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer";.
În contextul dedus judecății, instanța constată că prin H. din 21 mai 2010 a C. de conducere al P. de pe lângă C. de A. C. s-a creat o situație discriminatorie intre personalul conex cu privire la dreptul de a primi sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica în diferite unități de parchet, deși toți desfășoară aceiași activitate, prin aceasta încălcându-se art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale ) ratificata prin legea nr. 3.), art. 1 din Protocol nr. 12 la C. art. 7 și art. 23 din declarația U. a drepturilor Omului, respectiv art. 20 și art. 148 alin 2 și 4 din C., norme ce consacra principiul egalității, în conformitate cu care se impune aplicarea cu prioritate a normelor de drept internațional anterior evocate.
In acest sens art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale si art.1 paragraful 1 din Protocolul nr. 12 la C. statuează ca „ E. oricărui drept prevăzut de lege trebuie sa fie asigurata fără nici o discriminare bazata , in special pe sex, rasă culoare , limba religie , opinii politice sau orice alte opinii , origine naționala sau sociala apartenență la o minoritate naționala avere , naștere sau oricare alta situație , iar potrivit art. 7 și art.23 din Declarația U. a Drepturilor Omului , „Toți oamenii sunt egali in fata legii si au fără nici o deosebire, dreptul la o egala protecție a legii „ respectiv „ toți oamenii fără nici o discriminare au dreptul la salariul egal pentru munca egala „.
Prin urmare, tribunalul a apreciat ca acțiunea formulată în contencios administrativ este întemeiata și se va dispune anularea hotărârii C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C. din 21 mai 2010 înregistrată sub nr.1216/VI/14/2010 și anexa nr. 2 a deciziei nr. 1 din 1 februarie 2010 emisă de pârât, cu consecința obligării pârâtul sa emită o noua hotărâre prin care să acorde personalului conex din circumscripția teritoriala sumele de bani compensatorii cu caracter tranzitoriu, in condițiile L. nr.3. și OUG nr.1/2010, reprezentând cuantumul sporului de risc si suprasolicitare neuropsihică .
Prin sentința civilă nr.3552 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. s-a admis cererea formulată de reclamantul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE în contradictoriu cu P. de pe lângă C. de A. C. și s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2611 /23 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj in dosarul nr.(...) , județul C. în sensul că a fost obligată pârâta sa emită o noua anexa la D. nr. 1 din 1 februarie 2010 referitoare la salarizarea personalului conex care sa prevadă cuantumul sumelor de bani compensatorii, cu caracter tranzitoriu, în temeiul L. nr. 303/2009 și OUG nr.1/2010.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din analiza dispozitivului sentinței apare că deși acțiunea introductiva a fost admisa in tot și nu în parte instanța a omis sa se pronunțe si asupra capătului de cerere nr. 4 astfel că constatând că sunt îndeplinite prevederile art. 281² din codul de procedură civilă a admis cererea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ solicitând admiterea recursului, admiterea excepției lipsei calității procesuale a M.ui P. - P. de pe lângă I. Curte de C. și Justiție, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivele de recurs se arată că sentința nu este legală și temeinică întrucât motivarea nu este completă și concretă, iar practica Î. C. de C. și Justiție este constantă în a aprecia că o motivare necorespunzătoare atrage casarea hotărârii.
Se susține că pentru a se pronunța în sensul admiterii acțiunii, instanța a dat o interpretare necorespunzătoare actelor normative ce-și găsesc aplicabilitatea în speță și nu a răspuns tuturor argumentelor invocate de pârât în susținerea poziției sale procesuale.
Pentru a respinge excepția lipsei calității procesuale active a M.ui P. - P. de pe lângă I. Curte de C. și Justiție instanța nu a ținut seama de toate argumentele invocate în susținerea poziției procesuale.
Instanța retine că "legitimarea procesuală activă a P. de pe lângă C. de A.
C. de a contesta actele administrative deduse judecății, posibilitatea cenzurării acestora de către instanța de contencios administrativ competentă, pe calea acțiunii în contencios administrativ exercitată se realizează în baza art. 1 al. (2), art. 1 alin. (8) coroborate cu art. 8 alin. 12 din L. 544/2004.
