Decizia nr. 51/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 51/2012
Ședința n data de 06 iunie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: F. T. JUDECĂTOR: M. H. JUDECĂTOR: M. B. GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de reclamantul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva deciziei civile nr. 1694 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., în contradictoriu cu pârâtul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect - anulare act administrativ - hotărârea C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C. nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul prin consilier juridic M. C., care depune la dosar delegație de reprezentare nr.
486/(...) și intimatul-pârât prin consilier juridic M. V. care depune la dosar delegație de reprezentare nr. 2094/(...).
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, contestație în anulare.
Demersul formulat este scutit de plata taxei judiciare și a timbrului judiciar.
Prin serviciul registratură, la data de (...) intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
C., din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din C., art. 319 al. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța comunică apărătorului contestatorului un exemplar al întâmpinării depusă de partea adversă.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației în anulare așa cum acesta a fost formulată, cererea fiind întemeiată pe prevederile art. 318 al. 1 teza I C. pr.civ. în sensul că hotărârea pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.
Astfel instanța de recurs a statuat că există diferențe între Ministerul
Public și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub aspectul legitimării procesuale active în cauză, în condițiile în care în conformitate cu dispozițiile art. 62 al. 1 din L. nr. 304/2004 Ministerul Public este condus de P. general al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar potrivit alineatului
2 al aceluiași text legal procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului subordonării ierarhice.
Din cuprinsul acțiunii introductive reiese că aceasta a fost formulată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în baza art. 1 al. 8 din L. nr. 554/2004 raportat la prevederile speciale ale L. nr.
304/2004.
Față de aceste prevederi legale apreciază că acțiunea a fost în mod corect introdusă și în mod legal promovată de către P. general al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca reprezentant legal al M. P., respectiv în calitate de subiect de drept public, prin raportare la prevederile art. 1 al. 8 din L. nr.
554/2004.
Diferența făcută de către instanța de recurs între Ministerul Public și
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este, în opinia sa, una artificială, așa cum rezultă și din considerentele hotărârii contestate, la fila 12, instanța reținând că temeiurile în baza cărora a fost admis recursul P. de pe lângă C. de A. C. sunt date de dispozițiile art. 1 al. 5 și art. 1 al. 8 din L. nr.
554/2004. Ori anterior, aceeași instanță a reținut că numai Ministerul Public ar putea introduce o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1 al. 5 din L. nr.
554/2004.
Cât privește temeiul prevăzut de art. 1 al. 8 din același act normativ instanța de recurs a omis a se pronunța, deși anterior s-a reținut că cele două temeiuri de drept nu pot fi conciliate din punct de vedere al calității procesuale active al contestatorului.
Prin urmare instanța de recurs, în urma unei erori materiale, a alterat calitatea procesuală activă a contestatorului prin inducerea unei distincții artificiale în acest sens.
Pentru aceste argumente solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, anularea deciziei civile nr. 1694/(...) pronunțată de C. de
A. C. și rejudecarea recursurilor declarate de P. de pe lângă C. de A. C. cu consecința respingerii acestora ca nefondate și menținerea, ca temeinice și legale, a sentințelor civile recurate, fără acordarea cheltuielilor judiciare.
Reprezentanta intimatului-pârât solicită respingerea contestație în anulare apreciind că decizia pronunțată de C. de A. C. în soluționarea recursului este temeinică și legală.
Prin motivele contestației în anulare, așa cum ele au fost formulate, nu se face referire la greșeli materiale în sensul prevăzut de art. 318 teza I C. pr.civ.
De asemenea arată că susține apărările evocate în cuprinsul întâmpinării și nu solicită acordarea cheltuielilor judiciare.
C., având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
C.
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2611 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al
T.ui C. a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în contradictoriu cu pârâtul P. de pe lângă C. de A. C. și în consecință a fost anulată hotărârea C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C. din (...) înregistrat sub nr.1216/VI/14/2010 și anulata anexă 2 a deciziei nr.1 din (...) emisă de pârât - obligat pârâtul să emită o nouă hotărâre prin care să acorde personalului conex din circumscripția teritorială sumele de bani compensatorii cu caracter tranzitoriu în condițiile L. nr.3. și OG nr.1/2010 reprezentând cuantumul sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică .
La data de (...) prin sentința civilă nr.3552/2011 se admite cererea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție și în consecință se dispune completarea dispozitivului sentinței nr.2661
și obligată pârâta să emită o nouă anexă a deciziei nr.1 din (...) referitoare la salarizarea personalului conex care să prevadă cuantumul sumelor de bani compensatorii cu caracter tranzitoriu în temeiul L. nr.303/2009 și OG nr.1/2010.
Împotriva soluțiilor menționate a declarat recurs pârâtul iar prin decizia nr.1694 pronunțată la data de (...) recursurile sunt admise hotărârile menționate modificate în sensul respingerii acțiunii și cererii de completare, respinsă excepția inadmisibilității .
Pentru a dispune astfel instanța de recurs a reținut că prin decizia nr.1 din
1 februarie 2010 a P.ui general al P. de pe lângă C. de A. C., s-a dispus cu privire la salariile personalului auxiliar de specialitate si ale personalului conex din cadrul P. de pe lângă C. de A. C. si ordonatorilor de credite din structura acestora.
Prin H. din 21 mai 2010 a C. de conducere al P. de pe lângă C. de apel C. , înregistrata la P. de pe lângă C. de A. C. sub nr. 1216/VI/14/2010 se soluționează contestația depusa de personalul conex nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale.
In fapt, contestatorilor, persoane care fac parte din categoria personalului conex din cadrul P. de pe lângă T. B. M., nu au beneficiat de sportul de risc și suprasolicitare neuropsihică în anul 2010 deși acesta a fost acordat întregul personal din justiție până în luna mai 2009.
Prin D. nr. 525/(...) emisă de P. general al parchetului de pe lângă Î. Curte de C. si Justiție s-a dispus acordarea in favoarea personalului auxiliar de specialitate si conex din parchetul de pe lângă Î. Curte de casatei si justiție , DIICOT și parchetele de pe lângă curțile de apel ș tribunale si judecătorii , sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50 % calculat la indemnizația de încadrare bruta lunară .
Prin H. C. de C. al parchetului de pe lângă Î. Curte de casație si justiție nr.1 din data de 9 martie 2010 , in considerarea efectului normativ conferit de art. 77 alin 1 teza a II a L. nr. 304 /2004 , republicata s-a statuat ca începând cu data de 1 ianuarie 2010 , personalul conex din cadrul M. P. trebuie sa beneficieze de sporul de 50 % sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru a nu înregistra o diminuare a veniturilor .
In interpretarea si aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din L. nr.
50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicata, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum si personalul auxiliar de specialitate au beneficiat de un spor 50 % pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația bruta lunara
, respectiv salariul de baza brut lunar , si după intrarea in vigoare a Ordonanței
Guvernului nr.83/2000 , aprobată prin legea nr. 3..
Art. 3 lin 3 din legea nr.567/2004 , republicata prevede că „ sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer";.
În contextul dedus judecății, instanța constată că prin H. din 21 mai 2010 a C. de conducere al P. de pe lângă C. de A. C. s-a creat o situație discriminatorie intre personalul conex cu privire la dreptul de a primi sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica în diferite unități de parchet, deși toți desfășoară aceiași activitate, prin aceasta încălcându-se art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale ) ratificata prin legea nr. 3.), art. 1 din Protocol nr. 12 la C. art. 7 și art. 23 din declarația U. a drepturilor Omului, respectiv art. 20 și art. 148 alin 2 și 4 din C., norme ce consacra principiul egalității, în conformitate cu care se impune aplicarea cu prioritate a normelor de drept internațional anterior evocate.
In acest sens art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale si art.1 paragraful 1 din Protocolul nr. 12 la C. statuează ca „ E. oricărui drept prevăzut de lege trebuie sa fie asigurata fără nici o discriminare bazata , in special pe sex, rasă culoare , limba religie , opinii politice sau orice alte opinii , origine naționala sau sociala apartenență la o minoritate naționala avere , naștere sau oricare alta situație , iar potrivit art. 7 și art.23 din Declarația U. a Drepturilor Omului , „Toți oamenii sunt egali in fata legii si au fără nici o deosebire, dreptul la o egala protecție a legii „ respectiv „ toți oamenii fără nici o discriminare au dreptul la salariul egal pentru munca egala „.
Prin urmare, tribunalul a apreciat ca acțiunea formulată în contencios administrativ este întemeiata și se va dispune anularea hotărârii C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C. din 21 mai 2010 înregistrată sub nr.1216/VI/14/2010 și anexa nr. 2 a deciziei nr. 1 din 1 februarie 2010 emisă de pârât, cu consecința obligării pârâtul sa emită o noua hotărâre prin care să acorde personalului conex din circumscripția teritoriala sumele de bani compensatorii cu caracter tranzitoriu, in condițiile L. nr.3. și OUG nr.1/2010, reprezentând cuantumul sporului de risc si suprasolicitare neuropsihică .
Prin sentința civilă nr.3552 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. s-a admis cererea formulată de reclamantul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE în contradictoriu cu P. de pe lângă C. de A. C. și s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2611 /23 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj in dosarul nr.(...) , județul C. în sensul că a fost obligată pârâta sa emită o noua anexa la D. nr. 1 din 1 februarie 2010 referitoare la salarizarea personalului conex care sa prevadă cuantumul sumelor de bani compensatorii, cu caracter tranzitoriu, în temeiul L. nr. 303/2009 și OUG nr.1/2010.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din analiza dispozitivului sentinței apare că deși acțiunea introductiva a fost admisa in tot și nu în parte instanța a omis sa se pronunțe si asupra capătului de cerere nr. 4 astfel că constatând că sunt îndeplinite prevederile art. 281² din codul de procedură civilă a admis cererea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ solicitând admiterea recursului, admiterea excepției lipsei calității procesuale a M. P. - P. de pe lângă I. Curte de C. și Justiție, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivele de recurs se arată că sentința nu este legală și temeinică întrucât motivarea nu este completă și concretă, iar practica Înaltei Curți de C. și
Justiție este constantă în a aprecia că o motivare necorespunzătoare atrage casarea hotărârii.
