Decizia nr. 3252/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
S. A II-A C., DE C. A. ȘI F.
D. C. Nr. 3252/2012
Ședința publică de la 26 A. 2012
Completul compus din:
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul P. N. G., împotriva sentinței civile nr. 34 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N., în contradictoriu cu I. DE J. J. B.-N. și I. G. AL J. R., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurent, avocat J. nandor, cu delegație la dosar și reprezentantul intimaților, consilier juridic S. F., cu delegații la dosar.
P. de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 5. este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Acesta din urmă depune dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordp cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacată, în sensul admiterii cererii de suspendare, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimaților solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotprârii ca temeinică și legală.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 34 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N., a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâții I. G. al J. R. și I. de J. J. „. V. B.-N.
A fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul P. N. G. împotriva pârâților I. G. al J. R. B. și I. de J. J. „. V. B.-N. F. cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Examinând cu prioritate, conform art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, excepția lipsei procedurii prealabile, tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, astfel că a respins-o, deoarece în situația când se solicită suspendarea executării unui act administrativ în temeiul art. 15 din L. nr. 5., singura condiție este ca reclamantul să fi formulat și înregistrat la instanța de contencios administrativ, acțiunea prin care se solicită anularea actului administrativ a cărei suspendare se solicită. Îndeplinirea procedurii prealabile reprezintă o condiție care urmează a fi analizată de instanța de fond, cu precizarea că art. 15 face trimitere la art. 14 alin.1 numai cu privire la motivele prevăzute de acesta, pentru care se poate solicita suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei pe fond, adică cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, argumente pentru care s-a respins excepția invocată, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a fost trecut în rezervă începând cu data de (...), ca urmare a procesului de reorganizare al unității în cadrul căreia lucra în calitate de sergent major, deoarece s-a diminuat numărul de posturi din statul de organizare. În acest sens s-a emis Ordinul inspectorului șef al I.ui de J. J. B.-N. nr. 1102291/(...), făcându-se mențiunea că la data trecerii în rezervă nu sunt posibilități pentru a fi încadrat în alte funcții de unitate sau în alte unități ale M. A. și I..
Ordinul a fost emis în baza O. MAI nr. 6. pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale Ministrului A. și I., secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților MAI, cu modificările și completările ulterioare; O. MAI nr. I/654 din (...) privind reorganizarea unităților din
Jandarmeria Română.
Prin actul administrativ nr. 1102820/(...) privind stabilirea dreptului la ajutor emis de comandantul UM 0565 B. s-a decis ca începând cu data de (...) să se stabilească dreptul la ajutor pentru reclamant în cuantum de 508 lei pe o perioadă de 12 luni.
Tribunalul a reținut că, actul administrativ cu caracter unilateral se bucură de prezumția de legalitate și se execută din oficiu, însă de la această regulă există o situație de excepție, când efectele acestuia sunt vremelnic întrerupte prin suspendarea executării actului, în temeiul art. 14 alin. 1 teza a I-a sau, după caz, în temeiul art. 15 din L. nr.5.. Însă, în ambele ipoteze, legea impune îndeplinirea cumulativă a două condiții: cazul bine justificat și paguba iminentă.
Prin caz bine justificat se înțelege, potrivit art. 2 alin.1 lit. t din L. nr.5., împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar prin pagubă iminentă, conform art. 2 alin.1 lit. ș din același act normativ, prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă, gravă, a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Suspendarea actului administrativ este reglementată în scopul acordării unei protecții provizorii a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul în care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, protecție consacrată prin mai multe instrumente juridice, atât în sistemul C. E., cât și în ordinea juridică a U. E.
La soluționarea cauzei este necesar să se aibă în vedere și Recomandarea nr.
R(89) 8 adoptată de către C. de M. din cadrul C. E. la (...) prin care se arată că executarea imediată a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate , poate cauza persoanelor în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil pe care echitatea îl impune să fie evitat în măsura posibilului.
Din acest punct de vedere legea română corespunde recomandărilor C. de M. din cadrul C. E. invocată de reclamantă pentru că prevede atribuția instanței de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor.
Simpla invocare a prevederilor legale care reglementează instituția suspendării și la recomandările C. de M. din cadrul C. E. nu poate fundamenta prin ea însăși luarea unei măsuri provizorii pentru că suspendarea nu intervine de drept ci, în fiecare caz în parte, trebuie prezentate de către partea interesată indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și care să facă verosimilă iminența producerii unei pagube.
În speță, reclamantul a prezentat care sunt acele împrejurări de fapt și de drept care pot constitui indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, însă instanța apreciază că acestea sunt nefondate.
