Decizia nr. 2454/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2454/R//2012
Ședința { F. publică} de la 27 M. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE A. A. M. JUDECĂTOR C. I. JUDECĂTOR M.-I. I. GREFIER D. S.
{ F. | }
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta POP M. în contradictoriu cu A. F. P. B. Năsăud și A. F. pentru M., având ca obiect cerere de completare dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către care,
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
C U R T E A
Prin cererea înregistrată pe rolul C. de A. C. în data de (...), reclamanta Pop M. a solicitat completarea dispozitivului deciziei civile nr. 541/(...) a C. de A. C., pronunțată în dosar nr. (...), în sensul obligării recurentelor A. F. pentru M. și A. F. P. a municipiului B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei către reclamantă.
Cu privire la prezenta cerere, Curtea are în vedere următoarele:
Prin decizia civilă nr. 541/(...), pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), s-au respins recursurile declarate de pârâta A. F. P. B. și de chemata în garanție A. F. pentru M..
Prin intimpinarea depusa la data de (...) intimata reclamanta solicita respingerea recursurilor declarate in cauza si obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata in recurs constind in onorariu avocatial .
Curtea, din eroare, a omis să se pronunțe asupra acestei cereri desi ea a fost formulata prin intimpinare iar anexat acesteia la dosarul cauzei erau depuse dovezile achitarii cheltuielilor de judecata (f. 24).
Cererea respectiva ca urmare a respingerii recursurilor era intemeiata si se impune a fi admisa in temeiul prevederilor art. 316,298,274 C.pr.civ recurentele aflate in culpa procesuala urmind a suporta cheltuielile de judecata avansate de catre intimata reclamanta constind in onorar avocatial in recurs in cuantum de 500 lei (f. 24 ) .
Raportat la dispozițiile art. (...) C.pr.civ., Curtea va admite cererea de completare a deciziei civile nr. 541/(...), pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...) și în consecință va dispune obligarea recurentelor A. F. P. a municipiului B. și A. F. pentru M. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de
500 lei către reclamantă în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea de completare a hotărârii formulate de către intimata reclamantă POP M. privind decizia civila nr. 541 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al C. de A. C., pe care o completează, în sensul că obligă recurentele să plătească intimatei reclamante suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. A. M. C. I. M.-I. I.
GREFIER D. S.
Red. AAM/dact.MS
2 ex./(...)