Se susține că pentru a se pronunța în sensul admiterii acțiunii, instanța a dat o interpretare necorespunzătoare actelor normative ce-și găsesc aplicabilitatea în speță și nu a răspuns tuturor argumentelor invocate de pârât în susținerea poziției sale procesuale.
Pentru a respinge excepția lipsei calității procesuale active a M. P. - P. de pe lângă I. Curte de C. și Justiție instanța nu a ținut seama de toate argumentele invocate în susținerea poziției procesuale.
Instanța retine că "legitimarea procesuală activă a P. de pe lângă C. de A. C. de a contesta actele administrative deduse judecății, posibilitatea cenzurării acestora de către instanța de contencios administrativ competentă, pe calea acțiunii în contencios administrativ exercitată se realizează în baza art. 1 al. (2), art. 1 alin. (8) coroborate cu art. 8 alin. 12 din L. 544/2004.
Prin urmare, se încearcă a se acredita ideea că Ministerul Public -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are legitimare procesuală activă în virtutea faptului că este, potrivit textelor de lege invocate, titular al acțiunilor în contencios administrativ obiectiv întemeiat pe apărarea unui interes public.
Pentru a putea uza de această argumentație, trebuie observat însă că, atât practica cât și doctrina, argumentează că reclamantul, prin acțiunea cu care îl învestește pe judecător, trebuie să urmărească apărarea unui drept obiectiv sau un interes legitim public, în sensul de a verifica dacă a fost adusă atingere unor drepturi care reprezintă conținutul unei situații juridice cu caracter general și impersonal și dacă s-a adus atingere unei stări de legalitate generală.
Or, în speță, prin H. C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C., ce formează obiectul prezentului litigiu, s-au soluționat contestațiile formulate de Pop M., Neț
I., Ș. V., Ș. P., T. Ș., Ilc D. și P. D. împotriva Deciziei nr. 1/0(...) a P.ui General al
P. de pe lângă C. de A. C.
Prin urmare, nu există argumente pentru a putea asimila efectele produse de H. C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C., în esență, respectiv soluția de respingere ca tardive contestațiilor formulate de către personalul conex împotriva unei decizii de salarizarea cu încălcarea unui interes legitim public care este definit ca atare de L. nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ.
De altfel și invocarea art. 8 alin. (1)2 în motivarea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a M. P. - Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție nu se justifică întrucât acest articol a fost introdus de legiuitor pentru a exista temei de drept clar stabilit în acele situații în care acțiunile sunt întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public în condițiile reglementării contenciosului administrativ obiectiv.
Pe de altă parte, consideră că nu au fost înlăturate susținerile potrivit cărora H. C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C. nu poate fi asimilată cu un act administrativ în sensul legii. Actul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din L. nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ ca fiind" actul ( .. .) normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
L. 304/2004 privind organizarea judiciară - republicată cu modificările și completările ulterioare nu definește parchetele de pe lângă curțile de apel ca fiind autorități publice. Pe de altă parte, atribuțiile procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curți sunt sintetizate în art. 92 alin. (3) din lege: "Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel ( ... ) exercită și atribuții de coordonare și control al administrării parchetului unde funcționează, precum și al parchetelor din circumscripție."
Prin Ordinul nr. 529/C din 21 februarie 2007 publicat în Monitorul Oficial nr. 154/2007 a fost aprobat Regulamentul de ordine interioară al parchetelor.
Din studiul regulamentului reiese că ordinele emise de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curți în exercitarea atribuțiilor de coordonare și control al administrării parchetului unde funcționează nu au caracterul unor acte normative emise de o autoritate publică în regim de putere publică.
Nici hotărârile Colegiilor de conducere ale parchetelor nu pot fi asimilate cu actele de autoritate, întrucât: potrivit art. 96 alin. 1 din Ordinul nr. 529/C din 21 februarie 2007 prin care a fost aprobat Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, "în cadrul parchetelor funcționează colegii de conducere, care avizează problemele generale de conducere ale parchetelor. "
Cu privire la hotărârile colegiilor de conducere art. 49 alin. 3 din ordin prevede: hotărârile colegiului de conducere se adoptă cu votul majorității membrilor săi", fără a se sublinia caracterul acesteia.
În fine, apreciază că nici D. nr. 1 din 1 februarie 2010 a P.ui General al P. de pe lângă C. de A. C., nici H. din 21 mai 2010 a C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C. nu cuprind "reglementări de principiu, formulate în abstract, destinate unui număr nedeterminat de persoane ", întrucât:
Prin D. nr. 1 din 1 februarie 2010 a P.ui General al P. de pe lângă C. de A. C. se dispune cu privire la salariile personalului auxiliar de specialitate și ale personalului conex din cadrul P. de pe lângă C. de A. C. și ordonatorilor de credite din structura acestora, fără a exista posibilitate de extindere a acestor dispoziții la "un număr nedeterminat de persoane" ,
Prin H. din 21 mai 2010 a C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C., înregistrată la P. de pe lângă C. de A. C. sub nr. 1216/VI/14/20 se soluționează contestația depusă de personalul conex din cadrul P. de pe lângă Tribunalul Maramureș enumerat ca atare în cuprinsul hotărârii.
