Decizia nr. 3951/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3951/2012
Ședința din data de 16 Mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul T. T. împotriva sentinței civile nr. 5879 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu pârâții I. DE P. J. C., POLIȚIA MUNICIPIULUI CLUJ- NAPOCA, I. G. AL P. R., MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, având ca obiect - litigii privind funcționarii publici statutari- anulare dispoziție de sancționare.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) recurentul-reclamant a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09 mai 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5879 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecată privind excepția de nelegalite a O. M. nr.4.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul T. T. în contradictoriu cu pârâții I. DE P. J. C., P. M. C. N., I. G. AL P. R., M. A. SI I., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a fost sancționat disciplinar cu mustrare scrisa prin D. nr. 1. a sefului IPJ C. pentru că, în timpul serviciului, conducând autovehiculul de serviciu, nu a respectat regulile de circulație, nu a avut o conduită preventivă în trafic, în acest fel încălcând prevederile Dispoziției IGPR nr.36649/2010 și D. S. IPJ C. nr. 337/(...). În concret se reține că nu s-a asigurat corespunzător la manevra de trecere de pe o banda de mers pe alta, producând astfel un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Reclamantul a fost sancționat în temeiul prevederilor art 58 lit a) și 59 din
L. nr. 360/2002, art.17 lit.a) din O. MAI nr.4. pentru neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege.
Reclamantul a fost încunoștințat de sancțiunea aplicată prin adresa nr. 4. din (...).
Examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepția de inadmisibilitate sub aspectul solicitării de anulare a R. de cercetare prealabilă nr. 484111/355542/2010, tribunalul a stabilit că acesta este un act administrativ în sensul art. 2 al (1) lit. c) din L. nr.554/2004, întrucât emană de la o autoritate publică, reprezintă manifestarea de voință unilaterală a autorității concretizată prin raportare la lege și produce efecte juridice prin stabilirea unei sancțiuni disciplinare.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
D. nr 1. a S. IPJ C. a fost emisa în temeiul O. MAI nr. 4., asa încat tribunalul a analizat, pentru început valabilitatea actului atacat prin prisma acestei norme:
Dispozițiile art. 2 din ordin stabilesc că acesta se aplică, în mod corespunzător și în părțile în care îi privesc, atât polițiștilor cât și cadrelor militare din M.I.R.A.
Polițiștii sunt funcționari publici cu statut special cărora, în temeiul art. 78 alin. 1 din L. nr. 360/2002 privind S.utul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind S.utul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, numai în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.
L. nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, reglementează statutul special al polițistului ca funcționar public civil investit cu exercițiul autorității publice (art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1).
Potrivit art. 42 lit. „d"; din aceeași lege, polițistul este dator ca, prin activitatea sa publică ori privată să nu compromită prestigiul funcției sau al instituției din care face parte.
În considerarea acestui statut special, aceeași lege prevede o procedură de cercetare prealabilă obligatorie și existența unui consiliu de disciplină, care analizează faptele, probele și apărările celui învinuit de săvârșirea uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 57 din L. nr. 360/2002.
Prevederile speciale ale Legii nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, în materie disciplinară sunt de strictă interpretare, inclusiv cele ale art. 61.
În condițiile în care regimul disciplinar al polițiștilor este reglementat în cuprinsul Capitolului 4 „Recompense, răspunderea juridică și sancțiuni"; din L. nr. 360/2002, polițiștilor nu le sunt aplicabile dispozițiile Capitolului VIII
„Sancțiunile disciplinare și răspunderea funcționarilor publici"; din L. nr.
188/1999.
Din moment ce polițiștilor nu le sunt aplicabile dispozițiile din cuprinsul
Legii nr. 188/1999 privind răspunderea disciplinară, nu le pot fi aplicabile nici actele normative emise în executarea acestor dispoziții, cum este H.G. nr.
1210/2003 privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare din cadrul autorităților și instituțiilor publice.
Ca urmare, O. M. nr. 4. privind regimul disciplinar al personalului din M. întrunește condițiile de legalitate instituite de prevederile art. 77 teza I din L. nr.
24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece are ca temei prevederile Legii nr. 360/2002 și se limitează la cadrul stabilit de art. 59 alin. 2 din acest act normativ.
Conform art. 27 alin. 3 din H.G. nr. 555/2001 pentru aprobarea
Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare G., în vigoare la data emiterii ordinului, stabilește că „nu sunt supuse regimului de publicare în M. O. al R., P. I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională";.
Cu privire la procedura de aplicare a sancțiunii disciplinare pentru reclamant, tribunalul a reținut ca intimatul a facut dovada derulării procedurii pentru cercetarea disciplinară a reclamantului (proba cu acte de la filele 59-75 dosar) prin care s-a constatat starea de fapt și paguba pricinuită unității.
Propunerea de aplicare a sancțiunii a fost avizată pozitiv de către C. N. al P.
- C. T. C. la data de (...) (fila 76 dosar).
Încălcarea de către polițist, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz,se stipulează în art 55 din L. nr. 360/2002.
Potrivit prevederilor art. 57 lit b din L. nr. 360/2002 constituie abateri disciplinare, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, sa fie considerate infracțiuni, neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege; f) producerea de pagube materiale unității din care face parte sau patrimoniului M. A. și I.
Sancțiunea disciplinară, mustrare scrisă, a fost stabilită pentru reclamant în conformitate cu prevederile art 58 lit a) din L. nr. 360/2002.
Prin urmare, instanța a apreciat că dispoziția contestată este emisă în conformitate cu dispozițiile legale, iar cererea reclamantului de anulare a acesteia a fost respinsă.
Instanța, analizând cerere de suspendare din perspectiva prevederilor art.14 alin. (1) și art.15 alin. (1) ale Legii nr.554/2004 a reținut, că pentru suspendarea executării unui act administrativ, este necesar să fie întrunite, cumulativ, două condiții: existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel poate fi prevenită.