A., în ceea ce privește prima condiție, aceea a existenței unui caz bine justificat, instanța a reținut că aceasta nu este îndeplinită, deoarece presupune existența unei puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.
Instanța investită cu soluționarea cererii de suspendare nu poate verifica condițiile de fond, de legalitate sau temeinicie a dispozițiilor atacate, întrucât aceasta ar însemna o prejudecare a fondului litigiului.
În examinarea cererii de suspendare, instanța nu poate, prin judecățile emise în cuprinsul considerentelor hotărârii, să facă o analiză a consecințelor ce decurg din clasificarea ordinelor prin care s-a stabilit reorganizarea și s-au aprobat noile organigrame, deoarece ar influența în mod semnificativ, prin anticipare, soluția asupra fondului, fapt ce contravine recomandării nr. R (89) din 13 septembrie 1989 a C. de M. al C. E. cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă.
A., actul cu privire la care se solicită suspendarea are la bază alte acte administrative care nu au fost anulate, respectiv O. MAI nr. 6. pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale Ministrului A. și I., secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților MAI, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul MAI I/654/(...) privind reorganizarea unităților din jandarmeria română.
Criticile reclamantului privind metoda, modalitatea și criteriile care au stat la baza selectării acestuia și a celorlalți colegi care au fost puși la dispoziție, modalitatea de desfășurare a concursului și încălcarea prevederilor ce reglementează organizarea examenului, precum și cele vizând persoana care are calitatea de a emite ordinul de trecere în rezervă, nu pot fi verificate în cadrul unei cereri de suspendare și nu sunt astfel susceptibile de a crea o îndoială serioasă asupra legalității acului invocat în prezenta cauză.
Instanța a mai reținut că art. 85 al. 1 lit. e din L. nr. 80/1995 (indicat în actul cu privire la care se solicită suspendarea), reglementează trecerea în rezervă din oficiu, în urma reorganizării, astfel încât această măsură este legată în principal de cele două ordine menționate anterior, acte administrative care nu au fost suspendate sau anulate.
Atâta timp cât actele emise de instituțiile centrale, respectiv cele două ordine menționate mai sus, sunt în ființă și continuă să producă efecte juridice, în ceea ce privește structura militară din prezenta cauză, nu există, cel puțin aparent, împrejurări de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.
În consecință, constatând că problema caracterului și a efectelor actelor care au stat la baza reorganizării unităților aparținând IGJR nu poate fi examinată în procedura sumară reglementată de art. 15 din L. nr. 5., fără a se aduce atingere fondului raportului juridic litigios și ținând seama de caracterul limitat al controlului pe care îl poate exercita în soluționarea cererii de suspendare, tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea formulată de reclamant, cu precizarea că aspectele vizând „nelegalitatea"; modului în care au fost organizate examenele de ocupare a noilor funcții, ori cu privire la lipsirea reclamantului de dreptul la apărare prin imposibilitatea de a putea accesa actele normative în baza cărora a fost emis actul administrativ contestat, nu pot fi dezlegate decât cu ocazia soluționării pe fond a acțiunii de anulare a ordinului contestat.
Instanța a mai constatat că sunt susceptibile de suspendare doar actele administrative apte a produce efecte juridice, nu și cele care și-au produs efectele, în această ultimă situație nemaiputându-se ridica problema suspendării actului, ci numai a anulării acestuia.
În speță, Ordinul de trecere în rezervă și-a produs efectele, astfel că nici sub acest aspect, cererea de suspendare nu poate fi primită.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție care trebuie îndeplinită cumulativ și anume, paguba iminentă, tribunalul a apreciat că aceasta nu a fost îndeplinită în speță.
Aparent aceasta este susținută de elemente de fapt obiective, deoarece fiind lipsit de indemnizația lunară cuvenită, urmare a actului criticat, există consecințe negative evidente asupra veniturilor reclamantului și a obligațiilor legale și contractuale care îi revin (aceasta chiar în situația în care reclamantul beneficiază de dreptul la ajutor în cuantum de 508 lei, pe o perioadă de 12 luni, începând cu data de (...)), însă îndeplinirea numai a acestei condiții nu este suficientă pentru a putea fi dispusă suspendarea ordinului.
Pentru considerentele expuse anterior, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile legale pentru suspendarea actului administrativ, instanța a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată.
Având în vedere soluția ce s-a adoptat și împrejurarea că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată, precum și disp. art. 274 Cod procedură civilă, instanța nu a acordat cheltuielile de judecată solicitate de reclamant.
