Decizia nr. 1858/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1858/2012

Ședința de la 08 M. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. M.

Judecător R.-R. D.

Judecător M. D.

Grefier V. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. C. pentru A. F. P. T. împotriva sentinței civile nr.3575 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C., în contradictoriu cu reclamantul intimat B. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care,Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.3575 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. T. și în consecință:

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1009 lei, reprezentând taxă pe poluare pentru autoturisme, cu dobânda legală prevăzută de OG nr.9/2000, începând cu data achitării, respectiv 29 martie

2010, până la data restituirii integrale.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 39, 3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. T. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. C. pentru A. F. P. T. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr.

5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și

2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

De asemenea, s-a arătat că nu s-a soluționat cererea de chemare în garanție depusă la fond.

Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:

Recurenta a depus în recurs dovada înregistrării unei cereri de chemare în garanție la data de (...) la instanța de fond.

Sentința recurată a fost pronunțată în data de (...), deci după înregistrarea cererii de chemare în garanție.

Această cerere trebuie soluționată în condiții de contradictorialitate de către instanța de fond.

Pe cale de consecință, Curtea în temeiul art. 312 c.pr.cvi. urmează a admite recursul declarat de D. G. A F. P. pentru A. F. P. T. C. împotriva sentinței civile nr.3575 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C., pe care o casează și trimite cauza spre soluționare aceleiași instanțe în vederea soluționării și a cererii de chemare în garanție alături de acțiunea principală.

Curtea constată că nu s-a putut face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 2812 c.pr.civ., întrucât omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra cererii de chemare în garanție a fost justificată de faptul că la dosar nu a fost depusă cererea de chemare în garanție înregistrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de D. G. A F. P. C. pentru A. F. P. T. împotriva sentinței civile nr.3575 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al

T.ui C., pe care o casează și trimite cauza spre soluționare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința de la 08 M. 2012.

Red.D.M./dact.L.C.C.

3 ex./(...)

Jud.fond: G. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 1858/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal