Decizia nr. 3485/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. 3485/2012
Ședința de la 03 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
G. V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. M. prin A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 5189 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamanta SC D. S. S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 20 ianuarie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea reclamantei SC D. S. S. (f.4-8).
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din
Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare din perspectiva excepției autorității de lucru judecat.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5189 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., au fost respinse excepțiile invocate de pârâtele D. G. a F. P. M. prin A. F. P. B. M.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC D. S. S. în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M., A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. B.
și, în consecință:
S-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul A. F. pentru M. B. a sumei de 13.555 lei reprezentând taxa specială de poluare achitată cu chitanța seria TS5 nr. 4932318 din (...) și obligă pe pârâtele A. F. P. B. M. și
A. F. pentru M. B. să restituie reclamantei această sumă.
Au fost respinse celelalte capete de cerere.
Au fost obligate aceleași pârâte să plătească reclamantei suma de
1043,3 lei cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate excepțiile formulate conformitate cu art. 137
Cod pr. civilă, instanța constată următoarele:
Excepția lipsei procedurii prealabile este nefondată, având în vedere că reclamanta a solicitat restituirea taxei de poluare, aspect ce rezultă din cererea deousă la fila 18, situatie în care nici excepția inadmisibilității acțiunii nu subzistă.
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamanta a solicitat pârâtei, A. F. P. B. M. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamanta achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P. M. prin
A. F. P. B. M., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantaui și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că se impune a fi reținută excepția autorității de lucuru judecat, prin raportare la dosarul nr. (...).
Analizând recursul formulat, din perspectiva excepției autorității de lucru judecat, Curtea reține următoarele:
În prezenta cauză reclamantul a solciitat restituirea taxei pe poluare achitată cu chitanța seria TS5 nr. 4932318 din 0(...).
În dosarul nr. (...) al Curții de A. C., s-a respins recursul pârâtelor împotriva sentinței civile nr. 4644/(...) prin care a fost admisă acțiunea reclamantei, prin care a solcitat restituirea taxei pe poluare achitată cu chitanța seria TS5 nr. 4932318 din 0(...).
Din conținutul celor două dosare rezultă că reclamanta a solciitat, în contradictoriu cu aceiași pârâți restiuirea aceleiași taxe pe poluare.
Este îndeplinită cerința triplei identități, specifică autorității de lucru judecat.
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.civ. rap. la dispozițiile. art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul declarat de A. F. P. B. M. în sensul că va admite excepția autorității de lucru judecat și respinge acțiunea.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr.5189 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în sensul că admite excepția autorității de lucru judecat și respinge acțiunea.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința de la 03 mai 2012.
Red.D.M./Dact.S.M
2 ex./(...) Jud.fond. I. V.