Î. acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. N. G., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, și în consecință admiterea cererii formulate de reclamant privind suspendarea executării O. nr. 1102291/(...), emis de IJJ B.-N., cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamantul a arătat că prin sentința atacată, instanța a respins cererea reclamantului de suspendare a efectelor O. nr. 1102291/(...), emis de IJJ B.-N.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut faptul că simpla invocare a prevederilor legale care reglementează instituția suspendării nu poate fundamenta ea însăși luarea unei măsuri provizorii, deoarece suspendarea nu intervine de drept, ci trebuie prezentate de către partea care o solicită indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și care să facă verosimilă producerea unei pagube. În continuare, instanța reține că reclamantul a prezentat care sunt acele împrejurări de fapt și de drept care pot constitui indicii de răsturnare a prezumției de legalitate însă instanța le-a apreciat ca fiind nefondate, deoarece instanța a considerat că nu poate verifica aceste aspecte. Pe de altă parte, instanța consideră că se poate pronunța cu privire la faptul că actul a cărui suspendare reclamantul a solicitat-o are la bază acte administrative care nu au fost anulate - în speță OMAI 6. și OMAI I/654/(...). Pe de altă parte, instanța constată că criticile și trimiterile pe care subsemnatul le-am făcut cu privire la modalitatea, metoda și criteriile care au stat la baza selectării subsemnatului și a celorlalți colegi ai acestuia, modalitatea de desfășurare a concursului, încălcarea prevederilor care reglementează organizarea examenului precum și cele care vizează persoana care are calitatea de a emite ordinul de trecere în rezervă nu pot fi verifica te de instanța investită cu cererea de suspendare și nu sunt astfel susceptibile de a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului invocat.
Instanța mai reține și faptul că sunt susceptibile de suspendare doar actele administrative apte să producă efecte juridice, nu și cele care și-au produs efectele, în această ultimă situație nemaiputându-se ridica problema suspendării actului ci numai a anulării acestuia, reținând că în speță ordinul de trecere în rezervă și-a produs efectele și să nici sub acest aspect cererea de suspendare nu poate fi primită.
În legătură cu cea de-a doua condiție care trebuie îndeplinită, anume paguba iminentă, instanța a apreciat că aceasta nu este îndeplinită în speță, deoarece lăsarea reclamantului fără venitul salarial pe care se baza și pe care își realiza planurile din punct de vedere social pe o perioadă mai lungă de timp nu este suficientă pentru a putea dispune suspendarea ordinului.
Consideră că hotărârea este ne temeinică și ne legală, fiind dată fără ca instanța să procedeze la o analiză reală a problemelor ridicate de reclamant, fără să motiveze sau să răspundă în vreun fel problemelor ridicate privind aparența de nelegalitate a actului a cărui suspendare o solicit, "baricadându-se" convenabil și facil în spatele "imposibilității verificării unor condiții de fond", fără a face o analiză reală a problemelor ridicate prin cererea de suspendare formulată de subsemnat, astfel încât soluția pronunțată să răspundă în concret acestora. De asemenea, instanța a interpretat cu totul greșit trimiterile pe care subsemnatul le-am făcut la problemele de fond, considerând că a solicitat instanței judecarea acestora, în condițiile în care aceste trimiteri reclamantul le-a făcut doar în scopul indicării, arătării nelegalităților actului a cărui suspendare o solicită, pentru dovedirea prezumției de nelegalitate care planeză asupra actului. Aceste trimiteri pe care acesta le-a făcut nu au fost altceva decât argumente juridice aparent valabile în privința O. contestat, instanța tratându-le în mod cu totul greșit ca fiind probleme de fond. E. cazului bine justificat cerut de lege nu presupune cercetarea dovezilor de nelegalitate, așa cum greșit a apreciat instanța, ci doar existența argumentelor juridice privind nelegalitatea care planează asupra actului dedus judecății, în acest sens pronunțându-se și ÎCCJ prin decizia nr. 3109/(...).