Întrucât actul administrativ contestat este legal și temeinic, cererea de suspendare a executării acestuia apare ca fiind neîntemeiată, nefiind îndeplinită prin ipoteză condiția existenței cazului bine justificat.
Având în vedere considerentele expuse, instanța a constatat că cererea reclamantului prin care solicită atât anularea, cât și suspendarea executării Dispoziției nr.1. emisă de Ș. I. C. prin care s-a dispus sancționarea reclamantului cu „. scrisă"; este neîntemeiată și a fost respinsă.
În temeiul prevederilor art. 247 Cod procedură civilă, tribunalul a luat act de renunțarea reclamantului la judecată privind excepția de nelegalite a O. M. nr.4..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T. T. solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat; modificarea sentinței civile nr.5879/05.12.201l pentru motivele prevăzute de art.304, pct.8 și 9 și art.304 ind. 1 Cod procedură civilă, în sensul constatării nulității absolute a Dispoziției de sancționare a șefului I. de P. J. C. nr.1., a R. de cercetare disciplinară prealabilă și a întregii proceduri care a stat la baza acesteia, precum și a netemeiniciei și nelegalității sancțiunii aplicate.
În fapt, prin acțiunea înregistrată la data de (...) pe rolul T. C., a chemat în judecată pârâții I. de P. J. C., P. M.-N., I. G. al P. R. și Ministerul Administrației și Internelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea executării actului administrativ - D. șefului I. de P. J. C. nr. 1. prin care s-a dispus sancționarea reclamantului-recurent cu "mustrare scrisă", până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și anularea Dispoziției șefului I. de P. J. C. nr.1., prin care am fost sancționat cu "mustrare scrisă", a procedurii de cercetare prealabilă, precum și a R. de cercetare prealabilă nr.484111/355542/(...) și implicit a Deciziei nr.962/(...) a I. general al P. R., ca fiind nelegale SI netemeinice.
Întrucât actul administrativ atacat - D. șefului I. de P. J. C. nr. 1. nu i-a fost comunicat niciodată, fiind încunoștiințat despre aplicarea sancțiunii prin adresa nr.4./(...), a fost în imposibilitatea anexării acestui act la acțiune a formulată, așa cum prevede art.12 din L. nr.554/2004, anexând doar adresa anterior menționată (fila nr.14 dosar).
În ceea ce privește chemarea în judecată a pârâților arătați mai sus, arată că I. J. de P. C. a fost chemat în judecată în calitate de emitent al actului administrativ atacat, iar celelalte trei pârâte le-a chemat în judecată pentru opozabilitate deoarece I.G.P.R. este emitentul actului administrativ subsecvent - D. I.G.P.R.nr.962/(...), care urmează soarta actului principal atacat, P. M.-N. este unitatea la care sunt angajat și care pune în executare sancțiunea, iar M. este emitentul O. nr.4. în temeiul căruia a fost cercetat disciplinar și i-a fost aplicată sancțiunea, ordin inexistent.
La primul termen de judecată din data de (...), deși a solicitat acordarea unui termen în vederea studierii întâmpinărilor depuse de către pârâți, instanța i- a respins cererea, solicitându-i să se pronunțe asupra excepțiilor și apărărilor pârâților.
În acest context, a înțeles să continue judecata doar în contradictoriu cu pârâtul I., anularea actului administrativ emis de acesta fiind cererea noastră principală și totodată a invederat instanței (primul judecător în cauză) faptul că nu mai susține cererea de suspendare a actului administrativ atacat, aceasta luând act de renunțarea la petitul de suspendare prin Î. din data de (...).
Față de această împrejurare, solicită a observa că instanța de fond (al treilea judecător din această cauză) s-a pronunțat prin hotărârea recurată cu privire la ceea ce nu i s-a cerut, respectiv la cererea de suspendare a actului administrativ atacat, de a cărei renunțare la judecată s-a luat act la primul termen de judecată, de către primul judecător al cauzei.
În schimb, instanța (cel de-al treilea judecător) consecință a necunoașterii conținutului dosarului, prin sentința civilă atacată se pronunță și cu privire la cererea de suspendare, pe care o respinge, deși nu mai făcea obiectul judecății.
În ceea ce privește excepția de litispendență pe care instanța de fond reține că pârâtul I. J. de P. C. a invocat-o, așa cum a arătat atât verbal cât și prin scriptul depus la data de (...), pârâtul a invocat această excepție cu rea-credință, deoarece prin Î. civilă nr.2721/(...), dată în dosar nr.(...) al T. C. având ca obiect cererea de suspendare a executării Dispoziției de sancționare nr.1I20 11, instanța a luat act de renunțarea la judecarea cererii de suspendare întrucât motivul pe care a fost întemeiată (proiectul de L. nr.175/. ref.la disponibilizări) nu mai subzista. Prin urmare, deși pârâta cunoștea soluția la data de 27 mai 2011 a invocat excepția litispendenței la data de 10 iunie 2011, numai pentru a induce în eroare instanța de judecată.
De asemenea, precizează că a fost obligat să introducă acțiunea fără să fi avut acces la dosarul de cercetare disciplinară prealabilă și fără să aibă posibilitatea de a cunoaște dispozițiile O. M.nr. 4.. Din acest motiv, a invocat inițial excepția de nelegalitate a acestui ordin însă ulterior a constatat că acesta nu a fost publicat niciodată în M. O. al R., P. I, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr.24/2000, sancțiunea fiind inexistența actului.
Hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, încălcând principiul imparțalității aceasta nu a analizat probele administrate în cauză de subsemnatul reclamant-recurent și a ignorat motivele și apărările reclamantului făcute în susținerea cererii de anulare a actului administrativ atacat, nu a argumentat de ce a înțeles să le înlăture, a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii, reținând ca temei legal un ordin inexistent și cu aplicarea greșită a legii, motiv pentru care solicită instanței de recurs să examineze cauza sub toate aspectele.
Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepțiile invocate de reclamantul-recurent, excepții care au fost susținute atât în concluziile sale orale, cât și în cele scrise.
1. Astfel, a invocat și invocă și în fața instanței de recurs, nulitatea absolută a Dispoziției de sancționare a șefului I. de P. J. C. nr.l/., a procedurii de cercetare disciplinară și a tuturor actelor administrative emise în această procedură în baza O. M.nr.4. inexistent.
Instanța de fond nu motivează de ce înțelege să înlăture argumentele noastre aduse în susținerea excepției invocate, nefăcând nici o referire la acestea.
În schimb, în mod absolut greșit reține că L. nr.360/2002 "prevede o procedură de cercetare prealabilă obligatorie și existența unui consiliu de disciplină care analizează faptele, probele și apărările celui învinuit de săvârșirea uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art.57 din L. nr.360/2002."
Arată că L. nr.360/2002 privind S.utul polițistului reglementează cadrul general al răspunderii juridice și sancțiunile, prevăzând însă în mod expres la art.60 că :
"(1) Aplicarea sancțiunilor disciplinare se face potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor, dupa expirarea termenului de contestare, prevazut la art. 61 alin. (1). "
Prin urmare, se impunea emiterea unui ordin al ministrului administrației și internelor și publicarea acestuia, deci aducerea la cunoștința tuturor persoanelor indefinite cărora le este aplicabil.
În schimb, acest Ordin M.nr. 4. privind regimul disciplinar al personalului din M. nu respectă condiția esențială impusă de L. nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, de a fi publicată în M. O. al R., P. I, sancțiunea fiind inexistența actului.
L. nr.360/2002 enumeră sancțiunile disciplinare, însă cercetarea disciplinară se face conform unei proceduri care trebuie stabilită prin ordin al ministrului și adusă la cunoștință publică prin publicare în M. O. al R., P. 1.
În susținerea excepției invocate a arătat că așa cum rezultă din actele ce formează dosarul de cercetare disciplinară a reclamantului-recurent, precum și din D. nr.I/. a șefului 1.P.J.C., acestea au fost făcute, respectiv emise în temeiul
O. M.nr. 4. privind regimul disciplinar al personalului din M., ordin care nu a fost niciodată publicat În M. O. al R., P. 1.
Fără a motiva de ce înțelege să înlăture susținerile reclamantului, instanța de fond reține în mod greșit că O. M.A.1.nr. 4. privind regimul disciplinar al personalului din M.A.1. întrunește condițiile de legalitate instituite de prevederile art.77, teza 1 din L. nr.2412000, invocând totodată și prevederile art.27, alin.3 din H.G.nr.555/2001 care stipulează că "nu sunt supuse regimului de publicare în M. O. al R., P. 1, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională". Instanța ar fi trebuit să cunoască însă întreaga reglementare, nu fragmente din aceasta, respectiv că aceste acte sunt exceptate de la regula publicării în M. O. al R., P. 1, numai dacă au caracter clasificat.
Or, în speță, O. nr. 4. nu are caracter clasificat, fiind un act normativ aplicat unui număr indefinit de persoane.
Susține excepția și în fața instanței de recurs reiterând faptul că în privința efectelor nepublicării acestui ordin în M. O. al R., P. 1, este cunoscut faptul că urmările juridice ale nepublicării sunt reglementate prin L. nr.24/(...) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, lege care a fost republicată în M. O. al R., P. 1, nr.777/(...), fiind modificată ulterior republicării, prin L. nrA9/2007, prin L. nr.173/2007 și prin L. nr.194/2007.
Conform art.10 alin.1 din L. nr.24/2000 : "În vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de P., hotărârile și ordonanțele G., deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în M. O. al R., P. 1."
De la această regulă, alineatul 11 al art.1O din L. nr.24/2000 prevede anumite excepții, stipulând că : "nu sunt supuse regimului de publicare în M. O. al R. a) deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii; b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate."
Prin urmare, în raport cu aceste dispoziții legale, O. M.nr.4. se impunea a fi publicat în M. O. al R., P. 1, în vederea intrării sale în vigoare.
Sub acest aspect, O. M.A.1.nr.4. este emis de un conducător al organelor administrației publice centrale de specialitate, respectiv de M. A. și I.
Totodată, caracterul de act normativ al acestui ordin este determinat de împrejurarea că acesta reglementează regimul disciplinar al personalului din
Ministerul Administrației și Internelor.
Așadar, acest ordin reglementează regimul disciplinar, respectiv o procedură de stabilire a sancțiunilor disciplinare aplicabilă unui număr indefinit de persoane, în mod abstract, independent de identitatea acestor persoane și în raport exclusiv cu funcția îndeplinită de acele persoane.
Fiind susceptibil să se aplice unui număr indefinit de situații este evident că O. M.A.1.nr.4. este cu caracter normativ.
Fiind act normativ emis de un conducător al organelor administrației publice centrale de specialitate, respectiv O. M. A. și I. nr.4., se impunea a fi publicat în M. O. al R., P. 1, în vederea intrării sale în vigoare, conform art.1O, alin. 1 din L. nr.24/2000.
În acest sens, solicită instanței de recurs să constate că O. M.nr.4. nu este act normativ clasificat potrivit legii și nici act cu caracter individual, pentru a constitui o excepție de la regula publicării în M. O. al R., P. 1.
Conform art.35, alin.3 din A. nr,1 la H. : "nu sunt supuse regimului de publicare în M. O. al R., P. 1, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile
și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională."
În privința acestei reglementări, solicită instanței să observe că însuși Regulamentul privind procedurile la nivelul G. pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare - A. nr.l la H. - prevede la art.2, alin.l că "actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției R., cu dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cu principiile ordinii de drept."
Deci, Regulamentul prevede adoptarea actelor normative "în conformitate cu dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă."
Or, în condițiile în care alineatul 11 al art.10 din L. nr.24/2000 prevede ca excepții de la regula publicării în M. O. al R., P. 1, numai deciziile primului- ministru clasificate potrivit legii și actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate, rugăm onorata instanță să constate că art.35 alin.3 din A. nr.l la H. trebuie interpretat în sensul menționat de textul alineatului 11 al art.10 din L. nr.24/2000, respectiv că nu sunt supuse cerinței publicării în M. O. al R., P. 1, numai ordinele cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională și care au caracter clasificat.
Solicită a observa că însuși textul art.35 alin.3 din A. nr.l la H. permite nepublicarea ordinelor cu caracter normativ în M. O. al R., P. 1, numai "dacă legea nu dispune altfel."
Din acest motiv, în condițiile în care O. M.nr.4. nu are caracter clasificat, nu se poate reține că art.35 alin.3 din A. nr.l la H. autorizează intrarea sa în vigoare rară a fi publicat în M. O. al R., P. 1.
O altă interpretare dată art.35 alin.3 din A. nr.l din H. ar contraveni dispozițiilor alineatului 11 al art.10 din L. nr.24/2000, care exceptează de la regula publicării în M. O. al R., P. 1, numai actele normative care au caracter clasificat.
În consecință, solicită instanței de recurs să constate că În vederea intrării
În vigoare a O. M.nr.4., se impunea publicarea acestuia În M. O. al R., P. 1.
Absența publicării acestui ordin În M. O. al R., P. 1, conduce la consecința lipsirii sale de efecte juridice până În momentul publicării În M. O. al R., P. 1.
În raport cu această concluzie, solicită instanței de recurs să constate că este nelegală procedura de sancționare a reclamantului și emiterea dispoziției atacate, Întemeiată pe un act normativ care nu putea produce efecte juridice, o atare procedură aducând atingere dispozițiilor art.15, alin.2 din Constituția R., potrivit căruia "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile."
Din acest punct de vedere solicită a constata caracterul nelegal al întregii proceduri de cercetare și sancționare a reclamantului-recurent, respectiv caracterul nelegal al tuturor actelor emise în această procedură, în special al Dispoziției șefului I. C. nr.1. la baza căreia au stat, emise în această procedură în temeiul O. M.nr.4..
Pentru aceste considerente, solicită instanței de recurs să primească excepția invocată și să constate că Întreaga procedură de cercetare și sancționare este viciată și dispoziția de sancționare a șefului IPJ C. nr.1. și actele administrative care au stat la baza emiterii acesteia sunt nule de drept.
2. Cea de-a doua excepție invocată, pe care o susține de asemenea în fața instanței de recurs, respectiv nevalabilitatea Dispoziției nr. l /., ca urmare a nerespectării cerinței formalității procedurale posterioare a comunicării actului individual, nici nu a fost analizată de prima instanță, care nu s-a pronunțat asupra acesteia și nici nu a arătat de ce înțelege să o înlăture.
Întrucât D. șefului IPJ C. nr.1. nu i-a fost comunicată niciodată reclamantului-recurent, aceasta nu putea să producă efecte.
Solicită instanței să observe că nu este vorba despre un avertisment verbal, ci despre o mustrare scrisă, deci înscrisă într-un act administrativ care trebuie să respecte niște condiții de fond și formă, inclusiv să îndeplinească cerința comunicării actului scris prin care a fost aplicată sancțiunea scrisă.
Contrar dispozițiilor legale în materie, nu i s-a comunicat D. șefului I. de P.
J. C. nr. l /., pentru a putea lua cunoștință de conținutul său.
Prin adresa nr.4./(...) a I. de P. J. C. i s-a făcut doar cunoscut faptul că "urmare a comiterii abaterii disciplinare, ce a constat în "NEGLIJENȚĂ MA.FES.Ă ÎN ÎNDEPLINIREA ÎNDATORIRILOR DE SERVICIU SAU A DISPOZIȚIILOR PRIMITE DE LA ȘEFII IERARHICI SAU DE LA AUTORITĂȚILE ANUME ABILITATE DE L." .... prin D. șefului I. de P. J. C. nr.1., sancționarea dumneavoastră cu "MUSTRARE SCRISĂ".
Momentul de la care actele administrative încep să producă efecte juridice este cel al publicării, pentru actele administrative normative, respectiv cel al comunicării, pentru actele administrative individuale.
În considerarea acestor argumente, solicită instanței de recurs să admită și această excepție.
3. Instanța de fond nu s-a pronunțat nici cu privire la cea de-a treia excepție invocată, nevalabilitatea (nulitatea) actului administrativ - D. de sancționare a șefului I. de P. J. C. nr. 1. pentru lipsa vizei de legalitate a consilierului juridic, pe care de asemenea, o susține și în fața instanței de recurs, această excepție nefiind analizată de instanța de fond, ci a fost ignorată cu desăvârșire
Reiterează faptul că actul administrativ trebuie emis în conformitate cu formalități le (regulile) procedurale anterioare, concomitente și posterioare emiterii sale.
Cea mai importantă formalitate procedurală este avizul.
Avizul consilierului juridic este consultativ, adică este obligatoriu a fi cerut, dar nu este obligatoriu a fi respectat.
Solicită instanței de recurs să observe că dispoziția de sancționare În prezent contestată nu poartă viza de legalitate a consilierului juridic, ci apare doar mențiunea "VIZAT BIROUL JURIDIC", sub care cu apostroful care are semnificația "că o altă persoană decât cea care are această atribuție semnează pentru", este trasată o linie șerpuită care cu siguranță nu poate avea valoarea vizei de legalitate a consilierului juridic cu atribuții în acest sens.
Astfel, Decizia de sancționare nr.l/. trebuia să poarte viza de legalitate a consilierului juridic, cu indicarea numelui și funcției acestuia, parafei profesionale și cu precizarea aviz pozitiv (favorabil) sau negativ, ceea ce În dispoziția atacată nu se regăsește.
Mai mult decât atât, invocă în sprijinul excepției invocate și dispozițiile artA, teza finală din L. nr.514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, potrivit căruia "Consilierul juridic .... .in condițiile legii avizează și contrasemnează actele cu caracter juridic."
La rândul său, art.3 din S.utul profesiei de consilier juridic, prevede că : "Profesia de consilier juridic se exercită personal de către consilierul juridic înscris pe T. profesional al consilierilor juridici definitivi sau stagiari .... ", iar art.8 din același act normativ stipulează că : "În activitatea sa, consilierul juridic asigură : .... avizarea și contrasemnarea actelor cu caracter juridic, în condițiile legii."
Art.10 din S.ut dispune la lit.a) că : "Activitatea profesională a consilierului juridic se realizează prin : ..... avizarea și contrasemnarea actelor cu caracter juridic; verificarea legalității actelor cu caracter juridic și administrativ primite spre avizare ..... " și deosebit de important, la lit.b) 1. "avizele pentru legalitate și conformitate vor fi Însoțite de semnătura și parafa profesională", dispoziție imperativă accentuată de art.22, alin.2 : "Actele juridice redactate și contrasemnate de consilierul juridic vor purta parafa acestuia, iar cele avizate pentru legalitate vor purta parafa și semnătura acestuia."
Solicită instanței de recurs să observe că D. de sancționare a șefului I.P.J
C. nr.1., act producător de consecințe juridice asupra reclamantului-recurent nu poartă viza de legalitate a consilierului juridic.
Obligativitatea identificării cu numele și prenumele a funcționarului public, instituită de actele normative anterior enumerate, este susținută și de art.16 din
L. nr.554/2004 a contenciosului administrativ, articol care reglementează introducerea în cauză a funcționarului public. Or, o semnătură indescifrabilă sub protecția anonimatului ar lipsi de eficiență această prevedere expresă.
În consecință, solicită instanței să primească și această excepție.
4. Pe fondul cauzei, prima instanță prin considerentele sale nu reține nici o probă a vinovăției reclamantului-recurent care să justifice aplicarea sancțiunii, ci doar reține că "intimatul a făcut dovada procedurii pentru cercetarea disciplinară a reclamantului prin care s-a constatat starea de fapt și paguba pricinuită unității", ignorând apărările reclamantului prin care a dovedit că nu există absolut nici o dispoziție pe care să o fi primit de la șeful ierarhic superior și fată de care să fi manifestat neglijentă.
În dovedirea susținerilor reclamantului, a înlăturat fiecare înscris care a format materialul pe baza căruia i s-a aplicat sancțiunea și care nu îi dovedește sub nici o formă vinovăția.
Totodata, răspunsul pârâtului la interogatoriul admis de cel de-al doilea judecător al cauzei, dovedește că aplicarea sancțiunii reclamantului constituie doar un act abuziv al pârâtului I. J. de P. C., instanța nepronunțându-se nici cu privire la această probă esențială.
Solicită instanței de recurs, să observe faptul că prima instanță a ignorat
și apărările reclamantului pe fondul cauzei, pe care nici măcar nu le-a enumerat, nici vorbă să le mai și analizeze și să arate de ce înțelege să le înlăture.
În consecință, reiterează și în fața instanței de recurs faptul că, la data de (...), în timp ce conducea autoturismul de serviciu marca Dacia Logan cu nr.de înmatriculare (...), pe str.Izlazului din municipiul C.-N., pe banda a 2-a de circulație, a sesizat un pieton care traversa strada neregulamentar. Pentru a opri în vederea tragerii la răspundere a acestuia, a semnalizat regulamentar din timp schimbarea direcției de mers de pe banda 2 pe banda 1, verificând dacă din spate nu se apropie un alt autovehicul.
În acel moment, într-o poziție paralelă cu autovehiculul condus de reclamant, circula un alt autovehicul pe care nu l-am putut vedea întrucât, se afla în unghiul mort, respectiv în partea laterală opacă din spate a mașinii care desparte geamul din lateral de geamul din spate, astfel încât a intrat în coliziune cu acesta.
Conform planificării se afla în timpul serviciului, în zona de patrulare și purta centura de siguranță.
A fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea O (zero). A fost sancționat contravențional cu amendă de 4 puncte și 3 puncte penalizare, cu toate că potrivit dispozițiilor Legii nr.360/2002 privind S.utul polițiștilor era exonerat de răspundere, fiind în timpul unei misiuni de patrulare.
Conform adresei Serviciului Logistic din cadrul I. de P. J. C., existentă la dosar, unitatea nu a suportat cheltuielile de reparație a autovehicolului, întrucât acesta beneficia de asigurare C., nu a fost prezentă mas media la fața locului, deci nu s-au adus prejudicii materiale sau de imagine unității.
Prin urmare, reținerea instanței că pârâtul ar fi făcut dovada pagubei pricinuită unității este neadevărată.