Trebuie de asemenea subliniat că activitatea de coordonare a unitătilor din structură desfășurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate constitui o justificare a promovării acțiunii, întrucât obligația de a emite decizii pentru salarizarea personalului conex din structură revine, în temeiul art. 72 din Ordinul 529 din 2007 prin care este aprobat Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, ordonatorilor secundari de credite bugetare, respectiv P.
G. ai P. de pe lângă C. de A., care răspund pentru gestionarea propriilor bugete.
Având în vedere cele de mai sus, consideră că pentru a se pronunța în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active a M. P. - P. de pe lângă I. Curte de C. și Justiție, instanța nu a analizat obiect, pertinent și concludent toate argumentele. a. O altă exceptie invocată și respinsă de instanță este excepția inadmisibilității
Se arată că argumentația instanței se bazează pe o interpretare greșită a actelor juridice, precum și a efectelor pe care acestea le produc. Astfel, din studiul Hotărârii din 21 mai 2010 a C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C. reiese cu claritate că prin aceasta a fost respinsă contestația formulată de către o parte din personalul conex împotriva Deciziei nr. 1 din 1 februarie 2010 a procurorului general al P. de pe lângă C. de A. C. privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul P. de pe lângă C. de A. C. și a unităților subordonate. Prin urmare, este o decizie prin care se stabilesc în concret salariile personalului conex, în anexă regăsindu-se salariile individualizate în funcție de criteriile stabilite prin actul normativ aplicabil, respectiv L. nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pe de o parte și la o hotărâre a C. de C. emisă în virtutea obligației organului colectiv de conducere al P. de pe lângă C. de A. C. de a soluționa contestațiile formulate împotriva deciziilor.
În consecință, unei decizii prin care se individualizează salariile nu i se poate atribui caracter normativ, nu impune reguli, nu reglementează situații general valabile. Pe de altă parte, având o procedură de soluționare a contestațiilor reglementată riguros de lege, nu sunt îndrituiți a considera că în paralel pot fi folosite și alte proceduri general valabile.
Procedura de contestare a deciziilor prin care se stabilesc drepturile salariale pentru personalul conex este cea reglementată de L. nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Cu toate că textul de lege prevede clar procedura de urmat, Pop M., Neț I., Ș. V., Ș. P., T. Ș., Ilc D. și P. D. au adresat o petitie P.ui General al M. P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând drepturile de natură salarială ce consideră că li s-ar cuveni.
Față de cele de mai sus, având în vedere criticile aduse sentinței recurate, solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, astfel cum a fost formulată. b. Sentința este nelegală și netemeinică și în partea privind admiterea acțiunii cu consecința anulării hotărârii C. de C. și a anexei 2 la D. nr. 1 din 1 februarie 2010, precum și a obligării la emiterea unei noi hotărâri.
După redarea corectă a stării de fapt, consideră că instanța "se depărtează" de la obiectul cererii de chemare în judecată de la chestiunile asupra cărora era investită să se pronunțe, făcând o amplă referire la efectele unor decizii anterioare, decizii emise în aplicarea unui ordin al P.ui General al M. P. în anul
2009.
Studiind motivarea redată pe fila 5 a sentinței nu reiese de ce este nelegală H. din 21 mai 2010 a C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C. prin care s-a respins ca tardivă contestația formulată de o parte din personalul conex ce-și desfășoară activitatea în cadrul unităților subordonate P. de pe lângă C. de A. C. Pe de altă parte, instanța nu a fost investită a se pronunța cu privire la o posibilă discriminare ce s-ar fi creat între personalul conex. Astfel că și sub acest aspect, pentru a admite acțiunea s-a uzat de argumente ieșite din context "cuprinde motive contradictorii ori străine de natura .... "
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de (...) Ministerul Public - P. de pe lângă I. Curte de C. și Justiție solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
Analizând recursurile declarate de către pârâtul P. de pe lângă C. de A. C. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., C. le-a apreciat ca fiind fondate pentru următoarele considerente:
Prin D. nr. 1 din data de 0(...) a P.ui General al P. de pe lângă C. de A. C. au fost stabilite drepturile de natură salarială ale personalului conex și auxiliar din cadrul P. de pe lângă C. de A. C. și al unităților subordonate.
Nemulțumiți de decizia adoptată, beneficiarii acesteia, numiții Pop M., Neț
I., Ș. V., Ș. P., T. Ș., Ilc D. și P. D. au formulat contestație.
Prin H. din data de 21 mai 2010, Colegiul de C. al P. de pe lângă C. de A.
C. a respins ca tardive contestațiile formulate de numiții Pop M., Neț I., Ș. V., Ș. P., T. Ș., Ilc D. și P. D.
1. Dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătorești întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care în circumstanțele concrete ale cauzei justiția a fost înfăptuită. Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Printre pilonii de bază ai dreptului la un proces echitabil se numără și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.
După cum s-a arătat în doctrină, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă. Motivarea este de esența hotărârilor, reprezentând o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție. Practica instanței supreme confirmă că inexistența motivării atrage casarea hotărârii, la fel și o motivare necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistența motivării.
Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții
Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Astfel, C. arată că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din C., înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Întrucât Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observații sunt cu adevărat "ascultate", adică examinate propriu-zis de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina tribunalului, obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de H. c. Ț. de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
C. este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiției, că
"deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. S.ia, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie
2003, § 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, § 15). Cât privește, spre exemplu, cauza Albina c. România (hot. din 28 aprilie 2005, § 30), C. relevă că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, astfel încât judecătorul să răspundă tuturor argumentelor prezentate de părți. A. obligație este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hot. Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
C. apreciază că instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei, dar ignorarea completă a acestora echivalează cu lipsirea părții de un veritabil acces la justiție.
Raportându-ne la hotărârea atacată, se observă că instanța a luat în considerare argumentele pe care reclamantul le-a prezentat în susținerea acțiunii formulate fiind, de asemenea, analizate și apărările susținute de pârât, soluționarea excepțiilor invocate fiind rezultatul analizei textelor legale incidente cauzei.
În raport de circumstanțele concrete ale cauzei, față de argumentele punctuale pertinente furnizate prin cererea de chemare în judecată, față de conținutul amplu al înscrisurilor depuse în probațiune, hotărârea instanței de fond apare ca motivată astfel că o încălcare a dreptului la un proces echitabil din această perspectivă apare ca fiind nefondată..
2. Prealabil oricărei analize a motivelor de recurs, două sunt problemele care se impun a fi lămurite respectiv cine este persoana titulară a cererii de chemare în judecată și care este natura juridică a actului contestat.
C. observă că cererea de chemare în judecată adresată instanței de contencios administrativ apare ca fiind formulată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fiind fundamentată în drept pe prevederile art.1 alin.5 și 8 din L. nr.554/2004. Față de ambiguitatea evidentă a formulării, C. va constata că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi titular al cererii de chemare, calitatea procesuală putând aparține fie M. P. fie P. de pe lângă I.
2.1. Dacă titularul cererii de chemare în judecată este Ministerul Public, C. apreciază că analizarea calității procesuale active impune raportarea la prevederile art.1 alin.5 din L. nr.554/2004.
Potrivit dispozițiilor legale enunțate anterior, când Ministerul Public apreciază că prin emiterea unui act administrativ normativ se vatămă un interes legitim public, sesizează instanța de contencios administrativ competentă de la sediul autorității publice emitente.
Instanța de fond acreditează ideea că Ministerul Public are legitimare procesuală activă în virtutea faptului că este, potrivit textelor de lege invocate, titular al acțiunilor în contencios administrativ obiectiv întemeiat pe apărarea unui interes public, caracterizându-se prin generalitate și impersonalitate.
Conform art.2 lit.r din L. nr.554/2004, prin interes legitim public se înțelege interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice.
Pentru ca această argumentație să fie viabilă este necesar ca reclamantul, prin acțiunea adresată instanței, să urmărească apărarea unui drept obiectiv sau un interes legitim public, în sensul de a verifica dacă a fost adusă atingere unor drepturi care reprezintă conținutul unei situații juridice cu caracter general și impersonal și dacă s-a adus atingere unei stări de legalitate generală.
În speță, însă, prin H. C. de C. al P. de pe lângă C. de A. C., obiect al prezentului litigiu, s-au soluționat contestațiile formulate de numiții Pop M., Neț I., Ș. V., Ș. P., T. Ș., Ilc D. și P. D. împotriva deciziei nr. 1/0(...) a P.ui General al P. de pe lângă C. de A. C. prin care s-a statuat asupra unor drepturi salariale ale acestora.
Analizând conținutul hotărârii contestate rezultă fără echivoc împrejurarea că aceasta nu se circumscrie prevederilor art.2 lit.r din L. nr.554/2004 nefiind vorba despre un interes public pentru ca să se poată susține cu temei că vizează un interes public legitim astfel încât intervenția M. P., în calitate de titular al acțiunii în contencios administrativ obiectiv, să fie justificată.
Nici dispozițiile art.8 alin.12 din L. nr.554/2004 nu pot constitui temei pentru justificarea calității procesuale active pe seama reclamantului Ministerul
Public; analizând prevederile legale amintite anterior se constată că acestea constituie temeiul de drept pentru acțiunile care urmăresc înlăturarea încălcării unui interes legitim public în condițiile reglementării contenciosului administrativ obiectiv, ipoteză neîntrunită în speță.
Nici jurisprudența comunitară (cauza Plaumann contra Comisia CEE) invocată de către reclamant în susținerea poziției sale procesuale nu poate justifica formularea acțiunii. Astfel, în cauza amintită, C. a reținut că în temeiul art. 173 alin.2 din Tratatul CEE " orice persoană fizică sau juridică poate introduce o acțiune împotriva deciziilor care, chiar dacă aparent au fost adoptate sub forma unei decizii adresate altei persoane, o privesc direct" și a constatat că textul nu precizează și nici nu limitează domeniul de aplicare, formularea și sensul gramatical al dispoziției menționate justificând interpretarea cea mai largă, pentru că dispozițiile din Tratat, privind dreptul la acțiune al subiectelor de drept, nu trebuie interpretate în mod restrictiv.