Prin urmare, se încearcă a se acredita ideea că Ministerul Public -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are legitimare procesuală activă în virtutea faptului că este, potrivit textelor de lege invocate, titular al acțiunilor în contencios administrativ obiectiv întemeiat pe apărarea unui interes public.
Pentru a putea uza de această argumentație, trebuie observat însă că, atât practica cât și doctrina, argumentează că reclamantul, prin acțiunea cu care îl învestește pe judecător, trebuie să urmărească apărarea unui drept obiectiv sau un interes legitim public, în sensul de a verifica dacă a fost adusă atingere unor drepturi care reprezintă conținutul unei situații juridice cu caracter general și impersonal și dacă s-a adus atingere unei stări de legalitate generală.
Or, în speță, prin H. C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C., ce formează obiectul prezentului litigiu, s-au soluționat contestațiile formulate de Pop M., Neț I., Ș. V., Ș. P., T. Ș., Ilc D. și P. D. împotriva Deciziei nr. 1/(...) a P.ui General al P. de pe lângă C. de A. C.
Prin urmare, nu există argumente pentru a putea asimila efectele produse de H. C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C., în esență, respectiv soluția de respingere ca tardive contestațiilor formulate de către personalul conex împotriva unei decizii de salarizarea cu încălcarea unui interes legitim public care este definit ca atare de L. nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ.
De altfel și invocarea art. 8 alin. (1)2 în motivarea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a M.ui P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu se justifică întrucât acest articol a fost introdus de legiuitor pentru a exista temei de drept clar stabilit în acele situații în care acțiunile sunt întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public în condițiile reglementării contenciosului administrativ obiectiv.
Pe de altă parte, consideră că nu au fost înlăturate susținerile potrivit cărora H. C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C. nu poate fi asimilată cu un act administrativ în sensul legii. Actul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din L. nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ ca fiind" actul ( .. .) normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
L. 304/2004 privind organizarea judiciară - republicată cu modificările și completările ulterioare nu definește parchetele de pe lângă curțile de apel ca fiind autorități publice. Pe de altă parte, atribuțiile procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curți sunt sintetizate în art. 92 alin. (3) din lege: "Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel ( ... ) exercită și atribuții de coordonare și control al administrării parchetului unde funcționează, precum și al parchetelor din circumscripție."
Prin Ordinul nr. 529/C din 21 februarie 2007 publicat în Monitorul Oficial nr. 154/2007 a fost aprobat Regulamentul de ordine interioară al parchetelor. Din studiul regulamentului reiese că ordinele emise de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curți în exercitarea atribuțiilor de coordonare și control al administrării parchetului unde funcționează nu au caracterul unor acte normative emise de o autoritate publică în regim de putere publică.
Nici hotărârile Colegiilor de conducere ale parchetelor nu pot fi asimilate cu actele de autoritate, întrucât: potrivit art. 96 alin. 1 din Ordinul nr. 529/C din 21 februarie 2007 prin care a fost aprobat Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, "în cadrul parchetelor funcționează colegii de conducere, care avizează problemele generale de conducere ale parchetelor. "
Cu privire la hotărârile colegiilor de conducere art. 49 alin. 3 din ordin prevede: hotărârile colegiului de conducere se adoptă cu votul majorității membrilor săi", fără a se sublinia caracterul acesteia.
În fine, apreciază că nici D. nr. 1 din 1 februarie 2010 a P.ui General al P. de pe lângă C. de A. C., nici H. din 21 mai 2010 a C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C. nu cuprind "reglementări de principiu, formulate în abstract, destinate unui număr nedeterminat de persoane ", întrucât:
Prin D. nr. 1 din 1 februarie 2010 a P.ui General al P. de pe lângă C. de A.
C. se dispune cu privire la salariile personalului auxiliar de specialitate și ale personalului conex din cadrul P. de pe lângă C. de A. C. și ordonatorilor de credite din structura acestora, fără a exista posibilitate de extindere a acestor dispoziții la "un număr nedeterminat de persoane" ,
Prin H. din 21 mai 2010 a C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C., înregistrată la P. de pe lângă C. de A. C. sub nr. 1216/VI/14/20 se soluționează contestația depusă de personalul conex din cadrul P. de pe lângă Tribunalul Maramureș enumerat ca atare în cuprinsul hotărârii.
Trebuie de asemenea subliniat că activitatea de coordonare a unitătilor din structură desfășurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate constitui o justificare a promovării acțiunii, întrucât obligația de a emite decizii pentru salarizarea personalului conex din structură revine, în temeiul art. 72 din Ordinul 529 din 2007 prin care este aprobat Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, ordonatorilor secundari de credite bugetare, respectiv P.
G. ai P. de pe lângă C. de A., care răspund pentru gestionarea propriilor bugete.
Având în vedere cele de mai sus, consideră că pentru a se pronunța în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active a M.ui P. - P. de pe lângă I. Curte de C. și Justiție, instanța nu a analizat obiect, pertinent și concludent toate argumentele. a. O altă exceptie invocată și respinsă de instanță este excepția inadmisibilității
Se arată că argumentația instanței se bazează pe o interpretare greșită a actelor juridice, precum și a efectelor pe care acestea le produc. Astfel, din studiul Hotărârii din 21 mai 2010 a C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C. reiese cu claritate că prin aceasta a fost respinsă contestația formulată de către o parte din personalul conex împotriva Deciziei nr. 1 din 1 februarie 2010 a procurorului general al P. de pe lângă C. de A. C. privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul P. de pe lângă C. de A. C. și a unităților subordonate. Prin urmare, este o decizie prin care se stabilesc în concret salariile personalului conex, în anexă regăsindu-se salariile individualizate în funcție de criteriile stabilite prin actul normativ aplicabil, respectiv L. nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pe de o parte și la o hotărâre a C. de C. emisă în virtutea obligației organului colectiv de conducere al P. de pe lângă C. de A. C. de a soluționa contestațiile formulate împotriva deciziilor.
În consecință, unei decizii prin care se individualizează salariile nu i se poate atribui caracter normativ, nu impune reguli, nu reglementează situații general valabile. Pe de altă parte, având o procedură de soluționare a contestațiilor reglementată riguros de lege, nu sunt îndrituiți a considera că în paralel pot fi folosite și alte proceduri general valabile.
Procedura de contestare a deciziilor prin care se stabilesc drepturile salariale pentru personalul conex este cea reglementată de L. nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Cu toate că textul de lege prevede clar procedura de urmat, Pop M., Neț I., Ș. V., Ș. P., T. Ș., Ilc D. și P. D. au adresat o petitie P.ui General al M.ui P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând drepturile de natură salarială ce consideră că li s-ar cuveni.
Față de cele de mai sus, având în vedere criticile aduse sentinței recurate, solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, astfel cum a fost formulată. b. Sentința este nelegală și netemeinică și în partea privind admiterea acțiunii cu consecința anulării hotărârii C. de C. și a anexei 2 la D. nr. 1 din 1 februarie 2010, precum și a obligării la emiterea unei noi hotărâri.
După redarea corectă a stării de fapt, consideră că instanța "se depărtează" de la obiectul cererii de chemare în judecată de la chestiunile asupra cărora era investită să se pronunțe, făcând o amplă referire la efectele unor decizii anterioare, decizii emise în aplicarea unui ordin al P.ui General al M.ui P. în anul
2009.
Studiind motivarea redată pe fila 5 a sentinței nu reiese de ce este nelegală
H. din 21 mai 2010 a C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C. prin care s-a respins ca tardivă contestația formulată de o parte din personalul conex ce-și desfășoară activitatea în cadrul unităților subordonate P. de pe lângă C. de A. C. Pe de altă parte, instanța nu a fost investită a se pronunța cu privire la o posibilă discriminare ce s-ar fi creat între personalul conex. Astfel că și sub acest aspect, pentru a admite acțiunea s-a uzat de argumente ieșite din context "cuprinde motive contradictorii ori străine de natura .... "
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de (...) Ministerul Public - P. de pe lângă I. Curte de C. și Justiție solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
Analizând recursurile declarate de către pârâtul P. de pe lângă C. de A. C. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., C. le-a apreciat ca fiind fondate pentru următoarele considerente:
Prin D. nr. 1 din data de (...) a P.ui General al P. de pe lângă C. de A. C. au fost stabilite drepturile de natură salarială ale personalului conex și auxiliar din cadrul P. de pe lângă C. de A. C. și al unităților subordonate.
Nemulțumiți de decizia adoptată, beneficiarii acesteia, numiții Pop M., Neț
I., Ș. V., Ș. P., T. Ș., Ilc D. și P. D. au formulat contestație.
Prin H. din data de 21 mai 2010, C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C. a respins ca tardive contestațiile formulate de numiții Pop M., Neț I., Ș. V., Ș. P., T.
Ș., Ilc D. și P. D.
1. Dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătorești întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care în circumstanțele concrete ale cauzei justiția a fost înfăptuită. Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Printre pilonii de bază ai dreptului la un proces echitabil se numără și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.
După cum s-a arătat în doctrină, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă. Motivarea este de esența hotărârilor, reprezentând o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție. Practica instanței supreme confirmă că inexistența motivării atrage casarea hotărârii, la fel și o motivare necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistența motivării.
Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a C.i Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, C. arată că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din C., înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Întrucât Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observații sunt cu adevărat "ascultate", adică examinate propriu-zis de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina tribunalului, obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza
Van de H. c. Ț. de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
C. este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiției, că
"deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. S.ia, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie
2003, § 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, § 15). Cât privește, spre exemplu, cauza Albina c. România (hot. din 28 aprilie 2005, § 30), C. relevă că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, astfel încât judecătorul să răspundă tuturor argumentelor prezentate de părți. A. obligație este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hot. Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
C. apreciază că instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei, dar ignorarea completă a acestora echivalează cu lipsirea părții de un veritabil acces la justiție.
Raportându-ne la hotărârea atacată, se observă că instanța a luat în considerare argumentele pe care reclamantul le-a prezentat în susținerea acțiunii formulate fiind, de asemenea, analizate și apărările susținute de pârât, soluționarea excepțiilor invocate fiind rezultatul analizei textelor legale incidente cauzei.
În raport de circumstanțele concrete ale cauzei, față de argumentele punctuale pertinente furnizate prin cererea de chemare în judecată, față de conținutul amplu al înscrisurilor depuse în probațiune, hotărârea instanței de fond apare ca motivată astfel că o încălcare a dreptului la un proces echitabil din această perspectivă apare ca fiind nefondată..
2. Prealabil oricărei analize a motivelor de recurs, două sunt problemele care se impun a fi lămurite respectiv cine este persoana titulară a cererii de chemare în judecată și care este natura juridică a actului contestat.
C. observă că cererea de chemare în judecată adresată instanței de contencios administrativ apare ca fiind formulată de către Ministerul Public -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fiind fundamentată în drept pe prevederile art.1 alin.5 și 8 din L. nr.554/2004. Față de ambiguitatea evidentă a formulării, C. va constata că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi titular al cererii de chemare, calitatea procesuală putând aparține fie M.ui P. fie P. de pe lângă I.
2.1. Dacă titularul cererii de chemare în judecată este Ministerul Public, C. apreciază că analizarea calității procesuale active impune raportarea la prevederile art.1 alin.5 din L. nr.554/2004.
Potrivit dispozițiilor legale enunțate anterior, când Ministerul Public apreciază că prin emiterea unui act administrativ normativ se vatămă un interes legitim public, sesizează instanța de contencios administrativ competentă de la sediul autorității publice emitente.
Instanța de fond acreditează ideea că Ministerul Public are legitimare procesuală activă în virtutea faptului că este, potrivit textelor de lege invocate, titular al acțiunilor în contencios administrativ obiectiv întemeiat pe apărarea unui interes public, caracterizându-se prin generalitate și impersonalitate.
Conform art.2 lit.r din L. nr.554/2004, prin interes legitim public se înțelege interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice.
Pentru ca această argumentație să fie viabilă este necesar ca reclamantul, prin acțiunea adresată instanței, să urmărească apărarea unui drept obiectiv sau un interes legitim public, în sensul de a verifica dacă a fost adusă atingere unor drepturi care reprezintă conținutul unei situații juridice cu caracter general și impersonal și dacă s-a adus atingere unei stări de legalitate generală.
În speță, însă, prin H. C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C., obiect al prezentului litigiu, s-au soluționat contestațiile formulate de numiții Pop M., Neț I., Ș. V., Ș. P., T. Ș., Ilc D. și P. D. împotriva deciziei nr. 1/(...) a P.ui General al P. de pe lângă C. de A. C. prin care s-a statuat asupra unor drepturi salariale ale acestora.