Materialul probator care a stat la baza sancționării disciplinare a reclamantului îl constituie D. I.G.P.R.nr.36649/(...), înregistrată la I. sub nr.337459/27.04.201O (deci nu este o dispoziție distinctă a șefului I. cum eronat si tendențios indică pârâtul) prin care se dau dispoziții șefilor de unități si nu celorlalți angajați ai instituției, asa cum se poate observa din textul aflat la pag.2, primul alineat al adresei in discuție" ..... șefii de unități vor proceda la : ... pentru informarea cu privire la : comiterea unui accident de circulație grav de către un agent de poliție din cadrul I.Dolj care se afla în afara orelor de program (ora
18,27); conducea autoturismul proprietate personală; se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Or, între evenimentul rutier al cărui protagonist a fost reclamantul recurent și accidentul rutier comis sub influența băuturilor alcoolice de un alt polițist despre care i s-a adus la cunoștință, nu există absolut nici o legătură.
Nu există absolut nici o dispoziție pe care să o fi primit de la șeful ierarhic superior față de care reclamantul-recurent să fi manifestat neglijență în îndeplinire.
Încadrarea juridică a faptei ca fiind abatere disciplinară prevăzută de art.57, lit.b, teza a 2-a din L. nr.360/2002 este absolut greșită și abuzivă, nefiind intrunire elementele constitutive ale acesteia întrucât:
- reclamantul-recurent a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea unei contravenții prevăzute de legislația rutieră, executându-și pedeapsa aplicată, respectiv amendă de 4 puncte și 3 puncte penalizare și a fost din nou examinat din legislația rutieră. Dacă ar admite că este legal să mai fie sancționat și disciplinar pentru această faptă, ar însemna ca și judecătorii, procurorii, profesorii și toți angajații instițiilor publice, dacă sunt protagoniștii unui banal eveniment rutier, să fie cercetați de C. de disciplină și sancționați disciplinar, ceea ce ar fi aberant.
Reiterează și în fața instanței de recurs răspunsul la interogatoriu al pârâtului I., probă pe care o apreciază ca fiind relevantă și concludentă și pe care prima instanță a ignorat-o nepronunțându-se asupra ei.
Întrebarea nr.l : Este adevărat că reclamantul nu a manifestat neglijență în executarea unei dispoziții directe date de șeful ierarhic superior, constând în executarea unei misiuni, act sau fapt?
Răspunsul pârâtei: "A manifestat neglijență, nu a respectat prevederile
Dispoziției LG.P.R.nr.36649/(...), respectiv a șefului I. nr.337459/27.04.201O ce impun măsuri de respectare a regulilor de circulație, adoptarea unei conduite preventive în trafic pentru evitarea implicării acestora în evenimente rutiere, îmbunătățirea climatului de ordine și disciplină rutieră, neasigurându-se corespunzător la efectuarea manevrei de trecere de pe o bandă de mers pe alta."
* Solicită instanței să observe că pârâtul nu a răspuns la această întrebare, întrucât reclamantul nu a primit o dispoziție directă, motiv pentru care pârâtul din nou invocă D. I.G.P.R.nr.36649/23.04.20l0 înregistrată la sediul L. sub nr.337459/(...), aceasta nefiind o dispoziție distinctă a șefului L. cum cu rea- credință insinuează pârâtul, prin care se dispune șefilor de unități să prelucreze un material referitor la comiterea unui accident de circulație grav de către un agent de poliție din cadrul I.Dolj care se afla sub influența băuturilor alcoolice și în afara orelor de serviciu. A. dispoziție se află la dosarul cauzei, astfel încât simpla sa citire înlătură orice dubiu cu privire la conținutul său.
Întrebarea nr.2 : Redați din cuprinsul Dispoziției I.G.P.R.nr.36649/(...), înregistrată la I. sub nr.337459/(...), textul reprezentând dispoziția directă dată reclamantului față de care acesta ar fi manifestat neglijență în îndeplinire.
Răspunsul pârâtei :
,,- prelucrarea drepturilor și obligațiilor polițiștilor, prevăzute de L. privind statutul polițistului și Codul de E. și D. al P. , aprobat prin H..
- prelucrarea dispoziției nr.1/821 din (...) a domnului chestor de poliție D.
V. F. - S. de S., șef al departamentului Ordine și Siguranță P.ă, în vederea prevenirii implicării acestora în evenimente rutiere."
* Solicită instanței să observe că nu s-a răspuns la întrebare, nu a fost redată dispoziția directă dată reclamant față de care ar fi manifestat neglijență în îndeplinire.
Mai mult decât atât, ceea ce indică pârâtul ca fiind răspunsul la întrebarea nr.2, constituie de fapt, dispoziția primită de șeful unității - I. de a prelucra acele materiale, așa cum este consemnat chiar pe pagina a doua a dispoziției, pe care o redă trunchiat, respectiv: " .... șefii de unități vor proceda la :
- prelucrarea cu întregul efectiv al unității a cazului susmenționat;"
- prelucrarea drepturilor și obligațiilor polițiștilor, prevăzute de L. privind statutul polițistului și Codul de E. și D. al P. , aprobat prin H. "
Or, șeful unității - I. este dl.chestor de poliție dr.I. P. ȘI nu reclamantul- recurent.
Întrebarea nr.3 : Este adevărat că au existat și alți polițiști cărora li s-a întocmit proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor pentru evenimente rutiere care au avut loc cu ocazia executării misiunilor de patrulare pe care le-au atacat în instanță și acțiunile le-au fost admise de către instanța de judecată anulându-se procesele-verbale de contravenție?
Răspunsul pârâtei "având în vedere obiectul cauzei considerăm întrebarea nerelevantă."
* Solicită instanței să observe că pârâtul se substituie judecătorului, care a cenzurat întrebările noastre și găsindu-le relevante, a dispus pârâtului să răspundă la acestea. P. se consideră însă mai presus de judecător și "înlătură" întrebarea ca nerelevantă.