Recurentul nu a invocat - așa cum în mod greșit reține instanța de fond - doar textul legal, fără să indic și aspectele materiale care mă îndreptățesc să consider actul a cărui suspendare o solicit ca fiind unul nelegal. A mai arătat în concret care sunt toate motivele pentru care asupra actului planează o puternică prezumție de nelegalitate, dar instanța le-a tratat cu o superficialitate dezarmantă, respingându-le pe toate "la grămadă", sau considerând că nu este îndreptățită să se pronunțe asupra lor. Pentru edificare, enumeră motivele invocate: 1. metoda, modalitate a și criteriile care au stat la baza selectării subsemnatului și a celorlalți colegi care au fost puși la dispoziție a fost una care nu a fost făcută publică, nu i s- a adus la cunoștință pentru a o putea contesta, încălcându-se regulile privind transparența în cadrul acești instituții, fiind astfel încălcat OMAI nr. 1. privind P.- cadru privind organizarea și desfășurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcție a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul M. A. și I. 2. actul administrativa cărui suspendare o solicit este nul, întrucât a fost emis de către șeful IJJ B.-N., I. Șef al IJJ B-N, care nu are calitatea de angajator în sensul prev. art. 14 din C. Muncii. Această calitate revine în mod exclusiv
M. A. și I.. Ordinul contestat este lovit de nulitate intru cat numai persoana juridica avand calitate de "angajator", si cu care s-a stabilit initial raportul meu de munca, poate lua masura de a ispune încetarea raportului meu de muncă; 3. cele două ordine MAI ( 6. și I/654/2011) care sunt invoca te ca temei legal pentru emiterea O. de trecere in rezervă nu îmi sunt opozabile pentru că nu sunt publicate in M. O., conform prev. art. 11 alin. 1 din legea 24/2000. Prin cererea formulată, subsemnatul am argumentat toate aceste susțineri, dar instanța nici nu le-a luat în considerare dar nici nu le-a combătut în vreun fel, ignorându-le.
Așa cum a mai arătat, cu privire la indiciile de nelegalitate prezentate de acesta privind actul a cărui suspendare o solicit, instanța s-a arătat dezarmată de imposibilitatea pronunțării cu privire la acestea invocând faptul că sunt probleme de fond, dar cu privire la aspectul că actele care stau la baza celui a cărui suspendare o solicit se poate pronunța, cu toate că a invocat cu privire la unul dintre acestea problema imposibilității aplicării lui urmare a nepublicării în M. O. - aspect care este de o evidență covârșitoare cu privire la nelegalitatea actului invocat
-, aspect despre care instanța nu face nici măcar o aluzie.
În ceea ce privește condiția pagubei iminent, recurentul a făcut dovada faptului că subsemnatul, fiind eliberat din funcție, cu toate consecințele de ordin material pe care acest fapt le produce, respectiv pierderea drepturilor salariale, în condițiile în care acestea reprezintă unica sursă de venit a subsemnatului.
Coroborând acest aspect cu faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 7, art. 28 -
31 din L. nr. 80/1995 i-au fost îngrădite anumite drepturi, exercitarea cărora intra în contradicție cu calitatea mea de militar (dreptul de a desfășura viață politică, dreptul de a desfășura activități comerciale etc.), este evident faptul că acesta a rămas fără sursa de venit principală. În aceste condiții, instanța în mod incorect a stabilit că cea de-a doua condiție necesară suspendării actului administrativ nu ar fi îndeplinită.
Referitor la avansarea și reținerea de către instanță a ideii că sunt susceptibile de suspendare doar actele administrative apte să producă efecte juridice, nu și cele care și-au produs efectele, în această ultimă situație nemaiputându-se ridica problema suspendării actului ci numai a anulării acestuia, consideră că aceasta este greșită, deoarece Ordinul ale cărui efecte subsemnatul am solicitat să fie suspendate este unul care își produce efectele de la data emiterii până la data revocării, recurentul nepierzându-i calitatea de militar.
Fiind un act ale cărui efecte se produc în timp, zi cu zi, acesta este susceptibil se suspendare (efectele acestuia), suspendare care nu are alt efect decât revenirea recurentului la lucru.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 2 aprilie 2012 pârâtul I. de J. J. B.- N. (U.M. 0565 B.), a solicitat ca prin decizia ce se va pronunța, să se dispună respingerea recursului formulat de P. N. G., Î. sentinței civile nr. 3. a T. B.-N.
În motivare pârâtul solicită să se observe că nu subzistă vreun motiv de nrlegalitate dintre cele prevăzute de art. 304 sau 3041 din C. de P. C., recurentul- petentul practic reia afirmații pe care le-a dezvoltat și pe fondul cauzei și au fost lămurite de prima instanță, neaducând elemente care să prezinte interes pentru instanța de recurs.
Recurentului-petent se pare că i-a scăpat mențiunea din motivarea primei instanțe care arăta că: "instanța investită cu soluționarea cererii de suspendare nu poate verifica condițiile de fond, de legalitate sau de temeinicie a dispozițiilor atacate, întrucât aceasta ar însemna o prejudecare a fondului litigiului."
Mai arată că recurentul-petentul a formulat și o cerere de anulare a actului administrativ de trecere în rezervă (care se află pe rolul T. B.-N.). Față de cele arătate mai sus, consideră că soluția primei instanțe este corectă și legală, în concluzie, arată că este neîntemeiat recursul formulat și pe cale de consecință, solicită respingerea.
Referitor la motivarea în drept indicată de recurentul-petent, apreciază că sunt importante câteva lămuriri. Arătarea de către acesta a articolelor 28-31 din legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare nu are nicio relevanță cu prezenta cauză.
