Decizia nr. 5456/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 5456/2012

Ședința publică de la 15 I. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-I. I.

Judecător G.-A. N.

Judecător S. Al H.

Grefier A. B.

{ F. | }

S-a luat în examinare recursul declarat de C. S. - C. împotriva sentinței civile nr.3508 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului Cluj, privind și pe intimat M. T. PRIN P., având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ rejudecare-(...).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Având în vedere că în prezentul dosar nu s-a mai efectuat nici un act de procedură de la data suspendării - 13 mai 2012, Curtea, din oficiu, în temeiul art. 252 pct. 1 și 2 raportat la art. 248 C., invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

{ F. | }

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr.3508 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului Cluj s-a respins excepția de nelegalitate a HCL T. nr.212/2005, HCL T. nr.150/2006 și HCL T. nr.199/2005 invocate de reclamantul C. S. C. în contradictoriu cu intimatul M. T. prin P.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. S. C.

La termenul din 13 mai 2011 s-a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul art. 242, alin.1 pct. 2 C., trimițându-se dosarul spre păstrare arhivei, până la stăruința părților.

Cauza a fost repusă pe rol, stabilindu-se termen pentru data 15 iunie 2012.

La acest termen, din oficiu, Curtea a invocat excepția perimării recursului.

Examinând excepția invocată din oficiu, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 248, alin. 1 C., orice cerere de recurs se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții un termen de 6 luni.

În cauză, se reține că recursul a fost suspendat la data de 13 mai 2011, în temeiul art. 242 alin.1 pct. 2 C., iar de la acea dată recurentul avea la dispoziție un termen de 6 luni pentru a solicita repunerea pe rol a prezentei cauze.

Nefiind îndeplinit nici un act de procedură în termenul legal stabilit, Curtea va admite excepția invocată din oficiu și va constata perimarea recursului, menținând în întregime hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Constată perimat recursul declarat de recurentul C. S. C. împotriva sentinței civile nr.3508 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.

Pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2012.

PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER

M. I. I. G. A. N. S. AL H. A. B. red.S.Al H./A.C.

2 ex. - (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 5456/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal