Decizia nr. 2786/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2786/2012

Ședința publică de la 05 A. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Judecător R.-R. D.

Judecător L. U.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul O. S., împotriva sentinței civile nr. 1214/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., în contradictoriu cu pârâtul P. C. M., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

{ F. | }

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1214 din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) s- a respins, ca neîntemeiată, acțiunea precizată formulată de reclamantul O. Ș. împotriva Dispoziției nr.2l2/20l0 a primarului C. matei, în contradictoriu cu pârâtul

P. C. M.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr. 212/(...) emisă de pârâtul P. comunei M., contestată în prezentul dosar de reclamant, s-a dispus recuperarea sumelor reprezentând diferența de redevență, penalități pentru neplata în termen a redevenței, impozit pe teren și majorări impozit pe teren, de la concesionarii de terenuri, destinate construirii de locuințe, printre care și reclamantul, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta dispoziție.

În tabelul nominal ce constituie anexa nr. 1 la dispoziția contestată, s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a restitui suma totală de 5811,4., reprezentând diferență de redevență - 582 lei, penalități pentru neplata în termen a redevenței în cuantum de 5143,80 lei; impozit pe teren în sumă de 60,10 lei și majorări pentru neplata impozitului pe teren în cuantum de 25,57 lei.

La baza dispoziției emisă de P. comunei M. au stat procesul verbal de constatare nr. 742 din (...) întocmit cu ocazia desfășurării acțiunii de audit în perioada (...)-(...) de către C. de C. B.-N., precum și decizia nr. 21/(...) emisă de Curtea de Conturi a României - C. de C. B.-N.

Analizând sumele imputate reclamantului, instanța a apreciat că acestea au fost corect individualizate în tabelul ce constituie anexa nr. 1 la dispoziția emisă de pârât, fiind respectate atât dispozițiile contractuale, cât și cele legale.

Astfel, între părți s-a încheiat la data de (...) contractul de concesiune având ca obiect terenul în suprafață de 945 mp situat în loc. M., nr. 152/C. Prețul concesiunii a fost stabilit conform art. 5 din contract la suma de 206.000 lei anual, așa cum a rezultat din oferta prezentată în cadrul licitației publice în cadrul căreia s-a adjudecat concesiunea.

La art. 6 din contractul de concesiune s-a prevăzut că prețul concesiunii va fi indexat anual cu rata inflației, prețul urmând să fie plătit în rate trimestriale în termen de 10 zile de la expirarea fiecărui trimestru, aspect menționat în articolul 8 din același contract. Tot în cadrul acestui din urmă articol s-a menționat că eventualele regularizări ca urmare a indexării datorate ratei inflației se vor face odată cu achitarea celei de a 4- a rate.

Așa cum s-a reținut și în procesul verbal de constatare întocmit de Curtea de C., cuantumul redevenței aferente anului 2009 nu s-a calculat corect, deoarece actualizarea s-a făcut cu indici de inflație mai mici de cât cei comuniați de I. N. de S.. Suma prevăzută în anexa la dispoziția contestată ca reprezentând diferență de concesiune, constă de fapt în redevența datorată de reclamant pe anul 2009, calculată prin indexarea redevenței stabilite în contract cu indicele prețului de consum total cuprinsă între data contractului și luna decembrie 2008, indici comunicați de I. N. de S. (f. 37-50), astfel că nu sunt întemeiate susținerile reclamantului vizând prescrierea sumelor ce reprezintă redevența.

Pentru neachitarea la scadență a redevenței datorate de reclamant pe anul

2009, au fost calculate penalități de întârziere de 5% din suma datorată, până la data de (...), conform art. 9 din contractul de concesiune.

În ceea ce privește impozitul pe teren, acesta a fost calculat în funcție de suprafața concesionată, deoarece reclamantul nu a depus declarații de impunere, prin raportare la destinația de teren intravilan cu construcții. Pentru neachitarea la scadență a impozitului pe teren, reclamantul datorează majorări de întârziere calculate în conformitate cu prevederile art. 120 din OG nr. 92/2003, în cuantum de 25,57 lei.

Raportat la considerentele reținute mai sus, instanța a constatat că dispoziția contestată a fost emisă conform dispozițiilor legale și că sumele cuprinse în anexa la dispoziție au fost calculate cu luarea în considerarea și a dispozițiilor contractului de concesiune încheiat între părți, astfel că a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul O. Ș. solicitând admiterea recursului formulat in termen, sa se caseze sentinta atacata si rejudecand cauza sa se admită actiunea in contencios precizata de recurent in sensul de a se admite contestatia formulata in termen si precizata ulterior si pe cale de consecinta sa se anulezei (in parte) dispozitia nr. 21212010 eliberat de primarul C. M. cu sediul in loc. M., nr. 170, jud. Bn, prin care s-a stabilit plata unei sume de