Mai mult, indicarea ca temei de drept a O. 1. este o încercare "nereușită" de a induce în eroare atât onorata instanță, cât și pe intimați-pârâți, E. util a se vedea preambulul O. 1. care precizează că: "Având În vedere prevederile art. 100 alin. (3) din L. nr. 1. privind Statutul funcționarilor publici ... ".
E. cert că recurentul-petent a fost subofițer în cadrul instituției, prin urmare are statutul de cadru militar în sensul definit de legiuitor în art. 1 din L. nr.
80/1995 modificată, privind statutul cadrelor milita re și nu de funcționar public.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 11 aprilie 2012 (f.11-13), I. G. AL J.
R., a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și pe cale de consecință, menținerea dispozițiilor sentinței atacate.
1. Privitor la motivele de recurs legate de faptul că instanța nu a procedat la o analiză reală a problemelor invocate de reclamant, fără a motiva temeiul de drept al suspendării ( pagina 2, paragraful 3, pagina 3, paragraful 3).
A. Altfel, cu privire la caracterul iminent al pagubei, se apreciază, în dreptul comun, că se îndeplinește o astfel de condiție doar în momentul în care, consecințele pagubei nu pot fi înlăturate prin nicio măsură.
În acest sens, precizăm că analiza asupra existenței pagubei iminente impune aprecierea acestei condiții dintr-o dublă perspectivă: paguba trebuie să fie certă, actuală și exigibilă (cunoscută sub toate aspectele), precum și caracterul iminent al acesteia.
Așadar, cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate este lipsită de substanță, prin prisma faptului că reclamanții nu au înteles să arate natura și întinderea drepturilor care le-ar fi lezate prin emiterea actelor administrative atacate, și nici modul concret în care continutul acestora ar putea aduce atingeri unui drept subiectiv sau interes legitim.
Raportat la acest aspect, precizăm faptul că, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei Civile nr. 4620/2006 potrivit Recomandării nr.R/89/8 a C. de M. al C. E. privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care prevede, ca principiu, posibilitatea celui care se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat, în prezenta unor argumente juridice valabile".
În considerarea definiției date de legiuitor, este necesar a se demonstra caracterul previzibil al prejudiciului. Ori, analizând argumentele aduse de către reclamanți, solicită să se constate că nu poate fi demonstrat acest aspect cu atât mai mult cu cât, legiuitorul a prevăzut măsura suspendării executării actului ca o garanție a asigurării legalității ce intervine în cazuri de excepție, limită, iar reclamanții nu au tăcut dovada unui astfel de caz și nici nu au precizat care este pericolul iminent care nu poate fi înlăturat decât prin suspendarea actului atacat.
În concluzie, cele două condiții enunțate mai sus, prin tonul lor restrictiv- imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actelor atacate, fără a putea fi considerate îndeplinite prin invocarea unor argumente ce tind să demonstreze aparența de nelegalitate a actelor administrative a căror executare se solicită a fi suspendată.
Pe de altă parte, verificarea îndeplinirii cerinței pagubei iminente obligă instanța de judecată să analizeze și contextul legal al măsurilor de reorganizare instituite la nivelul M. A. și I., implicit la nivelul J. R. În acest sens, învederăm prevederile L. nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011 prin care au fost diminuate pe anul 2011 fondurile bănești alocate plătii salariului personalului M. A. și I., expunerea de motive a prevederilor O.U.G. 54/2011 pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea în limita alocată cheltuielilor de personal in Ministerul Administrației și Internelor pentru anul 2011, acte normative care au determinat institutia noastră să se încadreze în limita indicatorilor aflati în plată în anul 2011.
Altfel, îndeplinirea numai a acestei conditii, a pagubei iminente, nu este suficientă pentru ca instanța să dispună suspendarea ordinului atacat întrucât ar însemna ca cerința referitoare la iminenta producerii unei pagube să fie prezumată în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, fapt ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative prevăzute de L. nr. 5..
B. În ceea ce privește existența cazului bine justificat, la o sumară cercetare a fondului, instanța Investită cu soluționarea cererii de suspendare nu poate reține elemente de vădită nelegalitate a actului administrativ atacat.
A., instanța sesizată cu o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, analizând dacă există un caz bine justificat pentru admiterea cererii, pe lângă cercetarea aparenței de nelegalitate trebuie să facă și aplicarea principiului proporționalității prin cântărirea intereselor părților sens în care dovada îndeplinirii cumulative a celor două conditii revine reclamantului.
În acest sens, și Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. civilă nr. 2. a statuat că "pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ nu este suficientă simpla afirmație a persoanei vătămate în sensul că sunt îndeplinite conditiile prevăzute de arte 14 alin. 1 din L. nr. 5., în lipsa mijloacelor de probă din care să rezulte temeinicia susținerilor referitoare la existența unui caz bine justificat și la prevenirea producerii unei pagube iminente".
Prin urmare, chiar în situația în care drepturile reclamantului au fost prejudiciate prin faptul eliberării acestuia din funcție și trecerea în rezervă, această stare de fapt este urmarea directă și imediată a actelor de autoritate emise de către Ministerul Administrației și Internelor, respectiv I. G. al J. R. prin care au fost aprobate noile state de organizare ale unităților subordonate.
A., chiar instanța de fond a retinut în mod corect faptul că " Atâta timp cât actele emise de instituțiile centrale, respectiv cele două ordine menționate mai sus, sunt în ființă și continuă să producă efectele juridice în ceea ce privește structura militară din prezenta cauză, nu există, cel puțin aparent, împrejurări de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ" (pag. 12, paragraful 2).
2. În legătură cu motivele de recurs referitoare la încălcarea prevederilor O. nr. 1., ale art. 14 din C. muncii precum și la nepublicarea O. nr. 6. (pag. 2, ultimul paragraf) le considerăm ca neîntemeiate cu atât mai mult cu cât acestea vizează fondul cauzei.
Altfel, învederează instantei următoarele: a) Privitor la aplicabilitatea O. nr. 1.
Prin O. nr. 1. a fost aprobată P.-cadru privind organizarea si desfășurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcție a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul M. A. și I. (act normativ publicat în M. O. nr. 448 din 27 iunie 2011).
Din preambulul O. nr. 1. rezultă faptul că acest act normativ se limitează doar la categoriile de personal cărora le sunt incidente, prevederile art. 100 alin. (3) din L. nr. 1., republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv funcționari publici și polițiști - funcționari publici cu statut special - în temeiul art. 78 din L. nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare. Ori, așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii reclamanții recunosc faptul că au fost cadre militare iar, pentru considerentele de mai sus, O. nr. 1. mai sus invocat nu este aplicabil personalului militar din Jandarmeria Română. b) Referitor la nerespectarea L. nr. 5. - C. muncii.
Ordinul de trecere in rezervă care face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, nu Îndeplinește conditiile unei decizii de concediere așa cum aceasta este reglementată de C. muncii, reprezentând un act juridic administrativ întocmit în baza L. nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, lege specială care derogă de la dispozițiile L. nr.5.- C. muncii cu modificările și completările ulterioare.
De altfel legiuitorul definește concedierea ca fiind încetarea contractului individual de munca din inițiativa angajatorului iar în speta de față nu a fost încheiat un contract individual de muncă iar recurentul - reclamant nu a avut calitatea de salariat. A., cadrele milita re în activitate își desfășoară activitatea exclusiv în baza L. nr.80/1995 cu modificările și completările ulterioare, care reglementează statutul cadrelor milita re, nea vând încheiate contracte individuale de muncă.
Conform art.l alin.l și 2 din L. nr. 80/1995 mai sus invocată, cadrele militare
( inclusiv recurentul - reclamant) sunt definite a fi "cetățenii români cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar și subofițer în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege" ... și "care se află în serviciul natiunii".
Potrivit art.5 alin.l și 2 din aceeași Lege nr. 80/1995 ofițerii maiștrii militari si subofițerii în activitate sunt militari profesioniști iar accesul în profesie precum și evoluția în carieră se realizează potrivit legii speciale, aplicabile conform art.l09 si cadrelor milita re din cadrul M. A. si I..
Pe de altă parte art.2 alin.2 din L. nr.5. precizează expres ca reglementările sale se aplica și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.
Ori, mai arată că actul normativ special reprezentat de L. nr. .80/1995 contine dispoziții specifice contradictorii care derogă de la norma generală - C. muncii.
Conflictele de munca sunt definite de art.248, C. muncii ca fiind acele conflicte dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de munca, ori în cauza dedusă judecătii reclamantii sus menționați nu au avut calitatea de salariati (așa cum e definit de C. muncii) ai I.ui de J. J. C., G. de J. M. C. si nici ai I.ui G. al J. și nici unitățile militare în cauză nu au avut calitatea de angajator, astfel încât între emitentul ordinului de trecere în rezervă și reclamanti existând o relație de subordonare specifică unui raport de putere.
L. nr. 62/2011 a dialogului social, este o lege specială care de asemenea nu este aplicabilă cadrelor militare, reglementând în cadrul art.1 lit. p ca fiind conflict individual de muncă conflictul ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractul individual de muncă, din contractul colectiv de muncă și din raporturile de serviciu ale funcționarilor publici.