Pentru a accentua importanța acestei intrebări la care pârâtul a refuzat să răspundă, reiterează faptul că a fost sancționat contravențional și și-a executat sancțiunea prin plata amenzii și testarea ulterioară cu privire la legislația rutieră, deși fiind în timpul misiunii de patrulare legea specială îl exonera de răspundere. Prin urmare, pârâtul fără nici o justificare legală, l-a tras la. răspundere disciplinară pentru o faptă contravențională pentru care a raspuns deja și care nu poate fi reținută ca temei legal al acesteia.
De asemenea, solicită instanței de recurs să observe greșita reținere a primei instanțe potrivit căreia "Sancțiunea disciplinară mustrare scrisă a fost stabilită pentru reclamant în conformitate cu prevederile art.58 lit.a) din L. nr.360/2002".
Art.58 din L. nr.360/2002 privind S.utul polițistului doar enumeră sancțiunile disciplinare care se aplică polițiștilor, la lit.a fiind înscrisă sancțiunea mustrare scrisă.
Prin urmare, se putea cel mult reține că i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară prevăzută de art.58, lit.a și nicidecum că a fost stabilită în conformitate cu acest articol.
De fapt, solicită a observa că nu i-a fost stabilită în conformitate cu nimic, întrucât atât procedura disciplinară prealabilă, cât și dispoziția de sancționare au fost făcute în baza O. M.nr.4., nepublicat deci inexistent.
În acest context accentuează faptul că instanța de fond a apreciat ca fiind legal O. M.nr.4. fără a cunoaște conținutul acestuia! O. în discuție nu este publicat în M. O. al R., P. 1 și nici nu poate fi studiat din alte surse, decât dacă primei instanțe i s-a prezentat în particular acest act de către pârât, ceea ce oricum nu ar fi suficient ca să "existe" și să fie opozabil și aplicabil celorlalți cetățeni ai R..
De asemenea, instanța de fond a reținut susținerile pârâtului că propunerea de aplicare a sancțiunii a fost avizată pozitiv de către C. N. al P. - C. T. C., însă a ignorat susținerile reclamantului cu privire la acest aspect, încălcând, ca de altfel în întreaga motivare a hotărârii, principiul imparțialității.
Astfel, a arătat că adresa nr.151/(...) a C.ui N. al P.- C. T. C., prin care se comunică faptul că "avizează pozitiv sancțiunea disciplinară ce urmează a fi aplicată polițistului nominalizat", faptul că :
- solicitarea acestui aviz consultativ este o pură formalitate, ceea ce rezultă cu puterea evidentei din faptul ca aceasta adresa este un formular tipizat;
- obiectivitatea în acordarea avizelor de către persoanele din conducerea C.ui T. C. este alterată de subordonarea ierarhică a acestora față de conducătorii instituției care aplică sancțiunea și care trebuie să se conformeze ordinelor/dispozițiilor acestora;
Cel mai important aspect este dat se faptul că în perioada în care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară, era supus dezbaterii proiectul Legii nr.175/. privind unele măsuri speciale necesare pentru încadrarea în bugetul aprobat M.pe anul 2011 (proiect respins definitiv întrucât ar fi produs consecințe dezastruoase atât pentru polițiști cât și pentru comunitate) care prevedea printre criteriile de disponibilizare a mii de polițiști și aplicarea sancțiunii "mustrare scrisă".
Nu în ultimul rând, solicită a observa că în cauză au judecat trei judecători încălcându-se principiul continuității completului, pronunțarea hotărârii a fost amânată de patru ori și soluția comunicată după trei luni.
Având în vedere cele mai sus-expuse, solicită instanței să admită recursul așa cum a fost formulat și motivat, să primească excepțiile invocate și să admită acțiunea, constatând că întreaga procedură de cercetare și sancționare este viciată și D. de sancționare a șefului I.P.J C. nr.1. și actele administrative care au stat la baza emiterii acesteia sunt nule de drept, iar pe fondul cauzei, să constate inexistența faptei reținute în sarcina reclamantului-recurent ca fiind abatere disciplinară.
P. intimat MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat - fila 18.
P. intimat I. DE P. AL J. C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a P. mun. C.-N., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat - fila 28.
P. intimat I. G. AL P. R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat - fila 32.
Reclamantul recurent a formulat concluzii scrise cu solicitarea de a fi avute în vedere la pronunțarea hotărârii.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Situația litigioasă dedusă judecății vizează sancționarea reclamantului cu „. scrisă"; prin dispoziția nr. 1. al Ș. I. C., reținându-se faptul că în timpul serviciului conducând autoturismul de serviciu nu a respectat regulile de circulație și nu avut o conduită preventivă în trafic, fapte care au condus la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale datorită neasigurării corespunzătoare la manevra de trecere de pe o bandă de mers pe alta.
Potrivit dispozițiilor art. 57 lit. b din L. nr. 360/2002 constituie abateri disciplinare dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât potrivit legii penale să fie considerate infracțiuni neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege, respectiv producerea de pagube materiale unității din care face parte sau patrimoniului M.
Sancțiunea aplicată reclamantului recurent - mustrare scrisă - a fost stabilită prin raportare la dispozițiile art. 58 lit. a din L. nr. 360/2002.
În ceea ce privește aspectele de nelegalitate invocate de către reclamantul recurent Curtea le va înlătura reținând că potrivit art. 27 alin. 3 din HG nr.
555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare G., în vigoare la data emiterii O. nr. 4., nu sunt supuse regimului de publicare în M. O. ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
HG nr. 50/2005 abrogă HG nr. 555/2001 cuprinzând însă la art. 35 alin. 3 reglementări similare. Nepublicarea în M. O. a ordinelor invocate de către reclamant nu conduce la concluzia inexistenței sau nelegalității lor, ele fiind aplicabile unei categorii profesionale limitate, neadresându-se publicului larg. Asupra acestui aspect s-a pronunțat așa cum reține în mod corect și intimata
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4. statuând în sensul că
„Instituirea obligației de publicare a actelor normative pentru ca acestea să fie cunoscute de toți cetățenii nu se justifică decât atunci când actul normativ are aplicabilitate generală vizând o problemă de interes public.";
Nici o eventuală necunoaștere de către reclamant a conținutului O. nr. 4. nu poate fi avută în vedere în condițiile în care Regulamentul privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de acte normative în M. aprobat prin O. nr. 5. prevede posibilitatea multiplicării și difuzării actelor normative interne nesecrete. De asemenea același act normativ prevede difuzarea către cei interesați prin compartimentele speciale a acestor dispoziții legale. Cu alte cuvinte, în măsura în care ar fi fost interesat de cunoașterea acestor reglementări interne reclamantul ar fi putut lua cunoștință de conținutul lor prin consultare directă la unitatea unde își desfășoară activitatea.
Nici celelalte susțineri ale reclamantului vizând nevalabilitatea dispoziției nr. 1. ca urmare a nerespectării cerinței formalității procedurale posterioare a comunicării actului individual, respectiv a lipsei vizei de legalitate a consilierului juridic nu pot fi reținute în cauză. Astfel, prin adresa nr. 4./(...) reclamantului i-a fost comunicată sancțiunea aplicată, iar împotriva dispoziției nr. 1. acesta a formulat plângere soluționată prin dispoziția nr. 9. a I. G. al P. R. De asemenea, viza de legalitate a consilierului juridic nu constituie un element a cărui lipsă să atragă nulitatea actului contestat existând semnătura conducătorului instituției, persoană de altfel îndreptățită să emită dispoziția vizată. Trebuie arătat că actul contestat poartă o semnătură la rubrica „. biroul juridic"; nefiind indicat numele și funcția persoanei semnatare, dar existând posibilitatea identificării acesteia.
Nu se poate reține astfel nelegalitatea procedurii de sancționare invocată de către reclamant putându-se pune în discuție doar o eventuală temeinicie a sancțiunii, respectiv oportunitatea aplicării acesteia.
Sub acest aspect, Curtea reține că la (...) în timp ce conducea autoturismul de serviciu marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare (...) pe str. I. din mun. C.-
N. pe banda a doua de circulație reclamantul a sesizat un pieton care traversa strada neregulamentar. Intenționând să oprească în vederea tragerii la răspundere a acestuia a semnalizat schimbarea direcției de mers de pe banda 2 pe banda 1 intrând în coliziune cu un alt autoturism pe care nu l-a putut vedea întrucât se afla în unghiul mort, respectiv în partea laterală opacă din spatele mașinii care desparte geamul lateral de geamul din spate.
Reclamantul a fost testat cu aparatul etilotest, sancționat contravențional cu amendă de 4 puncte și 3 puncte penalizatoare, iar în ceea ce privește avariile aduse autoturismului de serviciu acestea au fost reparate în baza despăgubirii primite de la asigurător pe baza poliței C..
Nu poate fi contestată vinovăția reclamantului în producerea accidentului auto, aceasta fiind de altfel reținută prin procesul-verbal de contravenție încheiat în respectiva împrejurare. Trebuie avut în vedere însă faptul că reclamantul se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în zona de patrulare, că a respectat condițiile minime impuse pentru siguranța circulației în trafic purtând centură de siguranță și nefiind sub incidența băuturilor alcoolice.
De asemenea, trebuie avută în vedere inexistența unui prejudiciu material al unității de poliție în condițiile în care reparațiile au fost efectuate în baza poliței de asigurare C. și de asemenea inexistența unui prejudiciu de imagine în condițiile în care accidentul nu a fost mediatizat prin aducerea la cunoștința publicului.
Nu este exclusă posibilitatea cumulării răspunderii contravenționale cu cea disciplinară, dar raportat la circumstanțele concrete ale producerii accidentului, la faptul că nu există un prejudiciu concret de natură materială sau de imagine adus angajatorului, Curtea apreciază că aplicarea celei de-a doua sancțiuni, respectiv „. apare ca fiind excesivă, impunându-se astfel înlăturarea ei.
De altfel, abaterea disciplinară reținută în sarcina reclamantului presupune ca el să fi primit un ordin/dispoziție directă de la șeful ierarhic superior, în îndeplinirea căreia să fi manifestat neglijență.
Or, așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, că în sarcina reclamantului-recurent nu poate fi reținută încălcarea vreunui ordin sau dispoziție directă a șefului ierarhic.
Apărările formulate prin întâmpinare de către I. C. cu privire la lipsa calității procesuale pasive a P. mun. C.-N. nu pot fi avute în vedere în condițiile în care pe de o parte prin încheierea din (...) T. a luat act de renunțarea la judecată față de această din urmă instituție, iar pe de altă parte această încheiere nu a fost recurată de către niciuna dintre părți.
Față de aceste considerente, raportat la dispozițiile art. 312 C.pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de T. T. împotriva sentinței civile nr. 5879 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. pe care o va modifica în parte în sensul că va admite în parte acțiunea precizată.
Va anula D. Ș. I. DE P. J. C. nr. 1. și actele premergătoare acesteia precum și Decizia nr. 962 din (...) emisă de I. G. AL P. R.
Vor fi menținute restul dispozițiilor hotărârii recurate în ceea ce privește soluția cu privire la excepția de nelegalitate a O. M. nr. 4..
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de T. T. împotriva sentinței civile nr. 5879 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea precizată.
Anulează D. Ș. I. DE P. J. C. nr. 1. și actele premergătoare acesteia precum
și Decizia nr. 962 din (...) emisă de I. G. AL P. R.
Menține restul dispozițiilor hotărârii recurate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 mai 2012.
Red.M.H./dact.L.C.C.
3 ex./(...)
Jud.fond: A. Rădulescu