5811,4 7. reprezentand concesiune( fara a fi explicitat - redeventa, impozit, penalitati sau regularizari) ca fiind netemeinic si nelegal, in ceea ce priveste contestatorul si sa se anuleze si anexa nr. 1 la dispozitie punctul 4, rubrica la care este mentionat numele petentului, pentru motivele invocate in contestatia initiala iar in subsidiar: -sa se anuleze in totalitate dispozitia atacata in termen ca fiind netemeinic si nelegal, si anularea partiala a punctului 1 din anexa nr. 1 la dispozitie in sensul mentinerii sumei de 582 lei, reprezentind concesiune stabilita ulterior, fara penalitati de intarziere si alte creante In subsidiar admiterea recursului si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata a celor ce se opun admiterii prezentului recurs in fond si in recurs, reprezentand taxa de timbru si timbru judiciar.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că, un simplu calcul matematic, poate arata urmatoarele aspecte: cuantumul redeventei in anul 2008 a fost 168 lei (initial in anul 1996 fiind de 20,6 lei/an), la care se aplica valoarea inflatiei in cunatum de 6.3%, din anul 2008 ar fi 10.54 lei, un total de apr. 180 lei. Pentru anul 2009 rata inflatiei s-a situat la valoarea de 4,74 %.

Daca calculam, matematic suma de 11 lei cu 5% /zi de intarziere, fiind eventual scadente 365 +302 zile( conform celor comunicate) , suma de incasat nu este cea trecuta in tabel.

Dispozitiile contractuale prevad in sarcina cedentului, stabilirea ratei inflatiei si aplicarea acesteia in ultima rata a anului urmator pentru anul anterior, reprezentind regularizari, conform art. 6 din contractul de concesiune.

Calculul comunicat prin dispozitie . unul netemeinic si nefondat, este astfel lezat un drept obtinut de petent si culpa autoritatii locale nu poate fi acoperita printr-o dispozitie controversata, mai ales ca acest act priveste mai multe persoane aflate in aceeasi situatie. Nu poate achita o suma de bani, care nu a devenit certa, exigibila, care nu se cunoaste cand devine lichida. In lipsa unor calcule clare, cu arătarea corecta a perioadelor pentru care se calculeaza, precum si modalitatea de calcul, respectindu-se contractul de concesiune, anexele sunt lovite de nulitate si implicit si actul in care sunt inserate sunt lovite de ineficacitate juridica.

Conform art. 8 din contract, primaria M. trebuia sa fie cea care comunica rata inflatiei si nu rata pretului de consum conform adresei, si sa colecteze sumele. Nu este de asemenea indeplinita nici cerinta avizului de legalitate a actului, primarul semnand acte in necunostinta de cauza.

In opinia reclamantului, se impunea intocmirea si eliberarea de dispozitii individuale, deoarece sunt contracte individuale, si nu colective, chiar daca sumele stabilite incorect sunt stabilite in baza unui tabel, fara alte acte anexe, calcule sau altele.

In momentul in care s-au solicitat aceste acte, s-a raspuns ca ele nu exista, si daca vor fi solicitate de instanta vor fi intocmite corespunzator ulterior.

Contractul semnat a fost unul impus si nu unul negociat, astfel ca clauzele inserate nu au putut fi combatute, dar trebuiau sa fie intocmite cu respectarea cerintelor legale la data aceea, respectiv. HG, 2. pentru perioada (...)-(...) in valoare de 0,12% iar ulterior in perioada (...) pana in (...) in suma de 0,16% conform HG.

8/1997, (...) -(...) HG 251/1997 in suma de 0,25% pe zi. E. o proportie foarte mare intre prestatia asumata si obiectul contractului, care in raport cu aceasta dispozitie abuziva in termen de 11 zile creanta scadenta initial Ex. 20 lei, se dubleaza, chiar daca legile aplicabile la data respectiva L. 7. nu au permis penalitati mai mari decat creanta la care s-a calculat (20 lei). Raportul disproportional al acestei clauze contractuale, nu poate sa stea la baza calculelor unor penalitati de intartiere, pentru care petentul nu este raspunzator, nefiind in culpa.

Un alt aspect invocat este acela că ca sumele de bani restante calculate anterior anului 2004 sunt prescrise, raportat la dispozitioile art. 135 si urm cod de proc fiscala.

Instanta de fond nu a acceptat ideea de a i se comunica modalitate a de calcul a redeventei si a textelor legale invocate precum si lapidara examinare a sustinerilor privind inaplicabilitatea art. 9 din contract.

Din motivarea instantei nu poate deduce, care sunt motivele temeinice si legale de respingere a actiunii, deoarece in analiza se face o radiografiere a lucrarilor si pieselor dosarului, nicidecum o motivare juridica sau in limbaj juridic. S. astfel incalcate dipozitiile legale in materie, prin care instanta de judecata trebuie sa motiveze sentinta atacata. Nu cunoaste modalitatea prin care instanta de fond a ajuns la concluzia, ca sumele inscrise in tabel sunt corecte, din moment ce nu a efectuat o cercetare stiintifica, (expertiza de specialitate) si a avut in vedere doar documentele bizare depuse la dosar in care se prevad date din 1996 sume care azi sunt prescrise.