Cadrele militare în activitate nu fac parte din nici una din aceste categorii, acestea aplicându-li-se numai dispozițiile statutului cadrelor militare, dispoziții care inclusiv în materia trecerii în rezervă cuprind dispoziții derogatorii de la normele generale ale legislației muncii.
Doctrina si practica judiciara în materie este unanimă în a aprecia că ordinul prin care s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului reprezintă un act administrativ întemeiat pe dispozitiile L. nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, aplicabile in spetă, îndeplinind toate conditiile prevăzute de L. nr.5. privind contenciosul administrativ cu modificările și completările ulterioare, circumscriindu-se totodată notiunii de act administrativ, așa cum acesta este definit de art. 2 alin.l lit.c din L. nr. 5..
In susținerea argumentelor prezentate invocăm Deciziile Înaltei Curți de C. si
J. - S. C. A. și F. nr.664 din 10 februarie 2009 ("Cadrele militare În activitate, nu sunt salariați pentru că acestora nu li se aplică C. muncii și celelalte dispoziții care alcătuiesc legislația muncii, ci drepturile și obligațiile acestora sunt prevăzute prin acte normative speciale". Prevederile C. muncii nu sunt aplicabile militarilor, întrucât activitatea acestora se desfășoară exclusiv sub incidența statutului care reglementează drepturile și obligatiile cadrelor militare, astrel încât trimiterile la dispozitiile gen era le ale dreptului muncii nu pot fi retinute").
Potrivit art. 2 alin. 5 din L. nr. 1. privind statutul funcționarilor publici, republicată, "În sensul prezentei legi, totalitatea functionarilor publici din cadrul autoritaților administrative autonome și din cadrul autoritatilor și institutiilor publice din administrația publica centrala și locala constituie corpul funcționarilor publici"(nn. entități din care nu fac parte cadrele militare din Jandarmeria Română).
În concluzie, solicită să se constate in aplicabilitatea dispozițiilor L. nr. 5. - C. muncii și ale L. nr. 1. privind statutul funcționarilor publici, republicată în sensul că reclamantul nu a avut statutul de salariat și nici de funcționar public sau funcționar public cu statut special așa cum sunt acestea definite în L. nr. 5. - C. muncii, respectiv L. nr. 1.. c) Privitor la nepublicarea în M. O. a O. nr. 6..
Înainte de publicarea și intrarea în vigoare a L. nr. 1. pentru modificarea și completarea L. nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, ( forma inițială) nu exista obligativitatea publicării în M. O. al R. a ordinelor, instrucțiunilor și a altor acte normative care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională ( a se vedea art. 10 din forma inițială).
A., deși Ordinul de ministru criticat în recursul în cauză ( nn. O. nr. 6.) a fost emis după apariția L. nr. 24/2000, obligativitatea publicării în M. O. a actelor normative emise de către conducătorii instituțiilor centrale a fost instituită 2 ani mai târziu prin aparitia L. nr. 1..
În acest sens, invocăm prevederile art. 27 alin. (3) din Anexa 1 la H. nr. 5. pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare G. potrivit cărora "Nu sunt supuse regimului de publicare în M. O. al R., P. I, daca legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementari din sectorul de aparare, ordine publica și siguranta nationala ".
În acest sens, jurisprudența Înaltei Curți de C. și J. în această materie este constantă în sensul că nu subzistă concluzia că Ordinele ministrului administrației și internelor nepublicate înainte de apariția L. nr. 1. nu-și mai produc efectul ( D. nr. 4654/2008 a Inaltei Curți de C. și J. ).
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
1. Prima critică dedusă de recurent constă în aceea că instanța de fond nu a procedat la o analiză reală a problemelor ridicate de reclamant, fără să motiveze sau să răspundă în vreun fel problemelor ridicate de acesta privind aparența de nelegalitate a actului a cărui suspendare s-a solicitat.
A. se reproșează că instanța de fond nu a analizat motivele invocate în sprijinul cererii de suspendare și pe care le-a reiterat în recurs, respectiv cele privitoare la metoda, modalitatea și criteriile care au stat la baza selectării reclamantului și altor colegi ai acestuia care au fost puși la dispoziție nu a fost făcută publică, încălcându-se normele de transparență precum și Ordinul nr. 1. privind P. -cadru privind organizarea și desfășurarea examenului de departajare în vederea numirii în funcție a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul M. A. și I., apoi că actul administrativ incident în speță este nul, deoarece a fost emis cu încălcarea normelor de competență, nefiind emis de autoritatea care are abilitarea legală în acest sens și că cele două ordine 6. și I/654/2011 care sunt invocate ca temei legal pentru emiterea actului din litigiu nu îi sunt opozabile reclamantului deoarece nu sunt publicate în M. O..
Sub aspectul condiției cazului bine justificat sub umbrela căruia au fost antamate aceste critici, Curtea reține că instanța de fond a realizat o cercetare reală
și concretă a acestor elemente ținând seama de puterile conferite de lege pentru o astfel de evaluare.
Trebuie notat că procesul privind suspendarea pe cale judecătorească a actului administrativ este radical diferit de litigiul de contencios administrativ ce implică controlul de legalitate al actului.
În primul caz, instanța nu are căderea decât să analizeze în aparență dacă împrejurările legate de starea de fapt și de drept care au fost avute în vedere la emiterea ori adoptarea actului și care sunt relevate și dovedite de reclamant sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Or, așa cum a arătat instanța de fond împrejurările de fapt și de drept prezentate de reclamant care în optica sa ar putea constitui indicii de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, au fost apreciate ca nefondate de instanță. Aceasta și-a justificat soluția prin aceea că în litigiul generat de cererea de suspendare nu poate verifica condițiile de fond, de legalitate sau temeinicie a dispozițiilor atacate deoarece s-ar depăși tocmai limitele examenului care se circumscrie cererii de suspendare.
În acest context, instanța de fond a arătat explicit în ceea ce privește primul aspect relevat de reclamantul recurent, față de critica privind metoda, modalitatea
și criteriile care au stat la baza selecției acestuia și a altor colegi și a celorlalte două aspecte trecute în revistă mai sus că acestea nu pot fi verificate în cadrul cererii de suspendare și deci prin ele însele nu sunt suficiente să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului invocat în speță.
Așa cum corect a statuat instanța de fond cu trimitere la art. 85 alin. 1 lit. e) din L. nr. 80/1995, textul legal reglementează trecerea în rezervă din oficiu, ca urmare a reorganizării, astfel că această măsură este legată în principal de cele două ordine care nu au fost suspendate sau anulate.
Cu privire la aceasta Curtea mai observă că problema legalității acestor acte nu poate fi analizată pe calea procedurală a cererii de suspendare de vreme ce chiar legea cadru prevede că examinarea legalității unor astfel de acte se poate face printr-o procedură specială a excepției de nelegalitate.
A., dacă instanța s-ar pronunța asupra chestiunii de nelegalitate a celor două ordine așa cum cere recurentul s-ar prejudeca atât eventuala excepției de nelegalitate cât și fondul cauzei legat de legalitatea actului ceea ce nu este de admis în procedura prevăzută de art. 14-15 din L. nr. 5..
În altă ordine de idei, raportat la aspectele de fapt și de drept relevate de recurentul reclamant ce conturează proba cazului justificat, tratarea acestora așa cum cerere acesta ar conduce la analiza pe fond a raportului juridic de drept administrativ în urma căruia s-a emis actul administrativ contestat deoarece prin modul de prezentare și solicitările acestuia analiza iese din sfera cercetării de aparență și se plasează într-o cercetare de substanță.
Or, așa cum corect a statuat instanța de fond, o atare activitate nu se poate realiza într-o astfel de situație.
A., existenta unui caz bine justificat poate fi retinuta daca din împrejurarile cauzei ar rezulta o îndoiala puternica si evidenta asupra prezumtiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Instanta are însa numai posibilitatea sa efectueze o cercetare sumara a aparentei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevazute de lege pentru suspendarea executarii actului administra-tiv nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Or, motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat invocate de recurent presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei si nu se circumscriu conditiei prevazute de lege privind suspendarea.
Din această perspectivă acest motiv de recurs urmează a fi privit ca nefondat.
Cât privește condiția pagubei iminente, Curtea observă că instanța de fond a statuat corect că aceasta nu este îndeplinită în speță.
E. adevărat că prin executarea actului administrativ reclamantul este lipsit de îndemnizația lunară cuvenită dar aceasta în sine nu îndeplinește condiția prevăzută de lege.
Curtea are în vedere circumstanțiere legală a acesteia în art. 2 alin. 1 lit. ș) din L. nr. 5. unde se arată că prin expresia pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
E. real că din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului unei persoane este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
Or, raportat la aparența de legalitate a actului administrativ analizat executarea de îndată a acestuia nu ar putea produce o pagubă în patrimoniul reclamantului, deoarece nu s-ar putea vorbi în aparență de o diminuare ilicită a patrimoniului acestuia.
Din această perspectivă, Curtea reține că recursul nu este fondat sens în care în temeiul art. 14 alin. 4 din L. nr. 5. corelat cu art. 312 C.pr.civ. se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamantul P. N. G. împotriva sentinței civile nr. 34 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N., pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 aprilie 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. | JUDECĂTOR, R.-R. D. |
GREFIER, M. T. |
}
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...) Jud.fond. B. L. T.