Analizând conținutul hotărârii contestate rezultă fără echivoc împrejurarea că aceasta nu se circumscrie prevederilor art.2 lit.r din L. nr.554/2004 nefiind vorba despre un interes public pentru ca să se poată susține cu temei că vizează un interes public legitim astfel încât intervenția M.ui P., în calitate de titular al acțiunii în contencios administrativ obiectiv, să fie justificată.
Nici dispozițiile art.8 alin.12 din L. nr.554/2004 nu pot constitui temei pentru justificarea calității procesuale active pe seama reclamantului Ministerul Public; analizând prevederile legale amintite anterior se constată că acestea constituie temeiul de drept pentru acțiunile care urmăresc înlăturarea încălcării unui interes legitim public în condițiile reglementării contenciosului administrativ obiectiv, ipoteză neîntrunită în speță.
Nici jurisprudența comunitară (cauza Plaumann contra Comisia CEE) invocată de către reclamant în susținerea poziției sale procesuale nu poate justifica formularea acțiunii. Astfel, în cauza amintită, C. a reținut că în temeiul art. 173 alin.2 din Tratatul CEE " orice persoană fizică sau juridică poate introduce o acțiune împotriva deciziilor care, chiar dacă aparent au fost adoptate sub forma unei decizii adresate altei persoane, o privesc direct" și a constatat că textul nu precizează și nici nu limitează domeniul de aplicare, formularea și sensul gramatical al dispoziției menționate justificând interpretarea cea mai largă, pentru că dispozițiile din Tratat, privind dreptul la acțiune al subiectelor de drept, nu trebuie interpretate în mod restrictiv.
Corespunde realității împrejurarea că acolo unde textul nu precizează și nici nu limitează domeniul de aplicare, formularea și sensul gramatical al dispoziției menționate justifică interpretarea cea mai largă, pentru că dispozițiile din Tratat, privind dreptul la acțiune al subiectelor de drept, nu trebuie interpretate în mod restrictiv, însă, dispozițiile legale aplicabile speței respectiv art.1 alin.5 din L. nr.554/2004 stabilesc de o manieră neechivocă părțile și domeniul de aplicare: Ministerul Public în cazul emiterii unui act administrativ normativ prin care este vatămat un interes legitim public.
Nu în ultimul rând, C. constată că decizia contestată prin acțiunea formulată nu este un act administrativ normativ.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. b din L. contenciosului administrativ, prin autoritate publică se înțelege orice organ de stat sau al unităților administrativ- teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; (…), iar conform lit. m) a aceluiași articol, excesul de putere semnifică exercitarea dreptului de apreciere, aparținând autorităților administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de C. sau de lege.
În speță, C. constată că pârâtul este o autoritate publică în accepțiunea art.2 alin.1 lit.b din L. contenciosului administrativ, iar decizia în litigiu reprezintă un act administrativ astfel cum acesta este definit prin art.2 alin.1 lit.c din același act normativ fiind un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Caracterul de act administrativ al hotărârii colegiului de conducere deduse judecății este relevat și de faptul că a fost emisă de către pârât în exercitarea atribuțiilor de ordonator secundar de credite întrucât legiuitorul a atribuit colegiilor de conducere ale parchetelor de pe lângă curțile de apel competența de a soluționa contestațiile formulate de personalul conex împotriva măsurilor de stabilire a drepturilor salariale potrivit art. 27 din Anexa VI a L. nr. 3..
Se poate conchide, așadar, că în speță o astfel de hotărâre are natura juridică a unui act administrativ în înțelesul L. contenciosului administrativ, fiind emisă de pârâtul P. de pe lângă C. de A. C. pentru soluționarea contestațiilor formulate de un număr de șapte salariați, persoane determinate.
Este cunoscut că actul administrativ normativ cuprinde reglementări de principiu, formulate în abstract, și sunt destinate unui număr nedeterminat de persoane în timp ce actul administrativ individual este manifestarea de voință care produce efecte juridice cu privire la persoane determinate.
În speță se poate observa că actul administrativ contestat este fără îndoială unul individual întrucât cuprinde reglementări cu privire la persoane determinate, susținerile contrare fiind nefondate.
Rezultă, prin urmare, că întrucât actele administrative contestate sunt unele cu caracter individual, și din această perspectivă calitatea procesuală activă nu este justificată.
Se poate conchide, așadar, că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Ministerul Public aceasta a fost soluționată de către instanța de fond cu nesocotirea dispozițiilor legale incidente astfel că din această perspectivă recursul pârâtului apare ca fiind fondat și urmează a fi admis, acțiunea formulată urmând a fi respinsă urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active.
2.2. Dacă admitem că P. de pe lângă I. este titularul cererii de chemare în judecată (împrejurare asumată prin înscrisul de la fila 39), C. constată că în raport de dispozițiile art.70 din L. nr.304/2004, acesta nu are calitate procesuală activă.
Este cunoscut faptul că potrivit normelor juridice instituite prin C. de procedură civilă, calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, iar în situațiile juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui ce se poate prevala de acel interes.
Potrivit art.70 din L. nr.304/2004, P. de pe lângă Î. Curte de C. si Justiție coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are personalitate juridică si gestionează bugetul M.ui P..
C. apreciază că activitatea de coordonare a unităților din structură desfășurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor legale amintite nu poate constitui o justificare a promovării acțiunii, întrucât obligația de a emite decizii pentru salarizarea personalului conex din structură revine, în temeiul art. 72 din Ordinul 529 din 2007 prin care este aprobat Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, ordonatorilor secundari de credite bugetare, respectiv P. G. ai P. de pe lângă C. de A., care răspund pentru gestionarea propriilor bugete, imixtiunea PI. nefiind admisă, susținerile contrare fiind nefondate.
În consecință, C. va constata că reclamantul nu poate fi titular al dreptului afirmat și nu se poate prevala de acel interes astfel că excepția lipsei calității procesuale active apare ca fiind fondată și urmează a fi admisă.
3. Cât privește excepția inadmisibilității invocată de către pârât și fundamentată pe dispozițiile art.5 alin.2 din L. nr.554/2004 raportat la art.27 din Anexa VI la L. nr.3., C. constată că aceasta este nefondată.
Astfel, potrivit art.5 alin.2 din L. nr.554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Corespunde realității faptul că potrivit art.27 alin.2 din L. nr.3., hotărârile colegiilor de conducere adoptate cu prilejul soluționării contestațiilor formulate pot fi atacate cu plângere la secția de contencios administrativ și fiscal a I. sau a C.i de A. B., după caz, însă, această cale de atac a fost recunoscută de legiuitor doar persoanelor nemulțumite de modul de stabilire a drepturilor salariale, în speță, o parte a personalului conex; pentru celelalte subiecte de drept, însă, legiuitorul nu a prevăzut o altă procedură pentru modificarea sau desființarea lor astfel că în mod corect reclamantul care justifică interes și are calitate procesuală se poate adresa instanței de contencios administrativ, excepția inadmisibilității fiind nefondată și urmează a fi respinsă.
În aceste condiții, C. apreciază că nu este ținută în a analiza celelalte critici cuprinse în memoriul de recurs.
În consecință, C. va aprecia recursul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr.2611/2011 ca fiind fondat iar în temeiul art.20 alin.3 din L. nr.554/2004 raportat la art.312 alin.1 C.pr.civ., art.1 alin.5 și 8 și art.82 din L. nr.554/2004 îl va admite, va modifica sentința recurată în sensul că va respinge excepția inadmisibilității, va admite excepția lipsei calității procesuale active invocate și va respinge acțiunea.
Referitor la recursul declarat împotriva sentinței civile nr.3552 pronunțată la data de 22 august 2011 în dosarul conexat, C. reține că în raport de soluția pronunțată, completarea sentinței recurate a rămas fără obiect iar criticile cuprinse în recursul declarat au fost analizate odată cu soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr.2611/2011, admiterea acestuia impunându- se.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr.2611 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. și a sentinței civile nr. 3552 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. , pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea și cererea de completare; respinge excepția inadmisibilității.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER A. M. C. M. S. C. P. L. F. red.M.S./A.C.
2 ex. - (...) jud.fond.Rădulescu A.