Corespunde realității împrejurarea că acolo unde textul nu precizează și nici nu limitează domeniul de aplicare, formularea și sensul gramatical al dispoziției menționate justifică interpretarea cea mai largă, pentru că dispozițiile din Tratat, privind dreptul la acțiune al subiectelor de drept, nu trebuie interpretate în mod restrictiv, însă, dispozițiile legale aplicabile speței respectiv art.1 alin.5 din L. nr.554/2004 stabilesc de o manieră neechivocă părțile și domeniul de aplicare: Ministerul Public în cazul emiterii unui act administrativ normativ prin care este vatămat un interes legitim public.
Nu în ultimul rând, C. constată că decizia contestată prin acțiunea formulată nu este un act administrativ normativ.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. b din L. contenciosului administrativ, prin autoritate publică se înțelege orice organ de stat sau al unităților administrativ- teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; (…), iar conform lit. m) a aceluiași articol, excesul de putere semnifică exercitarea dreptului de apreciere, aparținând autorităților administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de C. sau de lege.
În speță, C. constată că pârâtul este o autoritate publică în accepțiunea art.2 alin.1 lit.b din L. contenciosului administrativ, iar decizia în litigiu reprezintă un act administrativ astfel cum acesta este definit prin art.2 alin.1 lit.c din același act normativ fiind un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Caracterul de act administrativ al hotărârii colegiului de conducere deduse judecății este relevat și de faptul că a fost emisă de către pârât în exercitarea atribuțiilor de ordonator secundar de credite întrucât legiuitorul a atribuit colegiilor de conducere ale parchetelor de pe lângă curțile de apel competența de a soluționa contestațiile formulate de personalul conex împotriva măsurilor de stabilire a drepturilor salariale potrivit art. 27 din Anexa VI a L. nr. 3..
Se poate conchide, așadar, că în speță o astfel de hotărâre are natura juridică a unui act administrativ în înțelesul L. contenciosului administrativ, fiind emisă de pârâtul P. de pe lângă C. de A. C. pentru soluționarea contestațiilor formulate de un număr de șapte salariați, persoane determinate.
Este cunoscut că actul administrativ normativ cuprinde reglementări de principiu, formulate în abstract, și sunt destinate unui număr nedeterminat de persoane în timp ce actul administrativ individual este manifestarea de voință care produce efecte juridice cu privire la persoane determinate.
În speță se poate observa că actul administrativ contestat este fără îndoială unul individual întrucât cuprinde reglementări cu privire la persoane determinate, susținerile contrare fiind nefondate.
Rezultă, prin urmare, că întrucât actele administrative contestate sunt unele cu caracter individual, și din această perspectivă calitatea procesuală activă nu este justificată.
Se poate conchide, așadar, că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Ministerul Public aceasta a fost soluționată de către instanța de fond cu nesocotirea dispozițiilor legale incidente astfel că din această perspectivă recursul pârâtului apare ca fiind fondat și urmează a fi admis, acțiunea formulată urmând a fi respinsă urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active.
2.2. Dacă admitem că P. de pe lângă I. este titularul cererii de chemare în judecată (împrejurare asumată prin înscrisul de la fila 39), C. constată că în raport de dispozițiile art.70 din L. nr.304/2004, acesta nu are calitate procesuală activă.
Este cunoscut faptul că potrivit normelor juridice instituite prin C. de procedură civilă, calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, iar în situațiile juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui ce se poate prevala de acel interes.
Potrivit art.70 din L. nr.304/2004, P. de pe lângă Î. Curte de C. si Justiție coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are personalitate juridică si gestionează bugetul M. P..
C. apreciază că activitatea de coordonare a unităților din structură desfășurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor legale amintite nu poate constitui o justificare a promovării acțiunii, întrucât obligația de a emite decizii pentru salarizarea personalului conex din structură revine, în temeiul art. 72 din Ordinul 529 din 2007 prin care este aprobat Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, ordonatorilor secundari de credite bugetare, respectiv P. G. ai P. de pe lângă C. de A., care răspund pentru gestionarea propriilor bugete, imixtiunea PI. nefiind admisă, susținerile contrare fiind nefondate.
În consecință, C. va constata că reclamantul nu poate fi titular al dreptului afirmat și nu se poate prevala de acel interes astfel că excepția lipsei calității procesuale active apare ca fiind fondată și urmează a fi admisă.
3. Cât privește excepția inadmisibilității invocată de către pârât și fundamentată pe dispozițiile art.5 alin.2 din L. nr.554/2004 raportat la art.27 din
Anexa VI la L. nr.3., C. constată că aceasta este nefondată.
Astfel, potrivit art.5 alin.2 din L. nr.554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Corespunde realității faptul că potrivit art.27 alin.2 din L. nr.3., hotărârile colegiilor de conducere adoptate cu prilejul soluționării contestațiilor formulate pot fi atacate cu plângere la secția de contencios administrativ și fiscal a I. sau a Curții de A. B., după caz, însă, această cale de atac a fost recunoscută de legiuitor doar persoanelor nemulțumite de modul de stabilire a drepturilor salariale, în speță, o parte a personalului conex; pentru celelalte subiecte de drept, însă, legiuitorul nu a prevăzut o altă procedură pentru modificarea sau desființarea lor astfel că în mod corect reclamantul care justifică interes și are calitate procesuală se poate adresa instanței de contencios administrativ, excepția inadmisibilității fiind nefondată și urmează a fi respinsă.
În aceste condiții, C. apreciază că nu este ținută în a analiza celelalte critici cuprinse în memoriul de recurs.
Împotriva soluției arătate a formulat contestație în anulare Ministerul
Public - parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând anularea deciziei nr.1694/2012 și rejudecând recursurile a fi respinse ca nefondate cu menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
În susținerea celor solicitate se arată că decizia menționată este rezultatul unei greșeli materiale în sensul dispozițiilor art.318 alin-1 teza I C.pr.civ. deoarece instanța de recurs dintr-o evidentă greșeală materială a reținut eronat că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi titularul cererii de chemare în judecată calitatea aparținând fie M. P. fie parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Statuările invocate sunt consecința introducerii unui raționament artificial potrivit cu care există diferențe între Ministerul Public și Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție sub aspectul legitimării procesuale active în cauză, în condițiile în care, în conformitate cu dispozițiile art. 62 alin.l și alin.2 din L. nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată,,, (1) M.
P. Își exercită atribuțiile În temeiul legii și este condus de procurorul general al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ", iar" (2) Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic" .
Or, din acțiunea introductivă de instanță reiese în mod neechivoc că aceasta a fost formulată de Ministerul Public - P. de pe lângă Î. Curte de C. și Justiție în baza art. 1 alin. 8 din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, republicată, potrivit cu care ,,(8) Prefectul, Agenția Națională a
Funcționarilor P.i și orice subiect de drept public pot introduce acțiuni în contencios administrativ, în condițiile prezentei legi și ale legilor speciale", raportat la dispozițiile speciale ale L. nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, care reglementează, între altele, organizarea și funcționarea M. P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Nu există nici o dispoziție legală de natură a crea distincții în privința aceluiași demers judiciar promovat de una și aceeași instituție. Se poate conchide pe această cale că instanța de recurs a confundat numărul de reclamanți în cauză.
În acest sens, în doctrina 1 relevantă în materie s-a apreciat în mod judicios că " această reglementare poate fi considerată superfluă (n.r. art. 1 alin.5 din L. nr. 55412004), pentru că Ministerul Public, în calitate de subiect de drept public, are posibilitatea de a introduce acțiuni în condițiile art. 1 alin.8 din Lege".
Așadar, P. General al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cererea de chemare în judecată într-o dublă calitate, pe de o parte, de conducător al M. P., de ordonator principal de credite, de gestionar al bugetului M. P. și de coordonator al activității parchetelor din subordine, iar pe de altă parte, în calitate de subiect de drept public, în baza art. 1 alin. 8 din L. nr.
554/2004, republicată, raportat la dispozițiile L. speciale nr. 304/2004, republicată (în acest sens, dispozițiile Titlului nr. III din lege, intitulat "Ministerul Public").
În acest context, P. General al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție a urmărit adoptarea unei soluții unitare la nivel național chestiunii deduse judecății, deoarece toate unitățile de parchet subordonate, mai puțin intimatul, au acordat personalului conex sporul de 50% sub forma de sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, în condițiile L. nr. 3. și O.U.G nr. 1/2010.
Este evident astfel că stabilirea de către ordonatorul principal de credite a unui sistem unitar de salarizare în aria sa de competență (anume la nivelul întregului Minister P.) constituie un interes legitim public în sensul art. 2 alin.l lit. r din L. nr. 554/2004, iar orice atingere adusă acestei prerogative legale constituie o vătămare a intereselor sale legitime în sensul art. 2 alin.l lit. a și lit. o din L. nr. 554/2004, aspecte ințelese în mod eronat de instanta de recurs.
Contrar celor reținute în acest sens, interesul legitim public este justificat de dreptul, cât și de obligația M. P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a înlătura discriminările și inechitățile salariale existente în cadrul aceleiași categorii profesionale din structură, anume dintre personalul conex din circumscripția teritorială a intimatului și restul personalului conex din unitățile de parchet din țară, în condițiile în care desfășoară aceeași activitate dar, în mod injust și nerezonabil, sunt salarizați diferit, fiind încălcate toate normele interne și internaționale referitoare la prevenirea și combaterea discriminării (inclusiv principiile remunerației egale pentru muncă egală și al protecției încrederii legitime), așa cum au fost invocate pe parcursul judecării cauzei și reținute ca atare de instanța de fond.
Sub acest aspect, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reprezentantul său legal, a acționat în considerarea competențelor sale constituționale și legale specifice, pentru apărarea drepturilor fundamentale ale personalului conex din circumscripția P. de pe lângă C. de A. C., în vederea restabilirii legalității (ce poate fi dispusă numai prin menținerea soluției de anulare a actelor administrative în discuție) și asigurarea interesului general al M. P., anume aplicarea uniformă a legii de salarizare și adoptarea unei salarizări unitare a personalului conex din sistemul parchetelor.
Vătămarea, în sensul dispozițiilor art. 2 alin.1 lit. a și lit. o din L. nr.
554/2004, pentru a cărei remediere Ministerul Public- Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție este îndreptățit să acționeze, este dată de emiterea de către o unitate de parchet din subordine a unor acte administrative nelegale, de refuzul acestei unități de parchet de a respecta legea, anume de a nega un drept recunoscut anterior prin propriile acte administrative emise (în acest sens, corpus-ul Deciziei nr. 1/2010 a P. de pe lângă C. de A. C. dispune acordarea dreptului, însă anexa nu-l mai prevede), și de încălcarea dreptului salariaților personal conex ai M. P. din circumscripția P. de pe lângă C. de A. C. la remunerație egală pentru activitatea deja desfășurată.
Pe această cale sunt încălcate, așa cum am menționat, principiile referitoare la salariu egal pentru muncă egală și al protecției încrederii legitime, s-a creat o discriminare salarială între personalul conex din circumscripția teritorială a intimatului și restul personalului conex din sistemul parchetelor (care încasează drepturile bănești deduse judecății), fiind necesară corijarea stării de nelegalitate astfel crea te, în condițiile în care celelalte unități de parchet subordonate au respectat dispozițiile legale în materie și ordinele transmise de ordonatorul principal de credite.
Prin urmare, ține de rolul și obligațiile legale ale M. P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a verifica și a se asigura că orice subiect de drept, inclusiv unitățile de parchet din subordine, respectă legea și, totodată, a garanta întregului personal conex din sistemul parchetelor un cuantum egal al drepturilor salariale prevăzute de lege.
În altă ordine de idei, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție a inițiat prezentul demers judiciar și pentru a nu leza speranta
Legitimă a personalului conex din circumscripția P. de pe lângă C. de A. C. de a încasa în viitor, lunar, salariul majorat prin includerea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu prevăzute de lege.
A., deoarece dreptul de a încasa sumele anterior menționate este prefigurat
și previzibil, având o bază suficient de consolidată în dreptul intern, prin acordarea acestuia în baza legii la nivelul tuturor ordonatorilor de credite din Ministerul Public.
Că diferențierea făcută de instanța de recurs între MinisteruL P. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este una artificială, o arată și considerentele de la fila nr. 12, primul paragraf din decizie, unde s-a reținut că temeiurile în baza cărora a fost admis recursul P. de pe lângă C. de A. C. sunt date, între altele, de dispozițiile art. 1 aLin.5 și alin. 8 din L. nr.
55412004 a contenciosului administrativ, republicată. ar, anterior se reținuse că cele două temeiuri de drept nu pot fi conciliate din perspectiva calității procesuale active a contestatorului din prezenta cauză.
Așa fiind, instanța de recurs, dintr-o vădită greșeală materială, a alterat calitatea procesuală a contestatorului, prin inducerea unei distincții artificiale în conținutul acesteia.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea contestației în considerarea că susținerile contestatorului nu vizează greșeli materiale ci critici vizând interpretarea și aplicarea legii. Astfel criticând decizia contestatorul susține că instanța de recurs a interpretat eronat disp. art.70 coroborate cu cele ale art.62 din L. nr.304/2004 privind organizarea judiciară-republicat cu modificările și completările ulterioare.
Din studiul deciziei se desprind, însă următoarele: C. analizând motivele de recurs a stabilit corelațiile dintre actele normative aplicabile în speță arătând în motivare care sunt condițiile în care Ministerul Public și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pot formula acțiune în contencios administrativ în virtutea faptului că Ministerul Public este apărător al interesului public , caracterizat prin generalitate și impersonalitate dar și situațiile în care persoana juridică, parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție poate promova o acțiune în contencios administrativ.
Pe de altă parte, dezvoltările privind speranța legitimă a personalului conex din cadrul P. de pe lângă C. de A. C. de a încasa în viitor, lunar, salariul majorat prin includerea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu prevăzute de lege nu se pot constitui într-un motiv pentru prezenta contestație în anulare.
Examinând contestația în anulare în raport de cele invocate, de normele juridice incidente C. reține că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele:
Potrivit disp. art. 318 C.pr.civ., hotărârile pronunțate de instanțele de recurs sunt susceptibile de a fi atacate cu contestație în anulare specială când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Conform acestei norme, prin greșeală materială se înțelege o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. În acest sens este vorba de o greșeală materială pe care o comite instanța de recurs prin confundarea unor elemente importante sau a unor date determinante pentru dezlegarea pricinii. În accepțiunea textului, intra în sfera acestuia greșeli de fapt, nu greșeli de judecată de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale. Or, în speță, contestatorul tocmai greșeli de interpretare evocă, motive ce nu pot fi valorificate în cadrul contestației în anulare.
Prin urmare nefiind întrunită cerințele art.318 C.pr.civ. teza I C. urmează a da o soluție de respingere a contestației.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:
Respinge contestația în anulare declarată de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva deciziei civile nr. 1694 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) și 1(...) al Curții de A. C. pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
F. T. M. H. M. B.
GREFIER D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...)