Aplicarea si gresita incadrare in textele legale, care au guvernat acest raport juridic, nascut in baza unui contract bilateral in care " legea partilor este principiul general" si terta persoana, precum Curtea de conturi a R. nu are nici o calitate, nu poate intervenii in acest contract. Aceasta a fost grav nesocotit de instnata de fond. Curtea de conturi avea obligatia de a efectua atragerea raspunderii personale patrimoniala a functionarilor publici si nu a cocontractantului, care poate sa fie actionat in judecată doar pe dispozitiile contractuale si nu cele generale.

O alta neregularitate comisa de instanta este aceea, ca nu a solicitat paratei sa comunice instantei care au fost sumele incasate de-a lungul anilor de la petent, care a fost cuantumul sumei la care trebuia sa se raporteze inflatia si imposibilitatea de a achita penalitati de intarziere cand recurentul nu era in culpa.

Supune atentiei instantei de recurs si aspectul ca prezenta cauza, ar putea fi trimis si spre rejudecare cu cuvenitele precizarii si obligatii imperative pentru instanta de fond, deoarece legea comuna civila nu poate sa fie subrogata de dispozitiile legii si principiilor de contencios administrativ.

S. nefondate aceste dispozitii in care se incearca recuperarea unor sume atat timp cat exista contract scris intre parti, care nu poate fi modificat unilateral iar raspunderea recurentului este una contractuala.

In drept s-au invocat prevederile art. 299, 304 pct. 8 si 8, 312, 274, 242 alin.

2, 112 Cod de proc. civ.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este fondat, însă pentru alte motive decât cele indicate de recurent.

Prin dispoziția nr. 212/(...), P. com. M. a dispus recuperarea unor sume de bani reprezentând diferența de redevență, penalități pentru neplata în termen a redevenței, impozit pe teren și majorări impozit pe teren.

Se observă, astfel, că actul administrativ emis de către intimatul-pârât, privește, pe de o parte, redevența datorată în baza unui contract administrativ, iar pe de altă parte, impozitul și majorările de întârziere aferente impozitului, datorate potrivit Codului fiscal. Prin urmare, prezentul litigiu are o natură juridică mixtă, respectiv de litigiu contractual și de contencios fiscal.

În ceea ce privește redevența datorată în baza unui contract de concesiune încheiat între autoritatea administrativă și recurent, Curtea constată că intimatul pârât nu își poate constitui un titlu executoriu pentru executarea obligațiilor contractuale, astfel cum s-a întâmplat în speța de față, din această perspectivă dispoziția nr. 212/(...) fiind nelegală.

Referitor la taxa pe teren datorată potrivit dispozițiilor art. 256 alin. 3 Cod fiscal, Curtea constată că aceasta se poate stabili doar printr-un act administrativ fiscal, care trebuie să cuprindă elementele prevăzute de dispozițiile art. 43 din

Codul de procedură fiscală și comunicat contribuabilului, potrivit dispozițiilor art. 44.

Analizând dispoziția contestată, Curtea constată că aceasta nu cuprinde elementele prevăzute de dispozițiile art. 43 Cod procedură fiscală, neputând fi asimilat unui act administrativ fiscal, care să poată fi, ulterior, contestat potrivit procedurii prevăzute la art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală.

Prin urmare, Curtea constată că dispoziția atacată este nelegală și în măsura în care aceasta a stabilit taxa pe teren și majorările de întârziere aferente datorate de recurent cu încălcarea dispozițiilor art. 41-43 Cod procedură fiscală,

În consecință, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că recursul formulat este întemeiat, fiind incident motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care îl va admite, cu consecința modificării sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și anulării Dispoziției nr. 212/(...) emise de intimatul-pârât P. com. M., în ceea ce-l privește pe recurent și stabilirea în sarcina acestuia a sumei de 5811,47 lei, precum și a anexei

1 pct. 4.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, intimatul-pârât

P. com. M. va fi obligat la plata, în favoarea recurentului O. Ș. a cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul O. Ș., împotriva sentinței civile nr.

1214/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o modifică în întregime, în sensul că admite acțiunea și anulează în parte dispoziția 212/2010 emisă de P. C. M. pentru stabilirea la plata sumei de 5811,47 lei, precum și a anexei 1, pct. 4 din dispoziție.

Obligă P. C. M. la plata sumei de 6,45 lei, cheltuieli de judecată pentru reclamant.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

{ F. |

PREȘEDINTE,

M. D.

JUDECĂTOR,

R.-R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

GREFIER, M. T.

}

Red.M.D./dact.L.C.C.

3 ex./(...) Jud.fond: L. T. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 2786/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal